Cine este ”cel mai puternic om al Planetei ” ?

Putem schimba cu China bani și mărfuri, dar mai puțin valori politice?

A devenit aproape un clișeu de limbaj să-l numim pe președintele Statelor Unite drept „cel mai puternic om de pe planetă”. E momentul pentru o abordare nouă. Topul „Forbes” al celor mai puternici oameni ai lumii tocmai l-a așezat în prima poziție pe președintele Chinei, Hu Jintao. Schimbarea la vârf este, bineînțeles, încă o mărturie (a câta?) a ascensiunii Chinei, dar și a dependenței tot mai accentuate a economiei americane de cea chineză. Este și un semn al multiplicării polilor de putere pe glob, după două decenii de supremație americană. Să nu ne mire dacă, într-o bună zi, vom întâlni în vârful clasamentului oameni precum președintele Braziliei, premierul Indiei sau, cine știe, poate chiar președintele Consiliului European.
Dar prezența chineză de azi ridică și câteva întrebări. Cum ar fi aceea dacă modelul chinezesc de dezvoltare se va dovedi suficient de atractiv pentru tot mai multe guverne și chiar popoare. După prăbușirea comunismului, singura cale spre bunăstare părea aceea a economiei libere, democrației și drepturilor omului. Să se fi terminat această epocă? Să nu uităm că dincolo de învelișul ideologic avem, totuși, o Chină a unui capitalism sălbatic, demn de cărțile lui Dickens. Iar în Occident, modelul chinez ajunge să fie privit cu simpatie, paradoxal, chiar în zona celor mai duri neoconservatori, cărora le place să creadă că prea multă democrație și prea multe drepturi pentru oameni strică. În lumea liberă, și nu altundeva, oamenilor de rând li se cere să facă sacrificii și să renunțe la drepturi sociale pentru a repara ceea ce alții au distrus, aruncând lumea în criză. Și nimeni nu garantează că, odată trecut hopul, nu ne vom întoarce la capitalismul de cazinou ce a dus lumea pe buza prăpastiei. Așa că înainte de a ne mira, de a ne bucura sau de a ne speria, e bine să vedem această nouă dovadă a ascensiunii Chinei și ca pe o încercare pentru propriile noastre valori: libertate individuală, economie deschisă, sisteme sociale solide. Ne place să zicem despre ele că sunt universale, dar chiar așa să fie? Astăzi, liderii europeni (de la Atena la Paris, de la Budapesta și Varșovia până la Lisabona – nu și din Bucureștii adormiți) discută cu China despre bani și investiții. Nu despre disidenți arestați și internet cenzurat. E posibilă o asemenea coabitare, bazată pe interese, între lumea liberă și țara celui mai puternic om de pe planetă? Putem schimba cu China bani și mărfuri, dar mai puțin valori politice? Un lucru e clar: epoca expansiunii democrațiilor pare să se fi terminat sau cel puțin să fi luat o lungă pauză. Atunci, măcar să ne apărăm valorile democratice la noi acasă. Și ce va fi vom mai vedea.

“Ascensiunea Chinei este și o încercare pentru propriile noastre valori.”

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *