Hollywood-ul, cetatea masonica si jidoveasca a filmului, scoate in 2011, filmul : “Gun Of The Black Sun ( Pistolul Soarelui Negru).Legionarii sunt prezentati ca o banda de satanisti ce se “inchinau” lui Himmler si Waffen SS-ului.

Trailerul si descrierea filmului “Gun Of The Black Sun”


“În 1940, Garda de Fier din România arunca o vrajă antică asupra unui pistol Luger din aur, un dar primit de la însuși Himmler. Decenii mai târziu, în Bucureștiul zilelor noastre, Loredana Anescu găsește arma printre bunurile bunicului ei muribund. Fără să aibă idee de puterile malefice ale pistolului, Loredana nu face un secret din faptul că se află în posesia lui, atrăgând astfel un magnat care vrea să-l folosească pentru a readuce fascismul în Europa”

In ce hal ne este batjocorita credinta!!!Preot ortodox este prezentat ca un vrajitor ocult ce invoca spiritele cu ajutorul “Soarelui Negru”.

Legionarii sunt prezentati ca niste ocultisti de prima mana ce faceau juraminte in fata “Soarelui Negru”

Povestea “Soarelui Negru”.Satanism, francmasonerie, ritualuri pagane, samanism si vrajitorie.

Foarte multe fire ale poveștii relatate în această carte conduc către convingerile lui Adolf Hitler și ale naziștilor. Acest lucru nu reprezintă o surpriză, căci Partidul Nazist a fost creația unei rețele de societăți secrete care aveau acces la cunoașterea străveche ce descrie adevărata origine a speciei umane.
Germania a fost mult timp centrul gândirii ezoterice și al societăților secrete. Printre cele mai proeminente familii oculte din Evul Mediu s-au numărat Bauer-ii, care și-au schimbat mai târziu numele în Rothschild. Rădăcinile Casei de Windsor sunt de asemenea germane. Illuminati bavarezi, care au fost implicați în majoritatea „revoluțiilor populare” din Europa, inclusiv în cea franceză, au apărut ca o societate secretă germană, fondată pe data de 1 mai 1776 de ocultistul Adam Weishaupt. Biserica creștină s-a divizat în cele două aripi: catolică și protestantă, prin manipularea pusă la cale de Martin Luther, agentul german al Ordinului Rozicrucienilor. Pe scurt, Germania a fost întotdeauna unul din centrele manipulării globale. În realitate, Hitler nu a fost creatorul convingerilor naziste, ci cel mult expresia publică a acestora. Unul din profeții care au pregătit terenul pentru apariția de mai târziu a lui Hitler a fost compozitorul german Richard Wagner (secolul XIX), a cărui operă, Cursa valkiriilor, surprinde obsesia sa față de invazia puterilor malefice. Wagner a susținut iminenta sosire a Rasei Stăpânitoare. Opera sa, Inelul nibelungilor, a fost expresia muzicală a credinței sale în „supraoamenii” germani capabili să conducă întreaga lume la fel ca zeii păgâni antici Wotan și Thor. Peste ani, Hitler avea să declare că pentru a înțelege Germania nazistă, trebuie să înțelegi mai întâi opera lui Wagner. Unul din studenții acestui fanatic al Rasei Stăpânitoare a fost compozitorul Gustav Mahler. Studiile sale alături de Wagner au fost finanțate de baronul Albert de Rothschild. Unul din locurile în care a călătorit și s-a documentat Wagner a fost Rennes-le-Chateau, misteriosul sat din sudul Franței asociat cu templierii și cu catarii. De fapt, întregul mediu ezoteric al societăților secrete germane este strâns legat de tradițiile templiere și de acelea ale contemporanilor acestora, cavalerii teutoni.

Conform istoriei oficiale, Adolf Hitler s-a născut în anul 1889 la Brunau-am-Inn, la granița dintre Germania și Imperiul Austro-Ungar. Există însă teorii care susțin că, în realitate, a fost un membru al clanului Rothschild, sau chiar prințul Albert, duce de Clarence și Avondale, nepotul reginei Victoria, despre care se presupune că ar fi murit de pneumonie la Sandringham în ianuarie 1892. Funeraliile oficiale nu au permis îmbălsămarea corpului și priveghiul „în exces”. La vremea respectivă au existat zvonuri care susțineau că moartea lui Albert a fost simulată, căci instabilitatea lui psihică îl făceau nepotrivit pentru responsabilitățile regalității (mă întreb de ce!). Există multe teorii despre prințul Albert, inclusiv una care îl consideră faimosul criminal în serie din Londra victoriană numit Jack Spintecătorul, care își ucidea victimele culese din rândul prostituatelor într-o manieră rituală, lăsând în urmă mesaje francmasone. Un lucru rezultă în mod cert din dovezile existente: că Jack Spintecătorul avea conexiuni la cel mai înalt nivel în establishment-ul britanic, și probabil în familia regală. Au apărut de asemenea zvonuri periodice care afirmau că prințul Albert nu a murit la Sandringham, ci a fost dus în Germania. Acest lucru nu ar fi fost deloc dificil, căci familia regală britanică a reginei Victoria și a prințului Albert era de fapt o familie regală germană, având mai multe rude de sânge în Germania decât în Anglia. Numele casei regale „britanice” la acea vreme era Saxa-Coburg-Gotha. În primii ani la putere ai partidului nazist, când Hitler era practic un necunoscut în afara Bavariei, cei trei sponsori care îl sprijineau financiar erau ducele de Saxa-Coburg-Gotha, marele duce de Hesse și marea ducesă Victoria, fosta soție a marelui duce de Hesse. Toți erau veri primari cu Albert, ducele de Clarence! Un alt văr primar al lor era împăratul Germaniei Wilhelm II. Ce interes avea regalitatea germană să-l sprijine pe Hitler, un caporal necunoscut din Primul Război Mondial? Pe de altă parte, dacă e adevărat că Hitler a fost totuna cu Albert, înseamnă că Führerul era mult mai bătrân decât pretindea că este. Fotografiile lui par să sugereze acest lucru. Amanta lui, Eva Braun, i l-a descris surorii sale ca „un domn mai bătrân, cu o vârstă incertă”. Doresc să subliniez că eu nu afirm că aceste teorii sunt adevărate, pentru că nu am date precise care să ateste acest lucru, dar dacă priviți fotografiile făcute prințului Albert și lui Hitler la o distanță de 25 de ani, veți înțelege de ce persistă aceste zvonuri. Cei doi seamănă izbitor, în pofida diferenței de vârstă. Dacă știți mai multe despre acest caz, aș fi interesat să mă contactați și să-mi transmiteți aceste informații (vezi adresa de la sfârșitul cărții).

Hitler a făcut o mare pasiune pentru domeniul ezoteric, mai ales în timpul ascensiunii sale la putere. A fost puternic influențat de opera Helenei Petrovna Blavatsky, o femeie născută în Ucraina în anul 1831, după care a devenit agent al serviciilor britanice (după câte mi-a spus o sursă de încredere). Alți cercetători susțin că avea legături cu societatea secretă a revoluționarilor italieni, Carbonari, asociată îndeaproape cu Nobilimea Neagră, și că a fost membră a societății secrete egiptene Frăția din Luxor, pe care a denunțat-o mai târziu ca o „cloacă a imoralității dezgustătoare, a lăcomiei și setei egoiste de putere și de bani”. Madame Blavatsky a sosit la New York în anul 1873 și doi ani mai târziu a fondat Societatea Teozofică, cu ajutorul colonelului Henry Olcott. Această societate continuă să existe și astăzi, având sediul în California, la Krotona. Școala misterelor pitagoreice din Grecia antică era localizată la Crotona. Societatea lui Blavatsky era construită după modelul școlilor misterelor. Doctrinele ei au la bază cărțile lui Blavatsky, precum Isis devoalată, scrisă în anul 1877, și Doctrina secretă, publicată în anul 1888. Ambele cărți sunt bazate pe filozofia Cabalei. Blavatsky a pretins că se află într-un contact psihic cu niște maeștri ascunși (sau supraoameni, după cum i-a numit ea), care trăiesc în Asia centrală și pot fi contactați telepatic de cei care cunosc secretul misterelor ezoterice. La ora actuală, acest proces de comunicare este cunoscut sub numele de channeling. Literatura OZN-istică oferă foarte multe dovezi ale existenței unor baze subterane și subacvatice ale extratereștrilor în întreaga lume, inclusiv în Asia. Toate tradițiile și toate culturile antice vorbesc de o Rasă a Maeștrilor care trăiește în interiorul pământului. Credința în existența acestor Maeștri și în Marea Frăție Albă, alcătuită din entități neîntrupate, este o temă bine ancorată în ceea ce numim astăzi mișcarea New Age. Una din persoanele care au promovat intens această temă a fost mediumul psihic Alice Bailey, care a condus Societatea Teozofică în perioada post-Blavatsky. Aceasta a fondat școala ezoterică a Arcanelor. A pretins că se află în contact cu o entitate pe care a numit-o „Tibetanul” și a scris o serie de cărți, printre care Ierarhia maeștrilor, Cele șapte raze, Noul grup de slujitori ai lumii și Noua religie a lumii. Bailey a afirmat că maestrul ei tibetan i-ar fi spus că cel de-al Doilea Război Mondial a fost necesar pentru a apăra planul lui Dumnezeu. După părerea mea, această afirmație este ridicolă, dar există mulți adepți New Age care cred că totul face parte dintr-un „plan divin”, chiar și un holocaust global. Mie mi se pare un excelent pretext să stai și să nu faci nimic, așteptând împlinirea „planului lui Dumnezeu”. În viziunea mea, noi ne creăm singur propria noastră realitate. Dacă ne vom schimba sinele interior, vom schimba și reflexia exterioară a acestuia. Pacea exterioară este o reflectare în oglindă a stării de pace interioară. Nici un război nu este necesar ca parte a unui „plan divin”. Noi suntem cei care creăm războaiele și dacă ne-am schimba atitudinea, le-am putea evita pe viitor. Depinde numai de alegerile pe care le facem. După părerea mea, oamenii ar trebui mai degrabă să se ferească de concepte precum Maeștrii, Marea Frăție Albă, etc. Personal, ori de câte ori aud cuvântul „maestru”, mă trec fiorii.

În urma activității lui Alice Bailey au apărut două organizații: Lucis Trust (numită inițial Lucifer Trust) și World Goodwill Organisation (n.n. Organizația Bunăvoinței Mondiale), ambele mari susținătoare ale Națiunilor Unite. Devoțiunea membrilor acestor organizații pentru Națiunile Unite este atât de mare încât i-aș putea numi un fel de „fani” ONU. Este interesant de remarcat cum mișcarea New Age a moștenit „adevăruri” vehiculate de-a lungul multor decenii, la fel cum religia a moștenit tradiții spirituale vehiculate de-a lungul secolelor. Așa cum creștinii au moștenit versiunea manipulată despre Iisus, New Ager-ii au moștenit cunoașterea referitoare la Maeștri. După părerea mea, oamenii cred mult prea ușor în cunoașterea rămasă de la alții, fără să se intereseze suficient de mult asupra surselor și originilor din care provine aceasta. De pildă, în cazul Maeștrilor lui Madame Blavatsky, există o scrisoare adresată de aceasta sorii ei în care recunoaște că a inventat numele Maeștrilor folosindu-se de numele inițiatice ale francmasonilor și rozicrucienilor care o finanțau. Și totuși, la ora actuală există în întreaga lume sute de mii (cel puțin) de mediumi care pretind că se află în comunicare cu acești maeștri și cu Arhanghelul Mihail, care este de fapt o străveche zeitate feniciană. Dacă mișcarea New Age nu va fi suficient de atentă, se va trezi că se transformă într-un fel de creștinism actualizat. De altfel, acest lucru a început deja să se întâmple. Personal, sunt de părere că ideea de Maeștri este un instrument pentru cei cu voințe puternice, care le permite acestora să controleze mințile celor care au ajuns să respingă status quo-ul actual al religiei.
O altă mare influență asupra lui Hitler a jucat-o romanul Rasa care vine, scris de englezul Lord Edward Bulwer-Lytton (Com 300), un ministru al coloniilor britanice puternic implicat în crearea dependenței de opiu în rândul chinezilor. A fost prieten apropiat cu primul ministru britanic Benjamin Disraeli și cu scriitorul Charles Dickens, și mare patron al Societății Rozicruciene Engleze, din rândul căreia au făcut la vremea lor parte Francis Bacon și John Dee. Bulwer-Lytton a fost de asemenea mare maestru al ritului scoțian al francmasoneriei și șeful serviciilor secrete britanice. Un contact din interiorul acestor servicii mi-a spus că Helena Blavatsky a fost unul din agenții lor. De altfel, există numeroase referiri la Bulwer-Lytton în cartea ei, Isis devoalată. Acest autor a rămas cunoscut îndeosebi pentru cartea sa, Ultimele zile ale orașului Pompei, dar adevărata sa pasiune era magia ezoterică. În cartea Rasa care vine, el descrie existența unei civilizații enorme în interiorul pământului, mult mai avansată decât a noastră. Membrii acesteia au descoperit o forță pe care au numit-o „Vril”, cu ajutorul căreia pot face adevărate „miracole”. Cartea lui Bulwer-Lytton trage concluzia că acești supraoameni vor ieși la un moment dat la suprafață și vor prelua controlul asupra planetei. Mulți naziști credeau cu adevărat în această teorie. Tema unor supraoameni care trăiesc într-o civilizație subterană sau a unor maeștri ascunși se regăsește în aproape toate societățile secrete și legendele lumii în are trăim. Ea a fost motivul central în jurul căruia a fost creat în anul 1888 Ordinul Golden Dawn, de către francmasonul dr. Wynn Westcott, în asociere cu S.L. Mathers. Cei doi și-au numit Maeștrii: Șefii Secreți. Toate aceste credințe susțin străvechea temă a extratereștrilor sau intra-tereștrilor care trăiesc undeva în interiorul pământului, care a început să facă din nou vogă în a doua jumătate a secolului XX. Mathers a conceput o serie de ritualuri și de inițieri care să-i ajute pe adepți să își atingă potențialul fizic și psihic plenar. Pe de altă parte, avea credința că acest dar nu trebuie rezervat decât unei Elite restrânse și era un adept al guvernării autoritare. Aceste ritualuri erau menite să atragă acele rezonanțe negative care să permită punerea la unison (sincronizarea sau posesiunea) a adepților cu reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. Acesta este unul din principalele motive care stau la baza inițierilor în magia neagră. Pe la mijlocul anilor 1890 existau temple ale Ordinului Golden Dawn la Londra, Edinburgh, Bradford, Weston Super Mare și Paris, orașul în care s-a stabilit Mathers. Golden Dawn vorbea și el de forța Vril, unul din semnelor lor secrete fiind salutul cu brațul întins adoptat mai târziu de naziști (care îl completau spunând: „Heil Hitler”). Acesta a fost unul din fundamentele ezoterice pe care a fost clădit nazismul. Mathers a cunoscut-o pe Madame Blavatsky, la fel ca și maestrul templului din Londra al ordinului, poetul William Butler Yeats, care avea să câștige mai târziu premiul Nobel pentru literatură.

Diferite facțiuni ale ordinului continuă să existe și la ora actuală, dar nucleul original s-a spart după o ceartă între Yeats, Mathers și super-satanistul Aleister Crowley, care a împărțit ordinul în grupări rivale. Alți gânditori și alte grupări importante care au influențat filozofia partidului nazist în formare au fost: Ordinul Templierilor Orientali (OTO), care folosea ritualuri sexuale pentru a stimula și acumula energia cunoscută sub numele de Vril, precum și doi magicieni ezoterici germani, Guido von List și Lanz von Liebenfels. În ceremoniile de celebrare a solstițiului de vară, List obișnuia să folosească sticle de vin așezate pe pământ astfel încât să formeze simbolul Crucii Hermetice, cunoscută și sub numele de Măciuca lui Thor. Acesta era Simbolul Puterii în cadrul ordinului Golden Dawn. El are forma svasticii, străvechiul simbol solar al fenicienilor-arienilor. Lanz von Liebenfels (al cărui nume real era Adolf Lanz) a folosit svastica pe un steag care flutura deasupra „templului” său orientat cu fața către Dunăre. Pentru acești doi magicieni negri, svastica simboliza sfârșitul creștinismului și începutul epocii supraomului blond și cu ochi albaștri. Ei credeau în inferioritatea rasială a celor pe care îi numeau „forțele întunecate” precum evreii, slavii și negrii. Liebenfels a recomandat chiar castrarea acestor oameni. List și Liebenfels au avut o influență masivă asupra lui Adolf Hitler. În anul 1932, când Hitler se pregătea să preia puterea, von Liebenfels i-a scris aceste rânduri unui adept:
„Hitler este unul din discipolii noștri… Va veni o zi când el, și prin intermediul lui noi toți, vom cunoaște victoria și vom crea o mișcare care va face pământul să se cutremure”.
Celelalte două persoane care au influențat gândirea și convingerile lui Adolf Hitler au fost englezii Aleister Crowley și Houston Stewart Chamberlain. Crowley s-a născut în Warwickshire, în anul 1875. El s-a revoltat împotriva educației religioase foarte stricte pe care a primit-o și s-a înscris în Ordinul Golden Dawn în anul 1898, după ce a părăsit Universitatea Cambridge. După un conflict cu membrii fondatori, a părăsit ordinul și a călătorit în Mexic, India și Ceylon, unde a studiat yoga și budismul. A devenit de asemenea un alpinist remarcabil, spulberând chiar câteva recorduri în domeniu. Interesul său pentru budism l-a făcut să uite de ocultism, până când a trăit o experiență ieșită din comun, în aprilie 1904, la Cairo. Crowley i-a cerut soției sale, Rose, să facă un ritual ezoteric pentru a vedea ce s-a întâmplat. În timpul ceremoniei, aceasta a intrat într-o stare de transă și a început să transmită mesajul unei entități. „El te așteaptă”, i-a spus ea lui Crowley. Prin „El” se referea la Horus, zeul războiului și fiul lui Osiris la egipteni. Crowley nu a acceptat de la bun început că interpretare și i-a pus lui Rose întrebări detaliate, pentru a o verifica. Deși nu știa nimic despre ezoterism, Rose i-a dat de fiecare dată răspunsurile corecte. Reptilienii își făceau din nou datoria. Entitatea i-a indicat lui Crowley trei zile specifice în care trebuia să stea la masa din camera lui de hotel, între orele 12:00 și 1:00 ale amiezii. Crowley a acceptat și a primit prin mecanismul scrierii automate un document intitulat Cartea Legii. Scrierea automată se produce prin ghidarea mâinii care ține condeiul de către o entitate, și de regulă nimeni nu este mai surprins în final de cele scrise ca persoana implicată în acest proces. Comunicarea primită de Crowley afirma că vechea epocă a lui Osiris era pe sfârșite și lumea urma să intre în noua epocă a lui Horus. Ea adăuga însă că vechea epocă trebuia distrusă prin teroare și că pământul trebuia să fie scăldat în sânge. Urma să se producă un război mondial. Cartea Legii vorbea de o rasă de supraoameni și condamna vechile religii, pacifismul, democrația, compasiunea și umanitarismul. „Slujitorii mei trebuie să fie puțini și ascunși; ei trebuie să îi conducă pe cei mulți și să dețină cunoașterea”, a afirmat „supraomul”, după care a continuat:
„Noi nu avem nimic cu cei neadaptați și nepotriviți; aceștia trebuie lăsați să moară în propria lor mizerie, căci sunt incapabili să simtă. Compasiunea este viciul regilor. Călcați-i în picioare pe cei slabi și pe cei răi; aceasta este legea celui puternic. Aceasta este legea noastră și bucuria lumii… Iubiți-vă unii pe ceilalți cu inimi arzătoare, dar pe cei inferiori călcați-i în picioare, în ziua mâniei… Nu vă fie milă de cei căzuți! Eu nu i-am cunoscut niciodată. Nu sunt de-al lor și nu obișnuiesc să consolez pe nimeni. Îi urăsc pe cei consolați și pe cei care consolează, deopotrivă…
Eu sunt unic și sunt un cuceritor. Nu sunt unul din sclavii care pier. Blestemați fie aceștia să moară. Amin… De aceea, Loviți-i cu putere și trimiteți-i în iad, stăpâni ai lumii… Atacați! Retrageți-vă! Pe ei! Aceasta este legea luptei pentru cucerire; aceasta este maniera în care trebuie să fiu adorat eu, căci numai așa veți putea ajunge în casa mea secretă… Adorați-mă prin foc și prin sânge, cu sabia și cu sulița. Femeia trebuie să se încingă cu sabia în fața mea. Sângele trebuie să curgă în numele meu. striviți-i pe păgâni. Călcați-i în picioare, o, războinici, și eu vă voi da trupul lor să-l mâncați… Sacrificați vite, mari și mici; inclusiv copiii… Ucideți și torturați. Nu cruțați pe nimeni. Controlați-i pe toți!”

Textul reprezintă o sinteză perfectă a sentimentelor nutrite de reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni și de servitorii satanici care îi slujesc. Dacă vi se pare că acest mesaj seamănă remarcabil de bine cu anumite pasaje din Vechiul Testament, explicația este cât se poate de simplă: forța care le-a transmis aceste mesaje anticilor, lui Crowley și tuturor celor aflați pe aceeași vibrație inferioară, care nu face decât să stimuleze conflictele și suferința umană (cu care se hrănesc acești reptilieni) – este una și aceeași. Aceasta este forța care controlează din cele mai vechi timpuri și până astăzi conștiința membrilor Frăției Babiloniene. Citind acest mesaj, veți înțelege mai bine mentalitatea celor care au creat atâtea orori și care au supus rasa umană atâtor încercări cumplite. La început, Crowley a încercat să ignore mesajul, dar acest lucru nu s-a dovedit atât de ușor. De aceea, începând din anul 1909 el a început să-l ia în serios. Chiar foarte în serios. Iată ce spune el în această privință:
„După cinci ani de nebunie și slăbiciune, de politețe, tact, discreție, atenție față de sentimentele celor din jur, m-am săturat. Astăzi, afirm cu tărie: la naiba cu creștinismul, raționalismul și budismul, cu tot acest balast al istoriei. Vă prezint astăzi o realitate pozitivă și primordială, care se numește magie. Cu ajutorul ei, îmi voi construi un nou cer și un nou pământ. Nu mă interesează aprobarea sau dezaprobarea voastră penibilă. Ceea ce îmi doresc acum este blasfemia, crima, violul, revoluția – orice lucru, bun sau rău, dar puternic”.

Crowley a pornit un adevărat război psihic împotriva fostului său maestru, MacGregor Mathers, în urma căruia acesta a ajuns o epavă. Amândoi au invocat „demoni” pentru a se ataca reciproc, dar Mathers a fost învins. Astfel de războaie psihice fac parte inclusiv din arsenalul modern al Frăției. Membrii acesteia se luptă între ei cu ajutorul acestor arme, dar își reunesc forțele îndeosebi asupra populației și a celor care le dispută puterea. Am experimentat personal asemenea atacuri și am înțeles cum pot ucide membrii Frăției oameni prin aceste metode. Entitățile care au comunicat cu Crowley i-au influențat inclusiv pe Hitler și pe ceilalți arhitecți ai nazismului. Culmea ironiei face ca la mulți ani după moartea sa, Crowley să devină un erou pentru mulți hippies ai anilor 60 (perioada Flower Power), care cereau iubire și pace. Crowley a considerat Primul Război Mondial necesar pentru eradicarea vechii epoci și pentru tranziția la noua eră. După ce și-a publicat revelațiile, el a devenit liderul mondial al Ordinului Templierilor Orientali (OTO), cu principalul sediu în Germania, lucru care i-a acordat o influență foarte mare în rândul intelectualilor naziști din această țară. Simultan, el era un francmason de grad 33 al ritului scoțian și agent al serviciilor secrete britanice, M16. Între altele, a fost unul din consultanții colegului său satanist, Winston Churchill.
Houston Stewart Chamberlain (Com 300) s-a născut în Anglia în anul 1855, dar s-a mutat în Germania în anul 1882. În anul 1908 s-a însurat cu Eva, fiica lui Richard Wagner, și a devenit un scriitor renumit. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Fundamentele secolului al XIX-lea, care are 1200 de pagini și s-a vândut în mai mult de 250.000 de exemplare, făcându-l celebru în întreaga țară. Pe de altă parte, avea probleme psihice și căderi nervoase succesive, în care se simțea posedat de demoni. Și-a scris cărțile în stări de transă, prin scriere automată, lucru care sugerează că se afla sub influența reptilienilor sau a altor entități din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. În autobiografia sa, el afirmă că nu își recunoaște propria operă ca aparținându-i. Principalele teme atinse de el ne sunt cât se poate de familiare: toate civilizațiile s-au născut din rasa ariană, dar cel mai pur popor între toate era cel german; evreii erau dușmanii care poluau liniile genealogice ariene. Împăratul Wilhelm II și Adolf Hitler l-au considerat pe Chamberlain un profet.

El a devenit principalul consultant al lui Wilhelm, cerându-i împăratului să declanșeze războiul din 1914 pentru a împlini străvechea profeție, potrivit căreia Germania urma să domine întreaga lume. Wilhelm nu și-a dat seama că este manipulat decât după terminarea războiului, când a fost nevoit să abdice. El a citit numeroase cărți despre ocultism și despre societățile secrete, dându-și seama că acestea au fost cele care au conspirat pentru declanșarea Primului Război Mondial, provocând înfrângerea Germaniei. Chamberlain, care fusese decorat cu Crucea de Fier de către împărat, a murit în anul 1927, după mulți ani petrecuți într-un cărucior de invalid, cu trupul și spiritul frânte. De altfel, mulți dintre cei care se lasă folosiți ca instrumente de către această conștiință reptiliană extrem de malefică sfârșesc în mod similar. Mai devreme sau mai târziu, aceasta îi distruge. Influența lui Chamberlain a rămas însă vie în mintea lui Adolf Hitler. El i-a fost prezentat lui Hitler de către Alfred Rosenberg, un satanist refugiat din Rusia. În pofida așa-zisei sale origini „evreiești”, Rosenberg a fost cel care i-a oferit un exemplar din Protocoalele Învățaților Înțelepți ai Sionului lui Hitler, prin intermediul unui alt ocultist, Dietrich Eckart. Hitler avea să se folosească de aceste Ptotocoale pentru a-și justifica sinistra campanie împotriva evreilor.
Gândirea tânărului austriac cunoscut sub numele de Shiklgruber (devenit mai târziu Adolf Hitler) a fost influențată de mai mulți oameni și de convingerile lor. „Heil Shicklgruber” nu ar fi avut același impact sonor ca și „Heil Hitler”, motiv pentru care și-a schimbat numele. A urât întotdeauna școala (spune istoria oficială) și și-a dorit să fie artist, ambiție care i-a purtat pașii la Viena. Aici, a petrecut ore întregi în biblioteci, citind cărți despre astrologie, misticism și religii orientale. A fost fascinat de cărțile lui Blavatsky, Chamberlain, List și Liebenfels. A preluat de la fiecare câte ceva, creând acel cocteil de orori și ură numit nazism. Principala sa pasiune a fost cultivarea puterii voinței. În toți anii care au urmat s-a focalizat asupra acestei puteri despre care se spune că îți poate permite să realizezi orice îți propui; altfel spus, să îți creezi propria realitate. A practicat artele ezoterice, în încercarea de a atinge un nivel de conștiință care să-i permită să devină unul din acei supraoameni despre care citise atât de multe și în care credea cu fanatism. Mintea sa a intrat astfel mai mult ca oricând pe vibrația reptiliană. A devenit posedat de reptilieni, probabil în timpul unor ritualuri de magie neagră, în timpul cărora și-a deschis sufletul în fața acestora. A avut cu siguranță o „compatibilitate vibrațională” de excepție care i-a permis punerea la unison cu reptilienii. Așa se face că un om lipsit de farmec și incapabil s-a transformat într-un lider carismatic al cărui magnetism a reușit să subjuge o întreagă națiune.

Se vorbește adeseori de oameni care au o „personalitate magnetică”, iar acest lucru este cât se poate de adevărat. Orice om generează în jurul lui un anumit câmp magnetic. Unii au un magnetism mai puternic, iar alții mai slab. Energiile negative au un impact la fel de puternic ca și cele pozitive asupra celor din jur. Oamenii conectați la câmpuri energetice negative extrem de puternice au un magnetism ieșit din comun. De pildă, se vorbește uneori de o „atracție fatală” pe care reușesc să o genereze acești oameni. Așa se explică apariția peste noapte a magnetismului și a carismei lui Adolf Hitler. Ori de câte ori se urca la tribună și începea să peroreze în delir, cu fața contorsionată, ca un nebun, el era posedat de conștiința reptiliană, transmițând la fel ca un medium această energie către masele care îl ascultau. Nivelul vibratoriu al unui întreg popor a fost astfel influențat și mii de oameni au devenit, la fel ca și el, agenți ai nebuniei și ai urii. Este principiul vaselor comunicante aplicat la nivel vibrațional. După cum spunea cineva (despre Hitler):
„Puterea lui de a vrăji un auditoriu a fost comparată cu arta ocultă a șamanilor africani sau asiatici; alții l-au comparat cu un medium înzestrat cu puteri extrasenzoriale, considerând că are magnetismul unui hipnotizator”.
La rândul lui, unul din aghiotanții lui Hitler, Hermann Rauschning, îl descrie astfel în cartea sa, Hitler ia cuvântul:
„Este imposibil să nu te gândești la el ca la un medium. În cea mai mare parte a timpului, mediumii sunt oameni obișnuiți, care nu îți atrag atenția prin nimic, până când, dintr-o dată, par înzestrați cu o putere supranaturală, care îi deosebește de restul lumii. Un medium este un om posedat. După ce criza trece, el revine la mediocritatea sa obișnuită. Nu am nici o îndoială că Hitler a fost posedat în acest fel de forțe exterioare, probabil demonice, pentru care el nu era decât un instrument temporar. Amestecul de banalitate și supranatural a creat acea dualitate insuportabilă de care erau conștienți toți cei care se aflau în prezența lui… Era ca și cum te-ai uita la o față bizară, a cărei expresie părea să reflecte o stare de spirit dezechilibrată, dublată însă de impresia neliniștitoare a unor puteri ascunse”.
După toate aparențele, Hitler pare să fi fost terorizat de „supraoameni”. Rauschning povestește că Hitler suferea de coșmaruri cumplite, trezindu-se terorizat și strigând că este atacat de entități pe care nimeni altcineva în afară de el nu le vedea. Odată, Hitler i-a spus lui Rauschner:
„Cum va arăta ordinea socială a viitorului? Am să-ți explic eu, tovarășe. Va exista o clasă de stăpâni supremi, apoi o clasă a membrilor de partid, subordonați ierarhic pe diferite nivele, și în sfârșit marea masă a anonimilor, slujitorilor și muncitorilor. Mai jos chiar decât aceștia vor fi rasele străine cucerite, care vor deveni sclavii moderni. Deasupra tuturor va domni însă o nobilime nouă și sublimă, despre care nu pot să îți vorbesc… Oricum, membrii de rând ai partidului nu trebuie să știe nimic despre aceste planuri. Omul cel nou trăiește deja printre noi, chiar acum! Se află aici. Nu îți este de ajuns acest lucru? Am să-ți spun un secret: eu l-am văzut pe omul cel nou. Este eficient și crud. Mi-a fost teamă de el”.

Aceasta este societatea planificată de reptilieni și de rasa stăpânitoare reptilo-ariană pe care au creat-o, dacă vom permite introducerea Noii Ordini Mondiale în următorii ani, așa cum prevăd planurile lor. Șefii secreți ai lui Hitler au fost reptilienii. Remarcați obsesia lui pentru ierarhie și ritualuri, caracteristici specifice ale complexului-R și ale creierului reptilian. După ce s-a mutat în Germania, Hitler a petrecut mult timp în Bavaria, locul în care au apărut Illuminati lui Weishaupt, și a revenit aici după Primul Război Mondial. Cel puțin, așa afirmă istoria oficială. În anul următor, a cunoscut liderii unui partid politic minuscul și destul de jalnic, numit Partidul Muncitorilor din Germania. Acesta fusese creat de o societate ezoterică numită Ordinul German, extrem de naționalistă și de anti-evreiască. Din acest ordin au derivat apoi alte societăți similare, inclusiv ordinul de tristă amintire Thule-Gesellschaft (Socitatea Thule) și Loja Luminoasă sau Societatea Vril. Hitler a fost membru al amândurora. Vril era numele dat de scriitorul englez Lord Bulwer-Lytton forței pusă în circulație de sânge, despre care pretindea că trezește adevăratul potențial al oamenilor, transformându-i în niște supraoameni. Să analizăm puțin acest concept. Forța Vril le era cunoscută hindușilor sub numele de „forța șarpelui” și este asociată cu forța genetică ce structurează organismul, permițându-i inclusiv să își schimbe forma și să aibă acces la conștiința multidimenională (altfel spus, să călătorească în alte planuri și dimensiuni ale creației). Și această forță este asociată cu liniile genealogice ale reptilienilor. În anul 1933, expertul în rachete Willi Ley a fugit din Germania și a revelat lumii existența forței Vril și credința naziștilor că vor deveni egali ai supraoamenilor din adâncurile pământului prin folosirea învățăturilor ezoterice și a tehnicilor de control al minții. Ei erau convinși că își vor trezi în acest fel forța adormită din sânge (Vril). Printre inițiații societății Vril se numărau două persoane care aveau să devină fruntași naziști: Heinrich Himmler și Hermann Goering. Membrii Vril credeau cu convingere că erau aliați cu anumite loji ezoterice misterioase din Tibet și cu unul din acei „supraoameni necunoscuți”, pe care îl numeau Regele Fricii. Rudolph Hess, adjunctul lui Hitler până la nefericita sa călătorie în Anglia din anul 1941, era un ocultist de frunte și un membru al societății Edelweiss (alături de Hermann Goering), o sectă care credea în supremația rasei nordice. Hess îl considera pe Hitler un „mesia”, deși înfățișarea acestuia nu amintea deloc de arhetipul arian, blond și cu ochii albaștri. De altfel, Hitler însuși era obsedat de această problemă, deși probabil că a sfârșit prin a găsi o justificare. Nucleul interior al rețelei de societăți secrete naziste era Ordinul Negru, care continuă să existe și la ora actuală, fiind considerat nucleul actual al CIA.

Cercetătorul german Jan van Helsing descrie în cartea sa, Societățile secrete din secolul XX, credința membrilor societăților Thule și Vril că se aflau în corespondență cu extratereștrii prin intermediul a doi mediumi cunoscuți sub numele de Maria Orsic și Sigrun. Contactul s-a produs într-o lojă de lângă Berchtesgaden, în decembrie 1919. Potrivit documentelor Vril, afirmă autorul, aceste comunicări proveneau dintr-un sistem solar numit Aldebaran, situat la 68 de ani-lumină de pământ, în Constelația Taurului, în care se aflau două planete locuite pe care trăia un așa-numit imperiu „sumeran”. Populația din Aldebaran este împărțită într-o rasă conducătoare, alcătuită din arieni blonzi, cu ochii albaștri, cunoscuți ca Poporul Dumnezeului de Lumină, și alte câteva rase umanoide care au suferit mutații genetice din cauza schimbărilor climaterice. Cu circa 500 de milioane de ani în urmă, soarele din Aldebaran a început să se dilate, generând o temperatură insuportabilă. Rasele „inferioare” au fost evacuate și duse pe alte planete nelocuite. Așa s-a produs colonizarea unor planete de genul pământului, după ce propria lor planetă a devenit nelocuibilă. În sistemul nostru solar au populat mai întâi planeta Mallona, cunoscută și sub alte nume, precum Marduk, Mardek și Phaeton (la romani și la ruși), care ar fi existat între Marte și Jupiter, în locul în care există la ora actuală centura de asteroizi. Aceasta corespunde relatărilor sumeriene despre planeta Tiamat. Membrii societății Vril credeau că, mai târziu, această rasă stăpânitoare a arienilor cu ochii albaștri a colonizat planeta Marte, după care au debarcat pe pământ și au creat civilizația sumeriană. Cei doi mediumi afirmau că limba sumeriană a fost chiar limba vorbită în Aldebaran, sunând ca o „germană ininteligibilă”. Frecvența celor două limbi era însă aproape identică, potrivit relatărilor lor. Deși detaliile sunt ușor modificate, regăsim practic aceeași temă de bază pe care am analizat-o la începutul acestei cărți: o rasă conducătoare, formată din extratereștri blonzi și cu ochii albaștri, a venit pe pământ de pe planeta Marte, devenind zeii civilizațiilor din vechime. Ei au creat civilizația sumeriană avansată, modificând structura genetică a oamenilor. De atunci și până în prezent continuă să controleze rasa umană din orașele lor subterane. Singurele referiri care lipsesc din această legendă sunt cele la liniile genealogice reptilo-ariene. Surse din interiorul Frăției mi-au spus că reptilienii au nevoie de sânge pentru că acesta le este necesar acelor extratereștri blonzi cu ochii albaștri, iar obsesia naziștilor pentru conceptul de rasă conducătoare avea drept scop păstrarea acestei purități genetice și descurajarea încrucișării cu alte rase.
Societatea Thule s-a numit astfel pornind de la numele orașului mitic al Hiperboreei, primul continent populat de rasa ariană extraterestră venită din Aldebaran: Ultima Thule. Unii cercetători afirmă că această civilizație a fost mult mai veche decât cea a Atlantidei și a Lemuriei; alții o identifică cu Atlantida, sau chiar cu Pământul Interior. Legendele scandinave descriu orașul Ultima Thule ca pe un tărâm de rai situat undeva la nord, unde soarele nu apune niciodată și unde își au căminele strămoșii arienilor. Când Hiperboreea a început să se scufunde, continuă legenda, extratereștrii arieni și-au folosit tehnologia extrem de avansată pentru a construi tuneluri gigantice în interiorul pământului, sfârșind prin a se instala undeva sub munții Himalaya. Acest ținut a devenit cunoscut sub numele de Agartha, cu capitala la Shamballa. Persanii numeau acest ținut Aryana, țara arienilor. Sistemul filozofic nazist susținea că oamenii din Agartha sunt buni, iar cei din Shamballa sunt răi. Cele două popoare se află în conflict de mii de ani, iar naziștii credeau că ei sunt de partea „poporului bun” din Agartha, care luptă împotriva „francmasonilor și sioniștilor” din Shamballa. Nu cumva această diviziune se referă la conflictul dintotdeauna al marțienilor albi împotriva reptilienilor Anunnaki? Mai întâi, cele două popoare s-au războit pe Marte, apoi pe lună și acum pe pământ. Hitler era obsedat de găsirea unor intrări în această lume subterană, pentru a putea lua legătura cu rasa conducătoare ariană. În realitate, el era o simplă marionetă în mâna reptilienilor, controlată de „Îngerul Morții” Josef Mengele. Așa cum am menționat mai devreme, este posibil ca reptilienii să fie în conflict cu alte rase de extratereștri sau de intra-tereștri, luptându-se cu acestea pentru a obține controlul asupra planetei și cu siguranță există facțiuni concurente pe nivelul de conștiință inferior al celei de-a patra dimensiuni. Unul din fondatorii Societății Thule a fost astrologul Rudolf Glauer, care și-a schimbat numele, înlocuindu-l cu pomposul titlu de baron de Sebottendorff. Apelul său la o revoluție împotriva evreilor și marxiștilor a transformat societatea Thule într-un punct de atracție pentru adepții teoriei rasei conducătoare germane. Din acest nucleu s-a născut Partidul Muncitorilor din Germania, care s-a transformat mai târziu în Partidul Nazist. O altă figură demnă de remarcat a acestei perioade a fost un alt ocultist, prieten cu Sebottendorff: Dietrich Eckart, un scriitor alcoolic și dependent de droguri, convins că menirea lui este să pregătească terenul pentru venirea unui dictator al Germaniei. După ce l-a cunoscut pe Hitler în anul 1919, el s-a decis că acesta este „Mesia” pe care îl aștepta. Eckart este cel care i-a transmis lui Hitler cunoașterea ezoterică avansată, probabil și ritualurile de magie neagră care l-au aruncat definitiv pe orbita reptilienilor. Începând din acest moment, puterea lui Hitler de a atrage sprijin pentru proiectele sale s-a amplificat rapid. Eckart i-a scris unui prieten în anul 1923:
„Urmați-l pe Hitler! El va dansa, dar eu sunt cel care i-am cântat pentru prima oară muzica, căci i-am oferit instrumentele prin care poate comunica cu Ei. Nu mă jeliți, căci am influențat în acest fel istoria mai mult decât orice alt german”.
O altă obsesie a lui Hitler era așa-numita Suliță a Destinului, arma cu care se presupune că ar fi fost străpuns șoldul lui „Iisus” în momentul crucificării. El a furat această armă după anexarea Austriei de către naziști, în anul 1938, și a dus-o la Nurenberg. Legenda spune că oricine posedă această armă și îi decodifică secretele va controla lumea. Sulița furată de Hitler se află la ora actuală în Muzeul Hofburg din Viena, în locul în care s-a produs masivul incendiu din noiembrie 1992, cu șapte zile înainte de incendiul care a distrus parțial Castelul Windsor. Un alt ocultist important băgat în tot felul de ritualuri ezoterice a fost Heinrich Himmler. El și-a folosit cunoașterea în maniera cea mai neagră cu putință. Himmler era interesat în mod deosebit de rune, un sistem divinatoriu care constă în aruncarea sau alegerea unor pietricele pe care sunt însemnate diferite simboluri, combinația rezultată fiind „citită” de un „expert”. Himmler este cel care a creat infama organizație SS, pentru care a ales ca simbol dublul S, adică runa sig, care arată ca două fulgere alăturate. SS-ul a fost un fel de stat în stat, un organism independent și apogeul întregii cunoașteri ezoterice care îi fascina atât de tare pe naziști. Numai cei considerați de rasă pură aveau voie să adere la această organizație, iar instruirea în artele ezoterice, inclusiv în știința runelor, era fundamentală în procesul lor de pregătire. SS-ul a fost creat și condus ca o societate secretă de magie neagră. Ritualurile sale au fost preluate de la alte organizații de acest fel, cum ar fi iezuiții și templierii. Inițiații cei mai înalți în grad erau cei 13 (din nou acest număr) membri ai Marelui Consiliu al Cavalerilor, condus de marele maestru Heinrich Himmler, iar ritualurile de magie neagră erau realizate în străvechiul castel de la Wewelsberg, în Westphalia. SS-iștii celebrau ritualurile păgâne nordice și momentul solstițiului de vară. Ei se închinau lui Satan, Lucifer, Set, sau orice nume preferați să-i dați acestei zeități. Prințul Bernhard, unul din cei care au întemeiat Grupul de la Bilderberg, o organizație de vârf a Frăției, între altele prieten foarte apropiat al prințului Philip, a făcut parte din SS. Magia neagră și artele ezoterice au stat la baza tuturor acțiunilor lui Hitler și ale naziștilor, care mergeau până la folosirea pendulelor energetice pe care le plasau deasupra hărților pentru a stabili unde se află trupele inamice. Simbolul solar original numit svastică este orientat către dreapta, ceea ce înseamnă în termeni ezoterici: lumină și creație, adică o forță pozitivă. Naziștii l-au inversat, simbolizând astfel magia neagră și distrugerea. Exact la fel procedează satanismul, care inversează toate simbolurile pozitive. Pentagrama inversată este doar unul din exemplele mai cunoscute. Defilările în masă pe care Hitler le-a folosit atât de eficient nu au fost întâmplătoare, ci arată o bună cunoaștere a psihicului uman și a felului în care poate fi manipulat acesta. În cartea sa, Satan și svastica, Francis King spune:
„Aparițiile în public ale lui Hitler, îndeosebi cele asociate cu defilările Partidului Nazist de la Nurenberg, au fost cele mai bune exemple ale acestui tip de ceremonie magică. Fanfarele, marșurile militare și muzica lui Wagner nu făceau decât să sublinieze ideea de glorie militară a germanilor. Panourile uriașe cu svastici, colorate în alb, roșu și negru, impregnau conștiința participanților la marșuri cu ideologia național-socialistă. Precizia fantastică a mișcărilor trupelor, care defilau într-o coordonare perfectă, evocau în subconștientul colectiv principiul războiului și cel al violenței, pe care anticii le asociau cu Marte. Toate acele panouri pe care le aplauda Hitler, inclusiv cele sângerii purtate în timpul Puciului de la Munchen, reprezentau de fapt o ceremonie magică prin care se urmărea asocierea minții naziștilor în viață cu imaginile arhetipale ale eroilor național-socialiști din trecut. Aspectul magico-religios al acestor defilări era accentuat de faptul că erau realizate seara, desfășurându-se într-o „Catedrală de Lumină” – un spațiu deschis înconjurat de fascicule puternice de lumină trimise către cer de către niște reflectoare. Dacă un magician modern și-ar propune să creeze un ritual destinat „invocării zeului războinic Marte”, cu greu și-ar putea imagina o ceremonie mai eficientă decât cea a naziștilor”.

Același principiu se aplică și la ora actuală. Cunoașterea ezoterică folosită de naziști pentru a hipnotiza poporul german este folosită astăzi de Frăție pentru a aprofunda transa hipnotică în care a căzut umanitatea. Specialiștii Frăției folosesc în acest scop simboluri, cuvinte, culori, sunete și tehnici de care marea majoritate a oamenilor nici măcar nu au auzit și care apar în mas-media și în reclamele de publicitate, amplificând hipnoza colectivă. Ministerul Propagandei al lui Joseph Goering era în întregime structurat ținând cont de cunoașterea ezoterică a psihicului uman. El știa că oamenii ajung să creadă orice dacă le repeți suficient de des acel lucru și dacă înscenezi evenimente care creează în mintea colectivă ideea că „trebuie făcut ceva”. Pentru a amplifica efectele propagandei sale, se folosea de culori, simboluri și sloganuri. Sloganurile erau folosite ca niște mantra-e repetate la infinit, hipnotizând astfel psihicul maselor. Toate opiniile și informațiile alternative erau cenzurate, iar oamenii erau programați să reacționeze așa cum dorea conducerea partidului. Care este diferența între acea propagandă deșănțată și oceanul de informații incorecte și subiective în care suntem inundați în permanență la ora actuală? Chiar dacă imaginile care ni se servesc astăzi pe toate canalele de mas-media nu mai au pe ele svastica, efectul lor este același: o hipnoză în masă. Tentativa lui Hitler de a distruge societățile secrete precum francmasoneria și împiedicarea folosirii cunoașterii secrete în Germania poate părea paradoxală, dar nu este. El știa mai bine ca oricine cât de mare este puterea celui care știe, și dorea să păstreze această putere pentru sine. În anul 1934, în Berlin a fost interzisă orice formă de divinație, iar câțiva ani mai târziu cărțile ezoterice au fost interzise în întreaga Germanie. Societățile secrete au fost scoase în afara legii și chiar societatea Thule și Ordinul German (sursa din care s-a născut nazismul) au căzut în dizgrație. Astrologii erau atacați și uciși, iar oameni precum Lenz von Liebenfels era împiedicați să își publice opera. Această epurare avea două motivații principale: să împiedice orice asociere între ocultism și nazism în subconștientul colectiv (inclusiv al altor state) și să tragă scara, astfel încât nimeni să nu mai poată folosi cunoașterea ezoterică împotriva lor, așa cum o foloseau ei împotriva celorlalți. Aceasta este una din tacticile pe care le-au folosit reptilo-arienii de-a lungul întregii istorii a umanității: folosirea cunoașterii pentru a controla și pentru a suprima, creând simultan dictaturi religioase care să scoată această cunoaștere din circuitul public. În realitate, naziștii înșiși au fost creați și controlați pe toate nivelele de societățile secrete și în ultimă instanță de reptilieni. Ei credeau că zeii sumerieni erau rasa stăpânitoare extraterestră, credeau în existența Atlantidei, au trimis expediții în Africa de Nord, la Montsegur, în regiunea Cathar și în Tibet, unde erau convinși că se află bazele subterane ale supraoamenilor. În afara curentului budist pozitiv există și niște secte budiste profund negative. Naziștii au luat legătura cu acestea din urmă. Atunci când rușii au ocupat Berlinul, la sfârșitul războiului, ei au găsit multe cadavre ale unor budiști care s-au sinucis, după ce colaboraseră multă vreme cu naziștii.

Interiorul pământului

Între altele, naziștii credeau că pământul este gol și că intrările în interiorul acestuia sunt situate la poli. Diferiți cercetători susțin că ei și-au creat chiar o bază subterană în Antarctica, spre sfârșitul războiului, care continuă să funcționeze și astăzi. Date fiind dovezile pe care le-am văzut, nu am nici o îndoială că pământul este gol în interior, sau cel puțin că există mari spații în interiorul planetei noastre în care trăiesc civilizații foarte avansate. Într-un fel, putem spune că pe planeta noastră trăiesc trei categorii de oameni. Scriitorul Jules Verne a fost un inițiat de rang înalt al rețelei de societăți secrete, având conexiuni cu Societatea Teozofică, Ordinul Golden Dawn și Ordinul Templierilor Orientali. De aceea, el știa mult mai multe lucruri decât publicul larg. Multe din romanele sale de science-fiction se bazau pe fapte reale. De pildă, el a descris cele două luni ale planetei Marte încă din anul 1877, înainte ca acestea să fie identificate de astronomi (în mod oficial). Nici celebrul său roman, O călătorie în centrul pământului, nu este în întregime o ficțiune. El știa că, în esență, povestea este adevărată. Susținătorii ideii că pământul este gol în interior afirmă că apele oceanelor se scurg în interiorul pământului pe la poli, formând în centrul acestuia o mare imensă, deasupra căreia luminează un soare interior central, care asigură lumina și căldura necesare vieții. Am revăzut recent filmul făcut după romanul lui Jules Verne și am constatat că centrul pământului este imaginat în același fel. Interesant mi se pare faptul că singurele obstacole cu care se confruntă eroii lui Jules Verne sunt niște reptile uriașe găsite în orașul scufundat al Atlantidei. Există speculații (susținute de foarte multe dovezi) că dinozaurii au supraviețuit cataclismului de acum 65 de milioane de ani refugiindu-se în interiorul pământului, îndeosebi în dreptul polului sud. Unul din cei care au sugerat această posibilitate este paleontologul Tom Rich, care lucrează la muzeul Victoria din Australia și care a descoperit în anul 1987 fosile ale unui dinozaur polar într-un tunel săpat în sudul statului Victoria, într-un loc cunoscut sub numele de Golful Dinozaurului. Fiind un inițiat de rang înalt, Jules Verne cunoștea aceste lucruri. De aceea, romanele sale de „ficțiune” (la fel ca numeroase alte opere literare și filme făcute după ele) exprimă mult mai multe adevăruri decât am fi tentați să credem. Un exemplu elocvent în această direcție sunt filmele lui Steven Spielberg, îndeosebi cele din seria Indiana Jones, dar și Jurassic Park, în care oamenii de știință manipulează ADN-ul pentru a crea niște dinozauri reptilieni. Propria mea convingere este că ADN-l uman a fost folosit pentru a crea liniile genealogice reptilo-umane.

Schiță a cometei lui Donati făcută în anul 1853, care arată cum masa de materie dezintegrată este aruncată în afară de forța centrifugală, ajungând să „se rotească pe o orbită” în jurul unei surse centrale de energie. În acest fel, interiorul rămâne gol, la fel ca hainele din centrifuga unei mașini de spălat, care se adună la exterior, lăsând interiorul gol. Nu cumva același proces s-a întâmplat și în perioada în care s-a format pământul?
Există nenumărate dovezi că pământul este gol și că în interiorul lui trăiesc civilizații avansate. Aceste teme se regăsesc în întreaga istorie a umanității, îndeosebi în tradițiile și culturile din antichitate. La ora actuală, oamenii au devenit într-o asemenea măsură marionetele celor care îi guvernează încât sunt dispuși să ridiculizeze pe oricine ar încerca să-i convingă de faptul că interiorul pământului este gol. La urma urmei, nu contrazice acest lucru ce spun acei oameni de știință atât de inteligenți? Ba da, la fel cum îi contrazicea pe timpuri afirmația că pământul este rotund, și nu plat. Cine analizează acest subiect își dă seama cât de subțiri sunt argumentele oamenii de știință care încearcă să stabilească „realitatea” lor indiscutabilă. Ei nu au putut pătrunde decât la câțiva kilometri în interiorul scoarței pământului, iar teoriile lor în ceea ce privește centrul planetei sunt – așa cum le spune numele – simple teorii. Sunt suficiente câteva întrebări pentru ca linia oficial acceptată de gândire să se prăbușească la fel ca un castel din cărți de joc. Spre exemplu, mișcarea de rotație a planetei în jurul axei sale dă naștere unei forțe centrifugale care aruncă materia către exterior, la fel ca centrifuga unei mașini de spălat, care rămâne întotdeauna goală în centru. Cum ar fi fost posibil ca această materie să rămână în centrul planetei în perioada în care aceasta se afla în stare gazoasă și apoi lichidă, înainte să se solidifice? Această concluzie este împotriva oricărei logici și a tuturor legilor fizicii. Dacă priviți Figura 23, puteți vedea din desenul Cometei lui Donati, realizat în anul 1853, felul în care materia este proiectată în exterior, rotindu-se în jurul unui centru strălucitor sau al unui „soare” central. Pământul nu diferă deloc de această imagine. Cercetătorii conceptului de „pământul gol în interiorul său” susțin că scoarța planetei noastre nu are o grosime mai mare de 1500 de kilometri. În rest, centrul pământului este gol. Oamenii pot trăi la fel de bine pe partea opusă a scoarței pământului, așa cum trăim noi la suprafața ei. Dacă vă întrebați cum poate fi posibil acest lucru, gândiți-vă că oamenii care trăiesc în Australia nu cad de pe pământ, deși trăiesc cu capul în jos față de cei din emisfera nordică. Forța care îi menține pe pământ este gravitația. Aceasta funcționează la fel de bine și în cazul celor care trăiesc în interiorul pământului. Forța gravitației îi atrage pe oameni către masa de materie, lucru valabil în egală măsură pentru cei care trăiesc la suprafața pământului și în interiorul lui. Centrul forței gravitației nu este centrul planetei, ci este situat la circa 750 de kilometri sub suprafața scoarței, adică la jumătatea acesteia, acționând în mod egal asupra ambelor părți ale acesteia (vezi Figura 24).

Așa cred unii cercetători că arată interiorul planetei noastre. Ea este goală în centru, având un soare central și o apă care curge între cele două deschizături polare. Forța gravitației este aceeași de ambele părți ale scoarței, atrăgând în egală măsură particulele de materie către masa centrală.
Existența unor deschizături la cei doi poli este o ipoteză rezonabilă, căci puterea forței centrifugale în perioada de formare a pământului trebuie să fi fost mult mai mică aici decât în restul pământului. Cercetătorii afirmă că după latitudinea de 70-75 de grade nord și sud, pământul începe să se curbeze, creând niște deschizături către interiorul pământului. Trecerea se realizează atât de lin încât navigatorii care au pătruns din greșeală în aceste regiuni nu și-au dat seama că avansează către interiorul pământului până când nu le-au apărut în față niște regiuni necunoscute, care nu figurau pe hartă. Deschizăturile au un diametru estimat la 2500 de kilometri și sunt înconjurate de un inel magnetic. Sunt înconjurate aproape non-stop de nori, iar spațiul aerian este restricționat prin lege. Atunci când exploratorii aflați în căutarea polului nord sau a celui sud ajung în dreptul acestui inel magnetic, acul busolei arată în jos și ei cred că se află deasupra polului. În realitate, nu se află decât în regiunea inelului magnetic ce înconjoară polul. Aceiași cercetători afirmă că lumina și căldura din interiorul pământului provin de la un „soare” central. Marshall B. Gardner, unul din cei mai cunoscuți susținători ai teoriei pământului gol, credea că acest „soare” a fost creat chiar de nucleul fierbinte al planetei în perioada de formare a pământului, la fel ca în imaginea cometei lui Donati. Pe de altă parte, dacă acceptăm faptul că pământul este gol în interior, rezultă că și celelalte planete din sistemul nostru solar sunt goale, căci se supun acelorași legi. Oare câte civilizații trăiesc în interiorul acestor planete, în timp ce oamenii caută viața doar la suprafața lor?

Alte întrebări la care susținătorii liniei oficiale de gândire nu pot răspunde sunt următoarele: de ce se formează aisbergurile din apă dulce, în condițiile în care la poli nu ar trebui să existe decât apă sărată? De unde provine toată vegetația descoperită în interiorul acestor aisberguri? De ce susțin toți exploratorii care s-au aventurat dincolo de polii magnetici ai pământului faptul că vremea se încălzește din ce în ce mai tare și că gheața începe să dispară? De ce migrează iarna anumite animale și păsări la nord de cercul polar (de pildă, elanii)? Viziunea convențională a științei nu poate răspunde la aceste întrebări, în timp ce susținătorii teoriei interiorului gol al pământului pot. Există râuri cu apă dulce care curg în afară ieșind din interiorul pământului. Această apă dulce, care duce cu ea fragmente de vegetație și polen, îngheață, dând naștere aisbergurilor din apă dulce într-o regiune în care nu ar trebui să existe decât apă sărată. Există cărți care redau în mult mai multe detalii dovezile referitoare la interiorul gol al pământului decât pot face eu în această lucrare. O sinteză excelentă a acestor dovezi apare în cartea doctorului Raymond Bernard, pe care v-o recomand cu căldură.
Una din călătoriile faimoase către interiorul pământului a fost cea a amiralului Richard E. Byrd, un personaj binecunoscut în marina Statelor Unite. Acesta a zburat „din greșeală” către interiorul pământului pe la Polul Nord, în anul 1947, pe o distanță de 3000 de kilometri dincolo de polul magnetic, iar pe la Polul Sud în anul 1956 pe o distanță de 4000 de kilometri dincolo de polul magnetic. El a numit ținutul pe care l-a descoperit: „acel continent minunat apărut din senin” și „pământul tuturor misterelor”. În anul 1947, Byrd și pasagerii săi au transmis prin radio că zboară către interiorul planetei, văzând cum gheața este înlocuită treptat de pământ, lacuri și munți acoperiți cu copaci. Ei au descris existența unor animale ciudate care semănau cu mamuții și forme de relief care nu apar pe nici o hartă a pământului. După publicitatea care i s-a făcut inițial, toate informațiile referitoare la expediția lui Byrd au fost cenzurate, iar exploratorul a murit în anul 1957, la numai un an după excursia sa în Antarctica. Doi ani mai târziu, în decembrie 1959, redactorul revistei Farfurii zburătoare, Ray Palmer, a publicat un număr în care a povestit descoperirile amiralului Byrd, dar când a sosit camionul de la tipografie, a descoperit că revista sa lipsea. Palmer a sunat la tipografie, dar i s-a spus că nu au primit nici o comandă de transport pentru publicația sa. Când le-a cerut să retipărească ediția, i s-a răspuns că plăcile tipografice erau deteriorate și că acest lucru nu mai era posibil. Palmer credea că OZN-urile nu vin din spațiul exterior, ci din centrul pământului, și că așa se explică soarta nefericită a acelei ediții a revistei sale. Personal, cred că ar putea avea dreptate, și nu este exclus ca epopeea indiană antică Ramayana să descrie venirea lui Rama ca emisar al Agarthei într-o farfurie zburătoare.

Legendele referitoare la rasa conducătoare din interiorul pământului, formată din oameni blonzi cu ochii albaștri, se regăsesc în toate culturile antice, inclusiv în China, Tibet, Egipt, India, Europa, cele două Americi și Scandinavia. În cartea sa, Paradisul regăsit, sau leagănul rasei umane, William E. Warren sugerează că oamenii provin de pe un continent tropical aflat în regiunea arctică, un ținut în care soarele nu apune niciodată și unde locuia o rasă de zei care trăiau mai mult de o mie de ani fără să îmbătrânească. Warren consideră că acest ținut străvechi este totuna cu Hiperboreea de care vorbeau grecii antici. Eschimoșii, a căror origine ar putea fi chiar popoarele din interiorul pământului, au legende care vorbesc de o insulă paradisiacă aflată la nord, un ținut mirific în care soarele nu apune niciodată, în care nu există întuneric, dar nici o lumină supărătoare, un loc în care oamenii trăiesc mii de ani în pace și armonie. Regăsim același mit la irlandezi. Legenda spune că în timpul marelui cataclism geologic și al inundațiilor produse la suprafața pământului, lemurienii și atlanții s-au refugiat în interiorul pământului. Platon vorbește de existența unor „tuneluri mai late sau mai înguste care făceau legătura între Atlantida și interiorul pământului”. Tot el îl descrie pe marele conducător care „locuiește în centru, în ombilicul pământului… cel care explică religiile întregii umanități”. Scriitorul roman Gaius Plinius Secundus, cunoscut mai ales sub numele de Pliniu, se referă și el la oamenii din interiorul pământului care au fugit din Atlantida, dar și la legendele referitoare la niște locuitori subterani numiți „troglodiți”, care ar fi ascuns în tunelurile lor o comoară străveche. Poveștile de acest fel abundă în toate culturile.

Farfuriile zburătoare ale naziștilor

Există de asemenea nenumărate legende despre navele în formă de „farfurii zburătoare” construite de naziști înainte și în timpul războiului, în cadrul unor programe controlate de societățile Thule și Vril. Cercetătorul german Jan van Helsing și mulți alții au descris o parte din tehnologia produsă după anul 1934, inclusiv bombardierul Vril-1, Vril-7 (vezi secțiunea cu ilustrații) și aeronavele Haunebu 1, 2 și 3. Aliații numeau aceste aeronave foo-fighters (n.n. aprox: bombardiere ciudate). Wendell C. Stevens, pilot în forțele aeriene ale Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la ora actuală investigator al fenomenului OZN, povestește că aceste foo-fighters aveau culori ce alternau între cenușiu-verde și roșu-portocaliu. Ele s-au apropiat la numai cinci metri de aeronava sa, după care au rămas nemișcate. A fost imposibil să scape de ele sau să le atace și și-a pus problema să se întoarcă la bază sau să aterizeze. Helsing include în cartea sa și fotografii ale acestei aeronave, confirmate și de alți cercetători. Personal, sunt destul de sceptic când vine vorba de astfel de fotografii, căci acestea pot fi foarte ușor contrafăcute și puse în circulație până când devin o realitate acceptată. Există însă un documentar video pe care îl consider foarte interesant, intitulat OZN-urile – Secretele celui de-al Treilea Reich, în care cercetătorul Vladimir Terziski prezintă o sumedenie de dovezi. Se pare că farfuriile zburătoare germane aveau foarte multe probleme tehnice, care au fost corectate abia după război. Potrivit mai multor cercetători în domeniu, în anul 1938 a avut loc o expediție germană în Antarctica, pe transportorul aerian Schwabenland. Nemții au declarat o regiune de 600.000 de kilometri care includea munți și lacuri neacoperite de gheață teritoriu german. Ei au numit acest teritoriu Neuschwabenland (Noua Swabia) și l-au transformat într-o imensă bază militară nazistă. În anul 1947 a avut loc ciudata misiune în Antarctica a amiralului E. Byrd, omul care a pătruns în interiorul pământului pe la amândoi polii. Acesta a luat cu el 4000 de soldați și un transportor aerian complet echipat. După opt săptămâni soldate cu pierderi grele, aceștia au reușit să revină în țară. Ce s-a întâmplat cu exactitate în Antarctica rămâne un mister până astăzi, dar Byrd avea să declare public mai târziu că în cazul unui nou război, umanitatea ar trebui să se aștepte la atacuri din partea unor avioane care pot zbura de la un pol la altul. A adăugat că în Antarctica există o civilizație avansată, care dispune de o tehnologie mult superioară celei existente la ora aceea pe pământ și care s-a aliat cu SS-ul german.

De ce nu au câștigat în acest caz naziștii războiul? Mai întâi de toate, se pare că a existat un conflict în interiorul societăților secrete naziste. În al doilea rând, tehnologia „farfuriilor zburătoare” era în acea vreme abia la începuturile ei, fiind încă departe de perfecțiune. După părerea mea, răspunsul cel mai simplu la întrebarea: „De ce nu au câștigat germanii războiul?” este: „Pentru că acest lucru nu trebuia să se întâmple”. Reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni îi manipulau, dar operau și prin intermediul taberei opuse. Își doreau un război, așa că au manipulat ambele tabere, obținând ce și-au dorit. Așa cum explic pe larg în lucrarea mea anterioară, Și adevărul vă va face liberi, naziștii au fost finanțați de aceleași linii genealogice care i-au finanțat și pe Aliații care luptau „împotriva” lui Hitler. Principalii finanțatori au fost Rothschild-zii, care au operat, ca de obicei, prin intermediul agenților lor din Anglia, Statele Unite și Germania. Standard Oil, compania controlată de Rockefeller-i, era practic una cu gigantul german I.G. Farben, cel care a susținut întreaga mașinărie de război nazistă, dar și lagărul de concentrare de la Auschwitz. Tehnologia care i-a permis lui Hitler să pornească războiul după dezastrul economic de dinainte i-a fost furnizată practic de către Standard Oil, inclusiv know-how-ul necesar pentru a transforma imensele rezerve de cărbune ale Germaniei în petrol. Alte rezerve de petrol i-au fost furnizate Germaniei de același Standard Oil prin intermediul principalul centru financiar al Frăției, Elveția. Președintele companiei Standard Oil (la ora actuală Exxon) era în acea vreme William Stamps Farish, un prieten apropiat al lui Hermann Schmitz, președintele I.G. Farben. Nepotul lui Farish, William Farish III, face parte din cercul interior al lui George Bush. Printre cei care îl vizitează acasă se numără inclusiv regina Angliei și prințul Philip. Farish și regina își încrucișează reciproc caii de rasă. Tatăl lui Bush, Prescott, unul din stâlpii de bază ai societății Skull and Bones, a fost unul din finanțatorii lui Hitler, prin intermediul unei filiale numită United Banking Corporation (UBC), al cărei director era. UBC a fost cel care a făcut legătura între W.A. Harriman Company din New York (transformată după 1933 în Brown Brothers, Harriman) și afacerile lui Fritz Thyssen, marele antreprenor german în domeniul oțelului și bancher, care l-a finanțat pe Hitler începând din anii 1920. La fel ca imperiul lui J.P. Morgan și cel al Rockefeller-ilor, trustul lui Harriman era tutelat de Payseur-i și de Rothschild-zi. Aceștia din urmă controlau inclusiv I.G. Farben.

Printre membrii conducerii filialei americane a I.G. Farben se număra și Paul Warburg, agentul lui Payseur/Rothschild trimis în Statele Unite pentru a crea banca Rezervei Federale, lucru care s-a și realizat în anul 1913. Fratele său, Max Warburg, a fost bancherul lui Hitler, până când a părăsit fără probleme Germania în anul 1938, stabilindu-se în Statele Unite. Alți finanțatori ai lui Hitler au fost: General Electric, o companie care avea legături financiare strânse cu Franklin Delano Roosevelt, președintele care a intrat în război „împotriva” lui Hitler; Ford Motor Company, condusă de Henry Ford, care a primit de la nemți cea mai înaltă distincție de onoare acordată ne-germanilor, Marea Cruce a Vulturului German; și International Telephone and Telegraph (ITT), care a susținut inclusiv efortul de război german prin intermediul bancherului personal al lui Hitler, ofițerul SS Kurt von Schroder. Cel care superviza tot acest efort concentrat de finanțare a lui Hitler a fost Montagu Norman (Com 300), Guvernatorul Băncii Angliei controlată de Rothschild-zi. Norman era asociat cu Hjalmar Schact, cel care avea să devină consilierul financiar personal al lui Hitler și președintele băncii germane Reichsbank. Cei doi erau atât de apropiați încât Schact și-a numit unul dintre nepoți Norman. Când naziștii au invadat Cehoslovacia, Norman i-a transferat lui Hitler echivalentul a șase milioane de lire sterline în aur cehesc, care a fost depozitat la Londra. În treacăt fie vorba, cele două semnături care confirmă numirea lui Schact în funcția de președinte al Reichsbank, la data de 17 martie 1933, au fost cea a lui Adolf Hitler și cea a lui Max Warburg, omul lui Rothschild. Cei mai mulți „evrei” cred că oameni ca Rothschild-zii sau Warburg-ii, care pretind că sunt evrei, sunt de partea lor. Nimic nu este însă mai departe de adevăr. Așa cum spuneam într-un capitol anterior, aurul și banii furați de băncile elvețiene de la evreii germani conduce direct la Rothschild-zi.

Rothschild-zii și asociații lor, Rockefeller-ii, Harriman-ii și Bush-ii, s-au aflat inclusiv în spatele programului nazist de purificare a rasei. Expertul lui Hitler în domeniul purității rasei era dr. Ernst Rudin, psihiatru la Institutul Kaiser Wilhelm pentru Genealogie și Demografie din Berlin, unde ocupa un întreg etaj pentru cercetările sale. Finanțarea întregului proiect a fost asigurată de… Rockefeller-i. Aceleași familii au finanțat și mișcarea de eugenie al cărei scop era purificarea genetică a rasei germane prin eliminarea celor de rasă inferioară. La ora actuală, politicile de eugenie sunt cunoscute sub numele de „control al populației”. Organizația cea mai cunoscută care se ocupă cu controlul populației este Planned Parenthood (n.n. Planificarea Familială), care și-a început activitatea sub un cu totul alt nume în cadrul biroului londonez al Societății Britanice de Eugenie. Nu este de mirare că George Bush s-a folosit de orice prilej pentru a pompa sume masive din banii contribuabililor americani și din cei ai Națiunilor Unite în această organizație. Bush și Henry Kissinger sunt mari adepți ai lui Thomas Malthus, francmason din linia genealogică a lui Darwin, care a murit în anul 1834. El a militat pentru trierea popoarelor de alte rase decât cea albă și a oamenilor albi „inferiori”. La fel ca prietenul său economist, francmasonul John Stuart Mill, Malthus a afirmat că rasa ariană cu părul blond și ochii albaștri era darul lui Dumnezeu pentru pământeni. Poate darul zeilor… Cei doi erau de părere că oamenii superiori aparținând rasei albe trebuiau să controleze rasele inferioare cu pielea întunecată. În esență, această filozofie nu este cu nimic diferită de cea nazistă sau de cea a establishment-ului britanic ori american, căci cele trei curente provin de fapt din aceeași sursă. De ce credeți că au fost promovate atâtea politici care au cauzat boli, moarte și distrugere în Africa, Asia și America Centrală și de Sud? Toate fac parte din același plan. Dacă doriți să aflați informații suplimentare despre cei care l-au finanțat pe Hitler, despre rolul Rothschild-zilor și despre programul de control al populației de către rasa conducătoare, vă invit să citiți Și adevărul vă va face liberi.

O nouă confirmare a faptului că forța care controla ambele tabere ale celui de-al Doilea Război Mondial era una și aceeași se referă la vasta operațiune a serviciilor secrete americane și britanice numită Proiectul Paperclip (n.n. textual: Agrafa), prin care cei mai importanți lideri naziști, oameni de știință, ingineri și experți în controlul minții au fost scoși în afara Germaniei înainte de sosirea armatei aliaților. Toți aceștia au fost transportați în America de Sud și în Statele Unite, pentru a-și continua acolo munca în favoarea Agendei reptiliene. Naziștii judecați și spânzurați la Nurenberg nu au fost decât niște pioni expuși la paradă pentru a da satisfacție opiniei publice. Regii, reginele, episcopii și cavalerii regimului nazist au scăpat și și-au continuat campania împotriva umanității prin intermediul rețelelor secrete aranjate de „opozanții” lor, Marea Britanie și Statele Unite. Printre naziștii care au scăpat grație Proiectului Paperclip s-a numărat și criminalul în masă și teroristul Josef Mengele. CIA a fost creația serviciilor secrete britanice, și în special a cercului interior al acestora, cunoscut sub numele de Special Operations Executive (n.n. Serviciul pentru Operații Speciale) – SOE. CIA a înlocuit organizația serviciilor secrete creată în timpul războiului, Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS), născut pe structura serviciilor secrete ale lui Payseur. OSS-ul era condus de Bill Donovan, o marionetă a cercului Payseur-Rothschild-Rockefeller și fost coleg de școală cu Franklin Delano Roosevelt. Profesorul de drept al lui Donovan de la Universitatea Columbia (controlată de Frăție) a fost Harland E. Stone, care avea să devină mai târziu Procuror General al SUA. Un alt protejat al lui Stone a fost J. Edgar Hoover, francmason de grad 33 și șeful de tristă reputație al FBI în perioada asasinării lui Kennedy. Deloc întâmplător, o bună parte din agenții care au fost implicați în asasinarea Președintelui Kennedy erau foști agenți OSS transferați la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această poveste este prezentată detaliat în lucrarea mea, Și adevărul vă va face liberi. Unul dintre acești agenți era Clay Shaw, singurul om judecat pentru rolul pe care l-a jucat în asasinarea lui Kennedy, proces prezentat și în filmul JFK. El a fost eliberat pentru simplul motiv că martorii împotriva lui au fost uciși înainte de a apuca să depună mărturie. Shaw a fost unul din consultanții satanistului și pupilei lui Rothschild, Winston Churchill. La fel ca toți agenții OSS detașați la Londra, i-a cântat în strună Lordului Victor Rothschild, șeful neoficial al serviciilor secrete britanice.
Primul director al CIA a fost Allan Dulles. Acesta era nazist, la fel ca și fratele său, John Foster Dulles, numit secretar de stat în aceeași perioadă. Familia Dulles este o altă linie genealogică aparținând aristocrației britanice. Amândoi frații Dulles au fost implicați în Proiectul Paperclip, alături de Henry Kissinger, un „evreu german”, mare adept al satanismului și unul dintre cei mai activi reptilieni. Cei doi Dulles proveneau dintr-o familie americană din sudul Statelor Unite, proprietară de sclavi, și erau veri cu Rockefeller-ii. Firma lor de avocatură, Sullivan and Cromwell, gestiona afacerile în SUA ale I.G. Farben. Marele susținător al lui Hitler, Fritz Thyssen, i l-a prezentat pe Allan Dulles Fuhrerului. John Foster Dulles scria „Heil Hitler” pe scrisorile pe care le trimitea clienților săi germani și a fost trimis în Germania să negocieze acordarea unor noi împrumuturi naziștilor din partea grupului Mesei Rotunde Rothschild-Rockefeller

Împrumuturile aveau drept scop să-i ajute pe germani să plătească daunele de război impuse de același John Foster Dulles, în calitatea sa membru al delegației americane la Conferința de Pace de la Versailles, din anul 1919. De aceea, nu reprezintă nici o exagerare să afirmăm că CIA a fost o organizație creată de naziști pentru naziști. Printre aceștia se număra și Reinhard Gehlen, principalul spion al lui Hitler pe frontul rusesc, căruia Allen Dulles i-a cerut mai târziu să organizeze rețeaua CIA pe teritoriul european. Cercetătorul Noam Chomsky afirmă că Gehlen a creat o armată secretă CIA-nazistă, care și-a extins operațiunile până în America Latină. Același lucru s-a întâmplat și cu rețeaua poliției internaționale numită Interpol. Practic, nu naziștii au pierdut războiul. Totul a fost o înscenare controlată de aceeași forță și transformată într-o mare afacere după carnagiu, în condițiile în care Agenda continua să avanseze. Și o ultimă întrebare: a murit într-adevăr Hitler în buncărul său? Evident că nu. Dr. Robert Dorion, directorul Institutului de Medicină Legală de pe lângă Ministerul Justiției din Quebec, Montreal, a declarat că există neconcordanțe între fotografiile danturii cadavrului atribuit lui Hitler și nenumăratele fotografii făcute Fuhrerului în timp ce își ținea discursurile (cu gura deschisă). Structura decalajelor dintre dinți este diferită. Hitler avea o obturație a unui canal și un dinte de porțelan pe care cadavrul nu le avea, iar puntea dentară inferioară era foarte diferită.

După război, conducerea nazistă și-a schimbat pur și simplu cizmele și ținuta militară cu costumele civile și halatele oamenilor de știință, iar Agenda a continuat să avanseze. În aceste condiții, mai sunt oare cititori care nu cred că nucleul nazisto-satanic al Guvernului SUA este capabil să ardă copii la Waco sau să-i arunce în aer prin bomba de la Oklahoma, numai pentru a-și duce mai departe misiunea, conform Agendei de dominare globală a lumii? Așa gândesc cei care controlează această lume, iar cinci miliarde de oameni se complac în această situație. Dacă vor continua să facă la fel, mentalitatea reptilo-ariano-nazistă va continua să controleze planeta pământ.

Sursa: deveghepatriei

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *