Ivor Benson a fost, ca si Douglas Reed, jurnalist britanic participant la evenimentele care au trasat caracterul si destinele secolului nostru. A scris pentru ziarele The Daily Express si The Daily Telegraph din Londra si The Rand Daily Mail din Johannesburg, Africa de Sud, iar din 1964 pnã n 1966 a fost consilierul n probleme de informatii al Primului Ministru Ian Smith al Rhodeziei (astãzi Zimbabwe). Astfel a fost observator direct si imediat al actiunii de distrugere a civilizatiei si economiei continentelor din emisfera sudicã.
Cartea pe care o rezumãm aici, The Zionist Factor (Factorul Sionist), nu este o analizã istoricã continuã ci o serie de discutii ale diferitelor aspecte ale ofensivei dirijate mpotriva crestinismului si a civilizatiei sale. Unele au apãrut sub formã de articole n revista lunarã a autorului Behind the News (n dosul stirilor) publicatã n Africa de Sud. Subtitlul cãrtii este “Influenta iudaicã asupra istoriei secolului 20″.
Publicatã pentru prima datã n 1986 si apoi cu adãugiri n 1992, aceastã carte continuã analiza fãcutã de Douglas Reed n monumentala sa Controversa Sionului cu fapte petrecute dupã scrierea acelei cãrti, care se opreste n 1956.

Autorul nsã se concentreazã nu asupra prezentei evreilor ci a sionismului ca factor politic al secolului, cãci n acest secol religia iudaicã a fost nlocuitã aproape total de pofta de suprematie mondialã ca liant care cimenteazã unitatea de actiune si exclusivismul cu care evreii preiau puterea si averile din mna restului oamenilor.

Autorul declarã cã nu are sentimente ostile evreilor, ci doreste sã-i vadã exact ca pe ceilalti oameni, trãind exact ca ceilalti oameni si mpreunã cu ceilalti oameni, nfrãtiti cu ei; cãci asimilarea evreilor nu a fost niciodatã dificilã pentru nici un popor gazdã, fiind evreii din punct de vedere rasial exact ca ceilalti oameni care populeazã Europa si America de Nord. Sionistii nsã i acuzã de antisemitism pe cei care le ntind mna evreilor si vor sã se nfrãteascã cu ei. A acuza de antisemitism pe cineva care doreste sã-i vadã pe evrei nfrãtiti cu restul populatiei si asimilati de natiunea n care au pãtruns nseamnã a perverti adevãrul.

Conducãtorii sionismului reactioneazã cu furie dezlãntuitã si cu spaimã cnd i vãd pe ne-evrei dornici sã asimileze evreii; iar ne-evreii reactioneazã si ei negativ cnd vãd n mijlocul lor un grup compact care formeazã un corp strãin n structura socialã si refuzã cu superioritate sã respecte normele de moralã si comportare ale acelei structuri sociale. Dar, dacã prezenta acestui grup compact dusmãnos normelor de moralã si comportare a dus la prãbusirea civilizatiei occidentale, de vinã nu este att grupul compact care a luptat pentru distrugerea civilizatiei occidentale, de vinã sunt popoarele occidentale care au permis sã se creeze n societatea lor conditii de insalubritate moralã si politicã n care a putut nflori un germene ostil care a reusit sã le distrugã civilizatia. Cu alte cuvinte: suprematia sionismului n occident nu e cauza ci simptomul prãbusirii occidentului.

Ivor Benson a murit pe neasteptate pe cnd lucra la o prezentare a Noii Ordini Mondiale si-a operatiilor ei dupã eliminarea titulaturii de “socialist” ori “comunist” din limbajul politic al tãrilor de dincolo de cortina de fier si dupã eliminarea cortinei de fier. Ultimele pagini au fost terminate de sotia lui dupã nsemnãrile lui. Articolul a apãrut n patru pãrti n numerele din 31 Mai si 7, 14 si 21 Iunie 1993 ale sãptãmnalului The Spotlight din Washington, DC. Dãm mai jos o succintã prezentare a tezelor acestui articol.
Prima parte, intitulatã “Ca sã ntelegi Noua Ordine Mondialã de azi, studiazã istoria”, ncepe prin a arãta cã ceea ce se-ntmplã azi n Europa (desfiintarea natiunilor europene si transformarea europenilor n supusii unui singur guvern central) este, ca si ceea ce s-a-ntmplat n Africa de Sud (desfiintarea prin luptã n care sunt folosite gherile negre a statelor construite de cãtre albi acolo) nu sunt dect faze ale activitãtii oculte care a nceput ncã din secolul 19 cu scopul instaurãrii Noii Ordini Mondiale. Aceastã activitate ocultã a devenit vizibilã mai nti n Africa de Sud sub auspiciile Marii Britanii. Rãzboiul burilor a inaugurat procesul continuu n care primul si cel de-al doilea rãzboi mondial au fost doar episoade (chiar si istoricii din universitãti care scriu “pe linie” ca F.P. Chambers, C.P. Harris, C.G. Bailey, admit acest lucru).
Noua Ordine Mondialã s-a nãscut din ambitia milionarului britanic Cecil John Rhodes care a creat statul sud-african Rhodezia. El si acolitii lui au pus bazele retelei de organizatii care are scopul de a institui aceastã Nouã Ordine, care nsã azi este cu totul altceva dect era pe cnd a plãsmuit-o Rhodes. n mod ironic tocmai aceastã retea nfiintatã de el a distrus statul creat de el, Rhodezia, azi numitã Zimbabwe; astãzi acolo numele lui a devenit anatema si statuile lui au fost demolate. Felul n care aceastã retea gnditã, nfiintatã si finantatã de Rhodes ca sã punã bazele unei Noi Ordini Mondiale care sã semene cu imperiul britanic ca limbã si organizare dar sã aducã pace universalã si prosperitate n ntreaga lume, a fost infiltratã si preluatã de altii pentru a o folosi n scopul lor urmãrit de-a lungul veacurilor a fost descris din surse directe de Carroll Quigley n cartea sa Tragedy and Hope. Quigley a fost cea mai mare parte a vietii legat intim de aceastã retea, a avut timp de doi ani acces la toate documentele ei secrete si a aprobat-o; dar el dorea s-o scoatã din anonimat, unde aceastã retea preferã sã lucreze.
Multe elemente dezvãluite de Quigley au fost descoperite fragmentar de altii, care fãrã acces la documentele secrete au comparat si examinat faptele; dar cartea lui Quigley aratã pentru prima datã actiunile sustinute prin care reteaua de organizatii finantate de Rhodes pentru a transforma visul lui utopic si idealist n realitate a fost captatã n slujba interesului de mbogãtire a unui grup restrns de oameni prin pauperizarea si subjugarea ntregii omenirii. La 24 de ani, deja bogat, Rhodes si-a scris primul testament n care lãsa averea sa “pentru stabilirea si promovarea unei societãti secrete [sublinierea noastrã] al cãrei scop real sã fie ntinderea guvernãrii britanice n toatã lumea … si sã stabileascã o putere asa de mare care sã fie capabilã sã facã orice rãzboi imposibil si sã promoveze interesele omenirii.” n cel de-al 7-lea testament al sãu si ultimul, Rhodes ajunsese la concluzia cã cel mai bun mijloc n acest scop este sã finanteze bursele Rhodes la Universitatea de la Oxford care sã adune tineri capabili de limbã englezã din toatã lumea si sã-i initieze si dedice scopului acestei Noi Ordini Mondiale a lui; dupã ce-a vorbit cu mpãratul Wilhelm al Germaniei, a inclus si tineri de limbã germanã. n acest ultim testament n-a mai mentionat societãtile secrete. Una din ele fusese deja nfiintatã n primãvara anului 1891. Seful ei era chiar Rhodes. Stead, Lordul Escher, Alfred Milner formau comitetul executiv. Lordul Balfour, Harry Johnston, Rothschild, Lordul Grey si altii erau un “cerc de initiati”, apoi venea un cerc exterior lor numit mai trziu de Milner al “Mesei Rotunde” (Quigley). Ivor Benson vede n aceastã societate secretã o ntrupare a ambitiei personale a unui om extrem de bogat dar si extrem de dotat, care a nhãmat la carul sãu idealismul ardent al intelectualilor tineri privati de religie canalizndu-le exaltarea misticã pe fãgasul acestui aparent altruism ateu. Dar n-a fost Rhodes cel care a inventat acest surogat de religie; n 1870, John Ruskin, primul profesor de Arte Plastice la Oxford, a propovãduit cu mare succes studentilor ideea cã englezilor le revine, fiind ei “o rasã ncã nedegeneratã”, misiunea de a conduce lumea si de a transforma Anglia din nou n “tronul regilor, o insulã cu sceptrul n mnã, izvorul luminii ntregii lumi, centrul pãcii; stãpna nvãtãturii si-a artelor, … adoratã pentru curajul ei iesit din comun, de a dori binele ntregii omeniri. … Anglia … trebuie sã formeze colonii oriunde ct mai repede, cu cei mai capabili si valorosi oameni ai ei, lund fiecare picior de pãmnt roditor dar nelucrat pe care-l calcã …” (discursul de inaugurare al lui Ruskin). ncã pe la jumãtatea acestui secol discipolii lui mai pãstrau fervoarea lor misionarã de a “construi raiul pe pãmnt, sub conducerea … mai ales a celor de limbã englezã” (Lionel Curtis la moartea Lordului Lothian, Washington, 1940).
Partea a doua a articolului, intitulatã “Noua Ordine Mondialã visatã de Rhodes nu e versiunea actualã”, ncepe prin a aminti cã despre Bill Clinton, care-a pus mna pe presedintia Statelor Unite desi n-a avut majoritatea voturilor, publicul stie cã este bursier Rhodes, dar publicul nu stie ct de departe este ideologia burselor Rhodes azi de intentiile extrem de strmbe dar si extrem de idealiste ale fondatorului lor. Cãci scopurile pentru care lucreazã azi reteaua de organizatii nfiintatã de Rhodes cu banii lui sunt diametral opuse scopurilor lui si-ale multora din succesorii lui. De aceea cnd Quigley si-a publicat monumentala lui istorie contemporanã Tragedy and Hope cartea a fost urgent retrasã din circulatie si cariera lui Quigley a fost zdrobitã, cãci dãduse n vileag prea multe.
Primul lucru pe care l-a realizat reteaua de organizatii nfiintatã de Rhodes cu scopul de a extinde imperiul britanic pentru a crea Noua Ordine Mondialã, a fost sã distrugã imperiul britanic. De aceea dacã americanii vor sã vadã cine dã directive presedintelui Clinton, primul lor presedinte instruit ca bursier Rhodes, trebuie sã priceapã schimbãrile care-au avut loc n jurul anului 1930.
De la nceput, conditia “de a pune stãpnire pe fiecare bucãticã de pãmnt roditor nevalorificat pe care calcã”, mbrãcatã n hainele frumoase ale propãsirii ntregii omeniri, a dat nastere unei nedrepte si extrem de sngeroase invazii militare britanice n Africa de Sud; si de la nceput, surogatul de religie prin care darwinismul si alte doctrine rationaliste au nlocuit religia crestinã si-au canalizat misticismul tinerilor idealisti pe fãgasul Noii Ordini Mondiale, a fost foarte apropiat de doctrina materialistã marxist-leninistã. Ambele doctrine promit raiul pe pãmnt si promoveazã principiul cã “scopul scuzã mijloacele”, orict de brutale, sngeroase si ticãloase ar fi aceste mijloace. n istoria omenirii, de obicei nu se considerau ca fiind ticãloase actiuni care aveau drept scop salvarea comunitãtii sau societãtii; dar acum ticãlosia si brutalitatea au nceput sã fie aplicate n interiorul comunitãtii mpotriva unor oameni care apartin aceleiasi societãti si aceluiasi grup si care au aceleasi interese. Discipolii doctrinei Rhodes argumentau cã scopul final fiind propãsirea ntregii omeniri, ticãlosia e justificatã, orict de mare ar fi. Astfel Alfred Milner n functia sa de nalt Comisar britanic a folosit cele mai josnice si murdare mijloace pentru a declansa rãzboiul burilor. Demisionnd din postul de comandant suprem al fortelor britanice din Africa de Sud, locotenentul-general William Butler a protestat mpotriva minciunilor transmise publicului britanic de cãtre Rhodes si acolitii lui pentru a-l atrage n rãzboiul care i-a deposedat pe buri de tara lor. J.A. Hobson scrie despre acel rãzboi: “Luptãm ca sã impunem o micã oligarhie internationalã de proprietari de mine si speculanti ca stãpni n Pretoria”. Pe acesti magnati financiari care nu erau englezi dar aveau aproape toti pasaport britanic, Rhodes n imensa lui vanitate si infatuare i vedea doar ca pe niste instrumente de-ale lui n construirea Noii Ordini Mondiale.
Rãzboiul burilor care se pretindea cã va dura cteva sãptãmni, a durat trei ani, a ucis 20.000 de soldati britanici si a trecut prin foc si sabie populatia civilã din Transvaal si Statul Liber al Oraniei, lãsnd fermele arse si pãmntul necultivat. Au murit mai multe femei si mai multi copii n lagãrele de concentrare britanice ale lui Horatio Kitchener dect soldati de ambele pãrti ale combatantilor; asa a nceput “raiul pe pãmnt” al Noii Ordini Mondiale; asa a fost Anglia “izvorul luminii ntregii lumi si centrul pãcii”. Si-asa primul rãzboi care trebuia sã inaugureze extinderea imperiului britanic pentru a cuprinde toatã omenirea sub mantia sa de binefaceri si pace, a inaugurat fãrmitarea si desfiintarea imperiului britanic.
Partea a treia a articolului, intitulatã “’Idealul’ original al lui Cecil Rhodes uzurpat de puteri oculte”, aratã cum tot atunci cnd avea loc rãzboiul burilor dus sub pretextul de a instaura pacea mondialã si-a propãsi toatã omenirea prin acapararea celor mai bogate mine din lume n minile unui mic grup de magnati, avea loc si nlocuirea oligarhiilor financiare care conduceau destinele nationale din interiorul fiecãrei natiuni printr-o oligarhie financiarã supranationalã care detine puterea politicã n toate tãrile dar nu este supusã guvernului nici unei tãri. Acest proces de nlocuire a culminat n 1930, cnd familiile de pionieri care au fondat Statele Unite ale Americii si-au detinut finantele acestei tãri de la nfiintarea ei au fost eliminate si nlocuite de la tronul puterii de pe Wall Street. Quigley aratã n Tragedy and Hope cum s-a desfãsurat lupta pe Wall Street care s-a terminat cu nfrngerea familiilor celor care-au fondat America, dar nu explicã motivele acestei lupte si nfrngeri.
Cu sosirea bursierilor americani Rhodes, operatiile Mesei Rotunde si ale organizatiilor-fiice s-au extins si-n America. Multi milionari si oameni influenti americani (ca de ex. Andrew Carnegie) au fost captati de ideea reunificãrii Marii Britanii cu Statele Unite si s-au nrolat ntr-o miscare numitã Union Now (Unirea Acum). Si acestia doreau sã construiascã raiul pe pãmnt si sã asigure pacea-n lume sub aripa ocrotitoare anglo-saxonã. Dupã primul rãzboi mondial reteaua de organizatii a lui Rhodes s-a extins: s-a nfiintat Institutul Regal pentru Afaceri Internationale care sã slujeascã drept paravan grupurilor Mesei Rotunde. Acest institut-paravan a primit la New York titlul de Consiliul Afacerilor Externe (The Council for Foreign Relations, CFR). Scopul ambelor este sã promoveze ideea “idealului unei singure natiuni pe tot globul”, sã infiltreze acolitii lor n cele mai nalte functii n companii, bãnci, guverne, partide politice si universitãti si sã planteze bursieri Rhodes bine ndoctrinati peste tot unde pot promova ideea Noii Ordini Mondiale. Este de datoria fiecãrui bursier Rhodes sã implanteze altii peste tot, n administratia si guvernul american, la CIA (Central Intelligence Agency, serviciul de contraspionaj american), la ministerul de rãzboi, la Casa Albã. Astfel s-au succedat generatiile de bursieri Rhodes una alteia n pozitiile-cheie ale Statelor Unite, cãci de pe vremea cnd a devenit presedinte Franklin D. Roosevelt aceste pozitii au fost ocupate mai ales de oameni proveniti de la Consiliul Afacerilor Externe. La fondarea Natiunilor Unite n 1945 la San Francisco, 47 din membrii delegatiei americane proveneau de la acest Consiliu; timp de 38 de ani, pnã n 1972, fiecare Secretar de Stat american, inclusiv Henry Kissinger, provenea de la acest Consiliu, cu exceptia a trei. Acest Consiliu a dat nastere unui numãr de organizatii-fiice, de exemplu Institutul Pentru Relatii n Pacific, a cãrui realizare a fost izgonirea nationalistilor cu Ciang Kai-sek din China si instaurarea comunismului acolo cu Mao Tse-tung.
Alte organizatii care au apãrut dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, desi nu se declarã pe fatã cã sunt afiliate la Masa Rotundã, conlucreazã n acelasi scop de a instaura Noua Ordine Mondialã prin distrugerea suveranitãtii nationale a popoarelor: astfel sunt grupul Bilderberger, numit astfel dupã hotelul unde se ntruneste si grupul Comisiei Trilaterale (America, Europa, Japonia). Activitãtile de “promovare a pãcii n lume” a acestor grupuri includ mentinerea masacrelor n Bosnia, de exemplu, prin “planurile de pace” pe care le aplicã.
Pentru a ntelege Noua Ordine Mondialã trebuie sã identificãm grupul care finanteazã politica, detine mass-media, numeste profesorii si administratorii la universitãti si detine editurile, n America. Quigley aratã n detaliu cum a crescut reteaua anglo-americanã de organizatii care formeazã azi guvernul din umbrã si care azi distruge guvernele nationale pentru a instaura Noua Ordine Mondialã, dar nu aratã (probabil intentionat) cum s-a schimbat componenta oligarhiei financiare care formeazã acest guvern. El descrie grupul oligarhic de protestanti albi de origine anglo-saxonã (WASP, white protestant Anglo-Saxon), fondatorii finantelor Americii, ca o clasã stãpnitoare unitã n telul de a se constitui ntr-un “sistem mondial de control financiar detinut de persoane particulare care sã stãpneascã sistemul politic al fiecãrei tãri si economia ntregii lumi.” Din 1880 pnã n 1930, aceastã retea anglo-americanã de organizatii a fost complet dominatã de J.P. Morgan; dupã 1930, puterea le-a fost smulsã lui si acolitilor lui de cãtre un alt grup, un grup de magnati financiari internationali nelegati de nici o tarã si de nici o natiune, care nu fac parte din natiunea n care locuiesc. Dar ambele grupuri si cel national deposedat n frunte cu J.P. Morgan si cel al magnatilor internationali, sunt identice n ceea ce priveste mrsãvia si cinismul mijloacelor pe care le folosesc pentru a stãpni lumea si ambele grupuri au vãzut imediat ct de util le e marxismul/comunismul n scopul distrugerii structurilor nationale si-a nrobirii economice si politice a popoarelor. Ambele grupuri argumenteazã cã nemaiexistnd natiuni si armate nationale, nimeni nu va putea lupta si cei nedisciplinati vor fi imediat pedepsiti [citeste “exterminati”] de armatele centrului supranational. Ambele grupuri au finantat revolutia bolsevicã din Rusia si-au mentinut bolsevismul la putere tot timpul.
Ultima parte a articolului, intitulatã “Se aliniazã ostile n lupta pentru adevãr”, aratã cum grupul magnatilor nationali americani cu Morgan n frunte si-a pierdut suprematia si nu mai numeste azi profesorii la Columbia (universitate nfiintatã de el chiar), Harvard, Yale, sau Princeton. Momentul n care Morgan n-a mai putut face numiri la propria lui universitate a fost momentul de cotiturã. Aceastã trecere a puterii n minile noilor stãpni s-a fãcut cu metodele folosite peste tot n viata publicã americanã: finantarea partidelor politice si manipularea opiniei publice prin mijloacele de spãlarea creierului maselor (ziarele, revistele, televiziunea, radioul, filmele si cãrtile). Reteaua anglo-americanã de organizatii izvorte din Masa Rotundã n-a fost desfiintatã; a fost preluatã, a trecut sub stãpnirea noii oligarhii financiare internationale, cu toate apanajele ei, imaginea pe care-o avea n ochii publicului, respectabilitatea istoricã, pretinsul idealism, misticismul ateu — si binenteles, cu toate fondurile ei. Din 1930 ncoace sngele popoarelor nu s-a mai vãrsat pentru a extinde imperiul britanic care sã instaureze raiul pe pãmnt sub egida lui, ci pentru a extinde suprematia acestei oligarhii, palid reprezentate prin paravanul Organizatiei Natiunilor Unite. Dar si sub noii conducãtori, ca si sub cei vechi, alianta finantelor cu intelectualitatea n aceastã retea de organizatii care lucreazã pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale mpinge tot mai mult civilizatia occidentalã spre prãpastie. Si faptul cã metodele si scopurile lor sunt aceleasi face ca disparitia unei oligarhii din vrful piramidei puterii si aparitia alteia sã nu fie observate de marele public. Rezultatul nsã e vizibil: azi destinele politice si economice ale Statelor Unite ale Americii sunt n minile unora care nu sunt americani n sentimente, interese si ambitii.
Idealurile burselor Rhodes sunt ncã folosite pentru prostirea marelui public n America; si presedintele nostru actual, Bill Clinton, acest bursier Rhodes, executã constiincios ordinele pe care i le transmite reteaua de organizatii izvorte originar din mintea lui Rhodes.
Cnd si-au pierdut puterea, magnatii finantelor nationale n-au dispãrut de pe fata pãmntului ci au devenit supusi noilor magnati internationali si-au fost atrasi n orbita lor, de unde nu se pot detasa cãci sunt legati strns prin interesele lor financiare (si altele n-au). Conspiratia Noii Ordini Mondiale a fãcut pasi gigantici nainte n ultimii ctiva ani. n acest progres nu trebuie scãpatã din vedere importanta factorului sionist: cãci la vrful piramidei puterii magnatii anglo-saxoni au fost nlocuiti de cãtre sefii imperialismului sionist care a nlocuit imperialismul anglo-saxon originar al lui Rhodes. Acest imperialism sionist si vede mplinirea nationalã prin desfiintarea tuturor celorlalte natiuni si instaurarea unui guvern mondial unic sub stãpnirea sa. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza dacã natiunile occidentale n-ar fi acceptat vicierea structurii lor statale prin crearea de monedã fãrã acoperire, prin ndatorarea guvernului national cãtre bãnci particulare cheltuind mai mult dect i este venitul si prin asezarea economiei tãrilor pe baza celei mai imorale cãmãtãrii. Aceastã viciere a dus la coruptia generalizatã n aparatul de stat si la eliminarea oricãror norme de eticã si moralã.
Ritmul degradãrii statelor occidentale a fost mult accelerat dupã 1939, dupã victoria imperialismului sionist prin cel de-al doilea rãzboi mondial. Dar promotorii Noii Ordini Mondiale stiu bine cã trebuie mai nti sã rãpeascã popoarelor europene ultimul rest de suveranitate nationalã, obligndu-le sã intre ntr-o “Nouã Europã” care sã le nrobeascã si mpiedecndu-le de a se uni ntr-o Europã n care sã-si pãstreze suveranitatea nationalã. La fel ca si-n Statele Unite ale Americii, si-n Europa popoarele vor sã-si pãstreze drepturile, iar oligarhia conducãtoare vrea sã le despoaie de ele; aceeasi prãpastie se cascã ntre popor si oligarhia conducãtoare slujitã de-un aparat de stat corupt n Europa ca si-n America. Din ce n ce mai mult, masele cu creierul spãlat de mai bine de-un secol se trezesc ca sã vadã cum aparatul de mentinere si aplicare a legii a devenit fãptasul celor mai multe si mai mari fãrãdelegi. Si n creierul spãlat de peste un secol al maselor a nceput sã ncolteascã rezistenta la abuzul aparatului de stat. Si unii au nceput chiar sã aibã ndoieli cu privire la veracitatea oceanului de propagandã mincinoasã care ocupã absolut toate tipãriturile si enunturile mass-mediei si stabilimentului.
Viitorul omenirii depinde de ce se-ntmplã azi n Europa, unde au nceput sã se nfrunte douã tabere: ntr-una se aflã concentratã puterea agresivã a banului, iar n cealaltã se ridicã firea omeneascã ultragiatã, care-a-nceput sã-si spunã cuvntul.
Dreptul de autor exclusiv pentru The Spotlight pentru ultimele douã pãrti ale articolului i revine vãduvei Joan Benson.

http://sitadeasa.wordpress.com

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *