De ce nu mai poate Rusia de grija noastră

De la o vreme încoace, mai accentuat în ultimele zile, se pare că Rusia nu mai poate de grija României. Pe posturi TV ruse se difuzează reportaje despre România, privită mai rău ca o țară din lumea a treia, dar de parcă nu ar fi fost de ajuns, a trebuit ca însuși prim ministrul Vladimir Putin, conducătorul de facto al Rusiei, să-și manifeste grija extremă fața de soarta românilor. Pare hilar, dacă nu ar fi de fapt o manevră bine gândită a Moscovei.
Nu este prima dată. Ne amintim, de exemplu, la începutul lui 2008, când independența Kosovo devenea un fapt real, cum Putin și-a exprimat din nou îngrijorarea asupra consecințelor recunoașterii independenței Kosovo-ului, care ar deschide o nouă cutie a Pandorei. Atunci avertiza cu un ton profetic, dând mai multe exemple, la ce ar putea duce această independență. Printre țările nominalizate se afla și România. Nu sunt de ajuns problemele din Transilvania, clama acesta, uitând sau neglijând faptul că în România minoritățile se bucură de drepturi largi, nu sunt discriminate în niciun fel, sunt ajutate să-și păstreze identitatea culturală, lucru despre care nu se poate vorbi în Rusia.
Mai nou, în contextul crizei economice globale, din nou suntem copleșiți de atenția și grija mass-mediei ruse, aflată în totalitate sub controlul conducerii politice de la Kremlin.
De exemplu, postul TV rus Pervîi Canal a difuzat un reportaj în luna noiembrie, în care spun că România, după aderarea la UE, este cea mai săracă țară a Europei (au uitat, poate, că Albania, Bosnia-Herțegovina, Belarus, Ucraina, chiar și Bulgaria, precum și altele, sunt tot țări europene). Jumătate din populația României nu are ce mânca (sic!). Probabil respectivii confundă România cu Sudanul. Această informație trezește în cel mai bun caz ilaritate. Despre Transilvania, vorbesc ca și cum ar fi un stat total diferit de granițele României (din nou, referire directă la afirmațiile lui Putin din 2008). În final vorbesc de problema care îi doare: cu toate acestea, în ciuda situației dramatice din țară, politicienii, atât de la putere, cât și din opoziție, sunt uniți doar prin idealul recreării României Mari. Și, de fapt, concluzia reportajului, cea mai importantă: această expansiune a început deja, prin sutele de mii de pașapoarte acordate moldovenilor. Iar asta îi doare foarte tare.
De ce? Fiindcă au folosit această motivație, a cetățenilor ruși atacați de georgieni, și în conflictul din august 2008 din Georgia. Acești așa-zis cetățeni ruși, abhazi sau osetini, au beneficiat de pașapoarte rusești într-un ritm accelerat începând cu anul 2000, chiar dacă nici ei, părinții sau bunicii lor nu au fost vreodată cetățeni ruși. Rezultatul s-a văzut prin războiul împotriva georgienilor din august 2008, pretextul fiind protejarea cetățenilor ruși proaspăt dotați cu astfel de pașapoarte. Când situația se întoarce împotriva lor, prin cetățeniile acordate pe drept moldovenilor, care nu au renunțat, nici ei, nici părinții sau bunicii lor la cetățenia română, Moscova e deranjată. E logic, nimănui nu-i convine să fie combătut cu propriile-i arme.
Revenind, de parcă nu era de ajuns, a trebuit și primministrul Vladimir Putin să accentueze starea de haos și sărăcie în care se găsește, chipurile, România. Adresându-se populației într-o emisiune televizată, premierul Putin susține că vârsnticii în Rusia nu o duc la fel de bine ca și în țările industrializate, dar nici nu o duc mai rău, comparativ cu Letonia sau România. Poate premierul nu a citit reportajele Annei Politovskaia, care menționează cu date și cifre pensionarii morți de frig în propriul apartament. În fine, nu acesta este subiectul articolului.
Totuși, de ce Rusia, prin televiziunile sale, controlate și dirijate de putere, și chiar prin glasul omului forte, premierul Vladimir Putin, se concentrează așa de mult asupra României? De ce nu asupra Bulgariei, al cărei nivel de trai, ca și țară UE, este inferior României, chiar după statisticile UE?
Este logic, o mișcare a Rusiei prin care lovește mai mulți iepuri dintr-o lovitură.
În primul rând, confruntată cu probleme grave, Rusia recurge la o metodă studiată și verificată în perioada sovietică. Rusia, chiar dacă raportează creșteri economice constante, chiar dacă susține că nu este afectată de criză, pe baza propriilor statistici, pe care nu prea le crede nimeni, fiind prea mult copiate din vremea planurilor cincinale, este afectată grav de criza economică globală. Economia ei este bazată pe exportul de materii prime, în primul rând petrol și gaze naturale. Generează multe venituri, dar populația de rând nu beneficiază, sau beneficiază prea puțin de ele. Aceste venituri nu sunt deloc transparente, nu sunt supuse impozitării de către statul rus decât într-o prea mică măsură, majoritatea banilor scurgându-se spre entitățile ce controlează companiile gigant, de unde sunt dirijați în direcții necunoscute. Ca și exemplu de ordin de mărime, compania ce intermediază exportul gazului spre Ucraina a avut încasări de două miliarde de euro, cifră de afaceri, dar a declarat profit doar de o sută de milioane, plătind impozit doar pe profit. Ce se întâmplă cu banii, nimeni nu știe. Mai mult, acționariatul principalelor companii rusești energetice este necunoscut. Chiar la Gazprom, 40% din acționari sunt „entități speciale rusești”. Nu degeaba documentele WikiLeaks spun despre Rusia că este un stat mafiot, lucru cunoscut, dar confirmat astfel de serviciile secrete americane. Deci, majoritatea banilor nu se știe unde merg. Iar restul, ce ajung la bugetul Rusiei, se îndreaptă în majoritate spre complexul militar-industrial, spre sistemul de siguranță națională, conducerea Rusiei fiind permanent atentă la orice tentativă destabilizatoare, și prea puțini ajung la învățământ, sănătate, și altele. În concluzie, populația nu simte creșterea economică prin creșterea exporturilor de materii prime, mai ales că investițiile directe au scăzut în Rusia, atât din cauza crizei, cât mai mult din cauza corupției și sistemului mafiot la care companiile occidentale nu s-au putut adapta.
De aici apare o așteptare a populației care și-a dat voturile către actuala conducere a Rusiei. Iar aceasta nu poată să-i satisfacă așteptările, nici în cea mai mică măsură. Rușii o duc la fel de prost, sau poate mai prost decât acum zece ani.
Întrebarea este cui se adresează aceste emisiuni și declarații ale premierului. Din start, putem spune că nu Occidentului, care nu pune bază pe astfel de reportaje, iar rușii o știu și ei. Românilor, nici atât. Lămuriți, în decursul istoriei, de adevărul afirmațiilor rusești sau sovietice, precum și de diferența între declarații și intenții, românii nu au reacționat în nici un fel, pe principiul că nu este nici prima dată, nici ultima dată, când rușii au treabă cu noi. De fapt, publicul țintă este cel intern, poporul rus, care nu prea are alte surse de informare, din moment ce mass-media este controlată de Kremlin, iar la Internet au acces prea puțini, și o mare parte din aceștia, tinerii, sunt racolați în grupările naționaliste.
Spuneam de metoda sovietică, aplicată și verificată. Aceasta sună cam așa: chiar dacă noi o ducem prost, sunt alții care o duc mai prost, așa că fiți mulțumiți că trăiți în Rusia (sau în URSS) și nu acolo unde oamenii abia au ce mânca. Ne amintim și noi de emisiunile aproape zilnice ale TVR din anii 80, copiate după modelul sovietic, intitulate sugestiv „Occident 88” sau 87, sau 89, în funcție de anul difuzării, în care ni se prezenta obsesiv o lume occidentală plină de șomeri, de oameni fără locuințe ce trăiau în ghetouri, de veșnice proteste violente. Totul cu scopul de a convinge cetățeanul că trăiește într-o societate mult superioară, și să fie mulțumit cu asta, să nu spere că dincolo ar fi mai bine. Urmărind această emisiune, rușii ar fi convinși că este bine că nu intră în UE, să nu se mai gândească la asta, ca să nu se confrunte cu problemele cu care cică se confruntă România. Așa că este bine unde sunt ei, și își vor da votul în continuare să fie acolo.
Dar de ce România și nu Bulgaria, care este ceva mai în urmă din punct de vedere al nivelului de trai, cel puțin în cadrul țărilor UE? Răspunsul este simplu, Bulgaria se aliniază dorințelor Moscovei, acceptă inclusiv conducta South Stream, precum și multe dintre inițiativele rusești în zonă, chiar dacă este membră NATO și UE.
Dacă în trecut ținta criticilor Moscovei erau Polonia și țările baltice, mai ales prima prin poziția sa intransigentă în UE față de Rusia, față de care nu a ezitat să-și folosească dreptul de veto, chiar dacă asta i-a atras sancțiuni economice prin interzicerea importului de carne de porc în Rusia pe motive calitative (ar părea că standardele Rusiei sunt superioare celor ale UE), de fapt politice, în ultima vreme tunurile Rusiei se îndreaptă spre România.
Și nu întâmplător. România a devenit adversarul principal al Rusiei în regiune din mai multe motive. Enumăr doar o parte:
1. Strategia Mării Negre, care în fapt prevede scăderea rolului predominant al Rusiei în zona limitrofă a Mării Negre, la care Rusia a reacționat dur, culminând cu invazia Georgiei în august 2008
2. Atragerea Ucrainei în concertul occidental, proiect eșuat în urma venirii la putere președintelui prorus Ianukovici
3. Bazele militare americane pe teritoriul României
4. Instalarea scutului antirachetă pe teritoriul românesc
5. De importanță supremă, scoaterea Moldovei de sub controlul Rusiei și integrarea în spațiul occidental
Ultimul punct este cel mai dureros pentru Rusia, mai ales prin intransigența prin care România își urmărește interesele, susținând inclusiv la summitul NATO de la Lisabona necesitatea ca Rusia să-și retragă trupele din Transnistria. O atitudine care nu avea cum să nu rămână fără vreo reacție, fie și cea mediatică ce încearcă să distragă atenția rușilor de la propriile lor probleme, spre o țară cică mult mai problematică, care totuși are tupeul să încerce ceva în Moldova.
Ca o ultimă remarcă, referitoare la afirmația lui Vladimir Putin din 2008 referitoare la potențialul conflictelor interetnice din Europa, special la Transilvania. Ca și în proverbul cu lupul, se pare că Putin a uitat să se uite în propria ogradă, cea a Federației Ruse, unde Caucazul stă pe un butoi de pulbere, deși el a proclamat demult victoria în Cecenia.

Continuarea la Cristian Negrea – Analist Online

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *