Prognoză sumbră: dacă nu vom impulsiona creșterea natalității, vom dispărea ca popor. Europenii, la fel

Dacă granițele României nu s-ar fi deschis în 1989, și dacă am presupune că rata natalității s-ar fi menținut, controlat, la cotele dinainte de această dată, acum am fi fost cu vreo patru milioane mai mulți, avansează un scenariu imaginar Vasile Ghețău, directorul Centrului pentru Cercetări Demografice din subordinea Academiei Române, în cercetarea sa din 2007 „Declinul demografic și viitorul populației României”.

„Scăderea populației în sine nu e răul cel mai mare. Răul cel mai mare e că s-a produs prin reducerea natalității, ceea ce a afectat structura populației pe vârste. O reducere a populației tinere și o creștere a ponderii populației vârstnice are repercusiuni economice catastrofale.

E o tendință europeană. Europa e bolnavă demografic în ansamblul ei, dacă lăsăm la o parte țări cu o natalitate ridicată Irlanda, Islanda, Franța, Regatul Unit, Suedia, care au 1,8-2 copii la o femeie.

Sunt semne că civilizația europeană actuală se duce. După 2015 numărul de decese în Europa va fi mai mare decât numărul de născuți. E o civilizație care și-a terminat încărcătura ei de progres. Ce se va întâmpla la noi? Imaginați-vă că generațiile 67-70 ies la pensie după 2020-2030. Vor fi generații foarte mari. Vor trebui întreținute economic. Dacă fertilitatea se menține la nivelul actual, iată cine va trebui să le susțină: generațiile născute după 1989, la jumătate față de cele dinainte”, arată Ghețău.

Scenariul pesimist se confirmă

La momentul 2007, când Ghețău a întocmit cercetarea amintită, a luat în calcul trei scenarii posibile:

-ideal (dacă natalitatea ar fi crescut de la acea dată),

-optimist (dacă rata natalității ar fi rămas măcar la aceeași cotă de 1,3 copii/femeie) și

-pesimist (dacă natalitatea scade și mai mult)

Azi, în 2011, Ghețău afirmă că ne aflăm deja în scenariul pesimist, ceea face ca toate prognozele din 2007 să fie rectificate cu minus, și face imposibilă o altă predicție.

„Având în vedere ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, criza, reducerea veniturilor, toate vor avea un cost demografic îngrozitor. Eu la ora actuală nu mai văd că s-ar putea face ceva pentru a redresa situația demografică a României.

Noi încă nu știm care e impactul total al crizei asupra demograficului, în tot spațiul european. Demograficul se schimbă foarte greu în timp. Factorii de scădere au apărut, dar până se instalează mecanismele care să modifice, durează o perioadă care trece prin om, prin gândirea lui”.

2010, începutul prăbușirii demografice?

„În 2010 vom observa un lucru pe care nu l-am mai văzut niciodată. Pentru prima dată sporul natural a fost negativ pe tot parcursul anului. Noi aveam întotdeauna 3 luni pe an în care sporul natural era mai mare. O legătură între lunile de toamnă cu nupțialitate ridicată, cu o reacție în iulie-septembrie în care numărul de născuți era mai mare decât numărul decedaților. În 2010 pentru prima dată avem scăderi și în cele trei luni.

În fiecare an în ultimii 20 de ani am avut 40.000 scădere naturală. În 2010 am avut 50.000. E imposibil să mai crească în 2011, pentru că nu mai are de unde. Nu știm până unde va merge scăderea natalității. Apar și semne de creștere a mortalității. E imposibil acum să mai spui ce se mai poate face.

Mai ales dacă te uiți la bătaia de joc a politicul, cu măsuri incoerente”, zice Ghețău.

Sociologul spune că scăderea natalității are cauze psihologice – printre care principala ar fi incertitudinea zilei de mâine, iar soluțiile ar fi trebuit identificate și implementate de 20 de ani, nu acum când situația pare iremediabil compromisă.

„Chiar dacă s-ar reporni economia, eu nu pot croi la ora actuală niciun proiect de redresare demografică a României, pentru că nu am pe ce. După ce am făcut totul în ultimii doi ani ca să împingem natalitatea cât mai jos, ce ar trebui să mai facem acum? Restructurarea rolului statului asistențial e un discurs actual, dar natalitatea scade de 20 de ani, clasa politică a văzut asta, de ce n-a făcut nimic de 20 de ani? Fie nu sunt capabili să realizeze cum lucrează mașinăria demografică, dar mai probabil, ei știu că asta necesită costuri mari, care trebuie făcute azi, fără ca mâine când vor veni alegerile să se vadă ceva. Nu va ști nimeni ce ai făcut. Și atunci, nu se sinucid politic. Ei știu unde să bage banii ca să se vadă. Dar cândva vor trebui să dea socoteală.

Ministerul muncii nu are nicio prognoză. Niciun minister nu ne consultă, de fapt. Prognoza e un instrument excepțional în contextul în care într-o societate fenomenele se produc după aceste programe. O societate în care se mutilează evoluția legică a unui fenomen, prognoza nu mai are nicio valoare. E ca și înainte de 1989. În 1986 de exemplu eram la Statistică și cineva înțelept de la conducere s-a gândit că dacă ne cer ăștia să facem recensământ la anul (ultimul recensământ fusese în 1977)? Și se spune că a ajuns asta la urechile lui Ceaușescu, care ar fi întrebat într-un CPEEX „cine are nevoie de datele de la recensământ? CSP-ul, aveți nevoie?” Nu! Nimeni nu a avut nevoie. Nici cei de azi nu au nevoie de date de prognoză. Totul e de azi pe mâine. Totul e improvizație”.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *