NOUA (DEZ)ORDINE MONDIALA

Dacă luăm o broscuță țestoasă și o vom arunca într-o oală cu apă clocotită, aceasta va încerca din toate puterile să iasă din oală și dacă condițiile îi sunt propice (nivelul apei este destul de aproape de buza vasului), țestoasa chiar va reuși să se salveze. Dacă însă vom pune broscuța în oala cu apă rece iar apoi vom încălzi încetișor apa, până la punctul de fierbere, experiența a arătat că în 99% din cazuri broasca rămâne în oală și nu face nici o tentativă de a se salva, murind fiartă. În 1% din cazuri însă, unele broscuțe par să sesizeze încălzirea apei și cu ultimele puteri, moleșite de căldură ies din apa clocotită.

Acest experiment (pe care, din compasiune față de bietele animale, nu vă îndemn să îl reproduceți), are o semnificație profundă pentru fiecare dintre noi.

Așa cum organismul țestoasei nu detectează încălzirea apei – și implicit pericolul de moarte în care ea se află, dacă încălzirea apei se petrece suficient de lent, la fel și în cazul oamenilor, aceștia își pierd capacitatea și puterea de a spune NU cu fermitate, respectiv de a face un efort volitiv de a se sustrage unor circumstanțe sau condiții de viață dăunătoare lor.

Este un subiect la care merită să medităm, respectiv să ne analizăm prezentul, acțiunile, crezurile și convingerile noastre actuale prin comparație cu cele din trecut. S-ar putea să constatăm, într-un moment de luciditate, că în momentul de față ”înnotăm în apă clocotită” și că e probabil ultima șansă, ultimul moment pentru a acționa, pentru a schimba ceva în viața noastră.

Gândul mă duce la multe, foarte multe situații în care oamenii au trecut prin acest fenoment lent dar insidios.

Să ne imaginăm că pensionarii de astăzi (majoritatea ieșiți la pensie după 89), care îi înjură pe Băsescu, Boc și Udrea, care mai trăiesc (unii dintre ei) doar cu pâine, zahăr și ceai, cei care se aruncă de disperare de la etaj pentru că nu își pot plăti întreținerea (cum a fost recentul caz al tehnicianului TVR care s-a aruncat de la balconul Parlamentului), că nu le ajung banii de medicamente, ar fi avut un moment de premoniție și ar fi putut vedea în avans, în decembrie 89, tot ceea ce a urmat. Ar mai fi aplaudat ei fuga lui Ceaușescu și asasinarea lui ? Probabil că ar fi dat fuga la Târgoviște să facă scut uman în jurul lui !!!

Și pe plan individual, personal, oamenii ar trebui să își pună aceleași întrebări. Dacă tânărul june, amorezat de frumoasa pe care o curtează, n-ar fi afectat iremediabil de aburii pasiunilor sexuale și ar putea avea momentul necesar de luciditate în care să vadă germenii dezastrului relației de mai târziu, a unei căsătorii nefericite, lenea, indolența și cicăleala femeii iubite, ar mai cere-o el în căsătorie !?

Din păcate acest fenomen este și mai evident în situații ce țin de aderarea la un grup sau ”școală” spirituală sau ”inițiatică”. Dacă novicele ce intră în acea organizație, animat de scopuri și idealuri nobile nu ar fi orbit de acestea și ar putea vedea peste ani, ce va ajunge să facă și ce concepții va ajunge să dezvolte, ar mai face el pasul de a adera la o astfel de organizație ?!

Această întrebare ar trebui să și-o pună aspiranții ce bat la ușile lojilor masonice, dar și alții… S-ar putea să ajungă în ”fericita” situație de a constata – după niște ani de zile, că treptat, în cadrul acelei școli sau organizații, convingerile lor au fost modificate în mod insidios, încetul cu încetul, ajungând să facă și să gândească lucruri pe care la început, când au intrat pe porțile acelei școli sau organizații, le-ar fi respins cu toată hotărârea și ar fi întors spatele acelei școli sau organizații.

Această metodă persuasivă de schimbare a lumii și a noastră împreună cu ea, este aplicată și de agenții noii ordini mondiale. Lumea decade într-o spirală descendentă a suferinței și abrutizării, din care aparent nu mai există scăpare. Finalul este previzibil. Ei au creat problema, tot ei vor creea și soluția, pe care se așteaptă să o primim cu amândouă mâinile întinse, cu lacrimi de recunoștință în ochi, cu speranța că aceea va fi sfârșitul tuturor lipsurilor și suferințelor noastre. Un singur Guvern Planetar, cu un singur Conducător, o singură Armată, o singură Monedă. Apogeul Globalizării. Atunci oala va da în clocot. Și vor pieri toți cei care nu au avut puterea să se trezească și să se salveze din dulcea moleșeală a aburilor ucigători.

În opinia mea, în fața acestui pericol iminent, singura atitudine salvatoare este Credința profundă în Dumnezeu, cultivarea unei atitudini altruiste față de semenii noștri, precum și a unei lucidități care să ne scoată din minciuna zilnică în care trăim, pe care o acceptăm, dublată de curajul și hotărârea de a face pasul și de a acționa în direcția potrivită de a ne salva.

Chit că asta presupune să spui NU unei relații de viață nocive. Sau să spui NU unui loc de muncă fără perspectivă, unde ești tratat ca un sclav; sau să spui NU unei societăți bolnave, acționând perseverent pentru a o schimba; să spui NU unei dependențe spirituale sau morale de cercuri de oameni dubioși, care dacă s-ar fi comportat atunci când i-ai cunoscut – așa cum se comportă acum, NU i-ai fi urmat cu siguranță.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *