Ioan Roșca despre tismăneni și alți anti-români. Lecție pentru unii ziariști de operetă… (cum se combate)

Scrisoare deschisă către Dan Culcer

Domnule Culcer,

În ultimul timp apar atacuri la adresa mea, legate de scrisoarea deschisă pe care i-am trimis-o lui Sorin Iliesiu: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2010&month=8.htm Sînt acuzat de antisemitism, securism, incultură. Amuzîndu-mă de superficialitatea celor care nu au avut grijă să vadă cu cine vorbesc, pe “blogurile” unde am reperat demascări “anonime” (postate fără nici o legătura cu subiectul în discuție acolo, ciudat fel de spam ) am replicat ” Pariez că nu ai curajul să te confrunți cu mine public!”. Ar fi bine să pot sparge tăcerea în care am fost închis, arătîndu-le banaliștilor care au riscat să mă pomenească, cu ce gen de “securist”, “incult” și “antisemit” au de-a face. Dar cred că se va reveni la tăcere. Este clar că Tismănenii nu vor să se știe că sînt contestați din partea victimelor/criticilor comunismului, Contrarevoluției și Tranziției criminale.
Nu pot însă trata la fel reacția dvs.: http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=974 căci ați încercat să mă justificați cam stîngaci, fără să știți că eu nu doresc să fiu apărat, cînd îmi fac datoria.
Vă cer deci un drept la replică, mai exact la o explicație.

Am protestat la timp contra legiferării delictului de opinie, în L107/2006 care transformă OUG 31/2002 (un abuz legislativ care contravine intereselor poporului român, întărit mai nou prin L105/ 14 aprilie 2009, o ratificare a Protocolului adițional, adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003) pentru că ea cuprinde prevederi anticonstituționale: ” Art. 5 – Promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unei infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savarsita prin orice mijloace, in public, se pedepseste cu inchisoare de la luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Art. 6 – Contestarea sau negarea in public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.”)
Denuțarea antisemitismului cuiva, nu mai ține deci de “polemică”, ci e o încerare de a determina încarcerarea sau intimidarea lui, un atac de maximă agresivitate, care merită un răspuns pe potrivă, nu un ton defensiv.

În rest textul dvs. e OK, ați intuit bine că am protestat în primul rînd împotriva imposturii ariviștilor emanați prin comunicate, de gen Ilieșiu (care nu s-a sfiit nici măcar să mă semneze fals pe cererile de aburcare a lui). Principala sa vină fiind de a-l fi proiectat pe Tismăneanu într-o poziție total nejustificată;din multe motive- corelate.
Nu pot fi de acord că nu ar conta și că Tismăneanu este evreu. Dacă ar fi vorba de un evreu oarecare, fără nici o implicare în istoria României, fără posibile interese speciale – și încă aș putea să mă tem de părtinire (dintr-o firească solidaritate comunitară). Dar e vorba de un renegat dubios, propagandist PCR, care a ajuns pe căi comuniste să cerceteze la Washington socialismul pe care-l preda la București și a revenit pentru a se implica în dosarele critice ale genocidului comunist; crescut de un evreu rus din Basarabia, agent NKVD folosit din Spania pînă la Moscova (poate și la Chișinău), aterizat în 1948 din URSS direct în nomenclatură ( în timp ce românii basarabeni erau deportați în URSS) – deci pur și simplu provenind dintr-o familie de evrei ocupanți. O postură care produce incompatibilitatea pe care am explicat-o la ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=6.htm )

Legea promulgată de Băsescu poate fi invovată pentru a pedepsi “antisemitismul”, definit prea vag. În principiu, incriminarea în contextul rasismului și xenofobiei sugerează că e vorba de instigare publică la ură rasială/ față de evrei. Reclamantul trebuie să demonstreze asta, altfel e vorba de un denunț calomnios, ce poate fi la rîndul lui tratat penal.
Devine deci important cu ce scop își exprimă cineva un punct de vedere față de un eveniment, un fenomen, o persoană. E vorba de un îndemn la ură față de o etnie străină sau de un îndemn la apărarea intereselor etniei tale, față de un demers pe care îl consideri nociv. Se îndoiește cineva că există interese- statale, comunitare sau de grup – rusești, chinezești, americane, israeliene, țigănești, catolice, feminine, corporatiste, mafiote, comuniste, etc. ? Nu am ajuns încă o colonie oficială, încît slujirea agendelor străine să prevaleze obligației constituționale de a ne apăra țara. O fi la modă mercenariatul de aservire. Dar a lucra în folosul unor forțe exterioare, în dauna cetățenilor români, e considerat – în codul penal – ca trădare.
Ajungem astfel la nevoia ca poziția mea, să fie explicată fără echivoc:

1. În România au avut loc pogromuri împotriva evreilor, de anumite dimesiuni și în anumite condiții (război, ridicarea nazismului și comunismului, etc). Germania nazistă a urmărit exterminarea evreilor, URSS/ul comunist i-a salvat. Evreii nu pot fi deci prezumați neutri față de cele două genociduri. E firesc să-l accentueze pe unul, în dauna celuilalt. Românii au interesul contrar, pentru că au fost măcelăriți în masă de comunism. Optimă ar fi obiectivitatea, dar cine o poate pretinde? Problema nu se poate deci trata la București ca la Tel Aviv. Oricum, numărul victimelor trebuie stabilit cu rigoare juridică, nu “adoptat” pe baza speculațiilor unui colectiv părtinitor de istorici. Istoria nu e o fabrică de sentințe simpliste împotriva unui popor. Metodologia deficitară a comisiei Wiesel nu creează adevăr de referință. Asumarea rezultatelor ei de către Ion Iliescu nu are legitimitate și nu poate constitui temei pentru prezumții în instanță și pentru evaluări de despăgubiri. Această încălcare a intereselor naționale a venit după ce Iliescu negase (cu numai un an în urmă) că în România a fost Holocaust. Ce s-a întîmplat între timp? S-a comis cartea “Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu”- un demers penibil de reabilitare a autorului Contrarevoluției, inexplicabil din partea cuiva care avusese pînă atunci (și are acum din nou) cu totul altă poziție decît în conjuncturalul dialog din 2003-2004. Această înlănțuire de evenimente mă face să denunț rolul lui Tismăneanu în operația Wiesel, confirmat și de continuarea evenimentelor.

2. Experiența pedepsirii Germaniei arată ce consecințe poate avea oficializarea unui anume număr al victimelor. Din plata “per capita” a despagubirilor putînd rezulta sume devastatoare pentru România actuală, mai ales că operația poate fi desfășurată, în ascuns, în tenebrele unei stat uzurpat, aruncată în contul generațiilor viitoare. Prin aplicarea abuzivă a legilor antisemitismului, introduse de regimul Iliescu și promulgate apoi de urmașul său, Traian Băsescu, dacă raportul Wiesel-Iliescu devine reper juridic, este posibilă întemnițarea cuiva care consideră că numărul victimelor evreiești în România a fost mai mic (vezi istoria pedepsirii “negationismului”/cazul Irving, Zundel, etc). Deci eu mă tem că rolul raportului Wiesel (2004) corelat cu incriminarea antisemitismului/negaționist a fost să creeze cadrul/instrumentul necesar ridicarii unor pretenții financiare dinafara României (a se vedea considerațiile lui Norman Finkelstein din “Industria Holocaustului”) fără a se mai putea opune rezistență. Impresie întărită de faptul că integrarea României în Europa și NATO este invocată pentru a antrena o țară suferindă, ce trebuia să rămînă pașnică și neutră, în politici imperiale și pro-israeliene, care pun în pericol securitatea națională.

3. Infracțiunile, reale sau imaginare, comise în timpul războiului împotriva evreilor, au fost pedepsite drastic dupa 1944, într-o lungă serie de procese. A fost startul transformării României în lagăr. Multe pedespe au fost excesive și mulți întemnițați erau nevinovați de vreo faptă penală. Acuzația de “fascism” s-a întins în toate direcțiile, permițînd exterminarea unor variate categorii de deținuți politici. După cum foștii membri PCR nu ar trebui închiși, simpla apartenență la mișcarea legionară nu justifică încarcerarea, schigiuirea, uciderea. Nu putem accepta, în România post-comunistă, discriminarea acestei categorii de victime ale comunismului, reclamată de unele asociații evreiești. Nici lăsa criminalii comuniști să folosească alibiul anti-fascismului. Că din păcate, genocidul comunist interferează cu holocaustul, e o realitate de care trebuie ținut cont. O parte dintre evreii hăituiți înainte de 1944, unii reveniți cu armata rusă, au participat la comunizarea Europei de Est. Și din aceștia, unii au emigrat apoi în Israel, America, etc. (vezi datele oferite de Soljenitin despre traseul unor călăi leninist-staliniști). Este inadmisibil ca tocmai un Vladimir Tismăneanu să preia cîrma cercetării crimelor comunismului, putînd-o deturna.

4. Metoda de holocaustizare Wiesel-Iliescu nu trebuie validată de românii care-și apără țara. Nici direct și nici prin aprobarea demersului similar Tismăneanu-Băsescu, realizat în 2006. Genocidul comunist trebuie constatat în instanțe, pe baza zdrobitorului probator de care dispunem (și pe care nu Comisia Tismăneanu l-a produs, nu regimul Băsescu l-a descoperit). Sper că după 20 de ani dedicați deblocării justiței ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm ) pot susține asta cu fruntea sus. Admitînd ca metodă de criminalizare “condamnarea Băsescu în baza raportului Tismăneanu”- deschidem calea lovirii intereselor cetățenilor actuali și viitori ai României, ceea ce nu ar trebui să se întîmple într-o democrație reală. Judecatorii nu trebuie să-și racordeze prezumțiile la “rapoarte” și “declarații”. Ci la fapte și efecte atestate solid. Procurorii și nu istoricii trebuie să treacă la cercetarea crimelor comunismului și a ascunderii lor după 1990 de către FSN-ul lui Ion Iliescu; justiția să facă reparațiile de rigoare, recunoscînd că prescripțiile sînt inaplicabile sau întrerupte. Dacă există temeiuri și pentru redeschiderea anchetelor/revizuirea proceselor pentru antismitism – să se facă și asta, stabilindu-se exact amploarea acestor crime.

Așa intrepretez eu lanțul de interacțiuni Tismăneanu-Iliescu-Wiesel-Iliescu-Băsescu-Ilieșiu-Tismăneanu- Băsescu- Tismăneanu. Încerc să-mi apăr țara de ceea ce percep ca un atac grav la valorile ei morale și materiale, periclitate de interese filo-semito-comuniste. Celor ce consideră că preocuparea mea, rezumată mai sus, este “antisemitism” și încearcă să mă facă să tac astfel, le amintesc că există prevederi legale de genul:
Constituția
ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea națională aparține poporului român [..]
(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
ARTICOLUL 6
[..](2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.
ARTICOLUL 16
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. [..]
ARTICOLUL 23
(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile. [..]
ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.
ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă. [..]
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică[..]
ARTICOLUL 54
(1) Fidelitatea față de țară este sacră.
(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.”

Codul penal
“Art. 155. – Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin acțiuni de provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire față de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva siguranței statului, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 161. – Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 165. – Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145 [obștească], ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 167. – Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări în scopul săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-163, 165 și 1661, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociații sau grupări se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 168. – Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natură a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 168.1. – Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranței statului sau relațiilor internaționale ale României, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Art. 173. – Tentativa infracțiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepsește. Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-163, 165, 166, 1661 și art. 158 raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Tăinuirea și favorizarea privitoare la infracțiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. ”
Asta e. Dacă incriminarea negaționismului/antisemitismului (prevederi oricum anacronice și anticonstituționale) sînt stipulate sau folosite pentru a paraliza apărarea intereselor Romîniei, e vorba de trădare.
Va dovedi cineva că nu există “complotul” pe care vreau să-l combat? (De exemplu, arătînd că nimeni nu e închis pentru că micșoreză numărul de victime evreiești decretate de Wiesel; sau asigurîndu-ne că România nu plătește (pe ascuns) despăgubiri (excesive) pentru holocaust (în timp ce victimele comunismului sînt batjocorite); sau demonstrînd că Tismăneanu duce IICC pe calea incriminării vinovaților). Foarte bine. Voi răsufla ușurat și voi admite, public, că m-am înșelat.
Dar pînă atunci nu mă voi lăsa intimidat de trimiteri parșive la “antisemitism”, ci voi continua să slujesc interesele nației mele. Iar dacă se va arăta că am avut dreptate, voi cere judecarea, în baza prevederilor citate mai sus, a celor care au acționat (inclusiv prin propagandă) pentru umilirea fostelor generații și înrobirea viitoarelor generații de români.

Ioan Roșca, 20 august 2010