Adevăruri stânjenitoare cu/despre A. PLEȘU (1)

Maimuța când n-are nici o treabă se scarpină în fund până își face o bubă (proverb indian).

Cel care-și spune A. Pleșu, mâzgălea zilele trecute în Adevărul (ziarul finanțatorului său ) niște rânduri grosiere, ceva între delațiune și o transpirație grobiană. Intervenția pseudo-publicistului era motivată de-Scrisoarea deschisă -adresată Excelenței sale Mark H. Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite la București, de către 4 ONG-uri, și înmânată în cadrul unui protest public, oficial,decent și legal autorizat.
Faptul că nu a existat nici o referire la personajul nostru curimănos, nu l-a împiedicat să se bage în seamă,ca musca-n lapte(sau în curul vacii;dex’98, expr. a fi inoportun).

Ne întrebam,cu ce se ocupa acest Pleșu, înainte de a deveni șef în trustul de presă al KazMunaiGaz-Rompetrol , sau premergător desființării publicației „Săptămîna”, la 4 ianuarie 1990, împreună cu “marele guru al politicii românești”, KGB-istul Silviu Brucan -Saul Bruckner(cel care” a moșit” nașterea în februarie 1990 a Grupului
pentru Dialog Social-GDS)!
Conform propriilor declarații,doctorul nostru în ale publicisticii, era “lector” în fața activului Securității și al Ministerului de Interne.
Detaliile despre colaborarea cu Securitatea există, chiar dacă “filosoful”nostru crede că “profesorul” Măgureanu i-a “ incinerat” dosarele la Berevoiești,iar ce a mai rămas, a edulcorat el in perioada 2000 – 2004(când a fost “uns” membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-CNSAS).
Antropologul Claude Karnoouh trăiește de ani buni, simplu și modest printre noi. A “bătut cu talpa” Maramureșul îmbrăcat neoaș, a fost la nașteri, botezuri și înmormântări în popor, și este profesor- invitat al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj. Într-un interviu de anul acesta, el pune un diagnostic dur, atunci când este întrebat, cum vede salvarea României:”Vom ramâne o țară subdezvoltată, o pradă ideală pentru multinaționale sau marile corporații, cu mâna de lucru extrem de ieftină și manoperă de calitate, o republică bananieră fără pic de putere și influență externă. Cioclii ei sunt câțiva papagali cu pretenții de intelectuali, care cântă în struna marilor rechini ai capitalismului și liberalismului”.

A. Pleșu a fost prima propunere a lui Ion Iliescu pentru fotoliul de ministru al Culturii, în Guvernul FSN( condus de Petre Roman) după lovitura de stat /Revoluția din Decembrie 1989. Imediat acesta “a trecut la treabă” oferindu-i (cu aprobarea lui Ion Iliescu și a premierului Petre Roman-fiul lui Walter Ernő Neuländer) întreaga Editură Politică a PCR, care avea cea mai performantă tipografie din România, colegului său Gabriel Liiceanu, un alt”dizident” de la GDS. Nici până astăzi nu se știe, cum s-a transformat peste noapte, un bun al statului în editura privată Humanitas! Oamenii cu bun-simț s-au retras din Minister dar pe Pleșu nici măcar sângeroasa Mineriadă din iunie 1990 nu l-a mișcat din funcție.
În dimineața zilei de 14 iunie,”papagalul intelectual” s-a oprit la redacția fostului ziar al PCR “Scânteia” (aservit atunci FSN), unde lasă un îndemn la “curățenie”, apărut chiar pe prima pagină a ziarului. Și uite așa, Pleșu a mers tot înainte și tot mai sus,în structurile tuturor guvernelor care au trecut /sau trec peste România.Probabil că mulți s-au întrebat: cine “îl ține în brațe” pe ministrul-infractor, care a mers până acolo, încât a plagiat și titlul cărții sale de căpătâi!

Minima Moralia este titlul original al cărții filosofului Theodor Wiesengrund Adorno(italo-evreu)publicată în anul 1951. Acesta a fost membru al Școlii de la Frankfurt, unde studiază filosofia, muzicologia și psihologia, împreună cu Max Horkheimer,H.Marcuse, Walter Benjamin, Jurgen Habermas și alții.Această colecție de aforisme a oferit/sau nu,după razboi, alternative politice și economice:”viața greșită nu poate fi trăită în mod corect” (Es gibt kein richtiges Leben im falschen).
Ecce homo (exclamația atribuită în Evanghelia lui Ioan (19,5) procuratorului roman Pilat din Pont)
Iată omul, care ne împroașcă cu noroi și emite judecăți inchizitoriale, arogant și îmbuibat de bine, lătrăul de serviciu al unor fantome-politruci care încă mai bântuie România!(vom reveni).

Baricada Inter

  • neplacut de mestecat cu batul in ….rahat..
    dar daca nu e ceva mai bun si nu putem ajunge la nivelul lui PLESU…hai sa-l denigram…de vazut si in pantaloni…poate e circumcis….oi-va -voi…!!!

    altfel monsher ? tot cu fosilele de la altermedia….???
    altii au mai avansat de atunci de cand ne razboiam noi doi pe acolo…unii chiar au revenit in securitate…!!