Cine sunt extremiștii ?

Astăzi, orele orele 17.30, doi camarazi din filiala Noua Dreaptă București (este vorba de Alex Năstase – liderul filialei București, și Gheorghe Florin) au fost sechestrați, amenințați, înjurați, și unul dintre camarazi (Alex) chiar bătut, de țiganii de la Partida Rromilor.

Motivul aparent al agresiunii l-a constituit – chipurile – folosirea pe holul comun al imobilului – unde își au sediul – pe același palier – biroul Noii Drepte și cel al Partidei Rromilor – a unui spray iritant (cu piper) de către camaradul Gheorghe Florin (pulverizat din greșeală în buzunar, nu asupra vre-unei persoane !).

În realitate, agresiunea celor 10 țigani de la Partida Rromilor împotriva celor doi membrii ai Noii Drepte s-a declanșat ca urmare a identificării de către primii, a celor doi din urmă, ca fiind membrii ND.

Antisociali ca de obicei, violenți și agresivi, cei 10 țigani cu pretenții de membrii de partid, au găsit ocazia de a-și manifesta ura anti-românească, amplificată pe fondul ultimelor manifestări ale Noii Drepte din fața Ambasadei Franței.

Motivul agresiunii a constat in nemultumirea fatis exprimata de reprezentantii Partidei Rromilor fata de recenta manifestatie a organizatiei Noua Dreaptă din fata sediului Ambasadei Frantei din data de 14 septembrie 2010 prin care Asociatia Noua Dreapta a protestat fata de repatrierile (deportarile) colective ale tiganilor, cetateni romani aflati pe teritoriul Frantei.

Noua Dreaptă a criticat deschis atitudinea duplicitara a organizatiilor tiganesti din Romania si din strainatate ce nu reprezinta cu adevarat interesele etniei tiganesti, liderilor acestor organizatii cumparandu-li-se tacerea cu fonduri europene, in detrimentul intereselor tiganilor saraci.

Suparati ca din cauza Noii Drepte pierd finantari de milioane de euro, bani consumati pana in prezent pe lautari si spectacole tip Miss Piranda, fara niciun efect asupra reintegrarii asupra tiganilor, cei aproximativ 10 agresori (7 barbati si 3 femei), i-au inconjurat pe cei doi membri ND, adresandu-le amenintari si cuvinte jignitoare (spunandu-le ca nu vor mai calca pe acolo, „vrei sa pun 20 de tigani sa te taie”; „vezi ca pe tine te caut”, „vreti ma, sa aducem sabiile din masina”), sechestrandu-i si incercand sa îi introduca cu forta, impotriva vointei lor intr-unul dintre birourile partidei Rromilor, aflat la etajul 4.

Camaradul Alexandru Nastase a încercat sa scape din incercuire, dar a fost lovit de catre doi dintre agresori, unul lovindu-l cu genunchiul in plex iar al doilea cu pumnii in zona fetei imobilizandu-l.

Camaradul Gheorghe Florin vazand agresiunea la care era supus colegul său, a incercat sa  intervină, dar a fost imobilizat la randul său de alte doua persoane din grup fiindu-i luat un spray cu substante iritante pe care-l avea asupra sa.

Cei doi membrii ND au fost retinuti de către șleahta de țigani impotriva voinței lor aproximativ 40 de minute, pana la sosirea organelor de politie.

De menționat că agresorii le-au adresat celor doi injurii chiar in fata organelor de politie sosite la fata incidentului.

Ajunși la sediul Secției 3 de Poliție, cei doi membrii ai Noii Drepte, asistați de trei dintre avocații ND, au depus o plângere penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a agresorilor. S-au luat declarații, iar camaradul Alex Năstase a primit din partea organelor de poliție o trimitere către institutul de Medicină Legală pentru expertizarea vătămărilor fizice suferite în urma loviturilor primite de la țiganii agresori.

Nu este pentru prima dată când membrii așa-ziși educați ai acestei etnii dovedesc faptul că nu sunt capabili să trăiască în conformitate cu normele sociale general acceptate.

Violența – fizică și verbală – atitudinea obraznică și intimidantă, lipsa de respect față de autoritățile statului, modul în care țiganii înțeleg să își facă singuri ”dreptate”, fac încă o dată dovada faptului că membrii acestei etnii nu sunt pregătiți să trăiască civilizat în mijlocul celelalte popoare europene.

Faptul că țiganii creează aceleași probleme peste tot unde merg, face dovada faptului că nu noi, ci ei au o problemă. De integrare. O problemă cu majoritatea în sânul căreia trăiesc. Cei mai mulți dintre ei nu au nici o meserie, iar asta nu din vina noastră. Majoritatea lor, s-au învățat să trăiască parazitând populațiile în sânul cărora se oploșesc. Dacă lipsa de respect față de lege se manifestă atât de puternic acum, cât sunt încă o minoritate, ne întrebăm (din perspectiva previziunilor sumbre asupra structurii populației în anul 2050, când se pare că țiganii vor deveni majoritari în România), cum se vor comporta aceștia cu noi, românii deveniți minoritari, dacă acum, fiind în minoritate, sunt atât de agresivi și de obraznici ?!

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *