Am plecat cu clientul – cu mașina lui – spre Buzu, pentru o audiere. Citația nu spunea mare lucru. Era chemat de Garda Financiar din Buzu, la orele 12, n legtur cu o firm la care lucrase ca angajat n urm cu 4 ani. Prevztor și temtor, clientul m angajase s l asist la audiere, conform principiului c ”n Romnia nu mai mergi nici la dentist fr avocat”.

Ajungem n Buzu, oraș strin și pentru mine, și pentru el. Dar ne bazm pe GPS pentru a gsi adresa Grzii Financiare. Speranț deșart. Dup ce batem n lung și n lat orașul dup indicațiile haotice ale GPS-ului, ne lsm pgubași și oprim s ntrebm. Stupoare ! Din 5 trectori opriți, nici unul nu știe unde se afl instituția cu pricina. Ba ultimul dintre ei, un comerciant de la un chioșc cu alimente, și eschiveaz ignoranța cu fraza: ”normal c nu știe nimeni unde e Garda Financiar. De obicei, te gsesc ei pe tine…”

n final, parcm undeva aproape de punctul artat pe harta GPS-ului și ncepem s ntrebm din om n om. Suntem ntr-un final ndrumați spre o curte n care se afl aliniate mai multe cldiri de 5 etaje, lungi ca niște vagoane. Ne uitm dup indicatoare sau obișnuitele steaguri tricolore sau sigle de la intrrile n instituții. Nimic !

Disperați, sunm la numrul de fix de pe citație. Rspunde o voce feminin, care ne ndrum aiurea. n final, gsim un om de serviciu, n halat gri, jerpelit, cruia i se face mil de noi și ne conduce la destinație. Binențeles, trecusem pe lng sediul instituției. Era prima cldire – cum intrai n curte. Dar unde !!! Am urcat la etajul 3 pe o scar exterioar, din beton, ntr-un bloc ce semna cu un hotel comunist – sau mai degrab cu un cmin de nefamiliști. La etajul 3, pe palierul principal, dm de un grilaj de pușcrie, cu bare groase, care culiseaz pe șine cu un zgomot lugubru, ca n filmele cu scene de nchisoare. Clientul se face mic lng mine. Strecurm ghidului nostru o hrtie de 5 lei n buzunarul halatului (”de-o bere” – șoptesc eu), iar el ne las n pragul grilajului. ” Voi cei ce intrati aici, lasati afara orice speranta” i șoptesc glumeț clientului, care se albește la faț, ne-gustndu-l pe Dante n contextul dat.

Trecem de gratii și dm de o uș cu cartel. Dau s sun, dar observ c e deschis. Intrm pe un coridor pustiu, cu uși plasate n stnga și n dreapta, ca n blocurile de nefamiliști.

Batem la prima uș, și ne deschide o doamn, pe care o citim din prima c e secretara. i explicm scopul vizitei, ea ne invit s lum loc pe o canapea, timp n care ea d un telefon s ne anunțe.

Aflm c personajul care ne convocase e plecat pe teren, mpreun cu toți colegii, și nu e nimeni disponibil s ne audieze. Explicm c venim tocmai din București și reproșm finuț faptul c nu ni s-a telefonat n prealabil, s nu mai batem drumul degeaba. Ni se explic faptul c a fost vorba de o acțiune fulger, la care particip tot personalul Grzii, de prindere n flagrant a țranilor din localitatea cutare, vestit n tot Buzul pentru usturoiul ei de calitate. De ceva vreme, localnicii s-au prins c e mai avantajos s cumperi din Italia usturoi și s l vinzi n piaț pe post de usturoi romnesc. Astfel c s-au puturoșit cu toții, nimeni nu mai muncește la cmp cu usturoiul, toți n comand pe internet din Italia. Au pstrat doar cartoanele de pe grmezile de usturoi, de la tarabe, pe care scrie ”usturoi de ciorogrla”.

Amuzați de explicațiile oferite, ntrebm totuși ce facem, eventual mai așteptm pn se ntorc domnii inspectori !? Duduia mai d un telefon, schimb cteva cuvinte n șoapt, nchide și se ncumet: ”V deranjeaz dac v iau eu declarația !?”

Ne uitm unul la altul și dm din umeri. Trecem n cealalt camer, ne așezm la un birou, ni se aduc coli albe și pix. Cu telefonul la ureche, doamna secretar identific ntr-un dosar o coal A4, pe care deslușim scris cu pixul, un plan de anchet, cu ntrebri.

Clientul ncepe s scrie nceputul declarației (subsemnatul, nscut la data de…), timp n care sun telefonul de pe biroul ei. Se scuz, dispare 5 minute, timp n care citim pe ndelete foaia cu ”subiectele” de examen.

Duduia se ntoarce grbit, citește și ea foaia cu ntrebri și ncepe s-i pun clientului ntrebrile, mpleticit, ntrerupndu-se pentru cte un minut pentru diverse activitți misterioase (la un moment dat – dup mirosul de cafea, bnuiesc c a oprit focul la ibric).

Ies și eu pe coridor pentru a rspunde la diverse telefoane, timp n care clientul, scrie de zor. Termin ntr-un final, semneaz și plecm: salutm respectuos și ne retragem cu demnitate studiat.

Cnd coborm, izbucnim amndoi n hohote de rs isteric. Am rmas cu o singur curiozitate. Cum s-a finalizat acțiunea ”usturoiul” ?! Impresionat de amploarea operațiunii, am citit din scoarț n scoarț presa de a doua zi, dar nu a ”transpirat” nimic. Probabil c domnii inspectori au czut la pace cu țranii, asezonnd ”captura” cu o ceaf la grtar, la berria de la intrarea n piaț…

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *