Tangoul argentinian – ”drogul” romanticilor incurabili

Mărturisesc cu jenă că nu știu să dansez tango. Adică nu m-a interesat; desigur, mă mișc și eu ca orice mascul, în cadența de vals 1-2-3, mai mult sau mai puțin sacadat, după necesitățile impuse de ritm. Fac față onorabil (spun eu) la orice provocare pe 4 picioare…

Am însă un prieten care a contactat ”virusul” tango-ului.

Dans considerat, la apariția lui, ca ”indecent” și condamnat ca atare de către Biserica Catolică, tangoul, în special cel argentinian, este pentru mulți oameni, bărbați și femei, tineri și bătrâni, o filosofie, un mod de viață. Mulți asemenea ”fluturi”, seduși de căldura și pasiunea flăcării tangoului argentinian, au lăsat totul în urmă și s-au mutat la Buenos-Aires, capitala neâncoronată a tangoului argentinian, cu mii de școli și de stiluri de dans. Ziua muncesc, iar seara sau noaptea dansează. Practic oriunde: atât în săli (milongas), cât și pe străzi, în parcuri, în parcări.

Trecătorului obișnuit îi poate părea ciudată ”obsesia” pentru tango a practicanților acestui stil de dans, pasiunea cu care îl dansează, nevoia de tango. Eu am fost unul dintre ei. Până azi-noapte.

Amicul meu mi-a pus să vizionez câteva clipuri cu dansatori de tango celebri, într-o atmosferă relaxată, propice empatizării cu dansatorii.

Prin ochii lui, am văzut altfel acest dans care pe el deja l-a cucerit. Ceea ce m-a frapat în primul rând este faptul că tangoul nu este un dans în adevăratul sens al cuvântului (nu are ”pași” stabiliți precum alte stiluri de dans latino – samba, salsa, merenghe, jaive). Tangoul este un mers, o mișcare fluidă a celor doi parteneri. Abia acum am realizat că ”mersul” omului, a fiecărui om, are personalitatea sa, care îl exprimă. În tangoul argentinian, ai ocazia să te delectezi, ca privitor, cu un întreg ”cod” al manierelor, tușe și subtilități sentimentale, exprimate prin pașii făcuți de parteneri, lentoarea sau rapiditatea acestora, anvergura deschiderilor, arcuirea elegantă sau dimpotrivă, timidă, a picioarelor, totul împletindu-se într-o deplină armonie între dansatori, pe ritmul sincopat al muzicii de tango.

Am mai sesizat că dacă privești doar picioarele dansatorilor, acestea se mișcă și se exprimă în tactul melodiei, ritmul punctat al acordeonului sau pianului fiind acela care măsoară mișcările și amploarea lor. Este o exprimare pasională, erotică, aproape carnală, ce își găsește măsura în singura regulă existentă în tango: menținerea apropierii între parteneri.

Dacă privești în schimb partea superioară a corpului dansatorilor, te frapează schimbarea de percepție: tangoul își estompează regiștrii expesivității bazale, în favoarea unui ritm mai amplu, mai fluid, ce exprimă octave superioare ale trăirilor dansatorilor: plăcerea dansului, intimitatea creeată de apropierea celor doi, eleganță și rafinament.

Nu știu dacă voi reuși să dansez vre-o dată tango argentinian. Cu siguranță mă visez făcând asta. Este un mod aparte de a simți lumea, de a simți femeia, de a-ți exprima emoțiile, trăirile. De a te redescoperi, re-inventa prin tango. Îți trebuie în primul rând curajul de a te exprima liber, sincer. Pentru unii poate fi un dans eliberator. Un chatarsis. Într-o societate schizofrenică, plină de prejudecăți, în care cuvântul de ordine este fățărnicia, etalarea unei moralități în care nu mai credem cu adevărat, tangoul este perceput și astăzi de unii (și nu puțini) ca un afront la pudoare.

Dacă în alte dansuri te poți mișca uneori ”mecanic”, deoarece corpul învață pașii, tango-ul este un amant gelos: îți solicită toată atenția, tot sufletul. Te vrea în întregime și nu acceptă jumătăți de măsură. Ești sau nu ești ”truuu”, cum zic unii tineri…

Tangoul crează un cadru magic, în care dansatorii se pot exprima așa cum sunt – în nuditatea personalității lor adevărate, care departe de a fi urâtă sau dezgustătoare, este Vie, Naturală și Frumoasă prin naturalețea și armonia ei. Neputința de a dansa tango, frica simțului critic al privirii celorlalți, dispare după primele 10 minute de dans, îmi mărturisea amicul meu. Rapiditatea cu care această cenzură a egoului ”cade”, nu poate fi explicată decât prin fascinația irezistibilă pe care ritmul magic al tangoului o induce sufletului, ”beție” ce se exprimă liber în mișcările dansatorilor.

Ca în orice dans latin, bărbatul conduce. În tango însă, totul este la fel de fluid precum mișcările patinatorilor pe gheață, iar gesturile femeii, expresivitatea ei, modul în care ea răspunde mișcărilor bărbatului, potențează și inspiră modul în care bărbatul conduce dansul.

De aceea, fiecare dans de tango este unic și irepetabil. Aceeași melodie poate fi dansată într-o infinitate de moduri, fapt caracteristic Vieții, irepetabilă în Unicitatea ei.

Prezint în continuare o demonstrație într-o sală de curs de tango. Remarcați plăcerea de a dansa, dorința partenerei, jucăușenia din ochii ei (mai ales la începutul dansului). În această ipostază, dansatoarea devine irezistibilă, este cu neputință să nu simți fiorul unei atracții sublime către această femeie care parcă te îmbie să dansezi cu ea…


Și aceeași melodie, dansată în ZonaTango, o Milonga din Buenos Aires…

Și o dovadă că tangoul nu ține cont de înfățișare sau siluetă:

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *