Săracă țară bogată. Dacă s-ar vrea, am ieși din criză mâine. Germania datorează 19 miliarde de euro României

Economistul Radu Golban, cel care a descoperit datoria de 19 miliarde de euro, datând din 1939, a Germaniei către România, spune, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, că documentele găsite și studiate de el sunt suficiente pentru dovedirea acestei datorii istorice. Dar totul se va prescrie după data de 3.10.2012! El susține că, după dezvăluirile făcute despre acest subiect, i-au fost aduse amenințări cu moartea prin intermediul unui “emisar” român cu relații la cel mai înalt nivel politic.

↑Radu Golban (37 de ani), omul care se bate, în numele României, pentru
recuperarea datoriilor externe, a primit amenințări cu moartea

Libertatea: Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro față de noi?

Radu Golban: Categoric, are! Documentele găsite de mine în arhivele din Elveția și Germania sunt clare. Iar argumentele celor care susțin că România a renunțat la orice despăgubire de război față de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanță sau legătură cu această situație. Această datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de mărci ale Reichului, NU e despăgubire de război, ci rezultatul unui tratat economic încheiat înainte de 1 septembrie 1939, în care Germania nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de acesta.

Plata datoriilor s-a reactivat în 1990

Există vreun precedent pentru un astfel de caz?

Da, există situația Elveției, care a primit o sumă de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, născută printr- un tratat de reglementare a plăților semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prin hotărârile Conferinței de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internațional, se clarifică exact rezolvarea unor asemenea situații. România se încadrează perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferință. Conferința face, de fapt, legătura între datoriile fostului Reich și RFG-ul de atunci. Chiar dacă au fost “înghețate” până în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat.

Și chiar sunt aproape 19 miliarde?

Soldul apare clar în documentele găsite de mine, la Banca Reglementelor Internaționale din Elveția, care e un fel de “bancă centrală a băncilor centrale”, cât și la arhivele statului german.

La care ați adăugat dobânda, ați echivalat cu moneda euro de azi și-au rezultat 19 miliarde de euro.

Exact.


↑Libertatea a prezentat, ultima dată pe 14 octombrie 2010, povestea datoriilor
pe care România le mai are de recuperat de la țările străine

Dacă oricum există documentele descoperite de dvs. în Elveția și Germania, mai e nevoie să găsim altele, la noi sau în altă parte?

Firește că nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu înțeleg exact ce rost au aceste atitudini, cum că România n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele există, din moment ce eu le-am studiat!

Ce-ar trebui să facă statul român, în mod normal?

Simplu: să solicite oficial Germaniei un răspuns în această chestiune, apoi, în funcție de răspuns, să înceapă negocieri. Statul român să profite de demersurile din parlamentul german pe această temă și să solicite precizări din partea guvernului german. Este absurd ca în parlamentul german să existe trei demersuri pe această temă, iar guvernul de la București să nu dea nici măcar o declarație oficială.

Vizitat de un fost demnitar român

Și dacă Germania va tot spune că aceste datorii nu mai există?

Tot prin hotărârile acelei Conferințe de la Londra există prevederea înființării, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru soluționarea unor asemenea litigii. Da, da! Și, după aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva așa ceva.

Înaintea acestui interviu mi-ați povestit că, după dezvăluirile privind datoria, ați fost amenințat…

Da, la un moment dat, toată povestea a luat o întorsătură cel puțin ciudată. După apariția în presă a articolului în care vorbeam despre această datorie, la 17 mai 2010, nemaiștiind prea multă lume în România, am încercat, pe internet, să contactez o persoană despre care citisem că e implicată cumva în problematica recuperării tezaurului românesc de la Moscova. Să-i spunem A.E. Aceasta a fost amabilă, interesată și mi-a propus să mă viziteze în Elveția, unde avea oricum drum. Doar că n-a venit singur omul, ci împreună cu un alt domn, pe care, mărturisesc, nu-l cunoșteam, eu fiind desprins de situația politică din România încă din 1988. Dar am înțeles că era un fost demnitar în guvernul României de după Revoluție. Să-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant și cultivat.

S-au referit și la soția însărcinată

Și ce-ați vorbit cu ei?

Firește că despre acea datorie și despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus să nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat că vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finanțe și cu cel de externe despre această problemă. Mi-am dat seama că sunt oameni cu relații la nivel înalt. După aceea, o vreme, am purtat discuții telefonice zilnice cu ambii domni, explicându-le detaliile juridice și economice ale problemei. Au respins însă orice tentativă de a mea de a lua direct legătura cu vreo oficialitate din România.

Apoi domnul A.E. a sugerat că recuperarea s-ar face mai ușor prin Rusia, deoarece în România nu s-ar găsi date în arhive, în schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, câtă vreme probele studiate de mine erau suficiente. Așa că le-am spus că eu fac acest lucru benevol, dar mă opun oricărei periclitări a relațiilor româno-germane prin angrenarea altei părți în problemă.

Și ce s-a întâmplat?

După încă o apariție în presa din România, domnul V.V.G. mi-a spus, când l-am sunat în data de 29 august, anul acesta, că am încălcat convenția de a nu mai vorbi despre subiect și, mai ales, despre sumă. Dar cel mai ciudat a fost când mi-a zis că știe din surse sigure că serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauză că le-aș fi deranjat prin dezvăluirile mele despre acea datorie și că viața mi-ar fi în pericol. Am primit amenințări cu moartea! Apoi, a pomenit și de pericolul ce o poate paște pe soția mea, care era însărcinată. Asta m-a derutat de-a binelea. Parcă abia plonjasem într-un film cu spioni și agenți secreți.

Cum ați reacționat?

Am considerat necesar să mă duc la Poliția din St. Gallen, orașul elvețian în care stau, și să depun o plângere. Nu neapărat contra domnului V.V.G., dar am menționat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis amenințarea.

Totul se prescrie pe 3 octombrie 2012

Și ce credeți că se va întâmpla mai departe?

Eu sper că nimic rău sau absurd. Ce am făcut am făcut pentru România. Mai rămâne ca și România ori cei cu putere de acolo să dorească a face ceva. Însă cât mai e timp, pentru că datoria aceasta și orice pretenție pe această temă, tot conform legislației, se vor prescrie începând cu 3 octombrie 2012!


Isăres s-a arătat interesat

Referitor la interesul oficialităților române în acest caz, Radu Golban a precizat: “Am trimis inițial o adresă către BNR și o petiție către Președinția României. Răspunsurile nu au fost încurajatoare. Dar am fost în țară și mi s-a promis că voi fi primit de președintele Băsescu, însă nu s-a mai putut. Am înțeles că era vorba de schimbarea ministrului de interne și era ocupat. Dar am avut o discuție foarte interesantă cu domnul Isărescu, guvernatorul BNR. Acolo am simțit cel mai mare interes pentru problema ridicată de mine. Mi s-a mai propus să devin consilier al actualului ministru de finanțe, dar, după două întrevederi pe fugă, domnul ministru Ialomițianu mi-a spus că nu are nevoie de mine”

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *