Din talcuirea la Apocalipsa a Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului si Siberiei

În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societății, deși fără a aduce direct vreo atingere credinței, va fi părtaș al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărțirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmașilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevărații credincioși din împărăția antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor viețui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societății, nu vor avea nici un fel de obligații civice. Cei ce vor recunoaște legile societății și se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtași antihristului prin aceasta și vor fi lepădați de la fața lui Dumnezeu.

În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acționa politicește, fără să se atingă de credință în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deși, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele și religiile.

Va acționa din punct de vedere moral și va căuta să convingă și să se vatăme de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovăduire și la săvârșirea “legală” a slujbelor bisericești îl vor avea numai cei ce respectă legile statului și nu încalcă “disciplina”. Lăcașurile de închinăciune vor fi sub strictă supraveghere și în ele va dicta aceeași ocârmuire, ea fiind capul în locul lui Hristos și nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar creștinii orbiți nu vor observa nimic, deși acest lucru l-ar putea înțelege și un prunc mic.

Stăpânirea antihristului îi va lua așadar pe toți sub un control riguros, ca să știe cine se supune și cine nu; după cum scrie și părintele Lavrentie de la Cernigov: “atunci te vor mâna cu de-a sila la biserică”. Totuși unii nu vor fi prigoniți de la început, pentru a păstra aparențele în legătură cu libertatea conștiinței. Abia spre sfârșit, când toți se vor găsi anihilați în staulul Babilonului și mânia lui Dumnezeu va fi aproape, stăpânirea va da ordin să fie nimiciți ca niște criminali înrăiți, cei ce se răzvrătesc “împotriva umanității”, iar în acele vremuri decăzute, întreg poporul va primi cu entuziasm măsurile luate de stat.

Din Tâlcuire la Apocalipsă de episcopul Ermoghen al Tobolskului și Siberiei, Sfânt Ierarh Nou Mucenic asasinat de bolșevici în 1918.

preluare de pe blogul GardulDeFier

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *