“Raportul Patapievici” asupra natiunii romane: “un mozaic de populatii” intr-un teritoriu al nimanui. O afacere MAE-ICR de 7 milioane de euro: “Romania Medievala”

Mai multi istorici ne semnealaza un nou grav atentat la Istoria Nationala, care vine in completarea Raportului Tismaneanu. Este vorba de “Raportul Patapievici” asupra istoriei Romaniei, in care se afirma, printre alte enormitati: “Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei și Tării Românești) și din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Națiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizații, de populații, de culturi și de etnii care au învățat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerț, și, mai presus de toate, să își construiască o limbă și o conștiință comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanței politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.” Personajul caruia Institutul Cultural Roman i-a incredintat falsificarea istoriei Romaniei la nivel international este un elvetian de origine poloneza, pe numele sau Laurent Chrzanovski (foto dreapta – sursa: Rotary Club).

Afacerea rescrierii istoriei nationale in stil maghiaro-bolsevic este impachetata intre copertile unui volum de lux cu titlul “Romania Medievala” si a costat pana acum circa un milioan de euro (1.000.000 Euro). Costurile se vor ridica insa la 7 milioane de euro (ati citit bine) pentru ca implica si o serie de expozitii internationale, realizate de MAE si ICR sub patronajul Presedintiei Romaniei. Sau cel putin asa isi propun Baconsky si Patapievici.

Mai mult, suntem amenintati de fizicianul de renume mondial din fruntea ICR ca exista si o continuare: Dintre proiectele noi pe care ICR le pregătește, Patapievici a menționat pentru Mediafax o expoziție pe tema “România medievală”, care să fie prezentată în străinătate. Acest proiect face parte dintr-un ciclu care mai cuprinde și “România neolitică”, expoziție prezentată cu un an în urmă în Elveția și Belgia, și“România modernă”, proiect ce ar putea fi realizat peste doi ani.

Cristian Negrea, unul dintre istoricii portalului Ziaristi Online afirma: “Trebuie sa ia atitudine in primul rand istoricii si comunitatea stiintifica, care ar trebui sa desfiinteze aceasta brosura de prezentare. Ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca toate aceste lucruri sunt scrise pe banii contribuabilului roman, este ca si cum romanul plateste sa i se desfiinteze si mutileze istoria. Iar referitor la cliseul cu vechimea Romaniei, cum ca nu ar exista decat de la 1859, chiar aplicand aceasta falsa teorie conform careia vechimea este data de denumirea statului, Romania ar fi mai veche decat Italia (denumire aparuta la 1861) sau Germania (1871), fara a mai vorbi de alte state ca si Cehia sau Belgia.”

Va prezentam mai jos atat prefetele “lucrarii”, semnate de Patapievici si seful M.A.E. Baconsky, cat si o recenzie a volumului in patru limbi care continua “opera” “Raportului Tismaneanu” de mistificare a istoriei Romaniei. Toate aceste grozavii se petrec “sub înaltul patronaj al Președintelui României”, dupa cum sta inscris pe “Raportul Patapievici” asupr anatiunii romane.

Istoricul Emilia Corbu:

,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE

Vestea bună

Institutul Cultural Român derulează un proiect prețios (estimat la 7 milioane euro) considerat proiect de prioritate națională și chiar necesar de vreme ce vizează imaginea României în străinătate prin valorile istoriei sale.
,,România Medievală,, se dorește a fi o expoziție itinerantă de circa 1300 de piese din secolele V-XV, un chip istoric, o carte de vizită destinată Europei.
Directorul proiectului este un elvețian, prieten al României, Laurent Chrzanovski.

Vestea proastă

Anul trecut s-a publicat, într-o ediție de lux, prezentarea proiectului, în două volume. Primul cuprinde, tradus în trei limbi de circulație, un text de 30 de pagini prezentând partea teoretică a proiectului, ideile, teoriile, conceptele care stau la baza lui. Al doilea volum prezintă planuri, fotografii, piese arheologice, adică partea grafică, realizată cu sprijinul mai multor instituții din țară care au trimis materiale grafice și cărora li se aduce mulțumiri, etc.
Această carte a apărut astfel cu trei ani înaintea deschiderii expoziției care va avea loc în 2013. Deci, până una-alta, proiectul are un text de 30 de pagini și niște imagini adunate din toată țara.

Textulețul e prefațat de Theodor Baconsky, ministru de externe și Horia Roman Patapievici, director ICR.

Ei bine, dragii mei, trebuie să vă spun că textul de prezentare a proiectului realizează o performanță incredibilă, aceea de a scoate din coșul de gunoi al istoriei teoria lui Roesler publicată în Tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migrațiilor și de a o prezenta drept istorie a românilor, din care, ați ghicit, românii lipsesc. Și făcătura asta a fost publicată în trei limbi de circulație, în ediție de lux, sub înaltul patronaj al președintelui României.

Unde e scandalul?

In prezentarea evului mediu-timpuriu, mai precis, secolele V-XI.

In tot, dar mai ales în partea teoretică, un amestec Molotov de doar patru pagini (p. 9-13) care aruncă în aer prin impostură și amatorism un mileniu de istorie. Și ca să ne intre bine în cap, textul se repetă într-o formă detaliată și la pag. 17-23. Pe scurt, acuz:

1) Perspectivă unilaterală și tendențioasă.
Istoria medievală a României desfășurată pe parcursul a mai mult de o mie de ani, poate fi privită plenar (adică social, economic, cultural, politic) sau unilateral. Istoricii români o tratează plenar, racordându-și întotdeauna studiile la context și la întreg.
Autorii proiectului ,,România medievală, au ales o perspectivă unilaterală, doar politică, și nici aceea în totalitate ci doar migrațiile, colonizările și ocupațiile temporare. Așa că, au înșirat 17 populații ca participante la istoria medievală a României: sarmați, alani, avari, huni, goți, vizigoți, ostrogoți, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, otomani. Pentru fiecare se face o scurtă descriere. Așa că pentru elementul românesc nu mai este loc. Despre dacii liberi se spune foarte puțin și doar despre migrația unora în Europa. Despre geți nu se scoate o vorbă, deși teritoriile locuite de ei au rămas în mare parte libere, neincluse în provincia romană.

2) Nu se face precizarea că aceste migrații au afectat doar anumite segmente de timp și doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi și că au avut doar un efect colateral.

3) Deși o bună parte din piesele viitoarei expoziții provin din cercetări arheologice, nu se face nici o referire la cele câteva sute de așezări și necropole medieval-timpurii cartate în România, dintre care 200 cercetate parțial sau integral. Sunt promovate însă opinii și teorii din anii 1960, lipsite azi de orice fundament științific cum ar fi:
a) Extinderea Primului Țarat Bulgar până la Carpați, de o parte și alta a Dunării.
b)Sinteza româno-slavă din secolele IX-XI.
c) Creștinarea regiunilor nord-dunărene de către bulgari.

Aceste baliverne lansate prin 1960 sunt azi de râsul specialiștilor. Din nefericire, ei nu au fost consultați și europenii le vor lua de bune. ,,Sângele apă nu se face ,, așa că Chrzanovsky l-a promovat pe Roesler.

4)Textul abundă în confuzii istorice din care unele grave. De pildă:

a) Se confundă termenul de,, națiune,, sinonim cu cel de etnie sau popor cu acela de ,,stat național,,. Și un copil de gimnaziu știe că statele naționale europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însă națiunile lor au o vechime milenară. Chiar de aceea se numesc naționale, că sunt constituite pe baza principiului național. Nu statul a creat națiunea, ci națiunea creează statul.

Doar că autorul proiectului scrie negru pe alb:
,,La toate acestea se adaugă o enigmă filologică și istorică de anvergură, care constă în faptul că această țară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca națiune… a reușit să își făurească o limbă și o identitate proprie.,,(p.9). Ați citit bine! Și nerozia e scrisă sub patronajul președintelui României.

Se confundă Dunărea de Jos cu Nordul Mării Negre.
b) Se mai scrie la p. 19 că maghiarii au migrat către Pannonia din apropierea Dunării de Jos. In accepțiunea europeană Dunărea de Jos sau Inferioară ține de la Baziaș la Sulina. Adică, ungurii au migrat din Țara Românească? A auzit vreodată autorul de Atelkuz, aflat la Nordul Mării Negre?

c) Găsim datări greșite și teritorii atribuite aiurea.

Scrie că la sf. secolului al VII-lea teritoriul actualei Românii era împărțit între pecenegi, bulgari și maghiari. Este o minciună sfruntată. La acea vreme cele trei popoare erau antrenate în Imperiul Khazar de care autorul nu scoate o vorbuliță. Un trib bulgar de 20000 oameni ajunge d-abia la 684 în Onglos, trece în Imperiul Bizantin și se așează în Tracia. Atâta tot!

Spune că avarii au primit de la bizantini sarcina de a supune ,,întregul spațiu balcano-danubian și Balcanii,,. O mare bălărie! A auzit vreodată impostorul de războaiele bizantino-avare? Și că una dintre bătălii a fost pierdută tocmai datorită strigătului ,,Torna, torna, fratre,, interpretat ca o retragere, în sensul ,,Intoarcete, intoarcete, frate!,, primele cuvinte românești menționate de istorie. Cine erau cei din armata bizantină care vorbeau și înțelegeau românește și luptau împotriva avarilor, domnule Chrzanovsky? Care din cei 17 migratori cu care umpli tu istoria medievală a României?

d) Nu se cunosc termeni consacrați în literatura de specialitate. Astfel Scaunul patriarhal al Constantinopolului, unul din pilonii importanți ai Ordodoxiei devine Marea Biserică din Constantinopol. (p.23).

Transilvania e prezentată drept provincie politică a regatului Ungariei. Ați auzit vreodată termenul de ,,provincie politică,,? Eu îl aud prima dată acum.Provincia este fie o regiune determinată istoric,fie una delimitată administrativ. Ce înseamnă provincie politică?

Mă opresc aici cu criticile. In defintiv, greșelile, erorile, confuziile sunt mult mai multe, inclusiv dezacorduri gramaticale.

Textul cuprins în acest volum nu se ridică nici măcar la nivelul unui referat de seminar din timpul studenției mele. Nu are nici o bază științifică. E o viziune personală a cuiva, din nenorocire, prezentată lumii întregi.
Un răspuns adecvat la o așa nerozie ar însemna zeci de pagini. Nu am timp de așa ceva.

Le pun autorilor o singură întrebare. Migratorii pe care îi vântură ei ca fiind ,,România medievală,, aveau o cultură de stepă. România are doar 30% stepă. Restul de 70% sunt munți și dealuri. Unde este populația care a locuit 70 % din teritoriul României? Elvețianul Chrzanovsky ale cărei legături cu Moscova sunt cunoscute ar fi trebuit să știe că acolo există un departament de studiere a culturii stepelor. Dacă literatura de specialitate românească îi pică greu, îi recomand să parcurgă bogata și documentata bibliografie rusă care, îl asigur eu, a depășit de mult viziunile înguste ale anilor 60.Așa cum cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au dovedit de mult falsitatea teoriilor istorice aduse de tancurile de ocupație sovietică.

Concluzie

1) ICR continuă să arunce sume fabuloase în proiecte păduchioase. Cred că doar demiterea grabnică a lui Patapievici ne mai poate scăpa de proiectele scandaloase alese parcă să ne compromită definitiv ca națiune, cultură, stat. In definitiv, cine este acest individ?
2) Aștept opiniile voastre după ce veți citi, mai jos, prima parte a textului de prezentare de care am făcut vorbire. In definitiv, e publicat de banii noștri. Citiți și vă îngroziți!

Un extras de groaza din preambulul lucrarii si prefetele celor doi colegi de GDS:

CITIȚI ȘI VĂ ÎNGROZIȚI!

EUROPA VĂZUTĂ ÎN OGLINDĂ SAU COMORILE MEDIEVALE ALE ROMÂNIEI

Marea expoziție internațională aflată în curs de pregătire la inițiativa Institutului Cultural Român, care a declarat-o proiect național prioritar, își propune să ofere publicului european mai mult decât prezentarea unei națiuni prin intermediul patrimoniului său cultural. Ea își propune să dezvăluie, prin prisma descoperirilor realizate pe teritoriul actualei Românii, bogăția arheologică și istorică a întregului nostru continent.
Puține țări au un trecut istoric atât de complex și diversificat ca acela al României. Aceasta pentru că România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei și Tării Românești) și din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Națiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizații, de populații, de culturi și de etnii care au învățat să trăiască împreună, să dialogheze, să facă comerț, și, mai presus de toate, să își construiască o limbă și o conștiință comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanței politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.
In timp ce numeroși istorici se străduiesc în zadar să găsească „leagănele” sau „părinții fondatori” ai Europei post-romane, România este cu siguranță spațiul în care poate fi detectată, cu cea mai mare claritate, prezența suprapusă a aproape tuturor straturilor umane care constituie istoria continentală sau chiar euro-asiatică.
Fie aflate în trecere peste teritoriul României, fie așezate într-o manieră mai durabilă, cea mai mare parte a culturilor post-romane ale continentului nostru au lăsat
aici urme vizibile, aceleași care pot fi detectate în regiunile lor de proveniență, de tranzit sau de destinație finală.
Suprapuse populațiilor indigene și culturii greco-romane, care, împreună cu creștinismul, au pus bazele „teritoriu¬lui/pământului european”, aceste culturi, împreună cu patrimoniul lor, sunt purtătoarele germenilor fondatori a ceea ce Georges Duby definea ca fiind „civilizația Europei medievale”.
Secol după secol, teritoriul românesc a devenit, mutatis mutandis, un mozaic viu, aflat într-o continuă mișcare; orice european, mult dincolo de aria Balcanilor și de „Mitteleuropa”, va putea găsi aici urme ale propriului său patrimoniu istoric.
La toate acestea se adaugă o enigmă filologică și istorică de anvergură, care constă în faptul că această țară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca națiune, a reușit, în pofida suzeranității străine la care părțile sale compo¬nente au fost supuse timp îndelungat, să își făurească o limbă și o identitate proprie, de „insulă de latinitate” în mijlocul unei lumi slave, ea însăși supusă dominației germane și maghiare în nord, bizantine și otomane în sud.
Colegii noștri, în capitolele care vor urma, vor face o sinteză a istoriei teritoriilor românești și a diversității lor culturale. In ceea ce ne privește, vom preciza argumentele noastre inițiale evocând, cu riscul de a surprinde, orizonturi dintre cele mai îndepărtate: din China în Peninsula Iberică și Africa de Nord, din Scandinavia în Europa centrală și balcanică, din Rusia și Polonia în Franța și Imperiul german, fără a uita, desigur, eterna dominantă a Bosforului.
Pentru aceasta, ne vom întoarce în timp până la cel de-al treilea secol al erei noastre.
Ne aflăm la începutul anilor 270: prin decizia împăratului Aurelian, cel din urmă soldat roman părăsește provincia Dacia. Administrația, trupele, dar și cetățenii romani care își doreau acest lucru sunt transferați la sud de Dunăre, în Moesia, care ia cu această ocazie numele de Provincia Dacia Aureliana.
Mult prea expusă atacurilor neîncetate ale dacilor liberi, sarmaților, carpilor și apoi goților, cea mai târziu înființată dintre provinciile romane devenise un avanpost imposibil de apărat în absența legiunilor mobilizate pe fronturile germanic și oriental. Dar scurta perioadă de romanizare de un secol și jumătate, inaugurată prin cucerirea lui Traian, reușise, în mod uimitor, să impregneze atât de profund un teritoriu atât de îndepărtat de Urbs [Roma], încât limba română vorbită astăzi este în multe privințe una dintre cele mai apropiate de latina de ieri.
In fața acestei arii de cultură romană: o veritabilă maree a popoarelor migratoare venite dinspre nord și est.
Cei dintâi – și singurii care au fost învinși în Dacia de către legiuni — au fost marcomanii, originari din Boemia și Moravia. îndelungatul lor periplu, după această înfrângere, îi va conduce mai întâi în Galia, apoi în Calicia și Portugalia, unde se vor stabili definitiv ca parte constitutivă a Regatului Suev.
Dacii liberi și sarmații au constituit, în acest timp, o federație eterogenă de triburi care se întindea de la Urali până în actuala Moldovă, uneori aliate cu Roma, iar alteori inamice ale ei. împreună cu sciții, nucleul cel mai consistent al acestor etnii va constitui substratul care va domina câmpiile Ucrainei meridionale până în cursul secolului al IX-lea. în schimb, numeroase grupuri mai mici de sarmați se vor pune în serviciul Imperiului sau a altor regate puternice ale epocii. Faimoșii cataphractari,
călăreți puternic înarmați care răspundeau, între altele, de securitatea întregii axe maritime Roma-Lyon-Boulogne, se vor stabili cu familiile lor în numeroase părți ale Europei, din Polonia până în Italia, unde se vor integra perfect în masa populațiilor locale, nelăsând urme decât în toponimie: satele Sermaise sau Sermoise în Franța, și mai ales Sarmatia, marea câmpie din centrul Poloniei.
înrudiți prin alianță cu sciții și sarmații, alanii au dominat de-alungul istoriei lor vaste teritorii între China, Bactriana, Transoxiana și Regatul Part, înainte de a se stabili în Caucaz și de a încorpora, mai apoi, întinsa arie populată de triburile sarmate. în secolul al IV-lea, o parte a acestei arii culturale se întindea până în Pannonia și Dacia, în timp ce alte mari grupuri alane se vor afirma în istoria Evului Mediu timpuriu. Primul dintre acestea va constitui, alături de vandali, marele Regat al Africii. Pe parcursul acestei lungi migrații, numeroase triburi alane vor alege să își oprească marșul către vest și să se stabilească în Franța, Spania și Portugalia. Celălalt grup își va concentra segmentul cel mai bogat de populație în Caucaz, în particular în Osetia, unde, în veacul al X-lea, va întemeia Regatul Creștin al Alaniei. Pe aceștia, mai târziu aliați ai Hoardei de Aur, îi vom regăsi alături de mongoli, în incursiunile lor europene, ajungând până la Pekin, în garda imperială a dinastiei Yuan, a cărei coloană vertebrală, potrivit lui Marco Polo, era constituită din 30.000 de alani.
Originari de asemenea din Asia Centrală, avarii au dominat un vast teritoriu ce cuprindea aproape întreaga stepă sino-kazahă, înainte de a fi înglobați în Imperiul Gotiirk, în veacul al V-lea. Respingând orice dominație, aceștia vor începe o lungă migrație care îi va conduce până în Caucaz, de unde, în anul 557, vor obține din partea Constantinopolului statutul de federați. Acestora, alături de longobarzi, Roma Orientului le va încredința dificila sarcină de a supune întregul spațiu carpato-danubian și Balcanii. Ei își vor îndeplini această misiune cu un asemenea succes, încât vor ajunge să se întoarcă împotriva stăpânilor lor bizantini, se vor alia cu sassanizii și vor asedia fără succes, în anul 626, capitala de pe Bosfor. Deși slăbiți de această înfrângere, ei au reușit să conserve existența unui regat independent propriu, pe aproape întreg teritoriul Ungariei actuale și în Banat, până în anul 804.
Hunii, populație originară din Mongolia, au devenit celebri prin incursiunile lor europene, pe cât de rapide, pe atât de efemere. In fapt, doar o mică parte a acestei popu¬lații va ajunge până la Volgograd și Saratov în secolul al IV-lea, urmând apoi ruta spre Crimeea, Moldova și Do-brogea. Războinici redutabili, aceștia au devenit pentru scurt timp federați ai Constantinopolului, unde Attila își va petrece întreaga adolescență, ca ostatic princiar. Devenit rege, acesta va avea inteligența de a constitui cea mai mare armată a timpului său, formată din toate populațiile turco-mongole și germanice motivate de mirajul viselor de cucerire a Occidentului. Dacă el va reuși să cucerească pe parcursul a câtorva ani aproape întreaga Europă Centrală și Galia, retragerea sa, după zdrobitoarea înfrângere de la Câmpiile Catalaunice (Châlon-en-Champagne), va fi aproape la fel de rapidă. La moartea sa, ‘imperiul4 său, pe cât de uriaș, pe atât de eterogen, va intra imediat în colaps, iar poporul său se va diviza în două hoarde rivale care se vor stabili în apropiere de Volga.
Printre populațiile originare din Europa centrală și septentrională, goții au fost primii care au râvnit la teritoriul provinciei Dacia și la bogățiile subsolului acesteia. Grup eterogen de triburi mai degrabă decât un popor propriu-zis, goții s-au stabilit în Suedia meridională, în nordul Germaniei și în Polonia. Foarte curând, îi vom regăsi mult mai la sud, aliați, apoi amestecați cu sciții. Ei au fost cei care vor pune stăpânire, după anul 270, peste ceea ce a fost provincia Dacia, formând miticul Regat Guthiuda.
De acolo va începe formidabila lor epopee, reușind acolo unde atâția alții au eșuat: să pună stăpânire pe întreg Imperiul Roman Occidental. Unul dintre cele mai mari grupuri ale acestora, al vizigoților, va fi cel dintâi care se
va lansa în cucerirea Occidentului. Mai multe grupuri vizigote, precum acela al taifalilor, vor deveni inițial, sub Constantin, federați ai Imperiului. Acesta îi va stabili inițial în Oltenia, apoi, la presiunea hunilor, îi va evacua, oferindu-le teritorii vaste în apropiere de Bourges. Majoritatea triburilor vizigote vor constitui un regat din ce în ce mai omogen și mai puternic, care se va extinde până în Italia, unde vor prăda Roma în anul 410, înainte de a se stabili defmitv în Aquitania și Spania.
In ceea ce-i privește pe ostrogoți, aceștia se vor debarasa de tutela hunilor odată cu moartea lui Attila și vor urma, în parte, destinul triburilor înrudite ale vizigoților. Ei vor lua în stăpânire definitiv întreaga Peninsulă Italică, iar în epoca lui Theodoric cel Mare vor revendica moștenirea Romei, oferind Italiei septentrionale prima sa epocă de aur post-romană, înainte de sosirea longobarzilor.
Odată cu goții au sosit în Dacia gepizii, o altă populație originară, conform miturilor, din Scandinavia, dar bine atestată în Polonia meridională înainte de migrația sa spre sud. Aceștia sunt singurii migratori care, odată ajunși în Transilvania, nu își vor continua deplasarea spre alte destinații. Aliați ai goților, îi vor succeda pe aceștia după moartea lui Attila și plecarea acestora spre Occident, creând, între anii 454 și 567, un important regat pe teritoriul întregii Transilvanii actuale, al Banatului românesc și al celui sârbesc, înainte de a cădea în mâinile coaliției avaro-longobarde.
Longobarzii (lombarzii) erau atestați în regiunea Elbei înainte de a migra, în secolul al II-lea, în Pannonia. Federați ai Imperiului din vremea lui Justinian, aceștia vor forma o coaliție împreună cu avarii pentru a distruge Regatul Gepid. Intrând în posesia unor prăzi însemnate, ei vor constitui o redutabilă armată de aliați și mercenari, împreună cu care, un an mai târziu, vor trece Alpii și vor supune Friulia. Cu începere din anul 586, în mai puțin de zece ani, aproape întreaga peninsulă va cădea în mâinile lor. Pentru majoritatea istoricilor, acest moment a reprezentat veritabila intrare a Italiei în Evul Mediu. Regat prosper, bine guvernat, acesta își va datora sfârșitul doar inteligenței lui Carol cel Mare care, în urma victoriei de la Pavia (774), își va însuși titlul de “rege al lombarzilor”, reușind să înglobeze, fără violentă, întreaga Italie în Imperiul Carolingian.
In perioada care începe odată cu sfârșitul secolului al Vll-lea asistăm la împărțirea teritoriului actualei Românii între trei nou veniți: pecenegii, bulgarii și maghiarii. Ultimele două popoare sunt, într-o anumită măsură, strămoșii a două națiuni vecine cu România de astăzi.
Pecenegii sunt un trib turcofon venit din stepele Asiei Centrale. In secolul al VlII-lea, aceștia au luat în stăpânire un teritoriu enorm, care se întindea din nordul Mării Caspice până în Transilvania. Bravura de care aceștia au dat dovadă nu a întârziat să le aducă o alianță avantajoasă cu Constantinopolul, care îi va plăti pentru a ține la distanță dușmanii pe care nu dorea să îi înfrunte direct: slavii din Rusia Kieviană și maghiarii. Prea atașați de obiceiurile lor nomade și de modul lor violent și sporadic de a își controla teritoriul, ei au pierdut sprijinul Constantinopolului. Acesta îi va anihila grație alianței încheiate cu cumanii, încredințând teritoriile lor acestora din urmă.
Bulgarii sunt un alt trib turcofon stabilit, în secolul al V-lea, la nordul Mării Negre. Ei sunt întâlniți în triburi dispersate, în principal între Marea de Azov și cursul inferior al Donului. In anul 670, reuniți în jurul legendarului rege Asparukh, ei au năvălit în Basarabia, cucerind, în detrimentul triburilor slave, un larg teritoriu la nord de Dunăre și intrând în posesia întregii părți nordice a Bulgariei actuale. Aceste evenimente au marcat nașterea Primului Tarat Bulgar. In anul 865, taratul a adoptat creștinismul, devenind ulterior unul dintre principalii promotori ai monoteismului în regiune. Acest stat se va slaviza progresiv, spre deosebire de cel al rudelor lor stabilite pe malurile fluviului Volga, care a rămas turcofon și a adoptat religia islamică.
Maghiarii, originari din Urali și stabiliți timp îndelun¬gat în regiunea Perm (Rusia), au inițiat în secolul al VlII-lea o lungă migrație spre vest, care va culmina prin traversarea Carpaților și cucerirea Pannoniei, până la Pressburg (Bratislava), de către conducătorul lor Arpad (între anii 895 și 900). Războinici redutabili, puține țări europene nu au fost confruntate cu incursiunile lor, care au afectat Danemarca, centrul și sudul Franței, întreaga Italie până în Calabria, Aragonul, întreaga Germanie și toată Peninsula Balcanică. Una dintre rugăciunile cele mai răspândite în Europa acelei epoci spunea: Sagittis hungarorum libera nos Domine. Către anul 1000, Ungaria era de trei ori mai mare decât Regatul Franc, iar după convertirea la creștinism (datorată regelui Ștefan I, în anul 1001), ea a devenit cea mai râvnită aliată a marilor curți ale Europei în lupta împotriva turcilor.
In secolul al X-lea s-a produs apariția în regiune a cumanilor, originari din câmpiile din sudul Siberiei și din Kazahstan. Ei au preluat în scurt timp controlul întregului spațiu cuprins între Bulgaria și Marea Arai. Datorită lor, Constantinopolul a reușit să îi anihileze pe pecenegi. Insă, prea puțin recunoscător, acesta a ajuns să și-i transforme pe cumani în dușmanii care, în alianță cu bulgarii și vlahii, vor pune capăt definitiv prezenței Bizanțului la nord de Grecia.
Ultima cultură din lista noastră, originară din stepele asiatice, este cea a mongolilor. Gengis Han le-a lăsat moștenire un imperiu gigantic, care se întindea la moartea sa de la Pacific la Marea Caspică. Fiul acestuia, Ogedei, iar apoi succesorii lui, vor anexa spre est toate țările cuprinse între Marea Caspică și Bielorusia, România, Turcia non-egeeană, Siria și Persia. Dar aceste cuceriri nu au fost decât efemere: prea puțin numeroși, mongolii se vor mulțumi treptat să perceapă doar un tribut hanatelor vasale, concentrându-și puterea directă asupra Chinei de nord și a stepelor Asiei Centrale.
In ceea ce privește ultimele patru culturi paneuropene din lista noastră, acestea provin din nord și est. Cronologic, este vorba despre bizantini, slavii din Rusia Kieviană, saxoni și otomani.
După căderea provinciei Dacia, bizantinii vor fi prezenți, sporadic, în România continentală, mai ales prin aliați in¬terpuși. Fortificațiile de pe cursul inferior al Dunării și porturile din Dobrogea vor rămâne, în schimb, bizantine până în secolul al XII-lea, cu excepția unei perioade de dominație bulgară, între anii 681 și 971.
Asemeni bizantinilor, slavii din Rusia Kieviană au controlat sporadic zone din România actuală, în principal estul Moldovei. Concentrați asupra expansiunii lor spre nord, ei au administrat aceste teritorii prin intermediul relațiilor de vasalitate. Migrațiile pecenege, iar apoi cele cumane, vor reduce substanțial prezența lor în această regiune a Europei.
Saxonii, în contextul migrației lor spre “toate azimuturile”, începută după căderea Imperiului Roman de Apus -migrație care i-a condus până în Irlanda sau Polonia — s-au reorientat, la ordinul lui Carol cel Mare, spre teritoriul actualei Saxonii. O mică parte a acestora, datorită în principal condițiilor grele de viață din zonele lor de origine, vor pleca să-și găsească norocul în Transilvania. Această migrație, databilă în secolele XII-XIII, va duce la nașterea aici a unei comunități germanofone foarte prospere, care va atinge aproximativ 250.000 de persoane la începutul secolului trecut, constituită în mod tradițional în jurul a șapte burguri/orașe principale care formau “Siebenbiirgen”.
Trib originar din Anatolia, otomanii vor ajunge pentru prima oară pe continentul european în anul 1347, atunci când vor reuși să cucerească Gallipoli. Imediat după căderea Constantinopolului (1453), aceștia vor supune întreg Regatul Serbiei, iar apoi restul Balcanilor. De aici, expansiunea acestora va continua până în Crimeea,
pentru ca în final să anexeze întreg litoralul Mării Negre, devenită acum Mare Nostrum a unui nou imperiu. Destinele teritoriilor românești subcarpatice vor fi prin urmare intrinsec legate de rapoartele pe care suveranii valahi și moldoveni le vor întreține cu Sublima Poartă. Dominația otomană asupra acestei părți de continent nu va slăbi decât în anul 1782, odată cu preluarea peninsulei, astăzi ucrainiene, de către trupele Ecaterinei cea Mare. Acest moment va marca debutul unei serii accelerate de înfrângeri care îi vor determina pe stăpânitorii rezidenți la Topkapi să abandoneze progresiv întreaga zonă de nord a Mării Negre.

România Medievală, Monitorul Oficial, 2010, lucrare apărută sub înaltul patronaj al Președintelui României

Prefetele lui Patapievici si Baconsky mai jos:


Respectul, cunoașterea și recunoașterea pe care locuitorii Europei de astăzi și le poartă unii altora nu depind decât într-o foarte mică măsură de instantaneele reprezentate de relațiile la nivel înalt, de campaniile de presă sau de programele internaționale comune. Câte dintre aceste acțiuni vor înscrie fie și un rând, măcar, în manualele de istorie de mâine?

Dacă există, însă, un factor universal de înțelegere a tuturor acestor niveluri, el este reprezentat de istorie și de mărturiile sale culturale.

Dacă Italia și Franța sunt considerate, pe bună dreptate, ca făcând parte din categoria marilor națiuni, dacă ele se numără printre țările cele mai vizitate din lume, aceasta se datorează faptului că moștenirea lor istorică și patrimoniul lor multimilenar sunt promovate prin intermediul programelor educaționale secundare din aproape toate țările globului.

Cu riscul de a-i surprinde pe mulți, credem că România noastră cea atât de puțin cunoscută posedă, totuși, o moștenire istorică de o importanță asemănătoare. Patrimoniul care va fi prezentat publicului internațional prin această inițiativă dezvăluie un teritoriu care a fost atât o poartă a Orientului, cât și una a Occidentului, care a reușit să își dezvolte o identitate culturală proprie, rezultată din interacțiunea cu alte culturi și civilizații.

Ministerul Afacerilor Externe a decis să acorde întregul său sprijin ambițiosului proiect al unei expoziții destinate prezentării evului mediu românesc. Dacă Europa a putut descoperi în 2007, când Sibiul a fost Capitala Europeană a Culturii, farmecul amprentei saxone asupra Transilvaniei, proiectul aflat astăzi în discuție va dezvălui, sperăm, zeci de alte tezaure ascunse prin intermediul cărora întreaga Europă va recunoaște, surprinsă, o parte a propriilor sale rădăcini în acest veritabil „melting-pot” românesc cu realizări artistice și culturale unice.

Teodor Baconschi

Ministrul Afacerilor Externe

Strategia Institutului Cultural Român este, de mai mulți ani, aceea de a promova atât valorile culturale contemporane ale țării noastre, cât și bogăția patrimoniului istoric și multietnic de pe teritoriul României de astăzi.

Acest patrimoniu a fost însă puțin exploatat până acum, în comparație cu efortul exemplar al unora dintre vecinii noștri, care au oferit publicului european mari expoziții tematice referitoare la cele mai frumoase perioade ale istoriei lor.

România se mândrește, în plus, cu un trecut care a făcut din ea, adeseori, o prismă ideală prin intermediul căreia poate fi descifrată o bună parte a fenomenelor istorice care au afectat ansamblul continentului european.

In acest sens, Institutul Cultural Român a susținut reali­zarea unei prime expoziții de mare anvergură, dedicată artei neolitice și prezentată în Elveția în 2008. Prin intermediul acestei arte poate fi înțeleasă calitatea de punte între orient și occident al regiunii carpatice, rolul acesteia de vector al noilor idei și al noilor forme artistice, dar, în același timp, și admirabila sa capacitate de a sintetiza diversele genuri și culturi într-o civilizație proprie.

Evul mediu, în sensul său cel mai larg larg – de la plecarea din Dacia a ultimului legionar roman până la marile răsturnări social-politice de la începutul secolului al XVIII-lea – este astăzi acela din care dorim să aducem în atenția publicului internațional multietnicitatea,

dialogul civilizațiilor, mozaicul de popoare care a trăit, de-a lungul acestor secole, pe teritoriul actual al României.

Ceea ce ne propunem să realizăm este departe de a fi o expoziție hagiografică și naționalistă, ci o poartă deschisă, atât spre Occident, cât și spre Orient, care, sperăm, va reuși să atragă un larg public european, care va recunoaște, ici și colo, fragmente ale propriului său trecut și ale propriilor sale rădăcini.

Admirând atâtea comori care fac parte integrantă din patrimoniul lumii slave, al lumii maghiare, al lumii germanice, al lumii bizantine, al lumii otomane, care dintre cetățenii continentului nostru se va putea simți în continuare străin din punctul de vedere al unei astfel de retrospective?

Dacă acest proiect va reuși, se va deschide o mare poartă către cultura românească în general, aducând cunoașterea și re-cunoașterea bogățiilor milenare ale unei țări atât de frecvent uitate de marile retrospective istorice europene.

A readuce România în inima Europei este, cu siguranță, dorința noastră cea mai puternică. Așa cum cântărețul din Hamelin i-a condus, după cum afirmă tradiția, pe sași până în Transilvania, această lucrare de prezentare își propune să aducă România în țara voastră și, mai mult decât atât, în inima voastră.

Horia-Roman Patapievici

Președintele Institutului Cultural Român

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

CHRZANOVSKI, LAURENT

Romanian medieval = Medieval România / Laurent Chrzanovski, Cosmin Rusu, Tudor Sălăgean ; pref: Teodor Baconschi, Horia Roman-Patapievici ; trad.: Ursula Fernoled, Cosmin Rusu (Ib. germ.), Samuel Onn (Ib. engl.), Laurent Chrzanovski (Ib. fr.). – București: Editura Institutului Cultural Român, 2010 2 voi. ISBN 978-973-577-618-3

Voi. i. – Bibliogr. – Index. – ISBN 978-973-577-620-6

I. Rusu, Cosmin

II. Sălăgean, Tudor

II. Baconsky, Teodor (1963) (pref.)

III. Patapievici, Horia-Roman (pref.)

IV. Fernolend, Ursula (trad.)

V. Rusu, Cosmin (trad.)

VI. Onn, Samuel (trad)

VII. Chrzanovski, Laurent (trad.)

94(498)

Sursa: ZiaristiOnline

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *