Unde gasim si noi asa ceva ?! Fost ofițer rus GRU este învinuit de tentativa de organizare a unei rebeliuni armate

251395637 300x169 Fost ofițer rus GRU este învinuit de tentativa de organizare a unei rebeliuni armateFostul colonel GRU, Vladimir Kvacikov, liderul organizației naționaliste „Garda Populară”, în vârstă de 62 de ani, a fost pus sub arest, prin decizia unei instanțe de judecată din Moscova. Acesta învinuit de „atragerea, recrutarea și implicarea persoanelor în activități teroriste” și „tentativă de organizare a unei rebeliuni armate”.

Potrivit versiunii FSB, Kvacikov ar fi condus grupuri de foști militari, care planificau preluarea controlului asupra unor depozite de armament în mai multe unități militare, după care ar intenționa să organizeze un marș asupra Moscovei.

„Revoluția rusească este inevitabilă”, a declarat Kvacikov când instanța de judecată și-a anunțat sentința. El consideră că arestul său ar fi fost făcut la comanda omului de afaceri Anatolii Ciubais. Ședința instanței de judecată a avut loc cu ușile închise.

În anul 2008, Kvacikov a fost cercetat penal, fiind suspectat de atentarea la viața lui Anatolii Ciubais, însă justiția rusă nu i-a găsit nicio vină. Printr-o decizia a instanței de judecată, acesta a fost achitat în data de 22 decembrie. În cadrul unei emisiuni de la postul de radio “Eho Moskvî”, Kvaciokov declara că Ciubais este un trădător și dușman al poporului, iar „Rusia se află în mrejele mafiei evreiești”.

preluare de pe AntiMedia

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *