Ucraina vrea să ne ia și Putna


La București și la Chișinău – două capitale care, vor-nu vor, au destinul să meargă împreună – a trecut aproape neobservat un eveniment semniticativ din Ucraina.

Pe 24 ianuarie, adică exact de ziua Unirii lui Alexandru Ioan Cuza, la Liov  (Livov în rusă, Lviv în ucraineană, Lemberg în germană), a avut loc un mare miting dedicat zilei de… 22 ianuarie 1919. La 21 ianuarie 1999, președintele ucrainean Leonid Kucima a dat decretul nr. 42, prin care, în ziua de 22 ianuarie, se marchează “Sobornosti”, ziua unității naționale a poporului ucrainean.

Chiar dacă nici Gogol nu i-a recunoscut ca pe-o națiune, ucrainenii au tot încercat să se detașeze fără succes de ruși. În ianuarie 1918, a fost creată Republica Populară Ucraineană, iar pe teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar, s-a format Republica Populară Ucraineană de Vest.

În decembrie 1918, conducătorii celor două state au semnat la Fastov un acord de unificare.

La 22 ianuarie 1919, tratatul, numit de ucraineni Velika Zluka, a fost prezentat în Piața Sofia din Kiev ca document al unirii.

Și cam aici se termină tentativele cele mai importante de a crea un stat autentic.

Românii din toată Bucovina și din Basarabia deja se uniseră cu România.

Chiar dacă ucrainenii ridicaseră steagul Ucrainei pe palatul Sfatului Țării de la Chișinău. Polonia a ocupat Galiția de est, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. La 22 ianuarie 1990, ucrainenii au făcut un lanț viu prin Ucraina Sovietică, de la Kiev la Liov, revenind astfel la Ziua Unității, pretinzând și teritorii care nu le-au aparținut niciodată. Unele moștenite de la Uniunea Sovietică, altele aflându-se pe teritoriile unor state suverane.

Prin urmare, nu există nicio legătură cu 24 ianuarie, ziua Unirii lui Cuza din 1859, când sudul Basarabiei era în componența Principatelor Române Unite.

Mii de extremiști ucraineni purtau făclii aprinse și strigau pe străzi: “Vine Bandera! Moarte dușmanilor!”. Evident, pentru ei, dușmanii ar fi românii, rușii și polonezii.

Dacă ar fi fost acolo numai niște zănatici, nu le-aș fi acordat atenție. Grav este că asemenea manifestări șovine au loc după vestita declarație a președintelui Viktor Ianukovici: “România și R. Moldova trebuie de-acum să perceapă Ucraina ca pe o țară mare, puternică, înfloritoare, cu care este preferabil să te împrietenești!” Amenințarea este străvezie printre aceste cuvinte.

Amintim, de asemenea, că tot pe 24 ianuarie, la mitingul de la Liov, deputatul Rostislav Novojeneț, reprezentantul Blocului Iulia Timoșenko, a declarat că “în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovșcina, Nadsianie, Holmșcina, Podliașie – care au trecut la Polonia; Beresteișcina, Gomelșcina – care au trecut la Belarus; Starodubșcina, Slobojanșcina de Est, în sfârșit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina… Am pierdut Transnistria, Maramureșul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru”, a declarat el.

Cu alte cuvinte, nu e suficient că s-au făcut stăpâni la Cernăuți, la Hotin și la Cetatea Albă. Mai vor și Suceava!

Ucrainenii știu foarte bine că Putna este Mecca românilor și tocmai acolo ar pofti să stăpânească.

Dacă unii domnitori moldoveni au folosit mercenari zaporojeni, Kievul visează să ajungă la Carpați. Diplomații noștri ar trebui să-i informeze mai detaliat pe cei de la Bruxelles, să priceapă și ei cam ce vecin avem.

Novojeneț este o persoană publică, nu oricine. Face parte dintr-un partid care pretinde că susține orientarea Ucrainei spre Europa.

Opinia reprezentantului de la Blocul Iulia Timoșenko a fost susținută și de Iuri Șuhevici, liderul partidului Ucraina Noastră – Autoapărarea Populară, care este fiul generalului Roman Șuhevici (comandantul Armatei Insurecționale Ucrainene (UPA), aripa înarmată a Organizației Naționaliștilor Ucraineni.

Ucraina, ca stat independent a apărut în 1991, dacă nu luăm în considerare o serie de republici de o zi, care au apărut pe teritoriul ei în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). Transnistria a intrat în componența Imperiului Rus ca urmare a victoriei contra Turciei în războiul din perioada 1787-1792, care s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Iași, dintre Rusia și Turcia. Abia atunci au ajuns rușii cu stăpânirea la Bug. Repet: incursiunile războinice nu se confundă cu statalitatea, fie ea și de sorgine imperială. Ce ar însemna dacă tătarii din Hoarda de Aur sau hunii ar revendica astăzi toate pământurile invadate?

Le reamintim “strategilor” ruși sau ucraineni, care acceptă doar istoria sovietică impusă de Stalin, că Transnistria a fost vechi teritoriu locuit de daci-valahi-moldoveni-români, până la expansiunea rusă în regiune. Însăși denumirea orașului Tiraspol vine de la cetatea Tyras, capitala Tyrageției. denumire menționată de Herodot. Rusia Kieveană a avut doar incursiuni militare în regiune. Ștefan cel Mare le-a dat tătarilor terenuri în arendă pentru a-și paște hergheliile de cai și nu putea oferi ceea ce nu-i aparținea.

În timpul domnitorului Vasile Lupu, în Transnstria erau moșiile marilor boieri moldoveni. El i-a dăruit domniței Ruxandra moșii în Transnistria, la nunta fetei cu feciorul hatmanului Hmelnițki. Cum putea Lupu să dăruiască nișlte moșii care aparțineau ucrainenilor sau rușilor? Chiar să fie așa de greu de priceput o dată pentru totdeauna? Apoi, mult mai târziu, au venit și rușii în drum spre Bosfor și Dardanele. În ciuda masacrelor și deportărilor masive, adeznaționalizării brutale, majoritatea relativă a locuitorilor din Transnistria o formează și astăzi tot românii-moldoveni.

Ucraina suferă însă de sindromul moștenitorului ilegitim: a primit teritorii care aparțin altor națiuni, e obsedată permanent că va veni ziua adevăratei succesiuni și, pentru orice eventualitate, atacă, plusează: vrea și Putna!

Desigur, o asemenea mentalitate este străină de spiritul european.

Dar nici românii de la București, Iași, Suceava, Cernăuți și Chișinău nu trebuie să se culce pe-o ureche.

Departe de mine gândul că trebuia să punem mâna pe săbii și buzdugane, să sărim pe cai și să alergăm până la Liov.

Văzând însă ce au făcut ucrainenii pe 24 ianuarie la Liov, cu atât mai puțin putem admite comportamentul mulțimii sălbatice de la Iași, care l-a huiduit pe Traian Băsescu. Indiferent cine ar fi președinte, indiferent de motiv, este dezolant să vezi colonei și generali cu ochii holbați și ieșiți din orbite, urlând în timp ce se intonează imnul național. Am înțeles atunci că nu-și merită pensiile. Este un caz de “lezmajestate” la adresa României, nu doar la președintele ales. Ce pretenții să mai avem la niște civili amărâți?

Când aud imnul național, americanii înțepenesc cu mâna pe inimă…

De ce trebuie tăiate pensiile inginerilor, iar ale coloneilor – nu? De ce să suporte calvarul crizei doar muncitorii, profesorii, medicii, iar de veniturile judecătorilor și ale procurorilor – care ne-au făcut celebri la CEDO! – să nu ne atingem?

Dacă aleșii noștri țin așa de mult – cum pretind ei – la educația acestei națiuni, să facă bine și să adopte o lege care să pedepsească aspru, cu amendă zdravănă, orice agitație de partid, orice manifestare huliganică din zilele de 1 Decembrie și de 24 Ianuarie sau în timp ce se intonează imnul național. Indiferent de prilej.

Au vreme și dreptul să huiduie pe oricine, 350 de zile pe an!
Altfel, nu ne deosebim prea mult de ucraineni…
Viorel Patrichi

ARENA.md

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *