Ne vorbeste parintele Antonie, despre noua Constituție și disparitia Romaniei ca stat

M-a rugat cineva să îi scriu câteva cuvinte duhovnicești despre încercarea de schimbare a Constituției. „Ce vrei să-ți spun?” i-am zis. „Vor să schimbe Constituția proastă pe care o avem cu una distrugătoare”.

El însă a insistat să îi scriu ceva mai mult. Dar ce cuvinte duhovnicești poți găsi oare ca să vorbești cu pace despre spurcăciunea inimii lui Iuda? Ce cuvinte duhovnicești să aflu pentru a vorbi cu pace despre urâciunea pustiirii ce stăpânește inimile celor ce conduc astăzi acest sfâșiat stat românesc?

De mult am spus că genocidul pe care Românii îl fac asupra propriilor copii, prin numărul imens de avorturi (locul I în lume la avorturi/locuitor), va aduce mari nenorociri asupra țării și poporului. Acum începe pedeapsa lui Dumnezeu asupra unei generații desfrânate și ucigașe, care pentru libera curvie și preacurvie își asasinează copiii încă în pântece, fără cea mai mică milă. Acum începe pedeapsa pentru nepăsarea față de sfinții martiri și mucenici care pentru Hristos și pentru frații lor Români au suferit chinuri inimaginabile în temnițele și lagărele comuniste. Acum începe mânia lui Dumnezeu pe care rugăciunile sfinților au ținut-o în loc atâta vreme. Acum paharul mâniei lui Dumnezeu s-a umplut și se va revărsa peste capetele celor ce s-au lepădat de Credința Românească, de Istoria Neamului și de toate lucrurile care peste tot în lume sunt sfinte.

Căci această mutilare a Constituției – numită de farisei „revizuire” – va da unora puteri la care visează mafioții și jefuitorii din toate timpurile, pe de-o parte; pe de altă parte, și mult mai grav, această „Constituție” nouă marchează sfârșitul României ca stat. Consecința directă a acestei „Constituții” va fi, după cum vom vedea imediat, des-ființarea României, împărțirea ei între puteri și interese străine, distrugerea Neamului Românesc.

Oare e prea mult să spun aceasta?

Eu însumi aș dori să nu fie așa. Din nenorocire, ceasul pentru care mult m-am temut, iată,  s-a apropiat și aproape nu mai sunt speranțe de scăpare.

De ce? De ce ar fi această „Disoluție” zisă „Constituție” semnul unui asemenea cumplit moment?

În primul rând pentru că această „Constituție” dă minorităților naționale drepturi atât de mari, încât anulează practic o serie de drepturi și principii naționale fundamentale.

Astfel, în orice stat unitar din lume – și în imensa majoritate a celor confederale – este obligatorie cunoașterea limbii oficiale. De acum înainte însă, în România va fi invers: va fi obligatorie cunoașterea limbilor minorităților, nu a limbii române. Adică va fi obligatoriu ca oamenii să cunoască limba ungară, limba țigănească, limba rusă, limba ucraineeană, limba bulgărească, în fine, orice limbă minoritară. În schimb limba română nu este obligatorie!

Nu e de crezut? Nu se poate așa ceva?

Citește proiectul de „revizuire” a Constituției!

Articolul 119 din vechea Constituție se modifică, nu doar impunându-se constituțional „autonomia locală” și „descentralizarea serviciilor publice”, ci și folosirea limbii minorităților naționale „în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice descentralizate”! Înțelegi oare ce înseamnă aceasta, dragul meu? Înseamnă că vor trebui să cunoască limba minorității/lor locale șoferii de autobuze, autocare sau troleibuze, șoferii de vidanje, șoferii de pe salvare, precum și restul personalului din regiile și firmele locale de transport, salubritate, salvare, pompieri, jandarmi, poliție, telefoane, radio, televiziune, gaze, gardieni șamd.! Toți aceștia fac doar parte din „serviciile locale descentralizate”! Și aceasta, chiar dacă minoritatea respectivă înseamnă doar un mic procent din populația locală! Căci nu se cere ca procentul să fie mare, ci doar „semnificativ”. Deci prin noul Articol 119 din Constituția „revizuită” Românii sunt obligați să învețe limbile minorităților, sau să își piardă serviciile! Iată un sistem segregaționist, rasist și fascist, care impune persecuția etnică la nivel națională! Iată ce ne pregătesc cei ce ne conduc! Ce cuvinte duhovnicești să scrie despre așa ceva?

Nu! – va striga un admirator (necugetat) al politicienilor noștri. Este vorba doar de locurile unde minoritatea etnică „are o pondere semnificativă”. Semnificativă? Ungurii din județul Suceava, cca. 400 (patrusute)cu tot cu familiile mixte, au fost declarați „o importantă minoritate ungurească”. Trezește-te fiule! Și cu „semnificativul” acesta, articolul tot persecuția Românilor provoacă. În Cluj ungurii nu sunt 20% cât prevede legea actuală, și totuși prefectura – adică Guvernul – a pus, ilegal, plăcuțe bilingve. Care au rămas până astăzi! Și acest lucru este valabil și pentru comune și sate în care ungurii sunt cu mult mai puțini! Dacă au făcut aceasta acum, încălcând și legea organică și Constituția, ce va mai însemna „semnificativ” după ce vor avea „Constituția” lor? Oare 5%? Sau 3%? Ori 1%?

Dar nu e doar atât! Pentrucă de fapt „revizuirea” are mare grijă ca nu cumva acest termen, „pondere semnificativă”, să devină cumva piedică în calea distrugerii statului român. Așa că se modifică și Articolul 127, dându-se libertate deplină la folosirea „limbii materne” în Justiție, indiferent de procentul minorității respective pe plan local sau național.

După acest articol, Românii vor trebui să plătească interpreți pentru cei care nu au chef să învețe limba zisă națională, sau, dacă nu au bani pentru aceasta, să accepte judecarea proceselor cu minoritari de către cunoscători (nativi de obicei) ai limbii respective. Cum să nu fie bani? Simplu: „Constituția” propusă nu spune cine plătește traducătorul! Din discuțiile actuale există două variante: ori Ministerul Justiției, dacă și când și cum va avea bani, ori – variantă preferată – autoritățile locale. Știe toată lumea câți bani găsesc cei din autoritățile locale pentru interesul public. Deci vor fi totdeauna preferați în Justiție – ca și în serviciile publice, administrație etc – cei care, cunoscând limba minorităților, scutesc de cheltuieli și complicații suplimentare. Mai ales că cel care pierde plătește și cheltuielile de judecată!

Deci, să revedem: limbile minorităților trebuie cunoscută în serviciile publice, în administrația locală și în Justiție, precum și în Parchete, căci acestea, funcționând conform Articolului 130 („revizuit”) în mediul Justiției, vor fi supuse automat și Articolului 127, ca și Poliția Judiciară. La prima vedere, mai rămân în afara acestor legi Armata și Învățământul. Dar nu e chiar așa.

Chiar Articolul 127 este cel care permite imixtiunea limbilor minoritare în activitatea militară. Căci dacă vorbim de Justiție, de ce s-ar exclude și Tribunalele militare? Și în cadrul lor vor trebui să funcționeze interpreți, sau ca ofițerii să cunoască limbile minoritare. Deci, aceeași poveste. Printr-un proces firesc – firesc doar în contextul „Constituției” revizuite – se va realiza o „cernere” prin care se va accentua segregarea între minoritari și majoritari, separarea unităților militare pe criterii etnice, ori majoritarii vor fi obligați să învețe limbile minorităților. Iar Învățământul, odată ce unitățile de învățământ sunt subordonate autorităților locale, intră direct sub incidența Articolului 119! Deci fiecare grădiniță, școală, liceu etc dintr-o localitate cu o minoritate „semnificativă” va trebui să angajeze translatori sau, mai curând, profesori bilingivi. Și câte șicane sunt la îndemâna elevilor sau părinților din etniile minoritare pe această temă! Deci iată, și Învățământul este în aceeași poziție cu „serviciile publice descentralizate”.

Cine e atât de orb, atât de lipsit de minte, încât să nu își dea seama că așa ceva înseamnă sfârșitul statului român?

Segregare etnică în administrație, învățământ, servicii publice, Justiție… Unde mai este „statul național unitar și indivizibil”? În poveștile bunicilor și cărțile de istorie? (Dacă nu cumva vor fi, repede, rescrise și acestea.)

Dar… suntem siguri că se va găsi cineva – iute la vorbă și încet la gând – care să sară strigând: nu-i adevărat! Dreptul la folosirea limbii materne în „serviciile publice locale” se poate asigura prin translatori. Românii nu sunt deloc în pericol să își piardă locul de muncă sau identitatea națională.

O asemenea idee este, să-mi ierți cuvântul, fiul meu, total prostească.

Un translator pe fiecare tren, pe fiecare tramvai, pe fiecare metrou, pe fiecare autobuz, troleibuz, maxi-taxi? Un translator la fiecare casă de bilete, în fiecare gară, la fiecare haltă? Un translator la fiecare cameră de gardă, la fiecare secție, la fiecare salvare? Un translator în fiecare școală și chiar în fiecare clasă? Un translator la fiecare echipaj de poliție, la fiecare mașină de pompieri, la fiecare patrulă de gardieni? Să fim serioși! Și totuși…

„Constituția” revizuită prevede folosirea limbii materne „în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice descentralizate”. Aceste relații înseamnă ORICE!

Cumpărarea unui bilet de tren sau tramvai înseamnă „relație cu serviciile publice descentralizate”. Plata telefonului, televizorului, radioului, energiei electrice șamd, la fel. Înscrierea copiilor la școală, obținerea unui concediu medical sau de odihnă, trimiterea unei scrisori sau telegrame, ori a unui pachet, depunerea banilor la CEC și toate acțiunile similare, înseamnă „relații cu serviciile publice descentralizate”. Plata taxelor de tot felul, de asemenea. Și, conform „Constituției” revizuite, trebuie asigurate și în limba minorităților „semnificative” din localitate. Deci nu este absurd să te întrebi, ca mai sus, de câți translatori este nevoie. Sau de câți bilingvi. Ori trilingvi.

Să ne gândim o clipă la situația Capitalei României.

Bucureștiul, ca orice oraș central al unei țări, a adunat oameni din toate ungherele patriei. Sunt mii și mii de unguri, mii și mii de țigani, precum și multe alte minorități. Să ne gândim numai că se decide că ungurii din București sunt o minoritate „semnificativă”. Sau că se decide acest lucru pentru țigani. Desigur, și cealaltă minoritate va pretinde îndată același statut. Ce va însemna asta pentru oraș? Vor trebui, automat, folosite limbile respective „în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice descentralizate” (Articolul 119 revizuit). Crede cineva că vor putea învăța vatmanii, șoferii de autobuze, pompierii, funcționarii, casierii șamd aceste două limbi? Și dacă da, cum, în cât timp, cu ce eforturi și pe banii cui? Iată consecințele Articolelor 119, 127 și 130 din „Constituția” revizuită (Disoluția, cum ar fi mai corect să fie numită). Să nu mai vorbim de localități ca Brașov, Timișoara, Cluj, Târgu-Mureș, Teiuș, Sibiu, Constanța, Rodna șamd, unde este și mai evidentă prezența anumitor minorități, care foarte ușor vor putea obține statutul privilegiat de minoritate cu „pondere semnificativă”.

Dar, fiul meu, acesta nu este singurul rău din acest înfiorător proiect de distrugere națională.

Iată ce spune alineatul 2 din Articolul 41 „revizuit”:

Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

Mă întreb câți înțeleg oare consecințele unei asemenea prevederi constituționale. Cred că extrem de puțini.

Un apusean cu o retribuție lunară (netă) sau pensie de 2000 de euro câștigă, în bani românești, 80 de milioane de lei pe lună! Adică poate cumpăra, în regiunile sărace, unde hectarul de pământ este sub 5 milioane de lei, 10 hectare pe lună, păstrând și destui bani nu doar pentru impozite, ci și pentru a o duce suficient de bine. Într-un an de zile poate astfel ajunge să dețină 120 de hectare de pământ bun (adică 240 de pogoane), o moșie frumoasă pe care n-ar putea-o avea în Apus în 10 vieți. Străinii nu sunt proști. Odată acest drept garantat, România va înceta să aparțină Românilor. Va fi vândută la bucată sau cu toptanul. Românii nu vor mai însemna nimic. Nici măcar ca mână de lucru, deoarece se pot aduce ușor muncitori mai ieftini din fosta URSS, din China, India, Africa, Bangladesh etc. Iar organizațiile mafiote din Rusia, Ucraina, Italia șamd, mereu în căutare de chilipiruri, nu vor rata prilejul, mai ales că pentru primii reprezintă și o șansă națională unică.

Aceasta în ceea ce privește cumpărarea. În ceea ce privește moștenirea legală, această… „ciudată” idee legislativă va deschide calea unor procese cumplite, în țară și străinătate. (Cumplite pentru Români, desigur.)

Prin aceste procese toți urmașii celor care – indiferent pe ce cale – au deținut cândva proprietăți în teritoriile ce aparțin astăzi României vor cere „moștenirea lor” garantată „constituțional”. Nu va conta cum au obținut proprietatea strămoșii lor, căci „Constituția” nu prevede așa ceva! Urmașii grofilor și ai tuturor satrapilor austro-ungari, urmașii tuturor pașalelor și alții asemenea vor putea veni să revendice pământuri din întreaga țară. Ceea ce nu va fi vândut, va trebui dat ca „despăgubire” pentru aceste „moșteniri”.

Iată ce aduce cu el „revizuitul” Articol 41 !!

El este de altfel în deplin acord și cu Articolul revizuit 135. Acesta folosește un „mic” artificiu prin care se dă cale liberă pentru scoaterea din patrimoniul național, din ceea ce se numește proprietate publică a bogățiilor subsolului precum și a anumitor ape. Astfel, alineatul 3 prevede că „Bogățiile de interes public ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele (…)fac obiectul exclusiv al proprietății publice”. Rezultă în chip limpede că dacă se declară că mina ori sonda cutare nu sunt de interes public, sau că Oltul, Mureșul sau Prutul nu sunt de interes național, acestea nu mai intră în categoria proprietății publice, putând fi imediat vândute, date ca despăgubire șamd. Același lucru se poate face și cu rezervațiile – se face de acum, dinainte de noua „Constituție”, la Sulina și în alte părți – sau alte terenuri, deoarece și acestea pot fi incluse în domeniile acoperite de Articolul 135.

Astfel, prin Articolele 41 și 135 întreaga Românie este scoasă la mezat.

Mai e cazul să continui, fiul meu? Pe lângă aceste rezultate nimicitoare ale „Constituției”, alte „revizuiri”, cu tot stilul lor de dictatură mafiotă, par mult mai puțin importante. Dar în fapt ele reprezintă tocmaigaranțiile de care au nevoie „puternicii” noștri pentru a fi siguri că în procesul de disoluție al țării își vor putea păstra averile, afacerile și privilegiile, își vor menține puterea și liniștea. Însă nu e doar atât. Nu! Aceste prevederi nu sunt doar o asigurare „personală” sau de tip mafiot, vizând interese meschine, ci și o garanție a neputinței de oprire a distrugerii României prin eventualele acțiuni democratice ale Românilor treziți din somn de cruda realitate.

În această privință este lămuritor raportul între fariseicul Articol 20, care pretinde a asigura respectarea drepturilor omului (alineatul 2 revizuit) și alte articole, care introduc segregarea și persecuția etnică, dictatura parlamentară șamd.

Ca exemplu, privește Articolul 69 „revizuit”, ce se ocupă de imunitatea parlamentară. Formulările sunt de natură să amăgească pe cei fără experiență juridică, simulând limitarea aplicabilității la activitatea politică parlamentară. În realitate însă, „opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului” acoperă o arie extrem de vastă, incluzând la nevoie și indicații și imixtiuni în tot felul de domenii, care pot fi oricând declarate ca „opinii politice”. Toate acestea se află sub pecetea imunității garantate de alineatul 1 al Articolului 69 din „Constituția” revizuită. Astfel se face practic imposibilă sancționarea abuzurilor parlamentare. Iar alineatul 2 completează acest scut parlamentar cu prevederea că „deputații și senatorii nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte”. De fapt, nu s-a limitat de loc vechea imunitate parlamentară, doar că prevederile vechiului Articol 70 („abrogat” de noua „Constituție”) au fost „sublimate” în Articolul 69 revizuit. Chiar putem spune că în acest caz s-a revizuit fără să se schimbe nimic! Desigur, spre binele unora și spre nenorocirea țării. Și tot spre binele unora (și nenorocirea țării), controlul asupra Guvernului din partea altor Puteri ale statului în afara Parlamentului este redus la zero. Astfel, de pildă, Președintele pierde dreptul de a revoca Primul Ministru (Art. 106 revizuit, alin. 1’), în vreme ce acesta câștigă autoritate asupra Președintelui (Art. 85 revizuit, alin. 3)!

Dar dacă Parlamentul are grijă să își protejeze Guvernul și față de un eventual Președinte neconvenabil, are grijă totodată și să batjocorească alegătorii, luându-le dreptul elementar de a decide viitorul țării. Deși există un principiu fundamental de drept ce stipulează că toate componentele statului trebuie să conlucreze eficient pentru realizarea scopului unic al statului, scop stabilit de popor. Dar conform „Constituției” revizuite, poporul nu mai are nimic de spus în ceea ce privește viitorul țării. Pare incredibil? Să vedem!

În toate statele democratice, orice act ce presupune limitarea sau diminuarea suveranității naționale este supus referendumului popular. Acest lucru era, în mod firesc, prevăzut în Constituție, dar dispare în noul proiect. Astfel, renunțarea la independența națională și integrarea în Confederația Europeană, act de importanță fundamentală pentru România, urmează a fi decis… prin lege! Adică prin voia Parlamentului (Articolul 145 revizuit, alineatul 1). Și sunt atât de hotărâți în această privință, știu atât de bine ce vor vota, încât în noua „Constituție” se prevede deja că după „unirea” cu UE – care n-a fost însă acceptată de popor, așa cum este obligatoriu în orice țară democratică – deci după această unire deja hotărâtă de mafia politică, cetățenii UE (germani, francezi, unguri, cehi, polonezi șamd) vor avea dreptul „de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale” (Articolul 16, alineatul 4). Acest lucru este introdus din start în „Constituția” revizuită!

Ce înseamnă însă această aderare la Uniunea Europeană? În ce scop (real) se face (că dintre Români doar sufletele oarbe mai pot crede că ard guvernanții actuali de grija lor)? Sau, măcar, care sunt consecințele directe, de bază, ale acestei uniri pentru România?

Hai fiule să vedem ce spune textual „revizuitul” Articolul 145, alineatul 1:

Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor.”

Transferarea unor atribuții” înseamnă tocmai limitarea și diminuarea suveranității naționale! Acest lucru este, în cazul legilor UE, și mai ales a proiectelor UE aflate în desfășurare, doar primul pas către totala desființare a statelor membre ca entități suverane!

Nu vreau în primul rând să îți vorbesc despre bine și rău în aderarea la UE. Dar vreau să îți amintesc de faptul că unirea unui stat cu alt stat, diminuarea suveranității unui stat sau desființarea unui stat fără acordul cetățenilor înseamnă dictatură, agresiune și genocid spiritual. Tot pe aceleași principii s-a realizat și alipirea Cehiei și Austriei la Germania hitleristă. Crezi că este de acceptat așa ceva?

Vai! Sunt sigur că dacă vei arăta altora aceste cuvinte, se va găsi cineva să sară indignat perorând despre egalitatea și democrația din UE, trecând cu inconștiență peste dovezile clare de mai sus, care arată limpede ce „egalitate” ni se pregătește.

Dar nu pot în acest moment să nu îți amintesc de cuvintele înțeleptului Solomon care spune:

Bogatul stăpânește peste cei săraci, și cel ce se împrumută este slujitor celui de la care împrumută.” (Pilde 22.7).

Așa cum spunea și marele Eminescu, ce egalitate poate fi între bogat și sărac? Ce egalitate poate fi între o țară distrusă economic, cu o cultură răvășită și dezorientată, cum este România, și țări ca Germania, Marea Britanie, Franța, Suedia, sau chiar Polonia ori Ungaria? Doar un copil neștiutor poate crede așa ceva, dar el nu are voie să își dea cu părerea, până nu ajunge la vârsta maturității. Egalitatea pregătită pentru Români este egalitatea liberei concurențe! Adică Românii vor avea dreptul de a concura cot la cot cu oameni de sute și mii de ori mai bogați decât ei, în condițiile în care nici limba română nu va mai fi în mod real limbă oficială, țara se va fărâmița pe criterii etnice, iar corporațiile și mafiile vor avea mână liberă garantată de „Constituția” pregătită de iude.

Ce să îți spun mai mult? Pregătește-te pentru ce este mai rău.

Aș dori să pot crede că Românii, fie și în acest al 12-lea ceas se vor trezi. Dar nu pot.

Așa cum ți-am spus de la început, cred că a venit momentul mâniei lui Dumnezeu și că fiecare va trebui să se întărească în credință, pentru a nu se prăbuși văzând prăbușirea Neamului și a Țării. Dumnezeu să ne apere de răutățile ce vor veni!

Sursa: De Veghe Patriei

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *