Vânturile Schimbării

Scriam zilele trecute despre filmul ”Enter the Void” și despre cât de fidel urmărește ”canoanele” învățăturilor tibetane despre starea intermediară (bardo) a persoanei care a părăsit această lume. Mi-am promis încă de la vizionarea filmului să scriu o mică recenzie, cu comentarii pe marginea aspectelor inițiatice, pe care filmul le prezintă într-un mod natural, un pic mai greu de remarcat pentru publicul neavizat.

Aș porni în excursul meu de la o idee care mă ”bântuie” de mai multă vreme: Condiționările karmice.

Foarte mulți oameni trec prin viață grăbiți, preocupați, vânând iluzii, fără a-și pune prea multe probleme filosofice, fără a se opri din visarea cu ochii deschiși provocată de șirul aproape neântrerupt de dorințe ce se cer în mod imperios satisfăcute (de la cele privind necesități imediate: foame, somn, apă, sex, apreciere – până la cele mai elevate, mai complexe).

Acești oameni sunt ca niște actori ce se trezesc în această lume, distribuiți în cele mai diverse roluri, ”îmbrăcați” într-o varietate de calități și defecte. Își joacă plini de entuziasm rolurile, se iau în serios, fără a-și pune întrebări cu privire la modul în care au fost distribuiți în rolul respectiv, care este finalul piesei, sau înțelesul ei, și mai ales, de ce au fost distribuiți în mod concret într-un anume rol, și nu în altul. Principala lor precoupare este – în cel mai bun caz, aceea de a urmări să ”își depășească condiția”, vânând ”rolul” unora care li se par mai ”privilegiați de soartă”, asta în situația în care nu sunt pe deplin ocupați să își potolească ”foamea” izvorâtă din dorințele de tot felul care le guvernează acțiunile de zi cu zi.

Interesant este că, conform învățăturilor Cărții Tibetane a Morților, imediat după ce spiritul părăsește corpul fizic, acesta are șansa recunoașterii a ceea ce tibetanii numesc ”experiența luminii clare”. Pentru noi, profanii, care nu am trăit (conform scriputrilor tibetane) măcar de 9 ori în această existență, experiența luminii clare în starea de somn profund, fără vise, realizarea luminii clare în momentul imediat următor părăsirii corpului fizic este APROAPE imposibilă. Aceasta este definită ca fiind principala șansă de a e elibera din Roata existențelor, din ciclul încarnărilor într-una din cele 6 lumi.

Ceea ce se petrece după momentul părăsirii corpului fizic este și mai interesant. Tibetanii spun că spiritul dez-încarnat poate alege renașterea într-una din cele 6 tărâmuri ale existenței din Sidpa Bardo (bardo al cautarii renasterii, din Bardo Thodol):

-          Taramul zeilor (davaloka)– stare de existenta plina de delicii si placeri- taramuri celeste si paradisiace cu gradini spledinde, palate minunate, nestemate stralucitoare si metale pretioase. Constiinta din timpul vietii care se poate bucura de acest taram este plina de bunatate, iubire si compasiune. In experienta cotidiana se manifesta prin sasa de a se naste intr-o familie iubitoare care are acces la scrierile spirituale. Cand lipseste constienta, domeniul poate fi experimentat ca lacomie, placere individuala, inchinata Egoului si tuturor lucrurilor lumesti.

-          Taramul titanilor (asuraloka)– spatiu guvernat in intregime de invidie si gelozie. Aici, scopul vietii este sa functionezi, sa supravietuiesti si sa castigi intr-o atmosfera plina de intrigi. La nivel arhetipal, este lumea titanilor, semizeii razboinici aflati intr-o lupta permanenta cu zeii. In viata de zi cu zi, se manifesta sub forma lumii diplomatiei internationale, a liderilor militari si politicienilor. Un individ se naste in aceasta lume ca urmare a unor invidii intense.

-          Taramul fantomelor nesatioase (pretaloka) – este locuit de pretași, fiinta jalnice, cu un apetit insatiabil. Pantecele lor mari, hipertrofiate, cer sa fie indestulate, dar au gura mica, de marimea varfului de ac, asa ca fantomele nesatule nu pot fi niciodata satisfacute. Acest taram este caracterizat de un impuls foarte puternic de a acumula bunuri si castiguri materiale. Totusi, chiar daca strangem fructele dorintelor noastre si le posedam, nu ne putem bucura de ele si ne simtim tot mai infometati si mai frustrati. Ca in cazul dependentei, satisfactia noastra nu dureaza, iar experienta efemera a placerii alimenteaza cautari perpetue. Aceasta e suferinta asociata cu lacomia.

-          Taramul Infernului (narakaloka)– cei ajunsi aici sunt supusi unor torturi teribile, fiecare dintre ele reprezentand, de fapt, fortele ce opereaza in propriul nostru psihic. Cele opt infernuri fierbinti au campii si munti din metale incandescente, rauri de fier topit si spatii datatoare de claustrofobie, invaluite in flacari. Extrema opusa se intalneste in cele opt infernuri reci, unde totul e inghetat si acoperit de gheata si zapada. Cei care au comis fapte rele sub imperiul furiei si violentei sunt trimisi in infernurile fierbinti; infernurile reci sunt pentru cei ale caror acte au pornit din motive egoiste si mandrie. Taramul inclusde oribilul iad Avitchi, unde cei care au folosit vrajitoria pentru a-si distruge dusmanii sau cei care și-au neglijat sau încălcat deliberat juramintele tantrice sufera torturi inimaginabile timp de secole.

-          Taramul animalelor (tiryakaloka)– este caracterizat de un mod de viata monoton: simpla supravietuire la nivel primar, lipsit de complexitate, la care sentimentul de siguranta alterneaza cu episoade de frica. Orice este neregular sau imprevizibil e perceput ca amenintare si devina sursa de confunzie si paranoia. Taramul animalelor e caracterizat de absenta umorului – animalele pot trai placerea si durerea, dar simtul umorului lipsește din viata lor.

-          Taramul oamenilor (manakaloka)– este un domeniu in care placerea si suferinta sunt echilibrate. Ca si taramul fantomelor nesatule, exista o pasiune neincetata de a explora si cauta placerea. Totusi, acest loka are in comun cu taramul animalelor tendinta de a actiona cu scopul de a crea situatii sigure si previzibile. O trasatura importanta este simtul teritorialitatii, care inspira inventarea de unelte ingenioase pentru protectia proprie si infrangerea altora. Aceasta da nastere unei lumi cu realizari si succese colosale. Totusi, cand din acest proces lipseste constientizarea, rezultatul e o situatie periculoasa in care oamenii pierd controlul asupra vietii lor. Avantajul acestui taram este ca ofera cele mai bune sanse pentru atingerea eliberarii…

Revenind la film, spuneam că voi puncta câteva secvențe care fac dovada unei cunoașteri esoterice a regizorului. Un prim moment este acela în care eroul principal este împușcat în toaletă, și se vede dinafara corpului. Concomitent cu aceste imagini, vocea lui verbalizează gândurile ce îi trec prin minte, despre starea în care se află (că nu vrea să moară, etc.), apoi, într-un contrast absolut, întregul film se derulează din perspectiva unui martor tăcut – conștiința mortului – care plutește, vede de deasupra evenimentele ce se petrec în viața celorlalți protagoniști ai filmului. Această ”tăcere” a mortului este de fapt exprimarea unui adevăr inițiatic: odată trecut ”dincolo”, nu mai ai posibilitatea de a raționa operând cu mintea discursivă, ”verbalizând” idei, folosind mintea în înțelesul ei obișnuit. ”Mortul” este lipsit de organe de acțiune, este lipsit de organele de simț, care s-au dizolvat sau ”resorbit” odată cu părăsirea corpului fizic. Ceea ce rămâne este un gen de percepție directă, dar fără posibilitatea de a reacționa.

Cu alte cuvinte, cel mort este în ”bătaia” curenților ”vânturilor” karmice, el este purtat de colo – colo, aparent aleatoriu, de emoțiile și amintirile din timpul vieții, fără a avea la dispoziție nici un instrument pentru a controla acest fenomen.

Cei care au experimentat un ”trip” cu ketamină (un anestezic pentru uz animal, dar care lasă trează conștiința), cunosc mai bine despre ce este vorba. Site-ul erowid abundă în relatări similare  celei despre care scriu acum, în care experimentatorul se ”duce” pe toboganul unei experiențe stroboscopico- caleidoscopice, în care cu timpul ajungi să observi că fluxul experiențelor se desfășoară în conformitate cu impresiunile mentale ale celui ce experimentează, dar fără posibilitatea de a verbaliza sau ”raționaliza” experiența la care asiști ca un observator.

Legat de asta, spuneam că regizorul dovedește o cunoaștere profundă a proceselor minții, din modul în care leagă anumite experiențe (amintiri) de elementele comune cu alte experiențe (un exemplu fiind secvența în care eroul rememorează o scenă de dragoste în care sărută sânii femeii, ca în secvența următoae să rememoreze momentul în care era alăptat, pe când era sugar).

Un alt indiciu pe care regizorul îl oferă, constă în faptul că întreaga poveste este filmată noaptea. De ce ? Prin asta se sugerează un alt fenomen, pe care tibetanii îl cunosc: în funcție de canalul subtil (nadi-ul) prin care părăsești la moarte corpul fizic, întreaga ta experiență în starea de bardo își va fi influențată de acest mod particular în care ai părăsit lumea oamenilor.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici cu comentariile la adresa filmului, altfel, acest articol riscă să se transforme într-o mică carte.

Mai am o singură chestiune de punctat: meditând asupra neputinței ”mortului” de a lua decizii sau de a acționa în starea de bardo, realizez că într-un anume fel, dar mai subtil, aceeași neputință de a acționa – în vederea eliberării de sub imperiul condiționărilor celor 6 stări de existență – o avem și în lumea noastră umană.

Aceleași tendințe mentale și emoționale ne aruncă de colo colo prin viață, și chiar și când avem momente de luciditate și realizăm că viața este scurtă, cu greu ne hotărâm să optăm să facem ceva pentru a ieși din hățișul iluziei. Trăim practic sub același forță irezistibilă a ”vânturilor schimbării”, dictate de impregnările acțiunilor noastre trecute, fiind prea puțin în măsură să alegem libertatea, în viața noastră de zi cu zi.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *