Un George de capă și spadă

Cei care cunosc apusa mea amiciție cu frații Roncea, cunosc de asemenea pasiunea comună pe care o aveam cu George pentru armele albe, în special pentru cele vechi.

Cadourile dintre noi (mai ales la onomastici) se concretizau în pumnale sau baionete ce ne trezeau bucurii pe care numai colecționarii adevărați le înțeleg… Greutatea unui pumnal solid, echilibrul unei lame elegante, un mâner stabil, solid, cu priză la mână, toate acestea erau satisfacții secrete, ce ne uneau într-o stare de camaraderie și intimitate a unei obsesii comune, ce ne diferenția de restul lumii.

Din păcate, aceste pasiuni comune au pălit în fața unui gest absurd, de neiertat, care a stricat prietenia noastră. Nu intru în detalii, din nou, cei apropiați nouă cunosc motivul distanțării mele de frații Roncea. Semne anterioare ale trădării încrederii apăruseră cu ocazia întâlnirii anti-cip de la Mănăstirea Petru Vodă, unde am ajuns la inițiativa celor doi frați, fiind convins să vin sub cuvânt că Părintele Justin Pârvu m-a chemat acolo… fapt ce nu s-a adeverit în final.

Chiar dacă drumurile noastre se despărțiseră, nu încetasem să îi simpatizez. Citeam articolele scrise de ei, mă amuzam de giumbușlucurile lingvistice (”limba română la maxim forțată” – cum ar spune Paraziții) ale lui George, când porcăia pe câte un ticălos în paginile Curentului…

În ochii mei, aveau aceeași alură de luptători ai Ortodoxiei (cu un George cam… ”neortodox” în comportament ce e drept), strânși uniți în jurul unor bastioane ale Credinței (mănăstiri și cuvioși călugări înduhovniciți).

Apoi, anul trecut, am aflat despre căsătoria lui Victor, la Petru Vodă. M-a frapat lipsa lui George de la slujba cununiei. N-am înțeles atunci de ce lipsea din pozele cu nuntași postate pe site-ul lui Victor. Astăzi, însă, am înțeles.

Probabil că o întâlnire conjuncturală, o banală invitație la un convent al Cavalerilor de Malta, s-a transformat (grație fascinației săbiuțelor malteze) într-un veritabil act de credință…

Îmi pot imagina deja (posibilul) dialog dintre Marele Maestru și George: ”Și dacă devin cavaler de Malta, primesc și eu o pelerinuță și o săbiuță ca a ta !?” Raspuns amabil: ”Da George”. Triumful pasiunii asupra credinței și rațiunii…

Unde este acel George ce ridiculiza ”bisericuțele” (lojele) masonice ca fiind ”cluburi unde se întâlnesc niște băieței cărora le place să poarte săbiuțe, șorțulețe și colane… ca să se simtă și ei bărbați adevărați” !?

Unde este mândria unui bărbat care se declara de ne-îngenunchiat în fața nimănui, în afară de Dumnezeu și duhovnic ?

Probabil însă că euforia încântării de a fi devenit mândru purtător de ”capă și spadă” a pălit spre finalul ceremoniei, când, conștient (probabil) de copilăria comisă, Geroge a ales să se facă invizibil (pe ultimul rând, stânga) la poza de grup a cocoșeilor mândri templieri.


Departe de a considera gestul aderării lui George la o organizație masonică de origine iezuită ca pe un act de abdicare de la ortodoxie ! Probabil că peste câteva luni va fi expulzat din ”ordin” pentru cine știe ce năzbâtie pe care o va comite.

Nu cred nici în dedicarea lui cu angajamentele și jurămintele luate față de Ordinul de Malta. Cine îl cunoaște pe George nu poate decât să zâmbească. Le-a luat pelerina și săbiuța la fraieri și probabil că cu prima ocazie îi va bate la cur cu ea, ca să-i învețe minte să mai racoleze alți ziariști din România.

Mă bucur că nu a venit la MISA… ar fi fost în stare să decredibilizeze de tot ”cea mai mare școală de yoga din România”, cum o intitulează Gregorian Bivolaru cu mândrie proletară. Adică, ne dădea cu jet la toți, cu săbiuța lui.

Acu, adevărul este că am și eu o curiozitate. Morbidă. Dincolo de rațiune. E mișto săbiuța !? Cum se simte mânerul ? E solid ? Cum se simte șuierul lamei când tai aerul cu ea ? Flambează, e elastică sau rigidă ? Din ce fel de oțel e făcută ?

Totuși, nu m-aș băga să mă înrolez templier ca să aflu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *