Adevăruri stânjenitoare cu/despre A. PLEȘU (2)

Maimuța când n-are nici o treabă se scarpină în fund până își face o bubă (proverb indian).

Păpușarul “ nostru este implicat în jurul anilor ’80, în scandalul Meditației Transcendentale, alături de alte nume cunoscute : psihologii Aurora Liiceanu, Ioan Ciofu,Ion Manzatu,filosoful Mihai Sora,acad. Stefan Milea,pictorul Sorin Dumitrescu, scriitorul Marin Sorescu,etc. Împreună, audiază niște cursuri (ținute de un român stabilit la Paris) considerate ca fiind oculte și periculoase pentru orânduire.

foto:1990-Teatrul< Luceafarul> din Iași
Securitatea și Partidul au intrat pe filieră, pentru că mișcarea prezenta accente de sectă neofascistă, scandalul lasându-se cu multe “execuții discrete” : schimbări rapide din funcții, demiteri de miniștri (min. educației Aneta Spornic,prim-ministrul Ilie Verdeț), și condamnări penale. Pentru a se salva, A.Pleșu a dat relații amanunțite și declarații despre Mișcare, ofiterului de Securitate (lt.col) Vasile Malureanu,concomitent cu două memorii adresate lui Nicolae Ceaușescu,în care cerșește milă,înțelegere și iertare,configurând textual,toată mizeria umană a unui suflet ticăloșit:

„Menționez că la câteva săptămâni după aceste evenimente(Meditația Transcendentală) am avut o lungă conversație cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, în cuprinsul căreia l-am informat asupra celor petrecute”. (Bravo turnătorule)!
Surse din presă au menționat că: Vasile Mălureanu era ofițer al Departamentului Securității Statului, Direcția I, Serviciul «Arta – Cultura – Presa»”. Dupa 1989, Vasile Malureanu a rămas în stransă legatură cu A. Pleșu, ieșind la pensie din SRI, cu gradul de general.
Ce declara “filosoful doctor”A.Pleșu, organelor statului, după scandalul amintit:                     “Subsemnatul, Pleșu Gabriel Andrei, lector universitar la Institutul de Arte Plastice «N. Grigorescu» din București (secția muzeologie), declar cu toata raspunderea urmatoarele: În iarna anului 1980 (nu pot preciza exact data) am fost convocat telefonic la Institutul de Cercetari Psihologice al Academiei de Științe Sociale și Politice la o serie de conferințe ale unui oarecare Stoian privind problemele de tehnică spirituală orientală. Ca unul care m-am ocupat mai mult timp de artă orientală, am avut curiozitatea să răspund acestei convocări. Conferința a avut loc într-o seară, în prezența a numeroși cercetători din institutul ASSP și a numeroase personalităti de frunte ale vieții noastre științifice și culturale. Vorbitorul, precizând mereu că nu are de transmis nimic de ordin religios, s-a arătat dispus să pună la îndemana auditoriului o tehnică de concentrare și liniște lăuntrică cu efecte sigure asupra bunei stări lăuntrice a omului și asupra capacităților sale creatoare. El a adăugat că aceasta tehnică are valoare strict individuală. Pentru fiecare persoană luată în parte, există procedee distincte. Ca atare, cei care vor să afle despre ce este vorba vor avea o întâlnire individuală cu el sau cu soția sa, la fel de competentă. În prealabil, ni s-a cerut să completăm un chestionar privind starea noastră fizică și sufletească, precum și deprinderile noastre curente (dacă suntem sau nu fumători, dacă avem somn bun etc.). Chestionarul se încheia cu o frază prin care ne obligam să nu comunicăm nimănui formula de meditație (mantra) pe care o vom capata in cadrul intalnirii individuale. Intrucat conferinta nu fusese, practic, decat o introducere foarte generală în probleme propriu-zise ale «meditației transcedentale», am ținut să trec și prin «inițierea» propriu-zisă. Din lectura textelor indiene vechi Upanisade si Vede – rezultă de altfel, că o bună «inițiere» nu se poate face decât de la om la om, așa încât pretenția formulată de vorbitor în legatură cu o întâlnire individuală, nu mi s-a parut afară din regula. Intalnirea individuala survenită a doua zi dimineața a fost mai curând dezamăgitoare. Era o variantă superficială de ritual vedic în care mi s-a transmis formula de meditare potrivită, chipurile, numai mie. In realitate, am constatat că aceeași formulă fusese dată și altora, ceea ce a aruncat asupra întregii proceduri o umbră de neseriozitate. Lămurit asupra competenței reale a vorbitorilor, am încercat să mă interesez de desfășurarea ulterioară a conferințelor. Menționez că la câteva săptămâni după aceste evenimente, am avut o lungă conversație cu tov. Malureanu de la Ministerul de Interne, în cuprinsul careia l-am informat asupra celor petrecute. Adaug că, dată fiind calitatea discutabilă a conferințelor, n-am încetat nicio clipă să mă mir că au putut fi tutelate de forurile noastre competente, fiind pe de altă parte evident că ele nu aveau și nu puteau avea un caracter clandestin. 26 apr. 1982”.

Primul memoriu al lui A. Pleșu către NICOLAE CEAUȘESCU (27 mai 1982, nr. de inregistrare 961/A)

Stimate tovarășe Secretar General al Partidului,

Mă numesc Andrei Gabriel Pleșu și sunt de profesie istoric și critic de artă. Din 1971, când mi-am încheiat studiile, și până astăzi am înțeles să-mi fac profesiunea cu toată seriozitatea, punându-mă, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole în presa curentă am realizat mai multe serii de emisiuni la radio și televiziune și sunt autorul a trei carți, bine primite atât de publicul larg, cât și de specialiști.

În istorie, după o specializare de aproape doi ani in Republica Federală Germană(sic!). In timpul acestei specializări , am ținut la Bonn, Dusseldorf și Dortmund mai multe conferințe despre arta romanească, socotind că este datoria mea de onoare sa o fac cunoscută și apreciată pretutindeni, la adevărata ei valoare. În 1981 mi s-a decernat premiul pentru critică al Uniunii Artiștilor Plastici , în același an, premiul pentru eseu al Asociației Scriitorilor din București. Am avut cinstea să-mi reprezint țara, cu comunicări de specialitate, la felurite congrese și reuniuni internaționale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al secției de critică a Uniunii Artiștilor Plastici, am participat la organizarea mai multor expoziții de arta romanescă, în țara și în străinatate.

Am intrat în Partidul Comunist Român la varsta de 19 ani (1968) și, atât pe linie obștească (ca organizator de grupa de partid), cât si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Vă rog, stimate tovarășe Secretar General, să nu luați raportul de activitate de mai sus drept o lipsă de modestie. El e bilanțul firesc de muncă al oricărui român care vrea să-și servească țara cum se cuvine. In lumina acestui bilanț, veți înțelege cât pot fi de mâhnit să constat că, dintr-o dată, în urma unei împrejurări pe care nu o pot socoti decât accidentală, sunt pus în afara partidului,numit “sectant” și destituit din învațământ și cercetare.

Am avut, într-adevăr ghinionul de a participa cu doi ani în urmă, la o conferință (incluzând o parte teoretică și una practică), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditației transcendentale”. Conferința – la care m-am dus pe linia unei firesști curiozități intelectuale – mi s-a părut neinteresantă sub raport științific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmările ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp după aceea, să aduc la cunoștința unui lucrator al Ministerului de Interne opiniile mele critice privind “meditația transcendentală”.

În rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferințe publice, organizată într-un cadru perfect oficial, o conferință despre care nu aveam motive să cred ca s-ar desfașura fără aprobările de rigoare. Cât despre chestionarul pe care l-am completat – ca toți cei de față – în timpul conferinței, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lămurit, ulterior, că “meditația transcendentală”, ca organizație internațională, implică unele aspecte profund negative, de care însă nu putem avea cunostință acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducând nu numai la totala descreditare politică, ci și la descalificarea mea profesională. Intre culpa mea reală și consecințele ei imediate ca o uriașă disproporțiune care, în spiritul echității cu care ne-a obișnuit conducerea noastră de partid și de Stat nu poate să fie corectată.

Rănit sufletește de spulberarea într-o clipă, a atâtor ani de eforuri entuziaste, și de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarașe Secretar General la dreapta dumnevoastră omenească, rugându-vă să dispuneți rediscutarea cazului meu, în datele lui obiective. Vă asigur că tot ce doresc e să-mi dovedesc, în continuare, ca și până acum, buna-credință, loialitatea față de țară, participând la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Vă mulțumesc,- Andrei Gabriel Pleșu-25 mai 1982

Al doilea memoriu al lui A. Pleșu către Nicolae Ceaușescu

COMPLETARE
La memoriul din 25 mai 1982, adresat Tovarașului SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN

Stimate tovarașe Secretar General

Pentru o mai bună informare asupra împrejurarilor în care am luat cunostința de “Meditația Transcendentală “fac urmatoarele precizări:

În ianuarie 1981, când funcționam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferință de orientalistică. Invitația era firească, întrucât era cunoscut indeobește interesul meu pentru artele orientale. Conferința la care am fost invitat a avut loc într-un cadru oficial, în prezenta conducătorilor Institutului de Psihologie și a numeroase personalitați ale științei și culturii noastre. Nimic nu mă putea face sa mă îndoiesc de perfecta legalitate a conferinței în cauza, care de altfel, ne-a fost prezentată, de la bun început, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educației și Invățamântului și de C.N.S.T. Conferențiarul a declarat că dorește să pună la indemâna publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decât întrebări cu caracter medical și transmitea altora metoda de relaxare căpătată (“mantra”), întrucât, prost aplicată, ea putea deveni dăunatoare. Acestei parți teoretice a conferinței, i-a urmat, a doua dimineată, în aceeași instituție, partea practică. In cadrul unei întâlniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, în vederea relaxării. Pentru a beneficia de aceasta întâlnire, individuală, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificându-se că banii sunt destinați Casei Copilului) și câteva fructe și flori, în semn de omagiu pentru inițiatorul metodei cu pricina. Odată intrat în încaperea întâlniri individuale cu conferențiarul, am constatat că, înainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual cu un cert aspect religios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum și faptul, constatat ulterior, că așa zisa “mantra” individuală se dădea, nediferențiat, mai multor subiecți, m-au convins de lipsa de temei științific a întregului program și de incompatibilitatea lui cu interesele și convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o altă ședință.

In concluzie:

1. La data participării mele la conferința Institutului de Psihologie, nu puteam ști, ce “dedesupturi” are “meditația transcendentală” și nu puteam bănui ca ea e gazduită de o instituție oficială, fără aprobările de rigoare. De aceea nu am ezitat să audiez conferința.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul părtii practice a conferintei m-au contrariat și m-au decis să abandonez prompt experimentul. Nu puteam însă să știu în ce constă întâlnirea individuală, înainte de lua parte la ea, întrucât nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva întâlnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a părut a conține date care să intre în contradicție cu loialitatea mea fțtă de partid și de stat. De altfel, n-am tăinuit conținutul lui (și așa-numita “mantra”) de îndată ce am avut prilejul să relatez unui lucrător al Ministerului de Interne toate informațiile cuprinse și în prezentul memoriu.

Acum, când la aproape doi ani după evenimentele relatate mai sus “meditația transcendentală” a fost demascată ca secta cu o activitate diversionistă, îmi dau foarte bine seama de gravitatea implicării mele, fie și de moment, în demonstrația experimentală de la Institutul de Psihologie. Și dacă în contextul din ianuarie 1981, nu îmi pot găsi o vină obiectivă pentru participarea la conferința, în perspectiva timpului și în urma lămuririlor survenite de atunci cu privire la adevărata față a conf. Stoian, înțeleg ce consecințe nefaste putea avea lipsa mea de vigilență din 1981. Este totuși de la sine înțeles ca daca aș fi știut atunci ceea ce știu astăzi despre “meditația transcendentala”, n-aș fi întârziat nicio clipă în sala de conferință și aș fi adus la cunoștința organizației de bază opiniile mele critice. Sunt perfect conștient că – potrivit recentei expuneri a Președintelui țării la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie să facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestări sectante, “vor sa abată omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau să sper că punându-se în cumpănă, bunele mele intenții, activitatea mea de până acum pe de o parte și, pe de alta, lipsa de vigilență de care am dat dovadă, Conducerea de Partid și de Stat va socoti că îmi poate acorda șansa să mă reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – după puterile mele – la edificarea culturii românești contemporane.

Vă mulțumesc,- Andrei Gabriel Pleșu -3 iunie 1982

Spicuim din CV-ul contemporan al “plagiatorului” A.Pleșu
28 dec. 1989 – 16 oct. 1991 – ministrul Culturii
– admirator” înfocat” al Majestății Sale Regina Maria a României,în1990, pe vremea când păstorea Cultura,a luat biroul acesteia din Palatul Elisabeta ,spre proprie folosință (are gusturi rafinate, mangafaua !).
29 dec. 1997 – 22 dec. 1999 – ministrul Afacerilor Externe
2000 – 7 oct. 2004 – membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
20 dec. 2004 – 3 mai 2005 – consilier prezidențial pentru Relații internaționale

Este uimitor cum ” filosoful și eruditul” A. Pleșu, a respirat timp de 4 ani,aerul nesănătos al arhivelor Securității preluate de CNSAS,numai pentru binele nostru ! Să fie oare și motivul votului strâns din comisie(5:4),fapt care “a albit” dosarul maculat de colaborator al Securității ? Nu știm deocamdata, dar…cineva poate știe!

Afirmațiile noastre sapiențale, duc la o concluzie apodictică față de acest mouchard “de mâna a doua” : trebuie să revenim!

Asociația Baricada Inter 1989
prin ec. Ion IOFCIU

Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România
prin Viorel ENE

Mișcarea pentru Libertate
prin av. Mihai RAPCEA

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *