Notă rapcea.ro: am primit pe e-mail de la un cititor ce se semnează cu pseudonimul Intenselight, un material bine documentat pe subiectul MISA – Yoga – Gegorian Bivolaru. Prezint mai jos materialul respectiv, cu unele mici corecturi.

Nu cu mult timp în urmă, în publicaţia „Times of India” se anunţa faptul că India a realizat o bază de date în care sunt descrise aproape 1300 de posturi din practica yoga, in scopul prevenirii exploatării acestora de către cei care pot încerca să le patenteze, în interes pur comercial. (http://articles.timesofindia.indiatimes.com/2011-04-20/india/29450889_1_patent-applications-tkdl-traditional-knowledge-digital-library )Evident că orice om cu bun simţ se va întreba: cine poate să fie atât de tupeist încât sa încerce să patenteze nişte posturi din Hatha Yoga, când este la mintea cocoşului că acestea aparţin patrimoniului indian şi mai ales universal?
Din păcate însă, au apărut deja la nivel internaţional astfel de încercări, una dintre ele desfășurându-se chiar la noi în ţară! Despre cine este vorba? Evident, despre Gregorian Bivolaru, liderul grupării MISA  (in prezent având numele de Magnus Aurlson) Născut într-o sat obscur din apropierea Bucureştiului, fără a avea nici un fel de maestru in spate care să îl fi iniţiat in tainele practicilor tantrice, Gregorian Bivolaru a învăţat tantra singur, din cărţile de popularizare, apărute pe piaţa internaţională. Cel puţin aşa crede el, într-un mod cutremurător de naiv, ignorând complet o tradiţie de mii de ani, cu reguli de transmisie a învățăturilor foarte stricte, si a cărei secrete sunt în continuare păstrate cu străşnicie. Explicaţia puerilă oferită discipolilor pentru autoproclamarea sa drept maestru tantric a fost aceea că “îşi aminteşte” pe deplin nişte vieţi anterioare trăite in Tibet, unde a activat ca un mare maestru tantric, înconjurat de o mulțime de discipoli. (aceasta a fost versiunea pe care a oferit-o în cadrul unei conferințe a mişcării, ţinută la Herculane). Explicaţia a fost înghiţită pe nemestecate de românii naivi, dornici de lansarea in Absolut. Aceştia aveau însă o scuza.. Există un precedent! Bivolaru nu este primul român care s-a apucat să practice “tantra” fără a avea un maestru. Să nu uitam de Mircea Eliade, care in peregrinajul lui în India, s-a lansat in “absolutul” practicilor tantrice realizate fără îndrumarea, pe la spatele lui Shivananda, de capul lui, așa că urmașii lui de ce ar fi mai prejos?  Dar mai bine sa îl lăsam chiar pe Eliade să îşi povestească păţania: (extras din Memoriile lui Eliade, vol.1)
In preajma Crăciunului, sosise în Svarga-ashram o violoncelistă din Johannesburg. Swami Shivanandaa luat-o sub protecţia lui şi, spre mirarea tuturor, i s-a îngăduit să locuiască în casa pe care şi-o clădiseo maharani, chiar pe malul Gangelui. Jenny părăsise pentru totdeauna Johannesburgul şi muzica,pentru a căuta „absolutul” în India. Îmbrăcase o sari simplă, albă şi medita pe terasă sau îl asculta peShivananda explicîndu-i rudimentele filozofiei Vendanta. O indiană bătrână din Hardwăr îiîmprumutase un patefon şi câteva plăci. Uneori, serile, Swami Shivananda şi cu mine veneam săascultăm Simfonia neterminată, şi Jenny ne oferea o ceaşcă de cacao.Aveam atâtea lucruri de făcut, încât o vedeam destul de rar. Lunile de iarnă au trecut repede.Rămâneam aproape tot timpul închis în kutiar-ul  meu, lucrînd — iar nopţile scriam ultimele capitoledin Lumina ce se stinge. Aşteptam primăvara ca să pot pleca spre Badrînăth. Şi, pe nesimţite, m-amtrezit, fără să vreau, implicat într-o nouă dramă. Fiind singurul european tânăr din tot ashram-ul, Jenny se îndrăgostise de mine. Când am înţeles asta, i-am mărturisit că ultimul lucru la care m-aş gândi, mai ales într-o sihăstrie himalayană, ar fi o aventură amoroasă.Credeam că rămăsesem bine înţeleşi, dar destinul hotărâse altfel. Swami Shivananda plecase la Benares şi Jenny m-a rugat să continuu eu lecţiile despre Vedanta. I-am răspuns că n-o pot face; pe de o parte, n-aveam timp; pe de altă parte, Vedanta nu mă pasiona. I-am explicat de ce. I-am vorbit despre Samkhya-yoga, despre teza mea, despre tantrism, adăugind că yoga tantrică mă interesează îndeosebi, dar fără să intru în amănunte. Venită în India să caute „absolutul”, Jenny nu s-a lăsat abătută de rezerva şi indiferenţa mea. Discret, dar cu multă dibăcie, reuşea să mă antreneze în discuţii din care afla întotdeauna ceva mai mult despre ritualurile tantrice. Continua să mă invite la ceaşca de cacao pe terasă şi, deşi refuzam de câte ori puteam, tot acceptam să mă duc s-o văd o dată, de două ori pe săptămână.O dată, i-am făgăduit că vin, şi am uitat. Pe seară, am auzit bătăi timide în uşa kutiar-ului meu.Îmbujorată, stânjenită, cu lacrimile în ochi, Jenny mi-a mărturisit că mă aşteptase toată după-amiaza,iar în cele din urmă izbucnise în plâns, văzându-se umilită şi dispreţuită. M-am scuzat cât am putut,dar, pentru că o vedeam atât de abătută, i-am spus că voi veni, mai târziu, să ascultăm împreună PeerGynt.Am înţeles, mai târziu, cum un amănunt oarecare, o întâmplare fără nici o semnificaţie aparentă, îţipoate schimba radical viaţa, împingându-te pe un drum care, doar cu puţine ceasuri mai înainte, ţi sepărea indiferent sau improbabil. Viaţa mea în India ar fi fost alta dacă, în acea seară de februarie, num-aş fi dus s-o văd pe Jenny. De cum am intrat, am simţit că se schimbase ceva — în văzduhulcamerei vaste şi albe, cu ferestrele spre Gange, în chipul şi purtarea lui Jenny. Nu era numai faptul căpentru întâia oară îşi fardase buzele şi îmbrăcase o sari de mătase transparentă. Era mai alespresentimentul că mă aştepta o încercare grea şi că această încercare e de ordin „iniţiatic”, adică de ea depinde o împlinire ulterioară sau un lamentabil eşec. În ceasul care trecuse de când o descoperisem plânsă şi umilită, la uşa kutiar-ului meu, Jenny se transformase total. Prin ce miracol regăsise misterul propriului ei corp şi dobândise gravitatea aproape rituală a vocii, lumina secretă a privirilor — n-am înţeles niciodată. Dar de această Jenny nu-mi mai era milă. Aproape că mi-era frică. În locul blondei, timidei îndrăgostite care mă plictisea şi mă încurca, apăruse o fiinţă a cărei simplăprezenţă provoca o confruntare cu mine însumi. Simţeam că, orice drum aş fi ales, nu voi mai puteareintegra seninătatea şi plenitudinea pe care le cucerisem cu atâtea eforturi în ultimele cinci luni. Dacă m-aş fi retras îndată în kutiar-ul meu, mi-aş fi spus că mi-a fost frică de prima ispită reală care-miieşise în cale, şi m-aş fi simţit umilit pentru tot restul vieţii. Dacă aş fi acceptat ceea ce mi se păreainevitabil, şederea mea în ashram ar fi devenit ridicolă şi umilitoare.Ca de atâtea alte ori în viaţă, soluţia se afla între cele două alternative. Într-adevăr, când, după ce-miadusese ceaşca de cacao, Jenny m-a întrebat dacă am văzut vreodată o nayika în carne şi oase, amînţeles. Sensul atmosferei rituale care mă tulburase de cum intrasem în odaie acesta era: fără să-mi dau seama, Jenny întrupase o nayika, partenera consacrată în anumite ceremoniale tantrice. I-am răspuns că, nefiind iniţiat, n-am putut vedea o nayika în nuditatea ei rituală. „Am putea să ne iniţiemîmpreună?” m-a întrebat Jenny. „E imposibil, fără un guru”, i-am răspuns. „Am putea să-l căutăm, astăruit Jenny. Iar până arunci…”Ştiam ce vrea să spună. Până ce vom găsi un guru (dar eu ştiam mai dinainte că nu-l vom găsi în acestashram), am putea încerca ritualele preliminare, de care-i vorbisem odată. Dar şi asemenea ritualepreliminare implicau o seamă de riscuri. Îmi era totuşi peste putinţă să nu le înfrunt.De-atunci, veneam târziu, după miezul nopţii, şi mă reîntorceam în kutiar-ul meu un ceas înainte dezori. Izbutisem să-mi păstrez luciditatea şi stăpânirea de sine nu numai în „ritualele preliminare”, ci şiîn tot ce-a urmat. Jenny era uluită, iar eu simţeam că sunt pe cale să devin un alt om. Dormeam uneorinumai două-trei ceasuri şi nu eram obosit. Lucram tot timpul şi lucram mai bine ca niciodată. Amînţeles atunci temeiul acelei orgolioase beatitudini pe care o proclamă unii asceţi, meşteri în Haţhayoga.Am înţeles şi cauza pentru care anumiţi yoghini se socotesc asemenea zeilor, dacă nu chiarsuperiori lor, şi vorbesc despre transmutarea şi chiar nemurirea trupului.În martie, întorcându-mă o dată în zori, l-am găsit pe vecinul meu naga așteptându-mă pe prispă. „Ştiude unde vi” mi-a spus el îndată ce-am intrat împreună în kutiar. „Crezi că te poţi compara cu Maha Bhairava.. Dar ai destulă virya (energie) ca să înaintezi pe drumul acesta?Oamenii din ziua de astăzi sunt impuri şi slăbănogi. Foarte curând ai să simţi o fierbinţeală puternică în creştetul capului. Să ştii atunci că nu mai ai mult. Mai bine, opreşte-te înainte…”Vorbise cât putuse mai clar, utilizând propoziţii întregi în sanscrită, ca să-l pot înţelege. Îl înţelesesem.„Dar dacă voi găsi un guru?” l-am întrebat. „Ai avut deja un guru”, mi-a spus zâmbind. Apoi, m-asalutat ducându-și palmele la frunte şi s-a retras în coliba lui.Nu m-am mai culcat. Am rămas câteva ceasuri nemişcat, lângă perete, acolo unde învăţasem primelepoziţii yoghice şi mă deprinsesem să-mi ritmez respiraţia, concentrându-mă asupra unui singur obiectmental. Încet, încet, am început să înţeleg. Pentru a doua oară în mai puţin de un an, mă lăsasempăcălit de propria mea imaginaţie; în termeni indieni, de nălucirile urzite de maya. Înţelesesem greşitafecţiunea pe care mi-o arătase familia Dasgupta şi mă lăsasem orbit de o pasiune pe care, dacă mi-aşfi păstrat luciditatea, aş fi putut-o evita. Tocmai acum, când mi se părea că mă „deşteptasem”, căzusem pradă celei dintâi ispite magice pe care neodihnita maya mi-o scosese în cale. Într-adevăr,    n-o iubeam pe Jenny şi nici măcar nu eram atras trupeşte de ea. Şi totuşi, acceptasem să-i cunosc corpul în chip „magic”, adică lucid şi detaşat, aşa cum numai un „iniţiat” îşi poate îngădui s-o facă — şi eu ştiam bine că nu există iniţiere fără guru. Mă lăsasem antrenat într-un „joc magic” fără sens şi, aşa cum mi-o anunţase naga, extrem de primejdios.De data aceasta, o fată tânără întrupase o taină pe care nu ştiusem s-o descifrez. Şi, încă o dată,ignoranţa sau nepriceperea mea îmi închisese încă un drum către „India”, cu care voiam să măidentific. Ratasem „adoptarea” mea de către Dasgupta, şi deci India „istorică”. Iar acum, în urmă,îndată după plecarea lui Swami Shivananda, pierdusem şi şansa de a mă integra Indiei „eterne”,transistorice. Nu mai aveam dreptul să rămân în acest ashram. Va trebui să iau totul de la început, maitârziu, în alt ashram. Dar, deocamdată, trebuia să plec, şi imediat.”

După cum se poate observa, Eliade si-a recunoscut greşeala, (aceea de a se fi apucat de practici sexuale tantrice fără a avea un ghid), acesta fiind de altfel şi motivul pentru care a părăsit în grabă ashramul lui Shivananda, cu coada intre picioare. E adevărat că a făcut asta doar după ce vecinul lui – un naga -, i-a atras atenția. Si sa nu uităm că era vorba despre Eliade! Un gigant al culturii, care vorbea perfect sanscrita, (deci era capabil să citească tantrele in original) si care învățase yoga de la însuși Dasgupta si Swami Shivananda!Însă atunci erau cu totul alte vremuri! În prezent, chiar şi când lui Gregorian Bivolaru i se atrage atenția în modul cel mai direct, el  îşi continua fără nici o jenă cariera de “maestru tantric” autoproclamat, deoarece (consideră el) presupusa lui existenţă anterioară ca maestru tantric înTibet, îi permite acest lucru! Există însă o mica problemă. În primul rând, în tradiţia tantrică care a supraviețuit cel mai bine până în prezent (cea tibetană) există un principiu foarte simplu: chiar dacă un copil este recunoscut drept  a fi încarnarea unui maestru tantric anterior („tulku”), lui nu i se permite să predea absolut nimic până ce nu va trece din nou prin toată educaţia monastică  necesară formării unui lama. Aceasta înseamnă de obicei un minim de 15-20 de ani de studiu si practică într-o mănăstire şi un minim de 3 ani de retragere meditativă. Daca el nu este dispus sa treacă din nou prin tot acest proces, atunci este total ignorat. Într-un cuvânt, nu i se va permite niciodată să îşi reia din nou vechea poziţie, chiar dacă amintirile lui sunt perfecte! Aşa stau lucrurile chiar si cu Dalai Lama şi cu Karmapa! În cazul lui Gregorian Bivolaru, bineînțeles acest proces nu a fost necesar. Dintr-un motiv foarte simplu: românii sunt foarte uşor de prostit..În această situaţie se naşte o întrebare logică: daca Gregorian Bivolaru își aduce aminte atât de bine de vechea sa existenţă de maestru tantric în Tibet încât consideră că nu mai este necesar sa treacă prin tot procesul tradiţional de educaţie (reamintire), poate să ne demonstreze măcar cât de bine stăpâneşte limba tibetană? Căci din moment ce îşi amintește atât de bine extrem de complexul sistem tantric, cine ar putea crede că a uitat limba tibetană? Însă nimeni până acum nu l-a supus vreodată unui banal test de limbă tibetană. Unii vor protesta, zicând că ar fi neobişnuit să i se ceară să demonstreze că ştie limba tibetană! Însă aici putem veni cu un precedent! Cazul celebrului  Lobsang Rampa, falsul lama tibetan, pe numele lui adevărat Cyril Hoskin, scriitorul englez care a publicat o serie de lucrări despre “misterele” Tibetului. Cyril Hoskin pretindea că este de fapt un lama tibetan a cărui suflet a transmigrat în corpul unui englez (după moarte evident..). Astfel (explica el naivilor) a fost capabil sa scrie volume întregi despre Tibet, budism, etc, fără ca măcar să fi pus vreodată piciorul in Tibet..Bineînțeles ca Cyril Hoskin a fost rapid deconspirat si acuzat de fraudă de către cei mai mari tibetologi ai vremii. Celebrul alpinist si tibetolog Heinrich Harrer l-a considerat din start un escroc. La fel si celebrul tibetolog David Snellgrove, care a afirmat: „Este vorba despre  un mare impostor, care ar trebui sa fie deconspirat deoarece astfel de oameni pot fi periculoși”. (David Snellgrove este cel care a tradus pentru prima data celebra Hevajra Tantra în engleza; http://en.wikipedia.org/wiki/David_Snellgrove). Un alt orientalist de renume, John Morris, a scris despre Lobsang Rampa: “Părerea mea este că autorul este un fel de psihopat care trăiește o existenţă nevrotică, rod al propriei imaginații. Probabil ca s-a convins pe el însuși că tot aceste nonsens ocult este adevărat..” Hugh Richardson (care a trăit în Lhasa între anii 1930-1940, şi care vorbea perfect limba tibetană) a declarat  şi el în legătura cu lucrările lui Lobsang Rampa: „Este vorba despre niște falsuri, încropite din lucrările apărute in domeniu (plagiat) si ornamentate cu multă imaginație”. La fel a fost considerat şi de către Chen Chi Chang, (care a predat tantra tibetana la Nanking University) si de către întreaga comunitate tibetană.
Bineînțeles că atunci când i s-a cerut sa demonstreze cunoașterea limbii tibetane, Cyril Hoskin  (alias Lobsang Rampa) a dat bir cu fugiții, venind cu o scuză jenantă. A explicat că, într-un anumit context al vieții lui, şi-a impus „un blocaj hipnotic complet asupra cunoașterii limbii tibetane” si de atunci nu si-a mai revenit niciodată. Ce convenabil! Bineînțeles ca acest lucru nu l-a împiedicat pe Cyril Hoskin să publice 14 volume despre Tibet, volume citite pe nerăsuflate de amatorii in domeniu, atât de dornici de evadarea din banalul cotidian. Inclusiv de către cei de la MISA !
Exact la fel stau lucrurile (din păcate) şi cu compatriotul nostru, auto-proclamatul maestru tantric Gregorian Bivolaru: acesta nu cunoaște deloc limba tibetană (dacă o cunoaşte îl aşteptăm să iasă în faţă şi să demonstreze acest lucru), nu a trecut niciodată prin fazele de educaţie prin care trebuie să treacă un tulku şi nu a fost niciodată recunoscut drept autentic de către nici un maestru, de pe nici o linie a budismului tantric tibetan, (deşi predă in continuare, în cadrul Misa, o serie de practici specifice budismului tantric tibetan  – un gen de pseudo Phowa de creaţie proprie, copiată din lucrările lui Walter Evans-Wentz  condimentată cu niște noţiuni de bază din Kalachakra, etc). De asemenea, MISA şi toate filialele ei internaţionale au fost excluse din Federaţia Internaţională de Yoga şi din Alianţa Europeană de Yoga (pe motivul că de fapt în spatele lor se ascunde o afacere sexuală).

Mai nou, ”școala” de yoga a ”maestrului” Gregorian Bivolaru încearcă să ”vândă castraveți grădinarului” cum spune o vorbă din popor, trimițând ”instructori de yoga” să deschidă cursuri de yoga în patria Yogăi, India. Interesant este că, fiind întrebați la Federația de Yoga de pe ce linie spirituală provin, aceștia declară că ei fac parte din școala yoghină Maha Sidhha Yoga, tocmai în ideea că această școală excepțională a dispărut de multă vreme din India (ultimul mare maestru al acestei școli a murit în urmă cu peste 100 de ani), deci nu are nimeni cum să le verifice descendența spirituală. Ceea ce nu știu acești inconștienți este faptul că în India există încă școlile tantrice ”concurente” vechii linii a mahasidhhas-ilor, iar acestea se concurau deseori în dezbateri teoretice și practice pe tema realizărilor yoghine, sidhhi-urile (puterile paranormale yoghine) trebuind DEMONSTRATE EFECTIV, iar nu afirmate din gură.

Un ultim astfel de pretins ”inițiat” european care a îndrăznit să își afirme – într-un cerc de maeștrii ai unor școli tantrice ( la ultima Maha Kumba Mela) falsa descendență spirituală dintr-o școală tantrică, a murit înnecat în Gange, la proba practică de demonstrare a sidhhi-urilor (puterilor paranormale), ceilalți yoghini din școlile concurente încărcându-i hainele cu pietre și aruncându-l în apă, pentru a le demonstra controlul asupra energiilor apei !

In plus, se știe deja că celebrele cursuri “scrise” de Gregorian Bivolaru, sunt nişte banale acte de plagiat. La originea lor stau lucrările francezului Andre Van Lysebeth, celebrele lucrări de yoga scrise de Swami Satyananda, de la Bihar School of Yoga, si alţi câţiva autori destul de cunoscuţi. Nu am sa intru acum în amânunte în aceasta privință. Poate pe viitor  voi selecta  odată, în mod aleatoriu, câteva cursuri MISA, si voi demonstra negru pe alb in ce hal s-a putut plagia, deoarece adevărul trebuie cunoscut. Cei de la Misa ar trebui să știe în cele din urmă, cine sunt cu adevărat autorii cursurilor de yoga de la MISA. Ei confundă încă traducătorii cu autorii. Uneori traducerile au fost făcute greșit sau lucrările de unde au fost traduse au fost trunchiate și ”adaptate” după bunul plac sau neatenția lui Gregorian Bivolaru (cea mai gravă și mai periculoasă greșeală fiind cea de la cursurile despre bazele pranayama-ei – exercițiile de respirație yoghină – dar despre asta poate cu altă ocazie). Despre altceva vroiam sa atrag atenția în acest articol. În copiatul lui cu nerușinare din lucrările de yoga apărute peste hotare, Gregorian Bivolaru a copiat uneori (din greșeală, evident) inclusiv simbolurile de copyright din lucrările originale! Si am sa aduc aici şi un exemplu: cursul de yoga de anul 8, cursul 5. La pagina 2 a acestui curs, există o imagine în care se prezintă modul de execuție al celebrei Maha Vedha Mudra.


Ei bine, daca ne uităm în lucrarea „Hatha Yoga Paradipika: The light on Hatha Yoga” apărută în cadrul „Bihar School of Yoga” sub coordonarea celebrului Swami Satyananda, descoperim la pagina 334 o imagine identică cu cea din cursul 5, anul 8, din cadrul Misa.

Mai jos am pus ambele imagini una lângă cealaltă, pentru a se vedea mai clar  despre ce este vorba. In stânga avem imaginea extrasă din cursurile Misa, iar in dreapta imaginea din textul original al lui Swami Satyananda, imaginea sursă.



Daca ne uitam acum mai cu atenție la imaginea din lucrarea lui Swami Satyananda, vedem că în colţul din dreapta jos a celor 2 desene, se văd clar inițialele: BSY ©, adică simbolul de copyright; BSY fiind prescurtarea de la Bihar School of Yoga, iar  ©  fiind prescurtarea clasica de la copyright (drepturi de autor):

Ei bine, surpriză! Dacă ne uităm cu atenție la imaginea din cursurile Misa, descoperim că deși Gregorian Bivolaru a modificat puțin în Photoshop imaginea originală (liniile punctate au devenit continue), el a uitat totuşi să şteargă simbolurile de copyright din lucrarea originală! Mai exact, in imaginile din cursul MISA, se pot observa încă iniţialele BSY ©!  Mai jos aveți imaginile mărite, pentru a le putea compara mai ușor.

Le recomand celor de la Misa sa ia pur si simplu cursul 5 din anul 8, să ia o lupă şi să  se uite cu atenție la imaginile de pe pagina 2: vor vedea iniţialele BSY © mult mai bine decât se poate observa în aceste imagini scanate. Si apoi sa cumpere dacă doresc (daca nu mă cred pe cuvânt) lucrarea originală, scrisă de Swami Satyananda, şi să se convingă singuri de adevărul celor spuse aici.
Ceea ce este şi mai incredibil este ca Gregorian Bivolaru a încercat deja (nu ştiu dacă a şi reuşit) să îşi înregistreze la OSIM aceste cursuri! Şi ne mai mirăm oare că indienii încearcă să îşi apere patrimoniul yoghin de rechinii care apar de pretutindeni!?

Intenselight

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *