În timp ce noi ne plângem cu jumătate de gură morții și martirii din temnițele comuniste, copii torționarilor pregătesc noua ocupație

În seara aceasta am avut ocazia să particip la lansarea de carte din Aula Magna a  Facultății de Drept din București. S-a lansat volumul ”Mărturisitorii. Minuni, marturii și repere”, prilej de rememorare al suferinței și prigoanei din închisorile comuniste, dar și al înnobilării prin suferință a celor ce și-au asumat în mod conștient martiriul, păstrându-și vie credința întru Hristos, uneori chiar cu prețul vieții.

Atmosferă distinsă, blândă, cu momente de evocare a figurilor luminoase a unor sfinți martiri ce au mucenicit în iadul concentraționar.
Printre vorbitori, s-a aflat la prezidiul și profesorul Radu Ciuceanu, unul dintre venerabilii supraviețuitori ai holocaustului comunist.
Figură emblematică pentru epoca terorii roșii, acesta este unul dintre liderii grupului Arnota – din Munții Făgăraș, care a luat calea codrilor, luptând cu arma în mână împotriva comuniștilor.

”Beneficiar” al unei pedepse de 15 ani de temniță comunistă (executată integral !), acesta a evocat momentele cumplite ale reeducării, drumul plin de suferință spre sfințenie a unor camarazi ce și-au păstrat până la sfârșit credința în Iisus Hristos și Neamul Românesc.
Din multitudinea de vorbitori, totuși, spre regretul meu și al multora, nu s-a găsit nici un vorbitor suficient de curajos să menționeze, fie chiar și în treacăt, originea etnică a majorității torționarilor, și apartenența politică a covârșitoarei majorități a martirilor creștini uciși cu bestialitate în temnițele comuniste.

De ce se trece sub o vinovată tăcere originea evreiască a inițiatorilor progromului comunist, al reeducării, al metodelor de tortură de tip NKVD-ist !? De ce nu se vorbește despre originea evreiască a majorității torționarilor ?! De ce nu se strigă cu glas tare, bărbătește, că 92% din membrii fondatori și activiștii inițiali ai Partidului Comunist Român erau de sorginte evreiască !?

Iar pe victimele temnițelor comuniste, pe acești martiri îi asasinăm a doua oară, răpindu-le dreptul la memorie, la identitate. De ce se trece sub tăcere faptul că imensa majoritate a celor uciși erau DIN RÂNDURILE LEGIONARILOR !?
Măcar atât le datorăm acestor martiri. Să arătăm lumii cine au fost ei cu adevărat. Au fost desigur, creștini, dar nu au suferit doar pentru asta. Au suferit și au fost uciși în primul rând pentru că erau LEGIONARI. Și mai avem datoria morală de a-i demasca în fața istoriei pe cei care i-au ucis. Pentru că cei care nu își cunosc sau își uită istoria, sunt sortiți să o repete. În temnițele și închisorile comuniste, în reeducare, în bătăi și anchete, în plutoane de execuție, în exterminarea prin mizerie și înfometare, EVREII AU UCIS, AU UCIS, AU UCIS !!!

În timp ce noi ne plângem, ascunși într-o sală, martirii, ei, evreii, comemorează în stradă, în văzul lumii, sub lumina reflectoarelor, cu mulțime de presă și televiziuni, cu lacrimi de crocodil, un holocaust ce nu a existat în România.

Mai mult, cu nerușinare, ne acuză că le negăm suferința, că suntem la fel de vinovați ca și cei care au ucis evrei în România. Și lucrează în acest sens, prin institute de cercetare, centre culturale studii și cărți ce încropesc la repezeală o întreagă bibliografie a holocaustului din România, ascunzând minciuna acestui holocaust inexistent sub maldăre de așa-zise ”documente” și ”mărturii” ce nu au altă credibilitate decât cea dată de magia cuvântului scris pentru publicul credul.

Iată cum acești nerușinați își acuză chiar victimele, pe cei ce au suferit torturi și pierderi datorită doctinei lor diabolice, comunismul.

Citez din volumul ”DISTORSIONAREA, NEGAREAȘI MINIMALIZAREA HOLOCAUSTULUI ÎN ROMÂNIA POSTBELICĂ ”:

Paul Goma, unul dintre puținii disidenți anticomuniști din România (deci se creează premiza falsă că românii nu s-au opus comunismului !!!), exilat de la sfârșitul anilor ’70 la Paris, a scris în ultimii ani mai multe texte218 în care reclamă recunoașterea „Holocaustului roșu” împotriva poporului român, comisși cu contribuțiaevreilor. Ideea de bază a ultimei sale cărți, Săptămâna roșie, reeditată și foarte mediatizată în România, este următoarea: „Holocaustul roșu pus la caleși de ei [de evrei] a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie
1940 –și nu s-a încheiat nici azi”219. Goma susține că, după cedarea Basarabieiși

Bucovinei de Nord Uniunii Sovietice, evreii, adulți darși copii, au comis, cu ordin de la sovietici, darși din „ură de rasă”, „ură de român”, nenumărate acte de agresiuneși umilire împotriva Armatei române. Astfel de acte au venit „dinspre aproape toți evreii aflați în Basarabiași în Bucovina de Nord în acea Săptămână Roșie, înspre toți
românii” (p. 171). Goma recunoaște, explicit și repetat, responsabilitatea României și „culpa comunității” pentru „abominabilul pogrom” de la Iași, pentru deportările în Transnistria (p. 20, 240, 248, 319)220, dar afirmă că atrocitățile au fost exclusiv rezultatul răzbunării, în condiții de război, pentru crimele comise de evrei (p. 18, 21, 190). Aceasta ar fi explicația – „adevărul interzis vreme de o jumătate de secol” (p. 256) – pentru reacția violentă a românilor,și nu politica regimului Antonescu, despre care Goma nu pomenește, sau antisemitismul din România, a cărui existență o neagă. Exilatul român cere „veșnică recunoștință” pentru Antonescu, „Mareșalul dezrobitor” (p. 244). Aproape la fiecare pagină, Goma glosează pe tema culpei evreilor, care ar fi adus comunismul (mai multe pagini sunt umplute cu liste de evrei comuniști), ar fi monopolizat suferința, făcând din contabilitatea cadavrelor o afacere (p. 10, 115, 183- 199)și ar fi comis crime care au „întunecat-însângerat întreg secolul al 20-lea”. Scriitorul român cere condamnarea evreilor, acești „călăi nepedepsiți” (p. 186-187), prin organizarea unui „Nürnberg II” (p. 95, 170, 217, 274).

Așa cum se poate observa, cartea lui Goma ilustrează toate formele de trivializare prin comparație (accentul căzând pe comparația deflectivă). Pe ansamblu, însă, aceasta este mai mult decât atât: constituie o veritabilă sinteză a negaționismuluiși antisemitismului, cum rar se poate găsi în literatura de limbă română.

Pe de altă parte, trebuie spus că Paul Goma se remarcă prin radicalitate, nu prin originalitate. În diferite combinații, idei similare au circulatși înainte în mediile de dreapta din Româniași exil. La 27 aprilie 1993, editorialista Roxana Iordache se întreba, în „România liberă” când vor „îngenunchea” evreii în fața românilor, ca să își ceară scuze pentru ceea ce le făcuseră. Uriașul volum Holocaustul roșu, al cărui autor, Florin Mătrescu, trăiește în exilul german, a fost recenzat apreciativ, în ianuarie 1996, în „România literară”.

Pentru cei ce vor să citească întreaga carte, o pot face aici:

Anonim Negarea Holocaustului

Este de așteptat ca în curând, evreii și țiganii să se ridice cu pretenții, cum au făcut și în celelalte state învinse în cel de-al doilea război mondial și să reclame că noi, urmașii victimelor invenției părinților lor, doctrina satanică a comunismului, să fim obligați să le plătim ”daune” milioane și milioane de euro pentru ”suferințele” și victileme holocashului din România.

Dar suferința noastră cine o vede ?! Morții noștri nu cer dreptate ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *