A murit in inchisoare deoarece a refuzat sa retina impozitele pe veniturile angajatilor sai …

Citez din articolul Jailed Tax Protester Richard Simkanin, Dead in Prison:

Ieri (28 decembrie) la ora 12.43, încarceratul Richard Simkanin, protestatar împotriva taxelor, a murit în închisoare. Am discutat cu prietenul său, Daniel Schinzing din orașul Keene, statul american Texas, care a spus că Simkanin s-a simțit slăbit, a avut dureri de piept și a simțit un mare nod în piept. Vestea morții lui Simkanin nu a fost o surpriză, având în vedere situația sa. Avea vârsta de 67 ani la momentul decesului.

Simkanin a fost eliberat din închisoare la începutul acestui an, dar încarcerat din nou după acuzația că ar fi violat termenii eliberării sale. A ispășit 7 ani într-o închisoare federală, ca urmare a faptului că a refuzat să rețină impozitele de la angajații săi, în cadrul întreprinderii sale din localitatea Bedford, Texas. A fost condamnat la încă 7 ani închisoare, după ce a fost acuzat că ar fi încălcat termenii eliberării sale condiționate.

Aici este povestea lui Richard, conform http://www.dicksimkanin.com/ .

„Dick Simkanin a luat atitudine pentru America, pentru toți muncitorii americani și pentru toți patronii americani, în anul 2000, în momentul în care a decis ca a sa companie să nu mai participe la reținerea impozitelor, măsură presupusă a fi cerută și adoptată forțat, printr-o lege a Congresului american. Dick a petrecut 6 ani studiind istoria americană și principiile de fundamentare. În cele din urmă s-a convins în sinea sa că nu va avea probleme dacă va figura în evidențele guvernului federal drept un contabil neplătit, prin urmare a acordat muncitorilor săi 100% din plata lor. Adevărat spirit american! Admirabil curajul său, care l-a costat totul”.

Ulterior, el a fost pus sub acuzare, după ce guvernul a încercat de 3 ori să-și impună poziția, însă fără folos. Un complet al Marelui juriu l-a pus sub acuzare în iunie 2003, a fost arestat iar războiul juridic în materie penală a început !

Am urmărit și noi cazul lui Dick Simkanin, proprietarul fabricii de materiale plastice Arrow Custom din orașul texan Bedford, care în anul 2000 a încetat reținerea impozitelor pe venituri generate de salarii pentru angajații lui, după ce nu a primit nici un răspuns de la reprezentanții Fiscului American (IRS – Internal Revenue Service), referitor laîntrebările sale despre vreo lege în baza căreia este stipulată reținerea acestor taxe.

Nici în 2001 și nici în 2002, marile jurii nu l-au pus sub acuzare pentru omisiunea de reținere a impozitelor și deturnarea taxelor. Totuși, după ce Departamentul de Justiție l-a împiedicat să apară până la întrunirea marelui juriu din 2003, această instanță l-a pus sub acuzare. După ce a compărut în fața Judecătorului Magistrat, Simkanin a fost eliberat fără cauțiune, pe propria răspundere.

Câteva zile mai târziu, Judecătorul curții federale districtuale John McBryde, dând crezare unor vorbe mai degrabă decât să ia în considerare probele directe, a dat verdictul că Simkanin reprezintă un factor de risc și o amenințare pentru societate. Verdictul a contrazis astfel decizia judecătorului magistrat, astfel că Simkanin a fost încarcerat în așteptarea procesului său, programat pentru data de 6 octombrie. Domnul Simkanin este prizonier federal de 11 săptămâni.

Apărarea lui Simkanin a marșat pe faptul că el nu a comis nicio infracțiune, de vreme ce nu există nicio lege care să-i impună să rețină impozitul pe venituri.

Considerăm acest fapt un gest plin de curaj al lui Simkanin. Credem că ar fi trebuit achitat. Totuși, Dick Simkanin a dorit că juriul să ajungă să stabilească vinovăția sau nevinovăția sa, în baza acestei întrebări de fapt: „Există vreo lege a SUA care impune angajaților să le fie reținute impozitele pe venituri ?”

preluare de pe Saccsiv Weblog

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *