Raspuns pentru Saccsiv si ceilalti frati intru Hristos

În urma articolului și a comentariilor publicate pe blogul lui Saccsiv, m-am simțit dator cu o explicație.

Dragi frați întru Hristos,

Draga Saccsiv,

Iți amintești discuția noastră de acum doi ani, din curtea Mănăstirii Petru Vodă, când tu m-ai îndemnat să mă lepăd de yoga și de practicile satanice ale acestei învățături și să mă întorc la Ortodoxie. Atunci ți-am răspuns, pe scurt, că eu m-am considerat mereu a fi un creștin ortodox (chiar și așa, nepracticant cum mă aflam), un om care îl consideră pe Iisus Hristos UNICUL său mântuitor, dar că o lepădare de yoga și tot ceea ce a reprezentat aceasta pentru mine, nu era oportună la acel moment, întrucât eu trebuia să mă conving personal că yoga este o practică malefică, vătămătoare – în primul rând pentru mine. Ori eu, așa cum îți spuneam, practic yoga de la vârsta de 15 ani și nu am suferit nici o vătămare din cauza ei, ba dimpotrivă, pot spune că m-am dezvoltat bine cu ajutorul ei, mai ales în perioada cea mai sensibilă a unui tânăr (datorită rigorilor stilului de viață pe care mi l-am impus, nu am fumat, nu am consumat alcool, nu am mâncat carne, nu am consumat cafea sau alte excitante, am cautat mereu liniștea și studiul în defavoarea distracțiilor frivole). A cere cuiva să renunțe brusc la beneficiile unui stil de viață echilibrat, în favoarea unui stil și mod de viață (Ortodox) pe care nu îl cunoște decât prea puțin la acel moment, era o chestiune forțată.

Și atunci, ca și acum, am fost îndemnat de circumstanțe, să fac acel act de adeziune față de ortodoxie și de lepădare de orice altceva însemnase viața mea de până atunci, dar acest gest ar fi fost un act formal, fățarnic, nu atât față de tine și ceilalți oameni care mă cunoșteau, dar în primul rând față de mine. A cere cuiva să renunțe la tot ceea ce este el, la tot trecutul lui, fără a ști cu certitudine ce pune în locul golului care rămâne, este o decizie deloc ușoară, care trebuie luată cu prudență, după o îndelungată chibzuință. Contrar firii mele colerice, nu iau hotărâri intempestive când vine vorba de promisiuni și jurăminte, pentru că îmi place să cred despre mine că sunt un om de cuvânt.

Mi-am pus în acest răstimp scurs de atunci, problema apropierii mele de Ortodoxie, de modul de viață ortodox. Am început să citesc și să mă pregătesc să urmez această cale. Pentru cineva care nu a crescut într-o educație creștin ortodoxă riguroasă (datorită epocii comuniste), sunt multe de aflat și de învățat despre modul de viață, obiceiurile și dogmele bisericești.

Este foarte dificil să treci de la un mod de viață profan, ce relativizează binele si raul, și cu atât mai mult de la conceptul yoghin despre bine, rău și păcat (în yoga autentică, există cele 10 reguli de comportament: non-violența, respectarea Adevărului, non-furtul, abținerea sexuală, non-posesivitatea, purificarea, mulțumirea, austeritatea, studiul și adorarea lui Dumnezeu, dar care nu concepe păcatul în forma văzută în îndreptarul pentru spovedanie), la sistemul de valori al Ortodoxiei.

Pentru mine este dificil și acum de înțeles de ce anumite lucruri sunt văzute drept păcate de către dogma Bisericii, și este și mai dificil să le percep ca atare. Conștiința păcatului presupune o înțelegere ce are la bază un întreg sistem de valori pe care recunosc că eu încă nu mi l-am însușit pe deplin.

Am simțit în schimb, permanent bunătatea și gândurile bune ale fraților ortodocși, care m-au pomenit în rugăciunile lor ca să mă lumineze Dumnezeu cu privire la alegerile pe care trebuie să le fac.

Aș spune că în cazul meu sunt valabile cuvintele lui Mircea Eliade despre experiența convertirii la Ortodoxie: E nevoie de o serie întreagă de experiențe sufletești pentru a căpăta acea stare de spirit care e ortodoxia. Conștiința, funcționînd pe toate planurile și cu toate ramificațiile, își găsește firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie să precipităm “convertirea”. Ea se va împlini, așa cum înfloresc pomii – când sufletul se va fi îmbogățit îndeajuns, suferind îndeajuns.”

Spre deosebire de alții însă, eu nu vin la Ortodoxie datorită suferințelor ci din convingerea intimă, sufletească că aici găsesc un Adevăr superior tuturor celorlalte adevăruri pe care această lume le oferă. Nu am cuvinte să descriu dulceața sufletească cu care m-am ”ospătat” din cuvintele vii, ziditoare de suflet ale marilor duhovnici ai Ortodoxiei, despre iubirea de oameni, blândețea și compasiunea ce răzbat din ele.

Bineânțeles, am privit mereu către culmile Ortodoxiei, către Iisus Hristos, și nu către vreascurile ce alcătuiesc realitatea zilnică a ceea ce înseamnă din păcate mare parte din Biserica Ortodoxă Română de astăzi.

Un concept care mi-a cucerit sufletul este acela al smereniei și blândeții duhovnicești, ce alcătuiesc firea cea adevărată a Ortodoxiei.

Nu vreau să mă trufesc vorbind prea mult despre drumul meu spre Ortodoxie, despre ceea ce fac cu slabele mele puteri. Pot spune însă ca acum am de ales, că am ce pune în locul yogăi, ca mod de viață, ca sistem de valori.

Sper să nu se înțeleagă greșit atitudinea mea, nu aș vrea să fiu acuzat de fățărnicie. Nu mă îndrept spre ortodoxie ca să câștig altceva decât Mântuirea, iar actul meu nu înseamnă în mod necesar acuzarea sistemului yoga ca fiind diavolesc. În schimb, m-am convins că, precum este peste tot, în lumea noastră, a oamenilor, și în lumea yoghinilor ca și în Ortodoxie, există destui învățători mincinoși și fățarnici, care se folosesc de învățăturile autentice pentru a aduna beneficii personale.

Știu că mulți frați întru ortodoxie admiră în tăcere luările mele de poziție, acțiunile și atitudinea mea combativă, și că singurul lucru care îi împiedică să vină alături de mine în lupta pe care caut să o duc în chestiunea cipurilor și a altor rele pe care oculta mondială ni le-a programat, este chestiunea spinoasă a practicii yoga. Pentru mine ar fi un sacrificu mic, o renunțare neânsemnată – în acest moment, despărțirea de yoga (cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani nici nu am mai practicat cum o făceam în adolescență, ci am participat doar la niște cursuri săptămânale de 2 ore).

Problema se pune în a ”scuipa pe învățătura yoga” cum mă îndemni tu, Saccsiv.

Gândește-te la un om care a sosit înfometat și gol la o familie. Această familie i-a oferit adăpost, hrană și un pat cald, fără să îi facă nici un neajuns. Apoi, acest om, acum bine hrănit, îmbrăcat și în putere, ajunge la palatul regelui, unde i se oferă perspectiva unei vieți îmbelșugate, fără griji. Dar portarul palatului îi cere omului respectiv să scuipe familia ce i-a oferit ajutor prima dată, considerând-o rea. Nici un om cu frică de Dumnezeu nu răsplătește binele cu rău, de aceea și omul din povestea mea nu a făcut acest lucru, lăsând pe cei cărora acea familie le-a făcut rău, să îi scuipe și să îi ocărască.

Vreau să mai înțelegeți că fac o diferență între MISA, Gregorian Bivolaru și yoga autentică. Chiar dacă yoga este – în opinia mea (și nu numai) o învățătură care nu este dăunătoare, ci poate fi chiar benefică în anumite privințe, nu mai pot să afirm același lucru despre persoana lui Gregorian Bivolaru și despre ceea ce se petrece la MISA, chiar dacă am continuat să frecventez cursurile de yoga de acolo (săptămânal, cum spuneam), pentru valoarea practicii în sine, iar nu pentru unii dintre oamenii care conduc această școală de yoga, ȘI CARE SE AFLĂ ÎNTR-O CUMPLITĂ STARE DE DECĂDERE SPIRITUALĂ. Din păcate, nu am realizat această tristă realitate decât târziu, treptat, prin comparația dintre curățenia spirituală din alte părți, cu minciuna, prefăcătoria și fățărnicia și lipsa de omenie a unor lideri din MISA. În ciuda tuturor acestor evidențe, m-am încăpățânat să frecventez cursurile de yoga ale MISA în acești ani și din dorința de a fi acea voce critică din interior, care să demaște ticăloșiile unora, în speranța că ticăloșii fie se vor îndrepta, și vor înceta să mai paraziteze această grupare și să tragă foloase de pe urma ei, fie oamenii, simplii cursanți se vor dumiri ce este cu acești profitori și îi vor înlătura de la conducere. Nu am vrut să fiu unul dintre nemulțumiții care pleacă atunci când văd adevăratele intenții pervertite ale unor așa-ziși ”lideri spirituali” lăsându-le aceastora în mână ”jucăria” de pe urma cărora câștigă bani și alte foloase din păcălirea unor naivi.

Yoga este și va rămâne, indiferent de părerea mea sau a altora, un bun al patrimoniului național indian – și nu numai, o formă de spiritualitate – care în opinia mea nu se ridică la nivelul creștinismului.

Eu am fost și voi rămâne un spirit care se dorește a fi enciclopedic, după modelul reprezentat de marele istoric al religiilor Mircea Eliade. Setea mea de cunoaștere, curiozitatea și întrebările pe care mi le pun mă vor purta în continuare în afara sferei tradiției Ortodoxe, iar aici nu mă refer doar la yoga.

Poate că timpul și experiența mă vor duce în final la acea conștiință a suficienței Ortodoxiei, dar până atunci (și probabil nici măcar atunci) nu voi putea deveni acuzatorul public al oricărei alte religii sau tradiții spirituale.

Sper ca atitudinea mea moderată față de yoga să nu rănească sentimentele sau așteptările nimănui. Am lecturat comentariile la articolul publicat de saccsiv, și am remarcat că sunt multe persoane care au tendința de a pica într-un soi de extremism religios, de condamnare a tot ceea ce nu este ortodoxie. Același lucru se petrece și în cealaltă parte, la MISA, de unde sunt atacat de ”talibanii spirituali yoghini” care mă consideră un trădător al cauzei yoghine. După cum se vede, fanatismul nu are culoare și este din păcate încurajat neoficial de aproape toate doctrinele religioase, ca o garanție a stabilității și menținerii curentului conservator al respectivei doctrine.

Cu speranța că vom trăi cu toții bucuria revederii la Dreapta Tronului Tatălui nostru ceresc, vă urez toate tuturor un an nou, plin de biruințe duhovnicești.

În final, vreau să îmi cer iertare din tot sufletul celor pe care i-am întristat sau i-am supărat cu ceva și sper ca înțelepciunea lui Dumnezeu să ne lumineze pe noi toți iar Duhul Său să ne întărească și să ne scoată biruitori în încercările care vin peste noi.

Mihai Rapcea

P.S.: am primit de la un prieten, dupa publicarea acestui raspuns, un fragment dintr-un interviu cu Parintele Ghelasie Gheorghe de la Manastirea Frasinei, despre yoga, care este in acord cu pozitia mea pe acest subiect. Puteti audia pe linkul de mai jos acel fragment, dintr-un interviu mai lung (exista si varianta video).



Ghelasie Gheorghe – Parintele Ghelasie Gheorghe despre yoga

Asculta mai multe audio traditionala

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *