RASĂ ȘI REALITATE

Subiectul mi-a atras atenția printr-un complex de sincronicități, acele aparente întâmplări, toate pe același subiect. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost afișul celor de la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care șochează prin atașarea unei banderole la mâna unui nou născut ALB, de rasă caucaziană, pe care este inscripționat cuvântul „ȚIGAN”.

Primul gând care mi-a trecut prin minte la acel moment a fost deloc reverențios, cu privire la mama imbecilului care a avut ideea asta. Țigancă o fi ea, în nici un caz acel bebeluș !!! Eu, dacă aș fi în locul mamei acelui copil, aș fi dat în judecată pe autorii acelui afiș !!!

Nu este de ajuns faptul că o întreagă Europă ne vede drept „ciori” datorită furțișagurilor și criminalității etniei țigănești care a năpădit Vestul după deschiderea granițelor ?! Ca o ironie a sorții, românii care își fac concedii în Europa, plătite cu bani grei, au ajuns să fie discriminați și ostracizați, din cauza minorității țigănești cu care sunt identificați și confundați.

Nu pot să nu remarc modalitatea insidioasă în care se inoculează această idee, conform căreia:

-          toți țiganii Europei vin din România

-          Români = țigani

Căutând referințe pe acest subiect, am descoperit că sursa principală a acestei vaste operațiuni de manipulare media se face prin trusturi și ONG-uri afiliate magnatului George Soroș, exact ca și în cazul organizațiilor fantomă care au tipărit afișul despre care vorbeam.

Chestiunea cade bine ungurilor care conduc CNCD-ul, în condițiile în care și ei au o problemă cu populația de etnie țigănească din Ungaria (vezi recentele linșaje făcute în țigănime de Garda Maghiară), dar această problemă este acoperită mediatic de țiganii din România, mai salbatici și mai necivilizați decât cei din Ungaria, Italia, Spania (după cum se apără comunitățile din aceste țări, în declarațiile lor).

La acest moment, se cuvine o precizare. Se vor găsi voci care mă vor acuza de rasism și xenofobie. Oricine se leagă de țigani sau de evrei, primește automat eticheta de rasist sau xenofob. Tocmai de aceea, vreau să lămuresc câteva chestiuni, pentru a înlătura „spălarea pe creier” pe această temă, care îî face pe mulți români, altfel oameni de bun simț, să întoarcă spatele subiectului, zicându-și: „eu nu sunt rasist, eu sunt tolerant, si nu vreau să am de-a face cu astfel de atitudini extremiste”.

Deci, revenind, întrebarea mea este: sunt rasist sau xenofob dacă pun în discuție problema țigănească ? Căci este o problemă, fără nici un dubiu. Faptul că Europa încearcă tot felul de variante pentru a scăpa de țigani (fizic), prin retrimiterea lor în România, chiar dându-le bani pentru a-i convinge să plece, dovedește că problema este reală.

În opinia mea, nu sunt rasist, sau cel puțin, nu în sensul oferit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române (Ediția 1998) potrivit căruia definiția cuvântului rasism este aceea de „Teorie social-politică care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor umane.”

Acum, o să încălcăm puțin legea (devenind rasiști), amintind al cea de-a doua sincronicitate pe acest subiect.

Deunăzi citeam cartea lui Jacques Bergier, scrisă în 1971, intitulată „Cărțile blestemate” (publicată în limba română de editura Pro Editură și Tipografie – anul apariției 2006). Aici mi-a sărit în ochi un pasaj deosebit de interesant, în legătură cu subiectul nostru. Citez, de la pagina 14 a cărții. Iată ce afirmă Bergier:

La scrierea acestui text (Cărțile Blestemate – 1971 n.n), și chiar mai recent, am auzit adeseori, la congrese științifice, teoria conform căreia descoperirile prea periculoase ar trebui să fie cenzurate sau eliminate. La începutul acestui an, la reuniunea Asociației engleze pentru progresul științelor, a fost citată ca exemplu al unei asemenea descoperiri care trebuie cenzurată, posibilitatea că diversele tipuri ale rasei umane nu sunt la fel de inteligente. Savanți de prim ordin au afirmat că o asemenea descoperire ar încuraja rasismul în asemenea măsură, încât ar trebui împiedicată publicarea ei prin orice mijloace.

Evident, o astfel de posibilitate, în 1971 contravenea proaspetei Carte Universale a Drepturilor Omului (1948) care statuta egalitatea ÎN DREPTURI a tuturor oamenilor indiferent de rasă, culoare sau religie, și se apropia periculos de mult de tezele nazismului privind supremația rasei albe, ariene.

Faptul că savanți de renume britanici au avut surpiza să constate că oamenii de știință germani aveau dreptate când spuneau că nu avem cu toții același înzestrări (calități), iar acestea diferă în principal în funcție de rasă și în subsidiar, în funcție de caracteristicile genetice (teorie mai nouă, dar necontestată), ar trebui să nu ne surpindă.

Constatarea privind existența mai multor tipuri rasiale umane e veche de când lumea. Cea mai veche clasificare a raselor se datorează vechilor egipteni care au divizat populatiile umane in patru categorii:
– Rosu – pentru egipteni;
– Galben – pentru oamenii din Est;
– Alb – pentru oamenii din Nord;
– Negru – pentru africanii din Sud

A treia coincidență s-a petrecut când ochii mi-au căzut pe versiunea engleză a volumului „Rasă și Realitate”, apărut sub auspiciile fostului congressman american David Duke.

Cartea reprezintă concluzia unor studii – trecute sub tăcere la nivel oficial, privind „punctele tari” și „punctele slabe” ale fiecărui grup rasial.

S-a demonstrat statistic, în urma testărilor efectuate pe grupuri de persoane etalon din cadrul fiecărei rase (caucaziană – albă, mongoloidă – galbenă, negroidă și australoidă), că dincolo de calitățile inerente fiecărui individ, apar anumite constante, ce determină constanta rasei respective.

Nu vreau să intru în detalii, cred că am suscitat destul interes pe acest subiect încât să vă determin să citiți cartea.

Problema este că, la nivel oficial, refuzăm să privim realitatea așa cum este. Când ai văzut ultima dată un campion de culoare albă la atletism, pe podiumul olimpic ? Care este proporția inventatorilor (din nu conteaza ce domenii ale științei și cunoașterii) de rasă neagră ? Deci, diferențele rasiale nu se opresc la culoarea pielii sau la forma nasului, indiferent cât ar ține știința oficială la această teorie.

Revenind la problema țigănească, ne întrebăm cum de ea mai există ? De ce nu au fost asimilați țiganii din punct de vedere social, în România, nici după 50 de ani de comunism – sistem cunoscut ca fiind de un egalitarism extrem, în care școlarizarea, igiena, accesul la educație, învățământ și mai ales, DREPTUL LA MUNCĂ erau asigurate tuturor !?

Inițial, am fost înclinat să dau vina pe subcultura țigănească, pe acel bagaj identitar, propriu etniei țigănești. Pentru că, la nivel fundamental, țiganii nu sunt o rasă în sine, ci o etnie, chiar dacă au totuși în comun multe caracteristici fizice și intelectuale comune (putând reprezenta cel mult o sub-diviziune rasială, un genotip aparte, specific etniei).

Comunitatea etnică este definită în DEX ca fiind un „Grup uman de aceeași origine, limbă și tradiții culturale.”

Interacțiunea socială dintre membrii unei comunități sau etnii și un alt grup (comunitate/etnie), se realizează potrivit bagajului cultural (și valorilor sociale aferente) caracteristici fiecăreia dintre acestea.

Țiganii sunt (încă – din fericire) minoritari în sânul populațiilor cu care coabitează, valorile lor reprezentând în fapt o subcultură. Ce este o subcultură ?

Potrivit D.E.X., definiția termenului de subcultură este aceea de „Cultură a grupurilor și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică.”, definiția termenului cultură, fiind aceea de „Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.”

Problema este că această etnie, ca și etnia evreiască, este NEASIMILABILĂ de populațiile în rândul cărora trăiește.

Acești oameni, prin bagajul lor rasial și cultural-ideologic (piramida valorilor), se mențin segregați, separați din proprie voință de populația majoritară.

Acești țigani și-au păstrat timp de sute, poate chiar mii de ani un set de valori, ce se pare că sunt în concordanță cu caracteristicile rasiale pe care le au, și care se transmit de la o generație la alta prin amalgamul de credințe și obiceiuri țigănești.

Prin rasa se intelege un grup de oameni care au o mostenire biologica comuna si pe care o transmit generatiilor urmatoare. Rasa este definita in functie de anumite caracteristici fizice cum ar fi: culoarea pielii, structura parului, forma nasului, etc. Conform studiilor despre care face vorbire volumul „Rasă și realitate”, devine limpede că nu numai caracteristicile fizice se transmit genetic, ci și aptitudinile, inclusiv cele intelectuale. Conform teoriei câmpurilor morfogenetice, enunțată de savantul britanic Rupert Sheldrake, se pare că există un așa numit câmp infomațional, care coordonează dezvoltarea organismelor vii în raport cu caracteristicile speciei respective. Această teorie, aplicată chestiunii raselor, lămurește și mai explicit modul în care părinții transmit urmașilor pe linie de sânge, caracteristicile lor, inclusiv abilități și deprinderi.

Sunt aspecte de notorietate dezvoltarea anumitor deprinderi sau calități în rândul unor etnii sau ramuri particulare ale unei rase. Țiganii au o afinitate specială cu muzica și prelucrarea metalelor, asiaticii sunt disciplinați, ordonați și obedienți, rasa albă-caucaziană excelează în gândirea rațională proiectivă (pe termen lung), evreii sefarzi au un deosebit talent la limbi străine și negoț, acestea fiind doar câteva caracteristici etnice sau rasiale ce sunt evidente pentru orice observator obiectiv.

Dreptul la prezervarea identității culturale a unei etnii este garantat de lege. Ce ne facem însă atunci când setul de valori transmise prin intermediul acestei identități etnice se află în contradicție cu valorile sociale general acceptate ale majorității în cadrul căreia viețuiește minoritatea ? Reacția de cauzalitate este simplă. Apare segregarea (voluntară, prin refuzul adoptării normelor de comportament colectiv, de către minoritari), apoi respingerea (de către majoritari), iar în final discriminarea.

Așa cum este în mod evident situația și în cazul etniei țigănești în raport cu etnia majoritară cu care aceasta conviețuiește (indiferent că este vorba de majoritatea românească, franțuzească sau germană), sunt vizibile diferențele dintre valorile culturale și morale dintre aceste două grupuri umane.

Din păcate, multe dintre valorile culturale și morale specifice subculturii țigănești sunt de multe ori opuse ca sens valorilor culturale și morale ce caracterizează majoritatea.

Fără a avea pretenția unui studiu sociologic, doresc să evidențiez totuși căteva chestiuni de notorietate publică, cum ar fi: infracționalitatea ridicată în cadrul etniei țigănești, comportamentul zgomotos, vulgar și deranjant al membrilor ei în spațiul public, tendința către agresiune a membrilor săi, refuzul adoptării și respectării regulilor generale de comportament decent, etc.

Sursa acestor comportamente deviate în raport cu normele de comportament general se regăsește în bagajul valoric al subculturii țigănești, care constituie sursa acestor comportamente anormale.

Elementele valorice ale unei culturi sau subculturi se întrevăd cel mai ușor în bagajul folcloric al etniei respective, în conținutul unor cântece, povești, legende, etc.

Modul specific de transmitere al acestor valori în cadrul etniei țigănești (datorat talentului muzical nativ al membrilor săi) îl constiuie muzica țigănească (astăzi asimilată în mare măsură curentului muzical numit manelism), ce constituie o radiografie sinceră a valorilor promovate și acceptate de comunitatea țigănească în ansambul ei.

Bagajul lingvistic sărac al versurilor manelelor și mai ales mesajul social al acestora, de multe ori profund negativ din punct de vedere moral, a constituit și constituie în continuare o sursă majoră de îngrijoare pentru toți cei ce țin la prezervarea valorilor sociale și culturale specifice tradițiilor native românești (respectul pentru autoritatea publică,  hărnicia și respectabilitatea mijloacelor de trai obținute prin muncă cinstită, cultul muncii, bunul simț ca manifstare a respectului pentru cei din jur, o profundă credință ortodoxă etc.), aflate în contradicție cu „pseudo-valorile” subculturii țigănești (câștigarea facilă a banului, chiar și prin mijloace ilicite, etalarea unei bunăstări artificiale – mașini luxoase, palate cu turnulețe, salbe de aur, petreceri costisitoare, lăutari plătiți cu sume fabuloase, ce nu pot fi justificate prin muncă cinstită, apetența pentru scandal, de cele mai multe ori în public, lipsa de respect față de autorități, respectul și admirația acordate infractorilor, apologia infracțiunii văzută ca un mod de a reuși în viață, lipsa evidentă a oricăror valori de natură spirituală, lipsa de raportare la Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos).

Din păcate, asistăm la un transfer valoric negativ, prin intermediul manelelor, dinspre etnia țigănească, către majoritatea românească, fapt de natură să deterioreze fondul moral și cultural al culturii românești.

Personal, sunt pentru prezervarea tradițiilor culturale românești, fapt pentru care atrag atenția asupra pericolului reprezentat de preluarea fără discernământ a unor modele comportamentale și a unor valori subculturale aflate de multe ori în opoziție cu cele ale majorității.

Asistăm cu îngrijorare la instalarea în sfera normalului a unor comportamente și obiceiuri anormale, imorale și, de ce nu, revoltătoare, neacceptate ca firești în nici o țară civilizată.

Căteva antiteze dintre cele două grupe de valori sunt de notorietate publică, și au caracter general, putând fi întâlnite ca sursă a problemelor de intergare pe care etnia țigănească le are peste tot în lume.

Sub impactul mass-mediei, datorită frecvenței cu care le întâlnim, am ajuns să privim aproape ca firești și normale fenomene specifice etniei țigănești, ca cerșetoria organizată a minorilor, cordonată de părinți, cedarea de minori terților în vederea exploatării lor, prostituția, vânzarea de copii, aservirea pentru datorii, cămătăria, promisiunea femeii și darea ei în căsătorie, căsătoria copiilor, etc., aspecte întrunite în practica CEDO sub definiția de „persoană de condiție aservită”, constituită ca sinteză a situațiilor de robie (fila 259 – Corneliu Bârsan – Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole – Vol I).

În aceste condiții, o concluzie se impune de la sine:

Vina preponderentă pentru starea lor actuală, o au țiganii. Dacă liderii lor nu vor lua hotărârea să schimbe ceva la nivel principial în rândurile țigănimii, cercul vicios al ne-integrării și discriminării nu va fi întrerupt, oricâte condiții și facilități vor oferi guvernele europene etnicilor țigani.

Desigur, este o discriminare ticăloasă deportarea țiganilor din Franța în țările de origine. Carta Drepturilor Omului interzice deportarea unui grup sau comunități de persoane, pe criterii rasiale, etnice sau religioase. Mituirea cu câte 300 de euro de persoană a sărmanilor țigani, lipsiți de orice resurse financiare, ce vegetează la marginea orașelor europene în tabere ilegale, este o stratagemă jalnică, ce nu poate disimula adevăratul caracter al operațiunii, și anume DEPORTAREA ȚIGANILOR ÎN ȚĂRILE DE ORIGINE. Potrivit acestui principiu, România ce ar trebui să facă ? Să le dea câte 300 de euro și să-i trimită în India ? Din perspectiva Tratatului de la Lisabona, țiganii sunt înainte de toate, ca și noi toți, că vrem sau că nu vrem, CETĂȚENI EUROPENI, care au dreptul să își stabilească reședința în oridce țară a Uniunii Europene. Deci, nu poate să existe un temei legal al deportării lor.

Europa „democrată”, Europa „drepturilor omului”, care acum câțiva ani ne dădea lecții aspre în materia toleranței față de țigani, francezii consturind chiar case pentru „bieții țigani” izgoniți din localitatea Mihail Cogălniceanu din jud. Constanța (iar țiganii le-au distrus în două luni, băgând caii în casă și făcând focul în mijlocul camerei, pe podea), se vede acum în situația de fi mai discriminatorie decât România – la adresa țiganilor. De ce nu implementează francezii la ei programele Uniunii Europene privind integrarea socială a comunităților de țigani ? Răspunsul este simplu: pentru că au înțeles un adevăr; țiganii nu vor să se integreze; nu vor să muncească; nu vor să respecte legea. Vor să fie liberi să facă ce vor, liberi de orice obligații față de lege sau autorități. Atâta timp cât își vor păstra această atitudine, vor fi obligați să plătească prețul ei. Neintegrarea și discriminarea.

Soluția este una singură. Schimbarea valorilor general acceptate în rândul etniei țigănești. Aceasta se poate face numai prin educație. Deci, SOLUȚIA FINALĂ, TRIMITE-ȚII LA ȘCOALĂ !

Nu în ultimul rând, sincronicitatea finală care m-a determinat să scriu acest articol este reprezentată de emisiunea din această seară, la care am participat la Vox TV. Inițial, fusesem invitat pentru prima parte a emisiunii, având ca temă cărțile de identitate cu cipuri boimetrice. Dar, înainte de pauză, Mbela – gazda emisiunii România în alb și negru, mi-a sups că urmează și o a doua parte, privind țiganii. Uimit deja de aceset coincidențe, am decis să rămân și la această parte a emisiunii. Înregistrarea o aveți alăturată.

Vox TV – Romania in Alb si Negru from GuruRimpoche on Vimeo.

În încheiere, nu pot trece cu vederea nici apetența etnicilor țigani pentru hoție și banul nemuncit afectează și așa-zisele ONG-uri țigănești, care de ani de zile toacă banul public și fondurile europene nefăcând nimic pentru integrarea țiganilor. Actuala situație din Franța este mană cerească pentru liderii acestor ONG-uri, care salivează deja la gândul milioanelor de euro pe care îî vor primi pentru a face „programe” sociale pentru confrații lor cei amărâți. Aceștia dau năvală pe la televiziuni, acuzând de nepăsare și discriminare ba Guvernul, ba populația majoritară, ba rasismul și xenofobia. Numai țiganii nu poartă nici o răspundere pentru situația lor. Nu știu decât să facă copii pe care să îi trimită la cerșit, să cânte prin metrouri, să fure, să vândă droguri sau să învârtă orice altă afacere ilegală din care ies bani. Cu rare excepții, sunt familii care nu au prestat o muncă cinstită de generații. Ce să facem noi pentru ei cu banii europenilor ? Să le dăm locuri de muncă, plătite „românește” ? Păi, ce țigan va munci 10 ore pe zi pentru 120 lei pe lună (cât e un salariu mediu), când afară, în europa, el scoate din cerșit sau furtișaguri, un minim de 50-60 de euro pe zi ? Să construim la fiecare familie de țigani câte un palat cu 10 turnuri ? Să le cumpărăm la fiecare câte un mercedes ? Se plâng că nu își pot trimite copii la școală pentru că nu au ce încălța. Bunicii mei au fost în aceeași situație. Dar au muncit și în timp, au propășit. Averile adevărate se fac în generații. Sunt și acum țărani care cultivă pământul din respect pentru muncă, chiar dacă nu își scot nici măcar investiția în semănătură, arat și treierat. Aici este diferența…

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *