Legea Educatiei Nationale – prejudicii reale si pericole iminente

Ca urmare a promulgarii de catre Presedintele României a Legii Educatiei Nationale, care contine prevederile impuse de UDMR, Noua Dreaptă atrage atentia ca aceasta lege aduce pe termen mediu grave prejudicii securitatii nationale, stabilitatii si armoniei interetnice in judetele Harghita, Covasna si Mures, si pune in pericol identitatea nationala pentru sute de mii de romani aflati in aceste judete.

NATO si UE invocate de Presedinte in discursul de justificare a promulgarii Legii, ca garantii, se pot risipi in 10 – 20 de ani ca si cand nu ar fi fost, insa noi, romanii si Romania, vom ramane cu o regiune segregata complet si instigata de Budapesta, chiar in inima Romaniei. Actualele prevederi ale Legii Educatiei Nationale, impuse de UDMR si acceptate de Presedinte, nu sunt decat incarcatura exploziva, care plasata in centrul Romaniei, poate exploda peste 10, 20, 30 de ani sau atunci cand actualii responsabili nu vor mai exista.

Pentru corecta informare a tuturor membrilor si simpatizantilor, Noua Dreaptă publica cateva consideratii pe marginea Legii Educației Naționale, sintetizate de forul stiintific suprem al României, Academia Română:

Chestiunea lingvistică

Art. 9, alin. 2: „În fiecare localitate se organizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română și, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigură școlarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.”

Art.9, alin.3: „Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar și suficient învățării limbii române. Autoritățile administrației publice asigură condițiile materiale și resursele umane care să permită însușirea limbii române”.

Art. 36, alin. 1: „Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul sa studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii”.

Art. 36, alin. 14: „În învățământul în limbile minorităților naționale, în comunicarea internă și în comunicarea cu părinții elevilor și ai preșcolarilor, se poate folosi și limba de predare.”

Art. 36, alin. 15: „În învățământul primar cu predare în limbile minorităților naționale, calificativele senotează și în limba de predare.”

Art. 37, alin. 1: „În cadrul învățământului preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba și literatura română.”

Art. 37, alin. 2: „Disciplina Limba și literatura română se predă, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, după programe școlare și manuale elaborate în mod special pentru minoritatea

respectivă”.

Art. 37, alin. 3: „Prin excepție, în unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale, ca urmare a cererii părinților sau tutorilor legali, la solicitarea organizației minorității naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivă nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale, predarea disciplinei Limba și literatura română se face după manualele utilizate în unitățile de învățământ cu predare în limba română.”

Art. 37, alin. 4: „Testele la limba și literatura română se elaborează pe baza programei speciale”.

Aplicarea acestor prevederi va consacra statutul limbii române ca element marginal în educația minorităților naționale, conferindu‐i caracter de limbă străină. În prezent, regimul de limbă străină este aplicat exclusiv studenților străini veniți în România cu burse de studiu, și nicidecum cetățenilor români, limba fiind principalul factor de coerență administrativă în societate și stat. Prin aplicarea acestor articole, Proiectul consacră un viitor în care administrația statului român va fi deficitară pe temei lingvistic.

În ceea ce privește redactarea documentelor interne, emiterea de adeverințe către părinții elevilor și trecerea calificativelor în limba maternă, prevederile asigură cadrul legal (și necontestabil de către orice alt act – vezi art. 5, alin. 1) pentru debutul oficializării la nivel național al unor limbi materne, nerecunoscute de către Constituție (vezi art. 13). Odată consacrat, acest cadru va asigura baza pentru extinderea acestui tip de „drepturi” și în ceea ce privește administrația, sistemul sanitar sau cel cultural.

Conform art. art. 36, alin. 1, persoanele ce aparțin minorităților naționale au dreptul de a studia în limba maternă, indiferent de nivel, tip sau formă de studiu. Această prevedere, incontestabil recunoscută ca drept și de prezenta Lege în vigoare, nu mai păstrează un amendament important al acesteia, și anume cel al protecției limbii oficiale a statului în sfera educațională (prezentul art. 119, alin. 2: „Prevederile alin. (1) se vor aplica fără a se aduce atingere învățării limbii oficiale și predării în această limbă”).

Problematica manualelor

Art. 36, alin. 13: „Pentru elevii aparținând minorităților naționale, Ministerul Educației, Cercetării, tineretului și Sportului asigură manualele școlare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităților și manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.”

Art. 37, alin. 6: „În învățământul preuniversitar, activitatea de predare și de educare la limba și

literatura maternă, la istoria și tradițiile minorităților naționale respective si la educația muzicală se realizează pe baza programelor si a metodologiilor specifice elaborate de colective de experți cunoscători ai limbii si ai culturii minorității respective și aprobate potrivit legii”.

Art. 37, alin. 7: „Elevilor aparținând minorităților naționale, care frecventează unități de învățământ cu predare în limba româna sau în alta limbă decât cea maternă, li se asigura, la cerere și în condițiile legii, ca disciplină de studiu, limba și literatura maternă, precum și istoria și tradițiile minorității naționale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele și manualele disciplinei istoria și tradițiile minorității naționale sunt aprobate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului”.

Art. 37, alin. 10: „În programele și manualele de istorie se vor reflecta istoria și tradițiile minorităților naționale din România.”

Art. 56, alin. 1: „Numărul de ore alocat disciplinelor din planurilecadru de învățământ este de maximum 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate, conform prezentei legi.”

Art. 56, alin.2: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), numărul maxim de ore poate fi depășit cu numărul de ore prevăzute pentru studierea limbii materne, a istoriei și tradiției minorităților și a învățământului bilingv.”

Încă o dată, avem de‐a face cu determinarea apariției segregării culturale în cadrul societății, fenomen ce depășește sfera procesului educativ propriu‐zis prin replicarea tiparului alternativ, prin utilizarea de manuale în limba maternă, prin reflectarea doar a propriei istorii, prin practicarea unei culturi muzicale specifice identității etnice ș.a. Mai mult, dacă coroborăm a) utilizarea în procesul învățării a manualelor adaptate exclusiv tipului de cultură particular de care aparțin, exclusiv în limba lor maternă cu b) raportarea la limba română ca la o limbă străină, rezultatul produs nu doar că va îndepărta elevul „minoritar” de orice legătură cu valorile generale ale societății, dar va aduce și atingere art. 3, alin. 1 h), care precizează că învățământul preuniversitar și superior trebuie guvernate după „principiul asumării, promovării și păstrării identității naționale și valorilor culturale ale poporului român” (prin faptul că adevărul istoric este prezentat în funcție de interesele fiecărei minorități în raport cu statul român).

Art. 36, alin. 13 conferă cadrul legal pentru minoritățile naționale de a beneficia de manuale aduse din import (deci din „Țara mamă”), fapt ce, mai departe, poate avea drept consecințe: neadaptarea lor la spațiul și cadrul instituțional, timpul și cultura generală (vor învăța despre geografia, istoria, valorile și semnificațiile societății de care aparțin într‐o istorie îndepărtată dar în care nu trăiesc, elemente diferite de realitățile românești). Acest fapt trimite la cedarea de bună voie de către România a controlului asupra unor procese culturale constitutive ordinii de stat.

Art. 37, alin. 6 și 7 oferă cadrul legal ca, în învățământul preuniversitar, activitatea de predare la limba și literatura maternă, la istoria și tradițiile minorităților naționale și la educația muzicală să fie realizată de experți cunoscători ai limbii și culturii minorității, ceea ce atrage după sine o coagulare și mai puternică a comunității și o distanțare de contactul cu lumea exterioară.

În privința predării diferențiate a disciplinelor pe întinderea aceluiași teritoriu și stat și prin intrarea acestora în trunchiul comun, se va ajunge la predarea unei serii de istorii alternative ceea ce va conduce la o fragmentare a corpului social la nivel mental. Această manieră de abordare este de natură să genereze disensiuni interetnice ca o primă consecință la nivel social. Astfel, elevul minoritar va pierde orice legătură cu valorile tradiționale generale, din nou având loc o separare a „minorității” de restul societății, prin raportarea din punct de vedere legislativ ca la o colectivitate etnică, cu delimitări clare (culturale, istorice, economice, administrative etc.).

O altă consecință directă a manierei legislative de a trata domeniul educației în privința minorităților naționale (de pildă art. 37 ) poate fi una cu un caracter imediat. Elevii, obișnuiți numai cu limba maternă, numai cu specificul cultural și istoric al țării de care declară că aparțin, vor ajunge în mediul universitar unde vor fi discriminați fără intenție prin incapacitatea lor de a socializa în limba oficială a statului, printre persoanele ce aparțin populației majoritare. Astfel, dialogul intercultural va fi redus la minimum. Proiectul compensează acest deficit prin întărirea universităților unde se predă și în alte limbi decât în limba română. Însă Proiectul nu are nici o putere asupra economiei naționale care își urmează cursul firesc, unde limba dominantă este aceea oficială, a statului. În consecință, absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor avea șanse mai reduse de integrare în economia națională.

O altă problematică o constă introducerea unui număr suplimentar de ore de studiu (dincolo de pragul maxim acceptat) pentru elevii ce aparțin minorităților naționale în comparație cu elevii etnici români, materiile în discuție fiind studiul extensiv al limbii materne, istoriei și tradițiilor minorităților naționale, conform art. 56, alin. 2, efectele menționate mai sus fiind întărite. Acest fapt este de natură să întărească tratamentul discriminatoriu al unor membrii ai societății.

Supradiscriminarea – alte prevederi

Art. 53, alin. 3: „Prin derogare de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege. Decizia privind înființarea și funcționarea acestor formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu consultarea consiliului de administrație al unității de învățământ respective”.

Art. 36, alin. 5: „pe raza unei unități administrativteritoriale, cu mai multe unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, funcționează cel puțin o unitate școlară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 6: „În cadrul unităților de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minorităților naționale, singulare în municipiu, oraș sau comună, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 7: „Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăța în limba lor maternă, sunt sprijiniți prin decontul transportului la cea mai apropiată școală cu predare în limba maternă, sau primesc cazare și masă gratuite în internatul unității de învățământ cu predare în limba maternă.”

Art. 36, alin. 17: „În finanțarea de bază a unității de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, costul standard per elev și per școlar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecție, luând în considerare predarea în limba minorității naționale sau a limbii minorității naționale. În cazul acestor unități se are în vedere izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi și preșcolari. Același coeficient se aplică și în cazul unităților școlare cu predare în limba română, în condiții similare.”

Finanțarea este unul dintre principalii vectori ai supradiscriminării. Astfel, la cererea părinților și prin decizia ministerului care se consultă cu autoritățile locale sau regionale, indiferent de efectivul de elevi, etnici minoritari, se vor înființa unități de învățământ în limba maternă. În condițiile în care puterea politică locală în arealurile în care populația considerată minoritară este majoritară aparține reprezentanților acesteia, inclusiv presei locale ca factor de opinie, această prevedere nu are validitate din perspectiva reciprocității.

Alocarea de fonduri pentru transport, cazare și masă indiferent de numărul de elevi considerați „minoritari”, la o distanță teoretic nelimitată, până unde se găsește o școală cu predare în limba maternă în timp ce, pentru elevii de etnie română, limita specificată este de 50 de km. Prin toate aceste prevederi, elevii minoritari sunt incluși într‐un proces de discriminare suplimentar dacă luăm în considerare art. 74 (alin. 1,2,3,4) și art. 36 (alin. 7) care prevăd un plan diferit de decontare a cheltuielilor pentru elevii din România, indiferent de naționalitate, religie, rasă sau alte criterii. Prin aplicarea acestor diferențe se poate ajunge la situații aberante, prin asigurarea deplasării, teoretic fără limită de kilometri, până unde elevul minoritar poate studia în limba sa maternă, spre deosebire de orice alt elev care are limită de 50 km. Sprijinirea elevilor prin decontul transportului, cazare și masă gratuite sunt alte elemente de „suprasprijin” care concură la instituirea unui mecanism de privilegii în plină epocă modernă.

Mai mult, mărirea coeficientului de finanțare pe cap de elev, care condiționează finanțarea de bază a unității de învățământ, după criterii lingvistice nu prezintă prevederi care să garanteze o distribuție echitabilă a veniturilor, în special acolo unde reprezentanții minorității dominante în plan local distribuie fondurile. Din nou este pusă sub semnul întrebării implementarea de facto a prevederilor unei eventuale reciprocități în acest domeniu. Conform art. 36, alin. 17, izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi sunt argumentele pentru aplicarea costurilor mărite pe elev. Însă, această izolare se va accentua în urma implementării prezentului Proiect, iar gradul de relaționare a minorităților naționale cu celelalte minorități sau cu etnicii români va fi afectat, precum și capacitatea acestor minorități de a se integra social și economic (pe piața forței de muncă din exteriorul comunității de domiciliu). Cu toate că la finalul textului se oferă, aparent, o șansă similară pentru etnicii români aflați în minoritate în cadrul unor comunități majoritare alcătuite din minorități etnice, datorită disproporționalității accesului de facto la resurse dintre minoritatea română și minoritatea dominantă locală.

Prin articolele care tratează oferirea selectivă a suportului financiar (art. 36, alin. 7) – decont transport, cazare și mese gratuite (art. 36, alin 7) pentru minorități, prin discriminarea majorității, se creează confuzie privind sensul unor prevederi precum:

‐ Garantarea de „drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior … fără nicio altă formă de discriminare” (art. 2, alin. 2).

‐ Principiul echității în baza căruia accesul la învățare se face nediscriminatoriu (art. 3, alin. 1 a)

‐ Principiul relevanței în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social‐economice (art. 3, alin. 1 c)

‐ Principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și a dialogului intercultural (art. 3, alin. 1 g)

‐ Principiul asigurării egalității de șanse (art. 3, alin. 1 j)

Dacă ne referim la instituirea personalității juridice pentru unitățile de învățământ care nu îndeplinesc efectivul minim stabilit prin lege, în cazul școlilor unde există secții de predare în limbă maternă acest efectiv minim nu mai este respectat (decât de școlile care au în componență doar efective de elevi ce aparțin populației majoritar etnic). Învățământul în limba minorităților este astfel decuplat de criteriul eficienței sale contabile și economice, legat de finanțarea pe elev. Finanțarea pe criterii date de elementul etnic pune din nou în contradicție Proiectul Legii Educației Naționale cu propriile premise ale egalității de șanse.

În plus, nespecificarea în proiectul de lege a unui număr minim de elevi care să aparțină aceleiași minorități naționale poate duce la o suprabirocratizare a logicii instituționale regionale care, conform textului, ar trebui să asigure funcționarea cel puțin a unei unități școlare pentru fiecare limbă maternă existentă. Această idee poate produce confuzie atât în spațiul dobrogean (unde există comunități mixte, alcătuite din până la 17 etnii diferite), cât și în Bucovina sau Transilvania, unde o serie întreagă de comunități au mai multe categorii de populație.

Schimbările structurale și politizarea mediului educațional

Art. 36, alin. 8: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenta profesionala, potrivit legii”.

Art. 36, alin. 9: „În unitățile școlare cu predare si în limbile minorităților naționale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităților respective, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art. 36, alin. 9: „În unitățile conexe învățământului preuniversitar din județele în care funcționează forme de învățământ în limbile minorităților naționale, se asigura încadrarea cu specialiști si din rândul minorităților naționale, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art.85, alin. 4: „În structura inspectoratelor școlare din județele cu învățământ și în limbile minorităților naționale, sunt cuprinși și inspectori școlari pentru acest tip de învățământ. Acești inspectori școlari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorității naționale.”

Art. 85, alin 1, pct. e): Atribuțiile inspectoratului se referă la faptul că acesta „coordonează admiterea

în licee, evaluările naționale și concursurile școlare la nivelul unităților de învățământ din județ.”

Art. 87, alin.1: „Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale.”

Art. 87, alin. 2, pct. f): Rolul directorului unității de învățământ: „răspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ:”

Articolul 120, alin. 2 din Constituție permite „dreptul de folosire a limbii minorităților naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate. n acest context, articolul este consacrat excepțional și suplimentar în beneficiul acestei categorii de cetățeni, alături de celelalte elemente ale dreptului la o bună administrare de care beneficiază în virtutea cetățeniei române”, fiind un drept subsumat dreptului la identitate.

Această condiționare capătă un caracter conflictual cu articolul 13 din Constituția României care stabilește că în România limba oficială este limba română. În acest caz, art. 120 capătă caracterul unei norme de excepție („exceptio est strictissimae interpretationis”) care reglementează doar relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, aplicabilă prin HG 1206/2001. Prin actualul Proiect al Legii Educației Naționale, care prevede condiționarea posturilor de conducere de cunoașterea altei limbi decât cea oficială, art. 120 din Constituție încetează să mai reglementeze o excepție în raport cu conceptul de „bună administrație”, prin generalizarea limbii materne în învățământ. Astfel, aceasta devine normă generală cu caracter neconstituțional, prin faptul că acest caracter de excepționalitate al art. 120 alin. 2 față de art. 13 din Constituție a fost introdus tocmai în raport cu conceptul de bună administrare.

În sprijinul acestui argument vine și art. 5 al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare care afirmă expres că „Nicio prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretată ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acțiune ce contravine scopurilor Cartei Națiunilor Unite ori altor obligații de drept internațional, inclusiv principiului suveranității și integrității teritoriale a statelor”.

Primul articol (art. 36, alin. 8) referitor la principiul reprezentativității etnice la nivelul funcțiilor de conducere în cadrul unităților de învățământ, al inspectoratelor sau a oricăror instituții echivalente reprezintă, de fapt, legiferarea unui drept colectiv pentru minoritățile naționale, până acum, prin lege, fiind acordate doar drepturi individuale pentru cetățenii minoritari. Un alt semn de întrebare se ridică în cazul primatului criteriului etnic în fața competențelor profesionale.

În privința inspectorului școlar, conform art. 85, alin. 4, pe lângă faptul că este condiționat de cunoașterea limbilor minoritare naționale, acesta este numit politic. Legea legiferează ingerința politicului în procesul educațional pe filieră etnică. Prevederea este în contradicție cu altele din prezenta lege, de pildă art. 3 lit. n, care statuează „independența educației față de ideologii, dogme și doctrine politice.”

Art. 87, alin. 2 stabilește puterea pe care un director de școală o poate avea, și anume cea de a angaja sau disponibiliza personalul instituției. Dacă ținem cont de faptul că directorul este numit politic, putem ajunge la concluzia că posturile cadrelor didactice depind de evaluările periodice realizate de către direcțiune.

Introducerea a) principiului reprezentativității minorităților naționale la nivelul administrației locale și al organelor de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau altor instituții echivalente, conexat cu b) creșterea gradului de dependență politică a managementului preuniversitar și universitar (a cărui finanțare depinde de cea dintâi) va duce la anularea de facto a principiului reciprocității prevăzut în actuala lege.

Conform articolului 73, alin. 1 din Constituția României, „Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare”. În materie de învățământ, Parlamentul reglementează prin lege organică „organizarea generală a învățământului” (art. 73, alin. 3, paragraf n). Astfel, numirea directorilor de școli și inspectorilor pentru minorități naționale la solicitarea organizației minorității naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectiva nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale din Senat și Camera Deputaților este neprevăzută în Constituția României, fiind, deci, neconstituțională.

Finanțarea din venituri proprii vs. bugetul de stat

Art. 8, alin. 8: „Învățământul poate sa fie finanțat si direct de către operatorii economici, precum si de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.

Art. 8, alin. 9: „Învățământul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii si alte surse legale”.

Art. 98, alin. 1: „Unitățile de învățământ preuniversitar public pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite”.

Art. 98, alin. 2: Veniturile proprii nu diminuează finanțarea de baza, complementara sau suplimentara si sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație. La sfârșitul anului bugetar, sumele necheltuite rămân în contul unității de învățământ care lea realizat si se reportează pentru bugetul anual următor”.

Dacă ținem seamă de totalitatea implicațiilor alături de articolul 8, care afirmă că finanțarea educației naționale se poate face nu doar prin bugetul de stat ci și prin venituri autonome proprii, înțelegem că statul va pierde controlul asupra curriculei prin veniturile provenite „din exterior”.

Învățământul superior

Art. 127, alin. 1: „Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează:

a) în instituții de învățământ superior în cadrul funcționează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă;

b) în instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve; în acest caz, se constituie secții secții/linii cu predare în limbile minorităților naționale;

c) în instituții de învățământ superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minorităților, în condițiile legii.”

Alin. 4: „În învățământul universitar pentru minoritățile naționale, se asigură pregătirea la ciclul I de studii universitare – licență, în ciclul II de studii universitare – master și în ciclul III de studii universitare – doctorat, precum și în învățământul postuniversitar, în limba maternă.”

Alin. 5: „Finanțarea de bază se calculează după un coeficient mărit pentru studenții care urmează cursurile în limba unei minorități naționale.”

Numire decani (universități multilingve) și prorectori

Art. 191, alin. 5 d): „în universitățile multilingve și multiculturale, cel puțin unul dintre prodecani se numește la propunerea cadrelor didactice aparținând minorității din departamentul secției sau liniei de predare întro limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care decanul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective.”

Art. 193, alin. 3: „Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, pe baza consultării Senatului universitar, își numește prorectorii. În universitățile multilingve și multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minorităților naționale din departamentul secției sau liniei de predare întro limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective”.

Similar mediului preuniversitar, în cel universitar apare același criteriu etnic în ierarhia profesională a persoanelor de decizie, alături de problematica politizării spațiului academic.

Continuarea studiilor universitare în limba maternă va determina crearea de specialiști care nu se pot insera în piața forței de muncă din pricina studiului pe tot parcursul vieții în spațiul educației deficitare (școală primară, secundară, liceu, facultate, master, doctorat, post‐doctorat) efectuată numai în limba maternă.

Universitățile multiculturale sunt un model consacrat de conviețuire interetnică la cel mai înalt nivel educațional, un model european de asigurare a educației pentru toți cetățenii țării.

Separarea acestora pe criteriu lingvistic sau etnic ar însemna irosirea unei resurse excepționale pentru evoluția europeană a personalității și societății.

Biroul de Presa al Noii Drepte

info@nouadreapta.org

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *