Paștele Blajinilor – legendă, tradiție și mister

Într-un episod al epopeii medievale „Alexandria” se povestește cum Alexandru cel Mare, în drumul său către est, în căutarea capătului lumii, a poposit și într-o insulă situată la marginea paradisului. Acolo l-a cunoscut pe Evant, regele Blajinilor (cei înțelepți și fericiți), care i-a dăruit o sticlă cu apa miraculoasă a vieții veșnice. Se mai povestește că Blajinii trăiesc în rugăciune continuă, că au locuit pe Pământ la începuturile istoriei și se vor întoarce aici după încheierea acestui ciclu istoric al umanității, în era înțelepciunii.

La o săptămână după Paști, în ziua de luni care urmează după Duminica Sfântului Toma, în estul și sudul Europei se sărbătorește Paștele Blajinilor, un amestec între mituri străvechi și datini creștine. Această zi se mai numește și Lunea Morților, Paștele Morților, Paștele Mic, Paștele Rohmanilor.

Blajinii, cărora li se mai spune și Rohmani, Urici sau Oameni Roșii, sunt ființe mitice, reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoșilor. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii și că, de atunci, susțin stâlpii de sprijin ai Pământului. Considerați urmașii lui Set (al treilea fiu al lui Adam și al Evei), Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea văzută și lumea nevăzută sau chiar sub pământ, pe Tărîmul Celălalt, dincolo de Apa Sâmbetei (râu imaginar, care izvorăște de sub rădăcinile Bradului Lumii, înconjoară Pământul de trei, șapte sau nouă ori și se varsă în lumea cealaltă prin Sorbul Pământului; acesta mărginește lumea văzută de lumea nevăzută).

Lumea subterană a celuilalt tărâm este evocată adeseori de tradițiile populare și de poveștile românești. Mitologia română arată că sub pământul nostru se mai află o lume. Acolo sunt tărâmurile celelalte, unde nu au ajuns decât eroii populari, precum Făt-Frumos, ce ajunge în Țara tinereții fără bătrânețe si a vieții fără de moarte. Pe tărâmurile acelea, numite și Ostroavele Blajinilor sau Ostroavele Albe, locuiesc acești oameni sfinți. Asemănarea cu mitul lumii tainice a Shambalei este semnificativă.

Cele mai multe legende îi prezintă ca pe niște ființe pline de compasiune, devotate lui Dumnezeu, ca pe niște oameni de demult, cu o credință mai curată decât a actualilor pământeni, și care, la sfârșitul lumii, se vor întoarce pe pământ. Numele de Rohmani le vine din limba tracă, fiind atestat într-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, cu sensul de “Sfântul Luminos”.

Blajinii sunt ființe pașnice, incapabile de a face rău. Se crede că sunt asemănători cu oamenii, blonzi, însă mai mici ca statură și că au calități morale deosebite, precum bunătatea, blândețea și simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Ei sunt foarte buni la suflet, credincioși, blînzi și înțelepți. Ducând o viață austeră, cu posturi severe, Blajinii se roagă permanent pentru lumea noastră, fără a cere nimic pentru ei.

Legătura dintre pământeni și Blajini se face, conform tradiției, la Paștele Rohmanilor, prin cojile de ouă pe care oamenii, recunoscători pentru rugăciunile și faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în ape curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paștilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi minunate, vestindu-i astfel că a sosit timpul să serbeze Paștele. Până în Tarâmul Celălalt cojile de ouă ajung într-o săptămână, după care, printr-un miracol, ele redevin ouă întregi, cu care se hrănesc Blajinii, despre care se spune că mănâncă foarte puțin, un ou ajungând pentru 12 dintre ei. Datina cere ca aceste coji de ouă roșii să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei bătrâne.

După ospăț, Blajinii se căsătoresc cu femeile lor, rămânând împreună cu ele între 6 și 30 de zile, pentru că în restul anului postesc și duc o viață castă. Femeile lor sunt mult mai credincioase și mai frumoase decât pământencele; în Bucovina i se mai spune și în prezent unei fete foarte frumoase că este o Rohmaniță. Femeile Blajinilor trăiesc separat de bărbați și se întâlnesc cu ei doar o dată pe an, la Paștele lor, când se pot căsători. Băieții sunt crescuți de mame până merg în picioare și pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbații.

Sărbătoarea este și un prilej de comemorare a morților. În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni, se întind mese în cimitir, lîngă biserică sau în câmp, la iarbă verde, resturile fiind lăsate acolo pentru a se hrăni cu ele sufletele morților, în special ale celor care n-au avut parte de o înmormântare creștinească. Se crede că de Paștele Blajinilor sufletele morților sunt libere și pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei și date pomană.

Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare și de legătura dintre ei și oameni care se menține prin intermediul acesteia.

dacoromanica.wordpress.com/studii-clasice/23

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *