Desigur, nu m pot abține. Voieurism-ul meu intelectual, dublat probabil de o luciditate (și un auto-analism / narcisism pe msur), m ndeamn s mi pun din nou pe hrtie cteva din gndurile care m bntuie. Aș ncepe cu o observație, și anume c majoritatea blogerilor sunt anonimi. Aceștia gust ”beția” auto-denunțrii publice numai pe jumtate, și nu duc, ca mine, actul auto-dafe-ului, pn la capt. Mrturisirea public a ”pcatului” filosofrii n fața unui public necunoscut, dar avid (mai ales) de chestiunile intime, personale, ale autorului, mi strnește emoții similare celor trite de saltimbanculul ce evolueaz pe srm, la nlțime.
De data aceasta probabil c voi fi ceva mai criptic, asfel c numai cei care cunosc cte ceva despre ”cheia” decriptrii textului meu vor nțelege cum se cuvine adevratul sens al celor de mai jos. Sper ca meditațiile mele s ajute prietenilor mei, s le aduc mcar o clarificare n confuzia care se pare c a invadat lumea n care trim.
Aparent, subiectul este depresia. Mecanismul ei. Rezultatele. Psihoza. Schizofrenia paranoid. Agresivitatea disperrii.
S ncepem. Au fost vremuri (cam acum 18 ani n urm) cnd am druit ncrederea mea cuiva. Nu știu dac o merita atunci. Nu știu nici acum. Știu doar c odat cu ncrederea, ne predm și admirația, și dragostea, fericiți, copleșiți de starea de mplinire și mulțumire proprie doar celor ce triesc certitudinea adevrului absolut, de dincolo de dubiu. Tot ceea ce vine din direcția ncrederii acordate, trece fr opreliști direct n ființa noastr, anulnd ”filtrele” impuse n mod obișnuit de critica obiectiv, rațiune sau discernmnt. Dimpotriv, exist o tendinț natural (aș numi-o) a minții, de a respinge micile elemente perturbatoare care ar putea s ne tulbure ncrederea acordat, s ne scoat din perfecțiunea și frumusetea visului trit aievea.
Problemele apar totuși dup ctva timp. La nceput ca o senzație, scitoare, la limita insesizabilului, precum praful ce se așterne peste frumusețea etern proaspt a Paradisului, mbcsind peisajul, atenund sentimentul de perfecțiune a tririi. De obicei, agasați de cteva aparente (obligatoriu le considerm așa !!!) contradicții, ne hotrm s le rezolvm (intelectual), s le ”mpcm” așa cum ai rezolva un rebus. S faci ca orizontala s se potriveasc perfect cu verticala. Este efortul titanic de a armoniza dou realitți distincte, de multe ori antagonice. Aici mulți o s cad n capcana subiectivismului, ncercnd s mi scormoneasc trecutul pentru a gsi ”cheia” de interpretare textului. V asigur c nu m ”predau” așa ușor.
Realitțile de care vorbesc pot fi dou sisteme de valori, dou atitudini ale aceleiași persoane, dou credințe religioase… Principiul este același. Ca un slujitor credincios, mintea ncepe s ”lucreze” la foc continuu, raționnd, punnd ntrebri și dnd rspunsuri, cautnd, tatonnd, cu alte cuvinte ncercnd s rezolve rebusul… Totul poate porni de la o convingere c antagonismele respective pot fi armonizate ntre ele, c pot fi reduse la un numitor comun. C putem regsi liniștea și tihna convingerilor noastre absolute, c de fapt nimic nu s-a schimbat. Tragedia este c nu gsim ntotdeanua soluția rebusului. Ieșirea din labirint. Și atunci, ne afundm din ce n ce mai mult n hțișul confuziilor, pierznd in vedere imaginea Paradisului n care ne aflam anterior. Probabil c sta este (ar putea fi) unul dintre sensurile cderii din Rai… Cunoașterea aduce cu sine dubiul… ndoiala.
Ai observat c dac te apuci s rezolvi seara un rebus, unul greu s spunem, și nu reușești s l termini, dimineața, dup ce ai dormit, reușești s l rezolvi surprinztor de ușor ?! Explicația este simpl: Subconștientul și ia n serios rolul. Undeva, la nivel subconștient, propria ta minte continu munca, gsind rezolvrile. Ce te faci ns cnd rebusul este greșit ? Cnd nu exist o rezolvare ? Atunci, se ntmpl dou fenomene importante: primul, este c mintea crede c TREBUIE s existe o rezovare corect, perfect a ecuației, și o caut n continuare. A doua, este c, negsind-o, efortul se intensific, procesul de cutare acaparnd treptat atenția, evolund ctre obsesie. Este ca un dinam, ca un titirez ce se rotește din ce n ce mai repede. Asiști din ce n ce mai fascinat la rotirea halucinant a ideilor n jurul propriilor axe, și gradat, o stare de tensiune febril, psihic, pune stpnire pe ntreaga ta ființ. Apare un fenomen straniu, morbid, de detașare, n care observm uneori limpede aceast accelerare continu, epuizant a proceselor mentale, paradoxal totuși, suferim (aproape fizic) datorit lipse de armonizare a celor dou seturi de idei/concepții /comportamente diametral opuse, care necesit (acum, pe viaț și pe moarte) o rezolvare. Și atunci realizezi c este dificil s te oprești. Simți c te afli la un pas de a ceda nervos, c ești la limita nebuniei, vzut ca o afundare n haosul ireversibilei cutri a ce nu poate fi gsit. Dac poți gsi n tine puterea de a te retrage de pe marginea propriei prpastii, de a renunța la a mai gsi rezolvarea ”rebusului” ai scpat. Te alegi doar cu spaima. Mai ru este atunci cnd cedezi, cnd nu te poți opri. De obicei, asta se ntmpl datorit unui factor aparent nesemnificativ, dar esențial n ipoteza noastr: fascinația auto-distrugerii. Ia s vedem, ce se ntmpl dac fac pasul n gol ?
Atunci, lumea dispare brusc, sau se rstoarn cu susul n jos, aberant, ca ntr-un univers cu reguli ale spațiului aleatorii. Atunci simțul realitții colapseaz ca ntr-o gaur neagr a vrtejului halucinant al obsesiei ce stpnește mintea. Atunci apare drama. Poți uita (pentru unele perioade, sau poate pentru totdeauna) cine ești, atras n maelstromul monstruos al disoluției, al anarhiei, și atunci totul devine grotesc, aberant. Conștiința eului, și odat cu ea, a normalitții, a lumii certitudinilor a regulilor stabile, imuabile ale universului obiectiv, poate reapare ca un buștean, purtat de vrtejul nvolburat al haosului subiectivitții unei minți scpate de sub control. Te agți n aceste momente de revenire de orice rmne stabil. n special de ideea de Dumnezeu. Dac te-ai nenorocit astfel, nu vei mai fi niciodat același. Te va marca pentru totdeauna. Vei duce mai departe o existenț tcut, zmbind amar n fața fragilului echilibru dobndit, vlguit de puterea de a mai strluci cu aceeași ncredere inconștient n forțele proprii.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *