Plec dimineața la 6-7 de acas, și ajung de obicei pe la 8 seara. Uneori mai verific de pe telefon, sau de la birou, dup amiaza, comentarii aprute pe site. Undeori, unde mai prind wireless cu laptopul, m conectez și mai postez cte ceva.

Cei care m cunosc ndeaproape, știu c acesta mi este programul, aproape zilnic (cnd nu am procese n provincie). Cu toate astea, sunt unii care se gsesc s m acuze de plagiat, de omiterea surselor, sau, mai ru, de infertilitate intelectual, atunci cnd obosesc s m bnuiasc de felurite malversațiuni criminale, cum ar fi acelea de a posta sub mai multe nume comentarii… pe propriul site !

La aceast ultim chestiune, m gindeam s fac publice cumva comentariile, așa cum se vd din interiorul site-ului de ctre administrator, ca s se vad cine și cum se logheaz și de pe ce ip-uri. Sunt unii comentatori care mi-au scris n privat și mi-au sugerat s nu mai las liber la comentarii (cu open ID), ci numai cu logare de pe un IP inregistrat (un username de gmail sau yahoo), ca sa preantampin astfel de aparitii cameleonice. Poate c voi face și acest lucru (dar n prealabil trebuie s m ”prind” de unde se schimb setrile).

Cu privire la acuzele de plagiat, voi rspunde cu o mic schiț a regretatului umorist Ion Bieșu, numit Plagiatul. Ia ncercați s gsiți de unde am plagiat-o, s vedem, gsiți resursa pe net, voi, ia care ”iubiți” musca cu acul:

PLAGIATUL

Recent, am publicat un roman (nu tiu dac l-ai citit) intitulat „tiuca de aur”. Aria sa de investigaie este larg, divers (poate prea divers, mi s-a reproat), abordez acolo circa nou teme majore i cincisprezece minore, am ase personaje principale i douzeci i cinci secundare, plus descrieri de peisaje, obiceiuri folclorice i matrimoniale din diferite locuri ale rii etc. I-am pus titlul acesta pentru c personajul principal, mergnd n Delt i nefiind pescar, prinde ntmpltor o tiuc aurie, ntmplare care are n viaa lui o semnificaie anume.

La numai o lun de la publicarea crii m trezesc cu o citaie prin care eram anunat c am fost dat n judecat pentru plagiat de ctre un autor cu numele V. D. Pinioar-Sascut. Citaia era nsoit de actul de acuzare, acesta nsumnd 47 de pagini. Neavnd aici spaiul necesar pentru a-1 reproduce n ntregime, am s fac un scurt rezumat al documentului respectiv, citind fragmentele importante.

In primele douzeci de pagini, V. D. Pinioar-Sascut informa organele de justiie c este autorul unei cri fundamentale intitulat „tiuca ca regin a blii”, consacrat exclusiv acestui pete de elit i c respectiva carte a fost mpiedicat sistematic s fie tiprit de mine, n crdie cu mai muli editori. Citez : „Pentru a v face o idee despre moravurile care exist n acest sector de activitate, vreau s v spun c n ziua n care mi se respingea cartea la Editura „I. L. Caragiale” pa motiv c este nul din punct de vedere artistic, agramat i stupid, pe u a intrat autorul ncriminat, cu manuscrisul romanului la subioar, s-a mbriat cu directorul, s-au pupat, dup care au but o cafea mpreun, veseli nevoie mare. Dar mrvia lor n-a rmas aici. La toate editurile la care mergeam apoi, cartea mea era respins, inclusiv la cea Enciclopedic sau a Academiei. De ce ? Simplu. Cei doi anunau celelalte edituri, telefonic sau telegrafic: vedei c vine unul cu o carte aa i-aa, sabotai-l”. Moralitatea oribil a autorului reiese, de altfel, n toat goliciunea ei, mai ales dintr-un fragment foarte elocvent al romanului. Dup ce prinde tiuca de aur, personajul o duce acas, la Bucureti, o face rasol, cu mujdei i maionez, i cheam mai muli prieteni la mas. Cine credei c erau printre acetia ? Un editor i un critic literar, adic unul care-i public cartea i altul care i-o laud, i atunci noi, debutanii, unde s mai gsim un locor ? Nu m refer numai la mine, care, fiind pensionat numai de doi ani i beneficiind de o sntate excelent, am posibilitatea s mai atept, dar exist persoane al cror debut nu mai poate fi amnat nici mcar cu o zi din pricina gripelor care bntuie trimestrial”.

In urmtoarele 27 de pagini ale actului de acuzare, D. Pinioar-Sascut venea cu numeroase argumente care s demonstreze plagiatul meu. El susinea cu neruinare c i-am furat ntreaga carte, dei lucrarea lui avea 400 de pagini, n timp ce capitolul meu despre prinderea tiucii se ntindea doar pe cinci pagini. Dar ce plagiasem, de fapt ? S-o lum pe puncte :

1. Faptul c eu numeam tiuca „stpn a blilor”,
iar el „regin a blilor”, ceea ce era acelai lucru, dup opinia sa.

2. n modestul meu fragment erau descrise cele dou modaliti de a prinde o tiuc: cu petior viu sau cu linguri de metal, linguria fiind, la rndul ei, tot de dou feluri : rotativ sau „picot”. Acuzatorul susinea c aceste detalii le-am furat din lucrarea lui, dei eu le aflasem de la un btrn pescar dunrean..

3. Att la mine, ct i la V. D. Pinioar-Sascut, se
vorbea despre cele patru feluri n care poate fi mncat
tiuc: prjit, rasol, umplut sau chiftelue.

Mi se mai aduceau i alte acuze, dar mai importante erau cele expuse mai sus. n final, el cerea ca instana judectoreasc s m oblige s-mi cer public scuze pentru fapta mea ignobil sau s-i cedez toate drepturile de autor pe care le ncasasem de pe urma respectivei cri. Aveam de ales.

M-am dus la tribunal, unde am stat de vorb cu preedintele, o persoan amabil i cumsecade, care m-a neles ntru totul, dar care mi-a mrturisit c nu m poate ajuta cu nimic, singura soluie fiind s-mi angajez un avocat. Cunoteam unul, tnr, capabil i iubitor de literatur. I-am telefonat. Acesta tia cazul. (l tia, de altfel, tot Bucuretiul).

— Nu avei nici o ans, mi-a zis el, cu tristee. Acest Pinioar-Sascut i-a angajat cel mai mare avocat din ar, un tip strlucit i imbatabil. Va ctiga n mod sigur.

— Bine, dar e stupid ! am strigat eu.

— Pi tocmai de-aia. Acest maestru e specialist n procese stupide. N-avei nici o ans s scpai. Cerei-i scuze lui Pinioar-Sascut.

— Asta nu ! Orice, dar asta nu !

Am ajuns acas extrem de tulburat. Aceast ntmplare ntrecea, prin absurdul ei, orice nchipuire. Eu, plagiator al lui V. D. Pinioar-Sascut, un veleitar idiot, probabil schizofrenic, obligat s m apr la tribunal, umilindu-m pentru toat viaa, precum Caragiale n faa lui Caion! Cum e posibil aa ceva ? Cum e posibil ? Din cauza indignrii, am plns n braele soiei. Aceasta m-a linitit cum numai ea tie s-o fac, dup care am stat toat noaptea de vorb, ntorcnd lucrurile pe toate feele, cu calm i luciditate. N-are rost s v povestesc aici ce-am discutat, care au fost argumentele mele i, mai ales, ale ei. N-au nici o importan. n ncheiere, v rog s-mi ngduii s folosesc acest prilej pentru a face urmtoarea declaraie : „ Stimate i preuite V. D. Pinioar-Sascut ! Iart-m ! N-am s mai fac !”.

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *