Cugetari despre Post

Arhimandrit Ilarion Argatu

≈Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.

≈Postul nu este plăcut omului leneș, dar este plăcut celui  muncitor.

≈Postul nu este plăcut oaspeților, dar este plăcut  drumeților.

≈Postul este lungime de viață.

≈Postul este înviorare a trupului și înălțare a  sufletului spre taine nepătrunse.

≈Postul este fericire a trupului și strălucire a

sufletului.

≈Postul este armonie între trup și suflet, cu sănătate îndelungată.

≈Prin post cunoști pe om. Prin post cunoști natura.

≈Prin post dai întâietate celui cu întâietate.

≈Prin post cunoști taina lumii, prin post cunoști pe satana, prin post cunoști pe Dumnezeu și pe tine însuți.

≈Prin post descătușezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beție, de indiferentism.

≈Prin post sufletul se înalță la slavă, pășind pe culmile cele mai îndrăznețe față de muritori, capabil de fapte mari față de tot omul ce este în suferință, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om și de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a și făcut întotdeauna și se fac și acum de cei ce-l respectă.

≈Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viață.

≈Postul nu este pentru cei proști, ci pentru tot omul și mai ales pentru cel înțelept, că înțeleptul își iubește viața și ca atare trebuie să iubească postul.

≈Postul este o scânteie pe pământ și cine o vede își

va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păși în viață și să treacă din fericire în fericire.

≈Cine urăște postul, se urăște pe sine!

≈Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine și a fi și pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâșie și a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâșia și a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâșiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba și nici moartea dobitocului. Astfel este și trupul ce este legat numai cu postul și nu cu întregimea faptelor legate de fâșia postului. De fâșia postului știm că se învecinează și chiar soră este cu fâșia – milostenia. Cu aceste fâșii, postul și milostenia se învecinează și sunt surori chiar cu dreptatea și adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina și iubirea și pe deasupra tuturor pe care le îmbrățișează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 vițe formează pentru creștin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune și moarte, iar sufletul se va putea înălța pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a Dumnezeirii.

≈Cine zice că le face pe toate celelalte și numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt murdare. Căci precum o fâșie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-și mai are tăria și nici frumusețea chiar, tot așa și cel ce spune astfel de lucru. Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă și auzul celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor și o va face și pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu va face nici pe una și nici pe alta, și-n gura lui este minciună. A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce face stăpânul, și ceea ce-i spune să facă și dacă nu face să-l mai ție pe lângă sine? Eu cred că nu! Și dacă nu? Atunci creștinul, care este o slugă a lui Iisus după ființă, credință și nume, de ce face altfel de cum face stăpânul său?

≈Iisus a postit și postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina și dragostea de lege și de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creștinul de ce ia numai o fâșie sau două din funie și cu care crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voiește moartea sufletului? Iată că, și fâșiile se rup și se pierd, și calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărățește nestingherit. Ori se crede creștinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de luptat mai ușor și de învins pe satana? Dacă este așa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de domn au voit mai înainte să fie și satan, dar satan a căzut, iar creștinul ce crede? Nimeni nu și-a luat ființa de la sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul și acel altul nu poate fi pentru om, cum și pentru tot ce este în lume, decât Dumnezeu. Și atunci cine ești tu creștine de zici și faci altfel decât Stăpânul tău?

Sursa: Blogul DeVeghePatriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *