SFIDAREA – de Ion Băieșu

Un cunoscut (mai mult din vedere) vine la mine și zice că dorește să-mi înmîneze o reclamație.

—     Reclamație împotriva cui ? întreb eu.

—     Împotriva unui vecin, zice el.

—     Dar ce face acest vecin ?

—     A ajuns milionar.

—     Chiar milionar ?

—     Nu chiar, dar aproape. Tot timpul își face sau își cumpără ceva. Acum un an și-a luat o Dacie combi.

—     Și eu am o Dacie, dar nu sînt milionar. Dimpotrivă, am datorii.

—     Stai să vezi. După aia, l-am văzut aducînd acasă două covoare și o sufragerie. Acum patru luni a făcut o excursie cu soția în străinătate. Și-a reparat gardul, aco­perișul casei și bucătăria de vară. De unde atîția bani ?

—     Pe mine mă întrebi ? Sesizează organele compe­tente.

—     Păi crezi că nu le-am sesizat ? A fost cercetat de trei ori pentru venituri ilicite. La cererea mea, firește.

—  Și?

—     Nimic. A ieșit basma curată. L-am reclamat de două ori și la secția financiară. Nici ăia nu i-au făcut nimic. S-a descurcat. L-am reclamat și la alte organe, in­clusiv presa cotidiană și săptămînală. Acum am venit la dumneata, poate-l zugrăvești într-o operă literară, adică să-1 satirizezi nițel, să-1 ironizezi. Că nu mai suport. Prea mă umilește. Prea mă sfidează.

—     Totuși, de unde scoate banii ?

—     Păi îți spun eu de unde. Tipul are nițică curte și ni­țică grădină. Și ce-a făcut ? A făcut solarii și a cultivat roșii, salată, castraveți, căpșuni, cartofi și alte legume, pe care le vinde la piață. La patru dimineața prășește, udă, răsădește, culege, iar la șapte și jumătate pleacă la servi­ciu. Imediat, intră nevastă-sa la treabă : prășește, udă, ră­sădește, culege. Copiii, cînd vin de la școală, îi pune la treabă. El, după ce vine de la serviciu, la fel. Dintr-o gră­dină cît o palmă a cîștigat o avere. Nevastă-sa e liftieră pe undeva. Ce crezi că face în timpul serviciului ? Apasă pe buton, după care împletește mileuri sau coase carpete. Ce face cu ele ? Le vinde la Fondul plastic și ia bani. Acuma știi ce le-a mai trecut prin cap ? Să-și facă o ciu-percărie la subsol.

—     Dumneata nu ai curte ?

—     Ba da. Am și grădină.

—     Și de ce nu faci la fel ?

—     Curtea e asfaltată, ca să pot s-o spăl. In grădină am pus iarbă, ca să aibă unde alerga cățelul. Plus că, atunci cînd îl doare burta, mănîncă două-trei fire și-i trece ime­diat. Aș fi pus și eu ceva legume, dar n-am vocație. I-am zis și nevesti-mii : „Dragă, hai să facem și noi ceva, o acti­vitate care să ne aducă venituri suplimentare pe lîngă pen­sie”, dar ea preferă să citească romane englezești de dra­goste. Pe mine mă pasionează pescuitul.

—     Bine, și atunci ce ai cu vecinul, de ce-1 reclami ?

—     Cum de ce ? Nu ți-am spus că mă sfidează ? Că mă umilește cu bunăstarea lui personală ? Cît să-1 mai suport ? Dimineața, la patru, cînd îl aud prășind, îmi vine să tur­bez de furie. Plus faptul că-și exploatează în chip nemi­los soția și copiii. Ce zici, poți să-1 satirizezi ?

—     Bineînțeles. Du-te liniștit acasă. Il învăț eu minte.

—     Mulțumesc. Hîrtie ai ? Pix ai ?

—     Am.

—     Perfect. Dă-i bătaie.

—     Îi dau.

—     Să-mi spui cînd îl publici. Vreau să-1 decupez și să i-1 pun în cutia de scrisori. Să-1 oftic. Fir-ar al dra­cului de parvenit !

(extras din volumul lui Ion Băieșu – ”Întâmplări trăite de alții” Editura Cartea Românească – 1987)

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *