Semnal de alarmă ! Academicianul Dinu Giurescu ne arată cum vrea UE să destrame România

Agentia noastra a atras atentia in mai multe randuri despre cum se urmareste de catre UE destramarea natiunilor si conducerea unitara de catre o elita care sa se structureze pe vechiile regate, imperii, colonii etc. Este si motivul pentru care am tot scris ca maghiarii urmaresc ca prin euroregionalizare si prin autonomie teritoriala sa preia de la Romania nu numai Ardealul, ci si bogate zone din celelalte regiuni istorice. Austria si Ungaria ar urma sa coordoneze teritorial administrativ euroregiunile pe care se situeaza azi Romania. De data asta un istoric eminent trage semnalul de alarma, este vorba despre acdemicianul Dinu C. Giurescu.

1. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003,Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităților teritoriale de statistică (NUTS) (sublinierea D.C.G.).
Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene.
El prevede „cel puțin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componența teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3 (sublinierea D.C.G.).
Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unități teritoriale și anume – NUTS 1, NUTS 2 și NUTS 3 (articolul 2).
Definirea acestor unități teritoriale „se bazează în principal pe unitățile administrative existenteîn statele membre” (articolul 3 din Regulament).

harta ardeal giurascu

Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum și maximum) anume:
NUTS 1 de la 3 la 7 milioane locuitori
NUTS 2 800.000 până la 3 milioane
NUTS 3 150.000 până la 800.000
Regulamentul adoptat de Parlamentul și Consiliul Europei confirmă și întărește realitateaunităților teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominală în „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003, după cum urmează:

Nr. crt. Țara NUTS Denumirea NUTS 3 în statele respective
1 2 3
1. Belgique / België / Belgia 3 12 45 Arrondissements
2. Danmark / Danemarca 1 2 16 Amtskommuner
3. Deutschland / Germania 17 42 443 Kreise / Kreisfreie Städte
4. Ellada / Grecia 5 14 49 nomoi
5. España / Spania 8 20 53 provincias
6. France / Franța 10 27 101 départements
7. Ireland / Irlanda 2 3 8 regional authority regions
8. Italia 6 22 104 province
9. Luxembourg 2 2 2
10. Nederland / Olanda 3 13 41
11. Österreich / Austria 4 10 36
12. Portugal / Portugalia 4 8 31
13. Suomi/Finland / Finlanda 3 6 21 Maakunnat / landskapen
14. Sverige / Suedia 2 9 22 län
15. United Kingdom / Anglia 13 38 135

Pentru a nu fi nici un dubiu, anexa II a Regulamentului sus-amintit, înscrie și denumirile unităților administrative existente (NUTS 3) în principalele țări cuprinse în Regulament, așa cum sunt arătate în tabelul de sus.

Recapitulând: Regulamentul 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului, consemnează și confirmă realitatea unităților teritoriale de bază existente în statele membre, cu recomandarea: „ar trebui să se respecte situația politică, administrativă și instituțională existentă” (paragraful 10, pagina 1 din Regulament).

*

2. Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul Român a inițiat și Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004).

Politica de dezvoltare regională – precizează legiuitorul din 2004 – este pusă în aplicare „în scopul asigurării creșterii economice și dezvoltării sociale echilibrate și durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1).

Legea 315/2004 a stabilit 8 regiuni de dezvoltare (vezi Harta nr. I).

*

3. În 2009, 9 senatori și 22 deputați UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă (înregistrată cu nr. L/432/2009) pentru „modificarea și completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România cu modificările și completările ulterioare”.

Propunerea constă în formarea a 16 regiuni și 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent.

Expunerea de motive, semnată de inițiatori, cuprinde formulări generale, ca de exemplu, „diminuarea decalajelor economice și sociale… susținerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor țării… restructurarea economiei regiunilor… promovarea unei dezvoltări echilibrate, a unor comunități durabile și a incluziunii sociale…”.

Expunerea de motive nu explică de ce împărțirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită.

Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unităților componente, unde însă denumirea „județ” nu apare nicăieri.

Omisiune care alimentează informația vehiculată pe cale orală, că județele vor dispărea odată cu noua regionalizare. Dispariția județelor pare sugerată și de explicația unuia din inițiatori: cele 16 regimuri de dezvoltare reprezintă o fază intermediară spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicația nu face nici o mențiune despre existența în continuare a județelor.

Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2), propuse de inițiatorii UDMR, sunt arătate în harta nr. 2.

Cele 5 propuse macroregiuni, propuse de aceiași inițiatori, sunt reprezentate în harta nr. 3.

Inițiatorii doresc ca împărțirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011.

În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeași regiune de dezvoltare cu județul Timiș și să se alăture județelor Bihor, Satu Mare și Sălaj cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”.

*

Din propunerea de mai sus rezultă următoarele:

a) Regiunile de dezvoltare stabilite în 2004 sunt anulate fără vreo motivare reală.

b) Se propune un regim de tranziție cu 16 regiuni – cu o durată de maximum trei ani; tranziția ne amintește de „întovărășirile agricole” din anii ‘50 menite să înlesnească eliminarea proprietății țărănești individuale și constituirea colhozului.

Propunerea cu 16 regiuni de dezvoltare urmărește cumva desființarea județelor ca unități de bază? O atare desființare ar fi un unicum în Uniunea Europeană unde asemenea unități teritoriale de bază există în continuare, confirmate prin Regulamentul nr. 1059/2003.

c) Între cele 16 propuse regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureș”. Este astfel reconstituită teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 (vezi Hărțile nr. 2 și 4), numită acum „Regiunea de dezvoltare nr. 14″.

d) Macroregiunile IV și V din noua propunere de regionalizare împart aria transilvană în două, și anume (vezi harta nr. 4):

IV. la Sud: Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov;

V. toată aria de Nord și Est a Transilvaniei, de la Oradea, Satu Mare și Baia Mare, până la Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe.

O atare propunere trimite la trecutul apropiat, astfel:

a) a se compara macroregiunea V cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena în august 1940 (harta 5 de comparat cu harta 4). Macroregiunea V înseamnă o lărgire spre sud a teritoriului cedat în 1940.

b) În august 1940, a avut loc la Turnu Severin o întâlnire preliminară a unor reprezentanți ai României și Ungariei, preludiu la Dictatul de la Viena. Partea ungară a propus celei române „împărțirea” Transilvaniei între cele două state, conform cu cele arătate în harta nr. 6.

Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferențe, aceeași cu propunerea din august 1940.

Se poate interpreta că este o simplă coincidență.

Se poate interpreta și altfel.

Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un nou stat pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susținut al mass-media internaționale. Noul „stat” recunoscut de o seamă de guverne este un „model” ce poate fi, în anume împrejurări, invocat și pus în practică.

Traseul propunerii din 2009: pentru-contra și iarăși pentru.

3 iunie 2009: Propunerea UDMR este înregistrată la Senat cu nr. b284.

10.06-10.07.2009: Trimisă spre aviz la Consiliul Legislativ, la Guvern și la Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.Camere,

10.07.2009: Consiliul legislativ: aviz favorabil.

23.09.2009: Punctul de vedere al guvernului – aviz negativ.

3 și 9 februarie 2010: Punctul de vedere al Comisiei pentru administrație publică etc. – aviz negativ.

10 februarie 2010: Propunerea pentru o nouă regionalizare a României este înscrisă pe ordinea de zi a Senatului și adoptată în aceeași zi, prin aprobare tacită.

*

Cum a fost posibil ca, pe de o parte, Guvernul (PDL-UDMR) și Comisia pentru administrație publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?

Se pare că lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură inițiată de un lider al majorității din Senat. O atitudine cel puțin curioasă…

În concluzie, o propunere de împărțire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere și nici un fel de discuție în public, fiind totuși vorba de o chestiune de interes național.

Să fie o simplă coincidență!?!

Când regimul trecut a renunțat, în 1968, la împărțirea în raioane și regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la județe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ținut seamă și de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două județe: Brăila și Galați (inițial era prevăzut un singur județ, cu ambele orașe dunărene).

Într-un sistem cu mai multe partide și libertatea mass-media o asemenea propunere – constituirea regiunilor de dezvoltare – cu consecințe ce pot duce foarte departe… trece pe tăcute, pe furiș, ascunsă opiniei publice.

Harta nr. 1

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004

1) Nord-Est, cu județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui

2) Sud-Est, cu județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța

3) Sud-Muntenia, cu județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași

4) Sud-Vest Oltenia, cu județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj și Olt

5) Vest, cu județele Timiș, Caraș Severin, Hunedoara și Arad

6) Nord-Vest, cu județele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare

7) Centru, cu județele Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov

București-Ilfov, cu Municipiul București și județul Ilfov

Harta nr. 2

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009

Prin propunerea UDMR, aria transilvană este decupată în felii. Unele (numerele 15 și 16, harta nr. 2) merg în prelungirea regiunii de dezvoltare „Covasna-Harghita-Mureș” (nr. 14 în harta nr. 2). Altele (nr. 12 și 13 harta nr. 2) se așează de-a lungul Carpaților meridionali.

„01 – Botoșani, Suceava

02 – Bacău, Iași, Neamț, Vaslui

03 – Brăila, Buzău, Galați, Vrancea

04 – Constanța, Tulcea

05 – București

06 – Călărași, Ialomița, Ilfov

07 – Giurgiu, Teleorman

08 – Dolj, Mehedinți, Olt

09 – Gorj, Vâlcea

10 – Argeș, Dâmbovița, Prahova

11 – Arad, Caraș Severin, Timișoara

12 – Alba, Hunedoara

13 – Sibiu, Brașov

14 – Covasna, Harghita, Mureș

15 – Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș

16 – Bihor, Sălaj, Satu Mare”

Harta nr. 3

Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior  Mureș-Autonomă  Maghiară) din inițiativa și cu aportul unor consilieri  sovietici


Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior Mureș-Autonomă Maghiară) din inițiativa și cu aportul unor consilieri sovietici

A se compara teritoriul Regiunii Autonome din 1952 cu acela al regiunii de dezvoltare Covasna-Harghita-Mureș, propusă în 2009 (harta nr. 2, regiunea nr. 14).

Harta nr. 4

Cele 5 macroregiuni propuse prin inițiativa UDMR din 2009

Cele 5 macroregiuni propuse prin inițiativa UDMR din 2009

I. Moldova toată, plus Brăila și Buzău

II. De la Tulcea și Constanța și până la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei și Olteniei) până la Dunăre, inclusiv Bucureștii

III. Partea de nord a Munteniei și Olteniei (Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj)

IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov)

V. Partea de Nord și Est a Transilvaniei, de la Covasna și Harghita până în Bihor, Satu Mare și Maramureș


Harta nr. 5

Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la  Viena (30 august 1940) județele sunt cele existente în 1940

Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la Viena (30 august 1940) județele sunt cele existente în 1940

Harta nr. 6

Propunerea delegației ungare de împărțire a ariei transilvane,  transmisă delegației române, la convorbirile preliminare de la Turnu  Severin, 16-24 august 1940

Propunerea delegației ungare de împărțire a ariei transilvane, transmisă delegației române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940

Delegația ungară propunea ca România să cedeze un teritoriu de 69.000 km² cu o populație de 3.900.000 din care 2.200.000 români, 1.200.000 maghiari, 500.000 germani și alte naționalități: Istoria politicii externe românești în date, coordonator Ion Calafeteanu, Fundația europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 326-327 (sub datele 16-24 august 1940).

A se compara cu regiunea de dezvoltare nr. V (Harta nr. 4).

În memoriile sale, Mihail Manoilescu, atunci ministrul de Externe al României, scrie următoarele despre convorbirile de la Turnu Severin din august 1940:

„Partea ungară a prezentat un aide-mémoire datat Budapesta 11 august 1940, însoțit de o hartă a revendicărilor lor. Această hartă… formulează pretenția… de a se retroceda Ungariei toată Transilvania de la nord de Mureș, inclusiv Aradul, lăsându-ne nouă Blajul, Mediaș și Sighișoara și trecând la unguri Alba Iulia și Brașovul!” (sublinierea D.C.G.).

„Teritoriul reclamat reprezintă mai mult de două treimi din teritoriile românești care au aparținut Ungariei și cuprinde mai mult de 2/3 din populație, din care 2.200.000 români…”

(Mihail Manoilescu, Memorii, iulie-august 1940. Dictatul de la Viena, ediție îngrijită de Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, București, 1991, p. 156).

http://secareanu.wordpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *