27 iunie 2011 – comemorări evreiești la Iași. Adevărul despre pogromul de la Iași

Astăzi și mâine, Iașul găzduiește manifestările comemorative ale unor organizații evreiești specializate mai degrabă în exploatarea suferinței evreiești decât în scoaterea la lumină a adevărului istoric și cauzalităților ce au condus la represiunile împotriva evreilor.

http://www.islive.ro/manifestare-70-de-ani-de-la-pogromul-din-iasi-27-28-iunie-2011

În această dezbatere, două lucruri sunt importante: din ce motive au fost omorâți acei evrei, și cine sunt cei vinovați de uciderea lor.

Evident, nimic nu scuză asasinarea în masă a unor oameni, a căror suferință înțelegem să o împărtășim. Totuși, adevărul istoric trebuie scos la lumină, căci nu există niciodată efect fără cauză.

Considerăm că în egală măsură trebuie evidențiat aportul populației evreiești la instaurarea comunismului în România, cu asumarea responsabilității comunității evreiești pentru crimele comunismului.

Dacă în urma bombardamentelor sovietice asupra Iașului au murit români, părinții și bunicii noștri, iar o parte din vină au purtat-o unii din evreii uciși în pogromul de la Iași, agenți comuniști care au pacxtizat cu inamicul sovietic, semnalizând noaptea pozițiile unor imobile, cu lanterne, pentru a ușura bombardarea acestora, acest lucru trebuie recunoscut și acceptat de comunitatea evreiască.

SUFERINȚA ROMÂNEASCĂ ESTE LA FEL DE DUREROASĂ CA ȘI CEA EVREIASCĂ !

Ion Coja: „Adevărul despre Pogromul de la Iași, iunie 1941 așa cum l-a cunoscut dr. Epifanie E. Cozărescu“

Prima mărturie:

Mult Stimate Domnule profesor Ion Coja,

Încântat și onorat de faptul că ați binevoit a citi volumul meu de proză scurtă intitulat „Paramedicalia” – ceea ce vrea să însemne  „însemnări  din timpul vieții mele ca medic”. Cu alte cuvinte, sunt evocate momente  din viața mea de medic,  „trăite  și nu „născocite”…

Printre acestea și problemele evreilor din Moldova – unde am conviețuit și eu cu dânșii. Deci nu pe temă principală, ci colaterală, întrucât eu aveam alte preocupări. Totuși voi încerca să lămuresc  nițel și problema lor. O fac oarecum obligat  întrucât  oprobiul ce ni se aruncă în sarcină, în realitate este străin de ceea ce s-ar putea numi „holocaust”, cumva  amărându-ne sufletul, fiind depărtat de adevăr.

Dacă  la noi în Moldova evreii au suferit în vremea aceea anumite vexațiuni, în majoritatea lor acestea nu au fost provocate de noi, de populația românescă, ci de trupele  SS (fasciste) germane, aflate atunci pe teritoriul nostru! Este purul adevăr pe care îl susțin cu convingere.

Pe atunci, în toamna anului 1940, așa cum am arătat în unele capitole din Paramedicalia mea,  eu nefiind  aderent atunci  la ideile pro sau anti-fasciste din țara noastră, (Totul Pentru Țară, Legiunea Arhanghelului Mihail, LAN C, cuziștii), n-am participat la realizarea idealurilor lor. După cum se observă din capitolele mele din carte: “Dureroasa părăsire a Cernăuților – 1940” – pg. 3 -8, “Munca și viața în spitalul „Caritatea” (prolog la holocaustul nazist și al trenului morții) – pg. 17 – 24, „ Viorica Agarici – mit și adevăr  în problema „Trenului morții” pg. 25 – 29,  „Tristele peripeții ale retragerii noastre din Moldova – 1944” – pg. 30-38, atât am văzut  și  sintetizat și nimic altceva, oricum din cele relatate cu curaj și responsabilitate, reies gravele probleme și excese sângeroase petrecute la Iași în iunie 1941 la începutul războiului. Dar acestea nu au fost generate de autoritățile noastre, ci de trupele SS germane. Despre cei 9000 de evrei omorâți  atunci la Iași, despre semnalizările cu becuri roșii din podul caselor, pentru a dirija  bombardamentele  aviației sovietice asupra Iașului, după cum au fost localizate și elucidate de localnicii români, am scris cât amputut eu de clar clar în capitolul respectiv.

Iar când autoritățile noastre au fost obligate de comandamentul german  al Iașului, din cei 500 de arestați de ei și aduși la poliție pentru ca autoritățile române să trieze și să descopere posibilii făptași  în legătură cu dirijarea bombardamentelor sovietice,  au fost aleși 100 de elemente cunoscute ca a fi  „comuniști notorii”. Aceștia au fost ridicați dintre cei 500 și  trimiși la închisoarea militară românească de la Copou din Iași, unde au fost ținuți până la terminarea războiului, când au fost eliberați! Ce s-a întâmplat cu cei 400 de evrei rămași? Au fost eliberați a doua zi dimineață, plecând pe la casele lor. Așa s-au petrecut lucrurile la Iași, câtă vreme românii au avut controlul asupra desfășurării evenimentelor.

Atunci germanii făcând „Einen kurzen protzes”, au adunat alte sute de localnici evrei, i-au adus în curtea Chesturii de Poliție, i-au cercetat și mitraliat pe toți. A doua zi, trecând eu pe acolo cu o mașină a spitalului nostru, am observat șuvoiul gros de sânge scurs pe sub poarta poliției pe caldarâm. Alții au fost arestați și împușcați chiar în casele lor, de unde, în următoarea dimineață erau ridicați de căruțele primăriei  și transportați la cimitirul israelit. În completare, a se vedea cele scrise în  volumul Paramedicalia.

Referitor la populația de etnie evreiească din Basarabia, după revenirea românilor în 1941 și începerea războiului,  persoanele  care și-au bătut joc de autoritățile și armata română1 care fuseseră obligate în 1940, conform odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, să părăsească Basarabia și Bucovina de Nord,   au fost deportați în Transnistria. Nu au fost închiși în lagăre, ci încartiruiți în casele din zonă.

Când  s-a întors frontul româno – german în 1944 și trupele germane începuseră a lichida elemente evreiești întâlnite în retragere,  autoritățile române le-au permis evreilor din Basarabia și Bucovina de Nord să se întorcă imediat la casele lor  pentru a-i proteja de  primejdia de a fi lichidați de trupele germane.

În Roman, din 12.000 de evrei în 1941, au fost deportați în Transnistria numai 2  evrei, activiști comuniști,  cărora li s-a permis să se întoarcă acasă în 1944. Iar  dintre evreii din Ardealul de Nord și Maramureșul românesc, dintre cei care au scăpat de deportarea  hortistă fugind în teritoriul românesc, peste  noua frontieră a României, nu au suferit în nici nu fel de ostracizări din partea autorităților, ci au emigrat  în Israel ( făcând parte din lotul de 400000  de evrei  români emigrați legal în Israel  – între anii 1942 – 1943).

Mai trebuie menționat faptul că în perioada  când țara era condusă de Mareșalul Ion Antonescu, nemții au trimis un tren cu 15 vagoane  pentru a ridica evrei din București spre a fi lichidați la Auschvitz. Acest tren s-a întors gol în Germania, nici măcar un singur evreu din România nu a fost trimis în lagărele germane. Și atunci unde este holocaustul românesc ?!

18 noiembrie 2008

Dr. Epifanie Cozărescu,

fost medic, veteran de război, rănit și evadat     din prizonierat sovietic, fost  expropiat și deportat cu        domiciliu forțat de la Săveni – Botoșani la Roman                         în perioada 1949 – 1951

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *