Explicația calendarului popular românesc

Am arătat, că o parte din calendarul după care își desfășoară viața și munca poporul român, pe care l-am numit „calendar popular” (alcătuit de popor) este este în deplină concordanță cu cel bisericesc, adoptat de toți creștinii și care este rezultatul unor serioase și îndelungate calcule astronomice. Și calendarul popular păstrează împărțirea anului în patru anotimpuri și douăsprezece luni, doar că lunile au alte denumiri semnificative.

IANUARIE se numește GHENARIE sau GERAR, deoarece în această lună erau cele mai mari geruri, începând cu „gerul Bobotezei” (când strămoșii noștri au conceput acest calendar, clima nu suferise atâtea modificări din cauza „progresului“ actual).

FEBRUARIE este numit FĂURAR sau FAUR, fiind mare meșter în a făuri poduri de gheață peste ape „fără fier și fără cuie” și „croiește-așa deodată pod întreg dintr-o bucată”.

MARTIE e MĂRȚIȘOR, e începutul unei noi vieți, e bucuria învierii naturii. Se poartă mărțișoare (obicei latin): un fir de ață roșie ce înseamnă sânge, viață, împletit cu altul alb ce semnifică puritatea, curățenia. Pe vremea romanilor, începutul anului se serba la 1 martie. Însuși împăratul ieșea pe câmp și trăgea o brazdă de arătură. De aceea, la Anul Nou (deși nu mai este la 1 martie) se umblă cu „plugușorul” în care se vorbește de „bădica Traian”, primul plugar al împărăției, marele făcător de pâine.

APRILIE este PRIER, denumire ce pare că vine de la cuvântul „prim” adică prima lună în care se încep muncile la câmp, care cer mai multă grabă.

MAI e luna florilor, adică FLORAR. Ea vine cu bogăția de flori pe câmp, pe dealuri, în grădini, în livezi.

În IUNIE se coc cireșele, deci e CIREȘAR.

IULIE este așteptat cu călduri mari, dogoritoare, de cuptor, de aceea i se spune CUPTOR.

AUGUST e luna când încep să se coacă fructele și strugurii, din care gustăm, de aceea se și numește GUSTAR.

Lui SEPTEMBRIE printr-o asociere necunoscută i se spune RĂPCIUNE.

În OCTOMBRIE încep sa cadă primele brume ușoare, deci e BRUMĂREL.

NOIEMBRIE e toiul brumelor – BRUMAR.

Luna DECEMBRIE începe imediat după ziua Sfântului Andrei și este închinata acestuia: Andrei – UNDREA. Știm din strămoși că Apostolul Andrei ne-a adus în părțile noastre învățătura mântuitoare a lui Hristos Domnul. Tot el ne apără de duhurile rele, ale necredinței – de aici obiceiul cu usturoiul și unsul ușilor și ferestrelor, pentru a nu putea intra duhurile rele în casă.

Sfinții Gheorghe și Dumitru împart  anul în două părți egale, fiecare cu specificul muncii țăranului. În noaptea de Sfântul Gheorghe „înfloresc nucii”. La câmp, încep pregătirile pentru „prășitoare” fie semănate, fie răsădite. La oierit, se înțarcă mieii și se începe pregătitul cașului și urdei. Urmează toiul treburilor: răsădit, prășit, apoi secerat, treierat, strâns fânul, recoltat… și se ajunge la Sfântul Dumitru, încheindu-se această jumătate a anului.

Acum încep treburile de iarnă: depozitarea alimentelor, procurarea și tăierea lemnelor pentru foc, repararea uneltelor etc.

În noaptea de Sfântul Dumitru, în unele locuri (ex: Mănăstirea Cașin) se fac focuri, iar invitațiile se fac prin strigate, pe uliți: „Hai la focul lui Sânedru!” Se adună lemne, se cântă, se joacă, se mănâncă mere, nuci, cartofi copți. Este sărbătoarea de mulțumire adusă pământului pentru bogățiile cu care a încheiat muncile de vară.

Și celelalte sărbători au semnificațiile lor ce se evidențiază prin diferite obiceiuri, din care vom da câteva exemple.

La 1 faur (februarie), de Sfântul Trifon – ocrotitorul lucrătorilor de pământ – se stropesc cu aghiasmă grădinile, viile, ogoarele, livezile.

În sâmbăta „lăsatului sec de carne” sunt „moșii de iarnă”, când se dă de pomană de sufletele moșilor și strămoșilor trecuți în veșnicie. În nordul Transilvaniei sunt biserici unde există câte o masă mare de piatră în curte unde credincioșii aduc de mâncare și se ospătează simbolic și împreună cu cei trecuți în viața veșnică. Prin aceasta se demonstrează credința neștirbită în nemurirea sufletului și se păstrează legătura ancestrală cu străbunii.

La 9 martie, ziua celor patruzeci de mucenici, este evidențiată cu acei colăcei fierți sau copți, în formă de 8 (sfințișori), unși cu miere și nucă pisată, ce ne amintesc de martirii uciși prin înghețare în râu.

Vin apoi Sfintele Paști cu nelipsiții cozonaci, pască și ouă roșii, în amintirea ouălor de la crucea Mântuitorului, înroșite de sângele Lui. Creștinii aduc la biserică, spre sfințire, cele specifice acestor sărbători, dar și diverse alte alimente și semințe, pentru sfințirea celor ce vor gusta, dar și pentru rodirea celor semănate. În părțile de sud ale țării – Dobrogea – la o săptămână după Paști este „Pastile blajinilor” (ale celor blânzi, adormiți), când se face pomenire pentru cei adormiți și toți creștinii se adună cu mâncare la cimitir și iau masa „împreună cu cei răposați”.

De Înălțare iarăși se exprimă dragostea pentru cei adormiți întru Domnul; se fac pomeniri pentru eroii neamului. În ajunul Rusaliilor este, din nou, pomenirea morților – „moșii de vară”. La Rusalii (Rosalia – la romani) se sfințesc ramuri de tei (la Florii – salcie), împodobindu-se casele spre a fi ferite de duhurile rele și apărate de Duhul Sfânt.

Aceste ramuri se păstrează în timpul anului, la icoană, fiind vindecătoare de boli. Tot la fel sunt considerate prunele sfințite la „Ziua Crucii” (14 septembrie).

Sărbătorile creștine au pătruns adânc în sufletul, conștiința și ființa românilor; de aceea, în calendarul vieții zilnice, adeseori nu se folosesc cifre și date abstracte care nu spun nimic, ci nume de sfinți sau sărbători mereu vii în conștiință. Importanța unei zile este dată, deci, de sfântul sau sărbătoarea prăznuită în ea (Sfântul Mucenic Foca, Sfântul Pantelimon, Ignatul, Sânpetru, Sântilie etc.)

Justețea acestui calendar dovedește spiritualitatea și superioritatea gândirii românești încă din cele mai vechi timpuri, căci poporul a împletit zilele de sărbătoare cu cele de muncă, dovedind multe cunoștințe și din viețile sfinților.

Acest calendar legat de viața de zi cu zi a românului, s-a păstrat, prin tradiție, din generație în generație, consolidând spiritualitatea noastră specifică și întărind credința strămoșească a creștinismului ortodox, de autentică origine apostolică.

Prof. Laetiția LEONTE

Sursa: Flamura Verde

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *