Recucerirea lumii prin bunătate – De ce și cum să faci lumea mai bună

„În această viață nu putem face lucruri mari. Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare”, spunea maica Tereza. Pe buzele unui necunoscut, astfel de cuvinte ar părea lipsite de valoare. Ar putea fi combătute cu bine cunoscutul proverb: „Cu o floare nu se face primăvară.” Rostite de maica Tereza, ele dobândesc însă o forță uriașă. Va trebui să ne găsim o altă scuză pentru a justifica neimplicarea noastră în a face lumea un loc mai bun.

Foto: foxnews.com Vrem o lume mai bună, în care sărăcia, violența, corupția, războaiele și ura să nu existe. Orice om a fost nemulțumit, măcar o dată în viață, de lumea în care trăiește. Însă, în timp ce mulți se grăbesc să arate cu degetul ce nu este corect sau ce nu merge bine, mai puțini sunt cei care iau inițiativa de a schimba lumea în care trăiesc.

Experiențele de viață ale lui John Wood și Babar Ali evidențiază câteva coordonate importante. Amândoi au descoperit nevoia celor de lângă ei. Amândoi au simțit că este datoria lor să acționeze pentru schimbarea situației și, probabil, fără să realizeze de la început amplitudinea pe care urmau să o ia inițiativele lor, au intrat pe un drum care a schimbat în bine viața multor oameni. Niciunul nu s-a gândit la lipsa resurselor sau la implicațiile acestor eforturi asupra propriei vieți. În oceanul nepăsării, oameni ca John Wood sau Babar Ali par mai degrabă excentrici și sunt, cu siguranță, rarități. Exemplul lor are însă forța de a schimba lucrurile și, oricât de idealist ar suna, are forța de a face lumea un loc mai bun.

De la Microsoft, în lumea a treia

John Wood era un anonim, unul care se putea considera un om realizat în viață, totuși, un necunoscut în mulțime. În 1998 era director de marketing la Microsoft. O călătorie în Nepal avea să-i schimbe însă cursul vieții. Într-un neînsemnat sat nepalez a întâlnit un învățător de țară, care l-a invitat să viziteze școala locală. John a fost uimit să constate că puținele cărți ale școlii erau considerate atât de prețioase încât erau ținute sub lacăt, pentru a le proteja de copii. Inițial, a rugat câțiva prieteni să doneze niște cărți.

A fost primul pas al unei inițiative care urma să schimbe viața a sute de mii de copii. Întâlnirea cu lumea a treia i-a schimbat lui John Wood viziunea asupra vieții și l-a motivat să încerce să facă lumea mai bună. Prin organizația Room to Read, pe care el a fondat-o, a reușit să le ofere copiilor din țările sărace ale Asiei și Africii 7.500 de biblioteci și 830 de școli. De asemenea, organizația a oferit 8.800 de burse pe termen lung pentru fetele din aceste țări.

Cartea sa, Leaving Microsoft to Change the World (Părăsind Microsoft pentru a schimba lumea) a devenit unul dintre bestsellerurile ultimilor ani, impresionând milioane de cititori. „În viața fiecărui om există doar câteva momente decisive, clipe când tu și numai tu definești persoana care vei deveni. O parte atât de însemnată din literatura modernă este o elegie a regretului pentru eșecul suferit în recunoașterea acestor momente sau pentru lipsa curajului de a le folosi. John Wood nu le-a regretat pe niciuna”, scria Geoffrey Moore, într-o recenzie a cărții lui Wood. „Microsoft nu avea nevoie de mine, dar copiii din Nepal aveau”, mărturisea cu modestie John Wood.

Tânărul învățător

La finele anului trecut, BBC News impresiona o lume întreagă prin prezentarea poveștii lui Babar Ali. Pentru cititorul român, e doar un nume bizar. Sună mai degrabă a personaj de poveste. Babar este însă un adolescent real, de 16 ani, din Murșidabad (India).

Provenind dintr-o familie săracă, Babar este primul membru al familiei care a avut posibilitatea să meargă la școală și să studieze. Îi place să învețe și este considerat unul dintre norocoși, pentru că nu sunt mulți cei care își permit să plătească 40 de dolari – suma cheltuielilor pentru un an de școlarizare. Copiii din satul lui, copiii vecinilor și prietenii de joacă nu își permit luxul de a merge la școală. Familiile lor sunt sărace, iar ei trebuie să muncească pentru a-și ajuta părinții. Aici vine partea impresionantă a istoriei lui Babar.

După ce termină orele de la școală, în loc să se joace, băiatul se întoarce în satul lui, îi adună pe copiii săraci și începe să le predea ce a învățat în ziua respectivă. „Babar Ali predă lecțiile exact așa cum le-a auzit de la învățătorii lui. Unii copii stau pe jos, în praf, alții pe bănci șubrede, sub un acoperiș rudimentar făcut manual. Găinile familiei scormonesc prin preajmă. În fiecare colț al curții sunt copii care învață conștiincioși.” Babar le predă copiilor din satul său de la vârsta de nouă ani.

La început, a fost mai degrabă o joacă, dar azi „școala lui Babar” are 800 de elevi care beneficiază de lecții gratuite. „Este datoria mea să-i educ, să ajut țara noastră să construiască un viitor mai bun”, spune Babar cu seriozitatea unui om matur. Inițiativa lui este o lecție pentru oricine, o replică dată nepăsării umane și un puternic imbold spre a face lumea mai bună.

Mass-media de tip „bau-bau” și izolarea individului

Informațiile pe care le primim ne influențează radical. O expunere prea mare la violență, crimă, dezastre naturale și războaie mediatizate ne încurajează mai degrabă la izolare față de lumea ostilă. Dacă un individ crede că lumea este rea, că societatea este coruptă, fără șansă de recuperare, se va implica prea puțin sau deloc în transformarea ei.

Dacă mass-media decide să ne prezinte doar scandalurile din viața „celebrităților”, doar cazurile de corupție sau detaliile din lumea interlopă, o face pentru a obține profit. Însă expunerea publicului (mai ales a celui tânăr) la o astfel de perspectivă asupra lumii îl educă în direcția pasivității și a lipsei de acțiune. Ce sens are să te străduiești să faci lumea mai bună, când pare că este iremediabil coruptă?

Posturile de televiziune și radio, publicațiile și cărțile care promovează perspective pozitive asupra vieții beneficiază de resurse mai puține și se bucură de o expunere mai mică decât celelalte. Aceasta nu înseamnă însă că nu există. Motivația personală în sensul schimbării lumii începe cu o nouă perspectivă asupra ei și asupra viitorului.

Unii, alții, adică noi

Multora nu ne place societatea în care trăim. Într-o lume marcată de tristețe și suferință, de cele mai multe ori așteptăm ca soluția să vină din altă parte, am prefera ca alții să facă ceea ce fiecare dintre noi ar putea întreprinde. Unii reușesc să se mobilizeze și să schimbe viața lor și pe a celor din jur, chiar dacă o astfel de reușită este doar la nivel micro.

Alții consideră că ar fi în zadar efortul, deoarece ajutorul lor va fi prea mic în comparație cu nevoia celuilalt. În unele cazuri, oamenii sunt motivați să se implice doar dacă acțiunea promite să aibă un mare impact. Doresc să realizeze rapid lucruri mărețe, cu rezonanță.

Iar dacă acțiunea și rezultatele obținute nu sunt de anvergură, concluzionează că nu are rost să se implice. Probabil că în categoria cea mai largă se înscriu cei care își alungă din minte astfel de gânduri, considerând că nu au resursele necesare. Cel mai ușor este să găsești scuze, opinând că inițiativele caritabile ar trebui să aparțină celor care au mai mulți bani, mai mult timp sau o mai bună pregătire.

Cine este aproapele meu?

În ocaziile când întoarcem capul, de cele mai multe ori este vorba de nepăsare sau comoditate. Oricine poate să dăruiască ceva – timp, o mână întinsă, un zâmbet, o încurajare, un bănuț. Dacă unei persoane îi vine ușor să fie în preajma copiilor, să se joace cu ei și să-i învețe lucruri utile, poate folosi acest talent pentru a face colțișorul său de lume mai bun. Nu e nevoie neapărat de înscrierea într-o organizație care se ocupă de îngrijirea copiilor. Pentru a imprima valori morale și norme sociale în mintea și în comportamentul copiilor nu este neapărat nevoie să plece în celălalt colț al lumii. Avem copiii, bătrânii și săracii noștri. Uneori, lumea a treia este chiar lângă noi, peste gard sau de cealaltă parte a străzii.

„Cine este aproapele meu?” se întreba un cărturar din vechime. Drept răspuns, Iisus i-a povestit pilda cu samariteanul milos, indicând că „aproapele” este acela pe lângă care treci și care are nevoie de ajutor. Nimeni nu așteaptă un om care să schimbe lumea de unul singur. De multe ori, drumul până la destinație este lung și presupune efort și resurse. Însă niciunul dintre cei care au plecat pe acest drum nu a regretat faptul că s-a străduit să schimbe lumea în bine. O viață dedicată unor cauze nobile nu este un timp pierdut, ci unul câștigat. În psihoterapia adleriană, interesul social este considerat principiu de bază – cu cât o persoană este mai interesată de binele celorlalți, cu atât își menține sau își recâștigă propriul echilibru psihic. Stephen Post și Jill Neimark, autorii cărții De ce lucrurile bune li se întâmplă oamenilor buni? susțin că aceia care le fac bine altora au o sănătate mai bună, sunt mai puțin deprimați, au o stimă de sine mai ridicată și, în general, se bucură de mai mult succes.

Dacă ei pot, putem și noi

Unul dintre cei mai cunoscuți filantropi este Bill Gates, pe care publicația Forbes[1] l-a așezat pe prima poziție a unui top al celor care donează bani pentru acțiuni caritabile. Majoritatea sumelor donate de Bill Gates au fost destinate combaterii sărăciei și bolilor. Miliardarul mexican Carlos Slim Helu urmărește ridicarea nivelului de trai în Mexic, considerând că problema sărăciei poate fi rezolvată prin educație și locuri de muncă. Principiul care stă la baza actelor sale de caritate este acela că omul nu trebuie învățat doar cum să pescuiască peștele, ci și cum să-l vândă, pentru a mânca și altceva în afară de pește.[2] „Oamenii care ajung bogați prin propria muncă sunt cei mai generoși. Ei înțeleg că au fost binecuvântați și că succesul afacerilor lor depinde de calitatea învățământului și a comunităților cu care lucrează”, crede Leslie Lenkowsky, profesor la Centrul de Filantropie al Universității din Indiana.

Un alt exemplu este cel al cuplului britanic Chris Hohn și soția sa, Jamie Cooper-Hohn. În 2006, câștigurile personale ale familiei au depășit 150 de milioane de lire sterline, cei doi soți donând aproape dublul acestei sume, în același an. Deși Chris Hohn este recunoscut drept cel mai mare filantrop din Marea Britanie, nimeni nu a reușit să-i smulgă vreun interviu pe această temă, ca și cum Hohn, omul care a întemeiat fundația de întrajutorare Children’s Investment Fund Foundation, nici măcar n-ar exista. Printre miliardarii generoși se numără și Warren Buffett, Michael Bloomberg, Li Ka-shing și Michael Dell.[3]

Susținerea unor cauze, ajutorarea unor oameni, îmbunătățirea condițiilor de viață nu sunt însă o sarcină pe care să și-o asume doar oamenii bogați. Datorită celebrității, acțiunile lor de caritate sunt mai mediatizate, generoșii miliardari bucurându-se de recunoașterea publică a implicării lor în societate. Filantropia nu depinde însă de contul bancar, ci de disponibilitatea de a renunța în favoarea altora, chiar dacă ai mai puțin decât alții. Și, de asemenea, filantropia nu este motivată de dorința obținerii unei aprecieri din partea publicului, ci de dorința de a schimba lumea de dragul lumii. A fost probabil cazul regretatului jurnalist Mile Cărpenișan, implicat în diverse campanii umanitare. Cu doar o lună înainte de deces, Mile era implicat într-o campanie pentru susținerea unui tânăr (Daniel Răduță) diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică.

Cine iubește face lumea mai bună

Uneori, oamenii se simt descurajați și neputincioși în fața situațiilor dificile, cu sentimentul că sunt singuri în fața provocării. Dar descurajarea lor este cauzată de lipsa de informare. „Literalmente, există milioane de oameni care lucrează pe întreaga planetă pentru a aduce pace și dreptate acestei lumi. Grupurile organizate, alcătuite din oameni cu viziune, cu o dorință incorigibilă după dreptate și egalitate, au fost întotdeauna cei mai importanți catalizatori pentru a face lumea mai bună.”[4]

Modalitățile de implicare variază de la simpla susținere financiară a unor organizații sau cauze până la folosirea propriilor talente, capacități și abilități. Fiecare om se poate alătura unei cauze în care crede. Ajutorarea săracilor, asistarea persoanelor care se confruntă cu diverse probleme (boală, depresie, acces limitat la educație, lipsa unui adăpost), susținerea persoanelor vârstnice, implicarea în diferitele proiecte și forme de apărare a drepturilor omului, implicarea în susținerea cauzelor ecologice, preocuparea pentru promovarea artelor și culturii sau a unei spiritualități transformatoare – iată câteva dintre opțiunile pe care le are cel ce dorește să facă lumea mai bună.

Este mult mai ușor să ne punem în slujba celor pe care îi iubim. Totuși, nu este suficient să ne limităm ajutorul doar la cei pe care îi cunoaștem. Pentru creștini, exemplul cel mai bun rămâne Iisus Christos, care, conform Evangheliilor, petrecea foarte mult timp în mijlocul oamenilor, ajutând pe oricine avea nevoie. Cea mai mare răsplată a Sa nu era recunoștința oamenilor, ci faptul că îi putea face fericiți. Prin implicarea și exemplul Său, Iisus a schimbat radical istoria acestei lumi.


[1] David Whelan, Tatiana Serafin, Cristina von Zeppelin, „Billion-Dollar Donors”, www.forbes.com, 24 august 2009

[2] http://www.wall-street.ro

[3] „Billion-Dollar Donors”, www.forbes.com

[4] Ellis Jones, Ross Haenfler, Brett Johnson, The Better World Handbook, Canada, New Society Publishers, 2005, p. 255

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *