Negarea Holocaustului a fost inițiată de Simon Wiesenthal

Săpunul „evreiesc”

– minciuna dintre toate cea mai ticăloasă –

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este adevărul cel mai important dintre puținele adevăruri pe care putem conta, nu mi-ar fi ușor să răspund. Cred că și altora le-ar fi la fel de greu. Dar dacă ne vom întreba care este ne-adevărul cel mai mare, cu consecințele cele mai nenorocite, scornit și rostit de-o ființă omenească, cred că nu poate fi invocată altă minciună, mai cumplită, mai nefericită, mai ticăloasă decât minciuna lansată de Simon Wiesenthal în 1946 și a cărei carieră nici azi nu s-a încheiat, ci bântuie această minciună nemernică mai departe în mintea și sufletul a milioane de oameni, pustiindu-le…

…În acești termeni, insuficient de duri, de severi, mă refer la săpunul evreiesc, la teza atât de răspândită cum că în timpul celui de-al doilea Război Mondial germanii au făcut săpun din trupurile unor evrei. Mai contează câți?! Și un singur evreu, un singur om să fi fost batjocorit în felul acesta de alt om, și rușinea ar fi (fost) la fel de nemăsurată pentru toată speța umană. Dar când este vorba nu de un om făcut săpun, ci de 900.000 (nouă sute de mii) de oameni făcuți detergent prin dibăcia, profesionalismul și ingineria a sute de oameni, angajați în industria cea mai murdară cu putință, atunci imaginea decăderii umane devine imposibil de cuprins și de conceput prin gânduri și cuvinte! Literalmente „îți îngheață mintea!” Nu te mai suporți ca ființă rațională!

…Sunt convins că cei mai mulți dintre cititorii acestor rânduri știu că germanii, adică niște ființe umane, au făcut săpun din trupurile a nenumărați evrei, tot ființe umane și aceștia! Și eu cred că acestor onorabili semeni le vine tare greu să-și imagineze cum ar putea coborî abjecția ființei umane sub acest prag aflat deja sub nivelul „talpa iadului”! Diavolul însuși, care a fiert în smoală atâtea trupuri, nu s-a gândit la paradoxul bestial al transformării, prin fierbere, a trupului omenesc în săpun, de care să se folosească ceilalți oameni, într-un soi de batjocură de sine, colectivă, unanimă, a ființei umane, a demnității umane! Căci nu evreii au fost astfel batjocoriți, ci însuși Omul! Ba chiar Dumnezeu Însuși a fost astfel scuipat în obraz de „societatea” nazistă, germană, în numele nostru al tuturor…

Deseori, cu ani în urmă, gândindu-mă la această „secvență” a Holocaustului, și neputând nicicum să realizez logica și psihologia semenilor noștri fabricanți de săpun din trupul unor ființe umane ucise în acest scop, am încercat să-mi imaginez ce va fi fiind în sufletul semenilor noștri evrei! Cum vor fi resimțind ei gândul că părinții lor au fost batjocoriți în halul ăsta, refuzându-li-se nu în vorbe spuse la mânie, ci prin punerea metodică în mișcare a unei întregi industrii refuzându-li-se întru totul condiția de om și transformându-i în materie primă de confecționat abajururi și alte produse de marochinărie din pielea clientului… Oameni transformați în săpun și detergenți!…

Ești pus inevitabil dinaintea întrebării: cumva, oameni fiind și noi, am fi capabili și noi de asemenea orori?… E semănată oare în noi gena decăderii totale de la ceea ce ne-am amăgit până acum că este natura umană? Iar mâine-poimâine, în cine știe ce alte împrejurări, în locul evreilor ar putea fi victime orice alte categorii de oameni? Preoți sau profesori făcuți săpun, români sau maghiari făcuți săpun, bătrâni sau invalizi făcuți săpun, comuniști sau legionari făcuți săpun, liberali sau conservatori, blonzi sau bruneți făcuți săpun… Așadar, chiar și în locul nemților naziști am putea ajunge oricare dintre noi?!..

Cum să mai contezi pe demnitatea și onorabilitatea ființei umane atunci când oameni cu acte în regulă erau și naziștii nemți fabricanți laborioși și inventivi ai celui mai spurcat artefact omenesc, mai nenorocit, mai abject, mai cum naiba să-i spun căci nu există pentru așa ceva termen potrivit în nicio limbă! Dar și victimele nevinovate, evreii, tot oameni erau și ei?!… Și unii, și alții la fel de oameni! Frați întru Domnul! Cum a fost posibil acest abandon total al germanilor de la condiția umană?!

Ani de zile, până pe la începutul anilor ’80, am trăit copleșit de stupoarea, de rușinea că așa ceva a fost posibil!… Am aflat, într-un târziu, într-o doară rostit, că totuși nu a fost adevărat! Că „teza” săpunului evreiesc este o pură invenție!… N-am reușit să mă bucur de această veste, să mă bucur ca lumea, căci reversul ei evident este ticăloșia, cu nimic mai mică, ci parcă și mai vinovată, ticăloșia celor care au inventat această minciună, de care iarăși mi s-a făcut rușine, ca om, om nevoiaș ce sunt și eu! O rușine și mai mare!

Minciuna cu „săpunul evreiesc”, insuficient demascată ca minciună, bântuie însă mai departe, prin sufletul evreilor și al ne-evreilor, depreciind ideea de demnitate umană, înjosind-o! Lumea, adică cei mai mulți dintre noi, știe și crede mai departe că a existat undeva o fabrică germană de făcut săpun din trupurile evreilor, probabil a evreilor uciși în camerele de gazare! Nu mai departe, în urmă cu câțiva ani, într-o expoziție dedicată holocaustului, la Muzeul de Istorie a României, erau expuse bucăți din vestitul săpun „Reine Judisches Fett”… Asta după ce mai multe instanțe științifice, evreiești și ne-evreiești, inclusiv americane, au stabilit încă de prin anii ’70 și au anunțat cu jumătate de gură opinia publică că vestitul săpun RJF nu conține nici urmă de ADN omenesc! Iar cu vreo cinci ani în urmă, la Chișinău, la un simpozion pe tema holocaustului, toți istoricii evrei prezenți jurau pe săpunul evreiesc, că a existat, că rude de-ale lor au pățit „necazul” ș.a.m.d. În fine, în cartea Supraviețuire, apărută în 2007, a unui Samuel Csernovits, evreu din Târgu Mureș, fost deportat la Auschwitz, declară că s-a spălat cu săpunul fabricat din „untura deportaților grași”. Practic, planeta noastră trăiește încredințată că nemții au făcut săpun și lampadare din evreii deportați la Auschwitz.

Nu e de mirare, căci despre săpunul evreiesc și despre abajururile „confecționate” din… pielea clientului, a unor clienți evrei de la Auschwitz, s-a scris în toate felurile, s-a vorbit în toate limbile pământului, pe toate lungimile de undă. Culmea mediatizării atingând-o „monumentele săpunului” care consemnează în toată lumea, pentru vederea tuturor, dimensiunile abjecției umane, ale degenerării noastre, materializată atât de convingător, cum nu se poate mai, în săpunul îngropat cu fast și jelanii nesfârșite sub vestitele monumente, devenite între timp fastuoase monumente ale minciunii nerușinate, paranoice!…

Ei, bine, această minciună decât care nu cunosc alta mai mare și mai ticăloasă, mai vinovată față de fiecare dintre noi, evrei și ne-evrei deopotrivă, are un autor, a scornit-o cineva, iar acel cineva nu a fost un client al spitalelor de psihiatrie, ci a fost numitul SIMON WIESENTHAL, legendarul! O veritabilă vedetă mondială, a cărui moarte a fost comentată în superlativele cele mai rare. Un veritabil superman, justițiar fără hodină, omul dreptății și al adevărului! Acesta publica în 1946, la Viena, în ziarul comunității evreiești „Der Neue Weg”, informația că sinistra, macabra uzină de săpun a funcționat în Galiția, în localitatea Belzec, și că, citez, din aprilie 1942 până în mai 1943, 900.000 (sic! Nouă sute de mii) de evrei au fost utilizați ca materie primă în această uzină” și că „după 1942, oamenii din Guvernămîntul general știau foarte bine ce însemna săpunul RJF. Lumea civilizată – continuă dement și inspirat Simon Wiesenthal, nu-și poate imagina bucuria pe care acest săpun o procura naziștilor din Guvernămîntul general și soțiilor lor. În fiecare bucată de săpun ei vedeau un evreu care fusese astfel împiedicat să devină un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.”

Dacă Simon Wiesenthal ar fi murit la un an-doi după ce a lansat această „basnă” fără pereche în antologia infamiei, am fi zis că a scornit-o și lansat-o sub imperiul unor emoții copleșitoare nu numai pentru evrei, ci și pentru oricare om cât de cât om, emoții declanșate la aflarea adevărului despre masacrarea în masă a evreilor. I-am fi găsit niscai circumstanțe atenuante. Dar Simon Wiesenthal a trăit până ieri-alaltăieri. Adică a supraviețuit cumplitei minciuni ani mulți, vreo 60. Dumnezeu l-a mai răbdat pe Simon Wiesenthal atât amar de ani și l-o fi așteptat pe netrebnic până în ultima clipă să dezmintă public eroarea din 1946, eroare devenită cea mai abjectă minciună din istoria ticăloșiei omenești. Tăcerea lui Simon Wiesenthal asupra acestui subiect, lipsa sa de reacție față cu răspândirea pe care a căpătat-o „mitul săpunului”, are ca rezultat transformarea greșelii (dacă greșeală a fost!) în cea mai murdară infamie. Nu am nicio competență în acest domeniu, al istoriei ticăloșiilor umane. Altele vor fi fiind mai mari, dar din câte cunosc eu nu știu alta mai cumplită și nici nu-mi pot imagina o defăimare mai urîtă adusă ființei umane, adusă mie și ție, iubite cititor. Autorul acestei minciuni, al acestui atac incalificabil la adresa demnității noastre de om, este unul singur, o singură persoană: mult azi omagiatul Simon Wiesenthal!

O minciună pe cât de netrebnică, pe atât de prostească, căci are un revers cu totul nedorit de Wiesenthal & comp: de-credibilizarea Holocaustului. Nimic și nimeni nu pune sub semnul întrebării Holocaustul într-un mod mai convingător decât Simon Wiesenthal cu basna sa despre săpunul „evreiesc”. Mai ales când cei care încearcă să documenteze Holocaustul, aducând atâtea dovezi indiscutabile, nu se delimitează de nemernic, ci sunt mai departe trup și suflet alături de Wiesenthal și de „mitul” cu pricina! Cine mai poate să-i ia în serios, să-i mai creadă?! Iar dacă povestea cu săpunul evreiesc este o minciună dovedită, pe care însă majoritatea evreilor o susțin mai departe, de ce nu i-am lua mai în serios pe cei care neagă existența camerelor de gazare sau numărul – cele șase milioane!, al victimelor?!… Argumentul Wiesenthal dă frâu liber oricărei negații a Holocaustului!

Nenorocirea  adusă de minciuna cu săpunul evreiesc este însă și mai mare dacă ne dumirim că după ce această minciună a căpătat circulație universală, la bursa crimei prețul vieții a scăzut sub toate cotele imaginabile. Orice criminal s-a simțit sufletește cum nu se poate mai confortabil, gândindu-se la nemți, la semenii lui Goethe și Beethoven, cum s-au purtat cu evreii pe care i-au făcut săpun. Ce mare filantrop s-a simțit Pol Pot sau Idi Amin cu gândul la celebrul săpun!… Cât de mielușei s-au simțit ei prin comparație!… Cât de tare și de definitiv s-a bagatelizat asasinatul în masă grație contribuției lui Wiesenthal & comp. la istoria universală a nemerniciei de pe planeta noastră!…

Pentru mine, unul, nemernicia lui Wiesenthal este un subiect închis, nu are alte reverberații, mă pot detașa de el și nu mă clintește cu nimic din ce știu și ce cred. Dar pentru ceilalți, oameni normali, efectul este dezastruos, căci bieții oameni știu că, de regulă, mincinoșii se înhăitează cu micinoșii, hoții cu hoții, criminalii cu criminalii și așa mai departe. Numai oamenii cinstiți nu se mai adună mai mulți la un loc!… Iar dacă cei care fac istoria Holocaustului nu dedică un capitol, o pagină sau măcar un cuvînt pentru a-l „demitiza” pe marea pușlama care a fost Simon Wiesenthal, atunci orice om de bună credință este liber și îndreptățit să ia în calcul orice ipoteză negaționistă cu privire la Holocaust!

Din partea acestora, a oamenilor de bună credință, care retrăiesc cu sufletul la gură orice moment de evocare a Holocaustului, printre aceștia considerând că mă număr și eu, subsemnatul, un sfat, un sfat pentru istoricii holocaustizanți evrei sau ne-evrei: lepădați-vă cât încă se mai poate de Simon Wiesenthal și de săpunul „evreiesc”! Legați-i pe amândoi la stâlpul infamiei în mod public și inechivoc! Gest pe care să-l însoțiți, obligatoriu, de rugămintea, de cererea smerită pe care s-o faceți către toată speța omenească, de a vi se ierta ușurința și nesăbuința cu care l-ați creditat până azi pe nemernic! De a vi se ierta astfel ofensa cea mai gravă adusă vreodată ADN-ului uman…

Ion  Coja

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *