Aberația ”educației sexuale” la copii

Din ce în ce mai mult citim în presă – în special în cea străină, despre emanciparea copiilor la vârste tot mai fragede, și despre necesitatea unor lecții de ”educație sexuală” – în unele cazuri (Anglia) de la vârste preșcolare.

Pentru omul obișnuit, care își privește copilul cufundat în sfera lui de preocupări căpilărești, cu jucăriile și jocurile lui, este de neânțeles ce au în cap guvernanții când propun astfel de aberații.

În mod normal, corpul unui copil este ”adormit” din punct de vedere sexual, el ne-dând atenție diferențierilor de sex decât din punct de vedere afectiv, fără nici o conotație sexuală, până la momentul pubertății, când activitatea hormonală își spune cuvântul, iar tânărul adolescent trăiește frământările și angoasele asumării identității sexuale în adevăratul sens al cuvântului (devine conștiente de apariția sexualității în trupul său, ca o componentă integrantă în persoana sa).
Dar până acolo, e cale lungă. Și totuși, unii, din stranii sau absconse motive, încearcă să o scurteze, împotriva naturii și a copilăriei.

Mi-am pus întrebarea de ce vor unii să ”strivească corola de minuni a lumii” magice a copiilor noștri. Pentru ce le trebuie ca aceștia să fie experți în problemele legate de procedeul fiziologic al acuplării sexuale, contracepție, identitate sexuală.

Răspunsul a venit din mai multe părți. Este uluitor cât de ușor este să primești răspunsuri, dacă pui întrebarea corect.

De când Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a eliminat homosexualitatea ca boală din Manualul de Diagnostic și Statistici (DSM-III) în 1973, mulți s-au întrebat de ce respectiva asociație continuă să listeze pedofilia, exhibiționismul, sadismul și masochismul, împreună cu alte deviații sexuale, ca tulburări.

Premiza de la care s-a plecat când s-a efectuat modificarea din 1973 cu privire la homosexualitate a fost aceea că comportamentul sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls ce trebuie satisfăcut, iar obiectul respectivei satisfaceri nu are importantă atât timp cât nu ești afectat grav de impulsurile tale sexuale.

Iată că acum APA a modificat semnificativ și criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact cum au făcut și în cazul homosexualității. În versiunea anterioară DSM-III-R, pedofilia era catalogată ca tulburare dacă “persoana a acționat în baza acestor impulsuri sau este vizibil tulburată de ele” (pagina 285, par. B din criteriile de Diagnostic pentru 302.20 Pedofilia). În DSM-IV, paragraful B din aceeași secțiune (pag. 528) devine: “Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele generează o tulburare semnificativă din punct de vedere clinic sau afectează latura socială, ocupațională sau alte aspecte importante ale vieții.” A acționa pur și simplu în baza acestor impulsuri nu mai constituie un motiv pentru care pedofilia să fie considerată o tulburare/boală. Dacă individul nu este tulburat sau afectat de ceea ce face, atunci, pentru psihiatri, acesta este un comportament sănătos.

În DSM-IV au fost făcute modificări identice la criteriile pentru diagnosticarea sadismului și masochismului sexual, a travestismului, voyeurismului și exhibiționismului.

Mulți activiști homosexuali au văzut în modificarea din 1973 o mare victorie pentru cauza lor – o declarație oficială că homosexualitatea este “normală” [argument folosit și de activiștii homosexuali din România, n.red.]. În același timp, ei declară că sunt deranjați de faptul că cetățenii îi aseamănă cu pedofilii. Totuși, există voci în cadrul “comunității” lor care se militează pentru legalizarea/normalizarea pedofiliei prin exact aceeași pași parcurși și în cazul homosexualității. Prin decizia APA referitoare la pedofilie se poate spune că primul pas s-a realizat deja.

Mulți oameni au căzut în plasă, nefăcând distincția între “normal” și “moral”. Psihiatrii de astăzi, încercând să joace rolul de judecători ultimi ai comportamentului uman, au uzurpat un rol ce îi revine de fapt Bisericii Creștine. Acum, după ce ei au declarat că nu e nimic rău în sine în cazul pedofiliei, al sadismului sau al exhibiționismului, poate vom recunoaște acum că e timpul să-i dăm jos pe psihiatrii de pe piedestalul pe care i-am așezat.

Ceva ce dă de gândit. Declarând că pedofilia nu este o aberație, probabil că realitatea este evidentă – chiar Asociația Americană de Psihiatrie este o aberație.

sursa citatului: Speranță și Vindecare pentru homosexuali

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *