EX-REGELE IMPOSTOR JEFUIEȘTE LEGAL ROMÂNIA

Articolul de mai jos a apărut, inițial, în SANTINELA, nr. 1, 9 decembrie 2005, pag. 6-7.

Deșănțata propagandă promonarhistă s-a accentuat virulent în ultimii trei ani, ajungîndu-se până acolo încît, zilele trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu – din proprie inițiativă sau, mai degrabă, sub influența promonarhiștilor din Guvern și din Parlament, precum Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ și Crin Antonescu-Vorbete, cei doi principali „liberali-monarhiști“ (sic) din P.N.L. – a lansat ipoteza ca România să revină la regimul monarhiei constituționale, iar potențialul rege să fie expiratul „rege“ Mihai I Trădătorul sau cineva dintre descendenții săi colaterali.

Evident, eventuala opțiune pro-monarhică se va face printr-un „referendum național“, care va fi falsificat precum cel pentru revizuirea din 2003 a Constituției. Acesta să fie scopul abscons al „sistemului ticăloșit“, asupra căruia ne avertiza președintele Traian Băsescu?!

Aceste acțiuni extrem de periculoase pentru România republicană mă determină să republic acest material, spre a se vedea mai bine cît de mult a avansat clica de la Versoix în aproprierea averilor la care nu are nici un drept – în afară de „drepturile“ pe care, din solidaritate banditească, i le dă clicocrația cleptocrată postdecembristă.

***

În ultimii ani, dar îndeosebi anul acesta, s-a vorbit și s-a scris mult despre Mihai de Hohenzollern, ex-regele Mihai I sau așa-zisul „rege Mihai I“.

Unul dintre subiectele principale, în ultima vreme, a fost problema promulgării legii speciale prin care i s-ar fi acordat o despăgubire de 30 de milioane de dolari. Dar, vorba aceea, „Baba cere mare, moșu-i dă ce are!“

Antecedente hohenzollerniene

Dar, pînă să comentăm semnificația acestei legi de despăgubire pur și simplu imorale, este bine să facem o sinteză a ideilor expuse recent în presă, legate de nefericitul individ Mihai de Hohenzollern, pe care un parlament îmbuibat, inconștient sau oportunist – sau toate la un loc – vrea să-l fericească înverzindu-l… în dolărei – nici măcar în euro, deși în Europa a trăit toată viața lui de bicisnic ante- și postbelic.

S-o luăm cronologic și rapid, căci hîrtia-i scumpă, iar timpu-i prețios.

După ce s-a prăpădit bunică-su’, regele Ferdinand I, a urmat regența lui Mihai, întrucît el era minor, iar Carol al II-lea, taică-su’ – sau, mai bine zis, presupusul său tată –, care ar fi trebuit să urmeze la tron, fusese tăiat de pe lista regală și alungat din țară din cauza a tot felul de mîrșăvii comise de el, nedemne de o odraslă regală, necum de viitorul Rege al României. Chiar dacă era o țară de împrumut, România trebuia respectată măcar pentru averile pe care le agonisiseră de pe spinarea unui popor sărăcit. De aceea, familia regală l-a șters din nomenclatorul regal pe dezertorul Carol, i-a dat o traistă cu bani și l-a exilat în Occident – el nemaiputînd fi un nomenclaturist regal, mai ales că el însuși scrisese, cu mînuța lui, că renunță la tron. După ce dezertase și fusese condamnat la moarte, nici nu mai putea fi rege, chiar dacă s-ar fi răzgîndit! De altfel, nici Carol al II-lea nu era fiul natural al lui Ferdinand, ci al colonelului Cocea, după cum sugera Adevărul din 10 mai 1896.

Se știe că primul rege, Carol I de Hohenzollern, venise cu o valiză și cu ce era pe el. De aceea a și fost poreclit „Carol de Hopînțoale“, căci imediat a sărit în „Țoale“ – adică în haine pricopsite, fiindcă deh!, devenise rege, avea o „curte“ și trebuia ștaif, „pentru imagine“.

Toate bogățiile pe care și le-a agonisit dinastia din România a familiei Hohenzollern au fost trase din sudoarea poporului, nu din sponsorizarea ei de către liberalii care l-au adus în țară sau alți rechini ai regimului burghezo-moșieresc.

În realitate, pe lîngă averea particulară dobîndită pe diferite căi – de cele mai multe ori oneroase–, tot patrimoniul regal cunoscut sub denumirea „Domeniile regale“ sau „Domeniile Coroanei“ nu aparținea familiei regale decît ca uzufruct, ca drept de folosință pe timpul vieții – cînd capii ei dețineau rolul de regi –, el fiind proprietatea Statului Român.

Deci, referitor la această avere, actualul descendent al familiei regale nu are nici un drept. Deși s-a scris și s-a vorbit mult pe această temă, se pare că parlamentarii nu au studiat istoria la școală, dar nici acum nu citesc și nu ascultă nimic. Ei au ajuns o mașină de vot stricată.

Dar să revenim la genitorii lui Mihai de Hopînțoale, denumit, și acum, de unii intelectuali ratați „Regele Mihai de România“, ca să fie și ei pe lîngă cineva important, lîngă care să strălucească – sticlirea-ar ochii în cap de netrebnici, de lichele.

Carol al II-lea: adulterin, afemeiat, asasin, aventurier,

falsificator, dezertor, dictator, poltron, uzurpator

În timpul regenței lui Mihai, deci cînd el nu era rege, dar potențial ar fi putut să ajungă, d-l Carol Icsulea, odrasla regală care dezertase din Armata Română în timp de război – faptă pentru care unii mari politicieni și patrioți au propus să fie executat și puțin a lipsit să nu se întîmple acest eveniment, care ar fi fost benefic României! –, acest Carol Icsulea, deci, hălăduia și curvăsărea prin hotelurile și cazinourile Europei Occidentale, tocînd banii primiți ca rentă viageră din țară, bani procurați din vînzarea grîului făcut cu trudă de țăranii României în vremea cînd leul era o monedă forte în Europa – mai mare decît francul francez! După ce a terminat banii și a ajuns dator-vîndut în special unor bancheri englezi, ce și-a zis Carol Icsulea – care era un cetățean oarecare, cu numele real de Carol Caraiman, nemaifăcînd parte din familia regală! –, gîndind în perspectivă, ca un analist politic de azi: „Hai să-mi trag și un regat, că destul le-am tras-o unora p-acilea!“

Și se întoarce cu un avion pus la dispoziție de un bancher evreu, prieten al metresei lui, madameLupeasca, fostă Wolf. Dar a aterizat pe furiș, fiindcă Turnul de control de la Băneasa nu i-ar fi dat „OK“-ul pentru aterizare – pe atunci nu exista Aeroportul Internațional Henri Coandă, de la Otopeni, fiindcă nu se instaurase regimul socialist, republican, ca să construiască așa ceva! Așa că a aterizat, undeva în țară, pe o miriște de pe care țăranii, grijulii, strînseseră bine paiele, iar locul era neted, bun pentru avionul lui Carol. Dar, trebuie să repet, nu mai era descendent regal, nu mai avea acest drept, ne și făcuse de rîs în Europa și în lume mai dihai decît ne compromit, acum, țiganii care fac tot felul de crime în Europa Occidentală și Centrală. Pretextul cu care venise era că ar fi avut el un testament inedit al lui tac-su’, prin care, chipurile, l-ar fi desemnat urmaș la tron. Pretinsul testament se dovedise a fi un fals, pe care liberalii l-au trecut sub tăcere! Totuși, cu ajutorul acelei părți sordide din clasa politică românească, ai cărei descendenți – în frunte cu P.S.D. – aveau să-i aprobe, acum, o recompensă de 30 de milioane de dolari netrebnicului său fiu (oficial, pentru că se pare că mă-sa îl făcuse cu aghiotantul), respectivul Carol Icsulea se ridică în șa și spune: „De azi eu sunt Regele României și mă veți numi Carol al II-lea!“. Deși, reamintesc, România avea, în acel moment, un regent legitim – pe fi-su’! Carol al II-lea i-a uzurpat funcția de rege a lui Mihai de Hohenzollern înainte ca acesta să ajungă pe postul respectiv, în condițiile stipulate de Constituția din 1923.

Ca o primă concluzie, trebuie să consemnez, cu îndreptățire, că dezertorul-trădător trebuie să fie numit Carol al II-lea Uzurpatorul. Astfel, după ce fusese declasat și alungat, se întoarce, se împacă formal cu adversarii și… „pupat toți Piața Independenții“! Dar, preocupat să-și întărească poziția pentru a strînge avere și a se destrăbăla în continuare, dă o lovitură de stat și instaurează dictatura regală, numită și carlistă: dizolvă Parlamentul și partidele politice, înlătură democrația, libertatea presei și, cînd nu poate să-și asocieze pe cineva la netrebniciile lui, îi asasinează – așa cum a făcut cu Corneliu Zelea Codreanu și cu alți lideri ai Mișcării Legionare. Mai mult, se pare că Armand Călinescu a fost asasinat, și el, tot din ordinul lui Carol al II-lea Uzurpatorul, după cum a relevat, recent, d-l dr. Șerban Milcoveanu.

Sigur, pentru a șterge impresia proastă de cartofor prin lupanarele Parisului, de client al „fetițelor“ care își expun nurii în vitrină în Place de Pigale, și-a schimbat look-ul și a încercat să-și facă un pedigri de bun român, căutîndu-și o ascendență ilustră: „Voi fi un Brâncoveanu al culturii românești“, perora el la 15 august 1930, la Universitatea lui Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Și tot așa la 15 octombrie 1930, la Cluj, la 14 noiembrie 1930, la Caransebeș. Căci plecase în turneu cvasielectoral, ca să-și fățuiască dictatura. Firește că-i era ușor să pozeze în Mecena al Culturii Române, deoarece banii îi lua tot de la poporul român. Dar toată această spoială de „cultură“ nu a reușit să acopere depravarea funciară a familiei Hohenzollern, care se străduia să-i întreacă – sub aspectul promiscuității – pe „Regii blestemați“ ai Franței.

Carol al II-lea Uzurpatorul: culturolog și futurolog

La sfîrșitul unui deceniu de mîrșăvii, Carol al II-lea Uzurpatorul a mai adăugat una, de „adio“: ne-a pricopsit cu nătîngul de fi-su’ și a spălat putina. Acesta este individul pe care, cu ocazia aducerii osemintelor lui în țară, poetul-senator P.S.D. Adrian Păunescu ne invita să-l analizăm „cu luminile și umbrele sale“. Istoria îl arată numai cu umbre și încă groase! La fel, istoricul militar col. (r.) Mircea Dogaru îl laudă – vrînd să-l facă un fel de mic Nostradamus – repetînd că „a gîndit în perspectivă încă de tînăr“, că „a dat dovadă de o mare viziune, spunînd că vrea să fie lăsat să-și trăiască viața așa cum dorește el, fiindcă peste douăzeci de ani pe aici va fi republică!“ I-auzi brîul! Era un fel de futurolog avant la lettre. Prea puține calități pozitive pentru o odraslă de rege – de fapt, doar această „prognoză“, care bate, recunosc, și oracolul din Dămăroaia! Dar de cînd hedonismul, egoismul abject, dezertarea, trădarea, curvăsăria și asasinatul politic fac casă bună cu patriotismul și, în genere, cu moralitatea?! Carol al II-lea era urmașul lui Ferdinand I Întregitorul, iar acest statut îi impunea o ținută morală impecabilă. E ca și cum am accepta –mutatis mutandis – că băiatul amator de droguri al lui Ion Țiriac poate să facă ce vrea, fiindcă, vorba aia, „e banii lu’ tac-su’ și face ce vrea cu ei“! E ridicol să i se ia apărarea nemernicului pe motiv că a anticipat transformarea țării din regat în republică. Rolul era a apăra regatul, nu de a-l abandona, de a dezerta – ca apoi, să revină să-i culeagă beneficiile funcției de rege, după ce alții au luptat în hecatomba numită Primul Război Mondial! Nu cumva Mircea Dogaru este din echipa lui Paul Lambrino, care, ca și „Mihai de România“, își zice și el, „Paul de România“?! De parcă România ar fi un județ, o provincie sau o moșie privată, ca să-și spună, precum francezii, Charles d’Orléans, Alfred de Vigny sau Alexandre de Marenches! Culmea nesimțirii, impostorii și-au trecut în pașapoarte aceste „nume“ și, culmea slugărniciei guvernelor republicane, le-au fost acceptate!

Apropo de Dămăroaia! Știți de unde vine acest nume? Tot de la politica „culturală“ a lui Carol al II-lea Uzurpatorul. Într-adevăr, în acea suburbie a Bucureștilor exista o vilă care era „cuibușorul de nebunii“ în care Carol al II-lea o „cultiva“ pe amanta sa constantă, de suflet, de așternut și de afaceri, Elena Lupescu-Wolf. Lumea „bună“ știa că în acea vilă este plasată la dame du roi. Cu timpul, și vecinii localului, care nu erau așa școliți la Paris și nici măcar ca Bestia Brucan, au auzit că acolo trăia o metresă, „damă a regelui“, și s-au franțuzit și ei zicînd o „damă a roa“. Și locuitorii de atunci au început să indice localul ca fiind la „dămăroaia“ – adică la „dama regelui“, „amanta regelui“. Așadar, „dămăroaia“ este forma coruptă în românește a expresiei franțuzești dame du roi. Este același tip de corupere pe care, după cinci decenii, aveau să-l comită țiganii cu business: în englezeasca lor de port, au transformat cuvîntul „străinesc“ în „neologismul“ țigănesc „bișniță“. De aici, prin incultura și inconștiența ziariștilor de mîna a doua, a ajuns în presă și, apoi, chiar în limbajul parlamentarilor! La fel, atunci, acum o jumătate de secol, denumirea s-a extins de la local la localitate: la „Dămăroaia“. Și astfel curvarul Carol al II-lea Asasinul a îmbogățit nomenclatorul toponimic, dacă alte contribuții majore la cultură nu are, direct – exceptînd faptul că el a instituit „cultul personalității“, prin lichelismul indus unor importanți scriitori. Și nici la descendenți nu a fost mai strălucit. La plecare ne-a lăsat acest cadou otrăvit, „regele Mihai I“.

Mihai I Uzurpatul nu a avut legitimitate ca rege

Dacă pînă în 1940 fusese un adevărat dictator, la ultimatumul Uniunii Sovietice din 26 iunie 1940, laș ca totdeauna, Carol al II-lea Dezertorul a cerut votul Consiliului de Coroană, pe care nu dăduse, pînă atunci, doi bani, și a ordonat Armatei Române retragerea fără luptă! Astfel, a ratat unica ocazie de a intra în Istoria României ca un apărător al gliei strămoșești. De fapt, s-a temut să nu se afle prea multe despre escrocheriile afacerii Skoda și escrocheriile cu furnituri militare, prin care s-au îmbogățit cîțiva rechini – inclusiv Carol al II-lea Asasinul –, iar Armata a rămas fără armament și echipament de război.

Apoi, Carol al II-lea a aruncat răspunderea pe umerii generalului Ion Antonescu, pe care l-a chemat, din arestul la domiciliu pe care i-l fixase tot el, să preia conducerea statului. În mod întemeiat, în contextul politico-economic intern și internațional, Ion Antonescu a acceptat acest post de sacrificiu cu condiția să conducă manu militari, deci tot ca un dictator. În condițiile de atunci, cu o clasă politică impotentă și venală, nici nu se putea altfel. După care Carol al II-lea Uzurpatorul a șters-o englezește, tot în Occident. Nu înainte de a mai face o ilegalitate. A aruncat răspunderea regalității – pe care și-o apropriase la venirea pe furiș în țară – pe umerii firavi și pe mintea și mai firavă a fiului său, Mihai Uzurpatul. Dar nu prin înscăunarea lui ca rege, ci prin delegarea atributelor regale de către Carol cel Laș, care atribute erau și ele, cum am relevat, însușite prin uzurpare. Așadar, după ce îi uzurpase locul în timpul regenței, îi ceda, acum locul de rege, prin delegație, în condițiile în care dictatura carlistă s-a prelungit direct în dictatura antonesciană.

A doua concluzie, așa-zisul Rege Mihai I nu a fost niciodată „uns“ ca rege. Așa-zisul „rege“ Mihai I nu a avut legitimitate ca rege, deoarece Parlamentul fusese dizolvat, Constituția democratică din 1923 înlocuită cu Constituția carlistă, iar partidele politice desființate. România era, totuși, monarhie constituțională. Lui i-a fost predat postul de rege tocmai de către Uzurpator și a fost menținut și tratat ca rege de generalul Ion Antonescu doar pentru recuzită, fiindcă avea nevoie de o glazură de autoritate regală formală pentru a-și întări autoritatea dobîndită intempestiv și a conduce mai bine cu ajutorul decretelor „regale“.

„Regele“ Mihai I: un nimeni în tinerețe, un cadavru viu la bătrînețe

Marioneta numită în epocă „Regele Mihai I al României“ a apărut pe timbre, a apărut pe monede, a semnat decretele regale pe care i le băga sub nas generalul Ion Antonescu, dar el nu era, din punct de vedere juridic, rege. Era un fel de paspartu pentru Ion Antonescu. Acesta s-a folosit de el ca să-l facă mareșal, spre a-și spori autoritatea și a putea contracara autoritatea mareșalilor Armatei – deci, mai mari în grad ca el, care era doar general! –, care nu voiau ca România să continue războiul dincolo de Transnistria din considerente geostrategice politico-militare. De altfel, și Mihai I Uzurpatul era „mareșal“, în virtutea titulaturii sale. Avea și uniformă, avea și protocol, dar, din punct de vedere intelectual, militar și politic era un zero, un NIMENI!

Stalin nu îl băga în seamă, ci, ca și Hitler – care spusese despre „regele Mihai“ că „este mai prost decît cizmele pe care le poartă“ (sic) –, îl băga… undeva de unde nu trebuia să fi ieșit. De aceea, Stalin nu trata problema armistițiului cu „Regele Mihai I“, ci numai cu Mareșalul Ion Antonescu, care se autointitulase și era, efectiv, „Șeful Statului și al Armatei“. Așadar, cînd, în faimoasa „Proclamație către țară“, „Regele Mihai I“ a pretins că a încheiat armistițiul cu Aliații, a mințit Armata și Poporul cu bună știință – cu consecințele tragice pe care le știm și le suportăm inclusiv acum.

A treia concluzie, pentru că a provocat evenimentul de la 23 august 1944, așa-zisul „Rege Mihai I“ nu poate fi considerat decît ca trădător al Neamului și al Armatei, împreună cu clica sa, numită, atunci, „Camarila regală“, iar acum, pompos, „Casa regală“. Dacă, prin reducere la absurd, îi atribuim și lui un rol major, atunci trebuie ca toate relele care i se pun, azi, în cîrca Mareșalului Ion Antonescu, să-i fie imputate, în primul rînd, „regelui Mihai I“, căci era Regele. De exemplu, decretele „antievreiești“, de care fac atîta caz, acum, sioniștii, au fost semnate de „Maiestatea sa Rege Mihai I“. De ce nu îl încriminează impostorii ca alde Elie Wiesel și Radu Ioanid și pe „Maiestatea sa Rege Mihai I“, ca să i ceară și lui bani?! Se așteaptau, cumva, să promulge președinte României legea cu cele 30 de milioane de dolărei, statul român să-i verse banii în contul din Elveția, iar de acolo, să-i revendice Consiliul Mondial Evreiesc?! Ar fi posibil, mai ales că, după Germania, au scuturat și Elveția de cîteva zeci de miliarde de dolari în escrocheria cu holocash-ul. Sau îl iartă pentru că tac-su’, Carol al II-lea Adulterinul, a avut-o ca amantă principală pe jidanca Elena Lupescu-Wolf, iar după ce va fi intrat în posesia mangoților și a terenurilor, îi va cere alte concesii politice, în plus față de cele acordate de xenocrații care, din nou, ne conduc?!

Dar chiar dacă admitem că Mihai I Uzurpatul era rege de facto, deși nu era de jure, pentru că a instituit tragedia națională de la 23 august 1944, tot trădător rămîne și este suficientă măcar această singură vină nu numai pentru a nu-i da nici un dolar și nici doi metri pătrați de pămînt pentru mormînt, dar, dimpotrivă, trebuie să îi dăm o haină vărgată „pentru crime împotriva poporului român“.

Vina pentru cei 160.000 de militari luați prizonieri de sovietici pînă la 14 septembrie 1944 și dispăruți în Siberia, vina pentru cei aproape 170.000 de militari morți pe frontul de Vest, vina pentru sovietizarea României și pentru toate tragediile care i-au urmat – pierderea Sudului Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța, a Insulei Șerpilor, spolierea țării prin sovromuri, distrugerea elitei intelectuale, militare și politice românești la Canal și în închisorile administrate de Securitatea condusă exclusiv de judeo-bolșevicii veniți pe tancurile sovietice etc., etc., pentru toate acestea este vinovat în exclusivitate „Maiestatea sa Rege Mihai I“. Deci, lui nu trebuie să-i dăm nici un dolar, nici o casă, nici o palmă de pămînt, ci trebuie condamnat pentru crime de război și înaltă trădare de țară.

Din 1947, de cînd a abdicat, pînă în 1990, nu i-a auzit nimeni vocea în apărarea României. A fost, efectiv, un cadavru politic viu. De altfel, tocmai de aceea, acum, e singurul supraviețuitor dintre personalitățile politice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial: fiindcă ceilalți și-au trăit intens viața și s-au consumat fizic și psihic, pe cînd el a vegetat ca o legumă la Versoix, în Elveția. Consumînd energie puțină, evident că a dus-o pînă acum. Dar să sperăm că nu o mai duce mult.

Gogorița lui Mihai I Trădătorul: scurtarea războiului cu șase luni

În manualele de istorie din socialism, făcute de iudeo-cominterniști, falsificîndu-se și preamărindu-se trădarea de țară de la 23 august 1944, se prezenta ca piesă forte faptul că, prin întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste, România a fost a patra putere militară de partea Aliaților și, prin aceasta, a scurtat războiul cu șase luni. De curînd, a început să debiteze gogorița aceasta cu scurtarea inclusiv Mihai I Trădătorul. Dar lucrurile nu stau chiar așa. La Conferința de pace, România a fost tratată ca stat învins, nu i s-a recunoscut nici o contribuție militară – deși a fost, realmente, a patra forță economică și armată cobeligerantă – și, în plus, i-au fost impuse enorme despăgubiri de război către Aliați, în special către U.R.S.S., agresorul din iunie 1940 – cu care România fusese în război încă de atunci! Ce a făcut „Maiestatea sa Rege Mihai I“ pentru ca România să obțină tratamentul cuvenit, de cobeligerant?! Nimic, fiindcă era un nimeni și ca politician și ca intelect. (De fapt, la vremea aia lui îi mirosea a catrință și voia să se însoare – asta era preocuparea sa principală, nu soarta țării.) Cît despre scurtarea războiului cu șase luni, și asta, da!, s-a făcut, dar în favoarea U.R.S.S., nu a României! Deoarece contează și perspectiva din care privim lucrurile: din Vest sau din Est? Pentru că Stalin i-a dat cadou un avion și decorația Pobeda, neisprăvitul de „Mihai I“ încă privește lucrurile din perspectiva U.R.S.S. Or, din Vest, lucrurile se văd, firește, exact invers.

Într-adevăr, imediat după încheierea războiului, generalul Allen F. Brooke, șeful Statului Major Imperial al Armatei Britanice, avea să facă un adevărat reproș României: „Prin actul de la 23 august 1944, România a deschis rușilor larg porțile și a contribuit la ocuparea unei jumătăți din Europa de către ruși. Dacă România ar mai fi rezistat, Aliații anglo-americani ar fi putut înainta adânc spre răsăritul Europei“ (vezi Ioan Șuța, Geo Stroe,DREPTATE ROMÂNIEI!, Editura Tempus, ed. 2003, pag. 122; ed. 2007, pag. 180). Altfel spus, înaltul demnitar englez considera că ocupația sovietică și instalarea comunismului în Europa Centrală și de Est constituie consecința faptului că România nu a rezistat și a capitulat prea devreme – ca urmare a trădării și arestării Mareșalului de către regele Mihai I Trădătorul. Pentru că scurtarea războiului cu șase luni a facilitat ajungerea U.R.S.S. chiar până la Berlin și sovietizarea a jumătate din Europa. Ceea ce occidentalii nu voiau cu nici un preț să se întâmple. De fapt, așa cum deducem din cuvintele șefului Statului Major Imperial, Perfidul Albion ar fi vrut să se mențină această rezistență îndeosebi cu prețul jertfei românilor, care s-ar fi apărat energic pe Carpați, ei știind că Rusia Sovietică nu le aduce nimic bun. Dimpotrivă. Altfel spus, după ce, în preziua războiului, Franța, Anglia și S.U.A. au lăsat România la cheremul lui Hitler și al lui Stalin – concretizat în Pactul Ribbentrop-Molotov, ale cărui efecte odioase România le suportă și acum! –, după înfrângerea Germaniei găsesc tot România vinovată de faptul că a întors armele contra nemților preadevreme!!! Oricum, din opinia generalului Allen F. Brooke, reiese, implicit, că, în esență, Anglia a regretat – tardiv e-adevărat – scoaterea din joc a Mareșalului Ion Antonescu. Dar, din păcate numai România a avut de suferit.

Totuși, pentru înțelegerea deplină a valorii politice și strategice a acțiunilor Mareșalului Antonescu și, totodată, a nimicniciei, rapacității și perfidiei acestui Mihai de Hopînțoale, trebuie reținut un paradox ascuns cu strășnicie de către detractorii români și neromâni, interni și externi ai Mareșalului, de către cominterniștii de ieri și urmașii lor de azi, camuflați în „europeniști“, ca alde Vladimir Tismăneanu, Andrei Oișteanu, Muia Benjamin, Jean Ancel ș.a. (toți „români“ verzi!): Stalin – care nu era prost, cum îl prezintă unii, și care avea și consilieri deștepți – i-a propus Mareșalului Antonescu condiții mult mai bune de armistițiu decât Aliații occidentali (fapt recunoscut și de Iuliu Maniu) tocmai ca să îl atragă și să iasă din războiul contra U.R.S.S. și, eventual, să lupte contra Germaniei – caz în care U.R.S.S. urma să înainteze mult mai rapid, căci ar fi ocolit România, cu fortificațiile sale naturale și/sau construite. Asta spre deosebire de anglo-americani, care, paradoxal, i-au impus condiții absolut inacceptabile: în esență, ei vehiculau tîmpenia criminală a lui F. D. Roosevelt, „capitularea necondiționată“, din cauza cărei s-a și prelungit atît de mult războiul! Dar paradoxul este doar aparent, căci se înscrie în logica occidentalilor, dezvăluită implicit, ulterior, de generalul Allen F. Brooke: ei voiau ca Mareșalul Ion Antonescu să nu iasă din războiul contra sovieticilor tocmai spre a-i împiedica, pe cât era posibil, să înainteze prea repede spre Vest, extinzîndu-și, astfel, zona lor de ocupație, în detrimentul celei anglo-americane. Să ne mai mirăm că, acum, xenocrația care conduce România îl tratează cu atîta deferență pe ex-„regele“ Mihai I Trădătorul?!

A patra concluzie este că legea pentru cele 30 de milioane de dolari, bani peșin – pe lîngă proprietățile în natură, care valorează mult mai mult, nu doar pecuniar, ci și politic – constituie cei „30 de arginți“: acesta este prețul trădării din 23 august 1944, pe care abia acum pot să i-l plătească.

Trebuie să relev că 30 de milioane de dolari înseamnă aproximativ jumătate din suma care ar trebui plătită celor care au depus bani, în Socialism, să-și cumpere autoturism, dar au fost fraudați de statul post-decembrist și duși cu vorba, că nu se găsesc bani! Dar, pentru un trădător ca „regele Mihai“ cum de se găsesc?! Și pentru ce?! Căci nu are nici un merit! Eu le sugerez celor care au fost păgubiți de stat în afacerea cu autoturismele, celor păgubiți în escrocheria F.N.I. și altor asemenea nefericiți, precum sinistrații inundațiilor sau, recent, profesorii, să-și unească nemulțumirile și interesele, să vină la guvern și să protesteze, tot mai viguros – inițial într-o intifadă autohtonă –, pînă li se repară pagubele, începînd cu anularea legii-cadou către neisprăvita sa „maiestate Mihai I de Hopînțoale“ și alocarea sumei respective celor care au depus bani pentru autoturism.

Români deștepți! Nu vă lăsați prostiți de o clasă politică venală, incultă și rapace asemenea „regelui“ fără regat Mihai de Hopînțoale. Cu această ocazie cereți promulgarea unei legi ca în Grecia sau Italia, în virtutea căreia fostele familii regale și descendenții acestora nici nu voie să intre în țară. La fel trebuie procedat și cu indivizi de teapa „regelui Mihai“: trebuie dat afară din țară, căci a venit la jefuit și a reintrat, deja, în „tagma jefuitorilor“, cum spunea Tudor Vladimirescu! Hoții sus-puși din țară, care ne-au jefuit pînă acum, îi dau și lui o parte din furt, ca să pară „democrați“, dar, prin asta, nu fac decît să legifereze inclusiv furturile lor de pînă acum! De aceea au și revizuit Constituția! Dar, în primul rînd,acum, să nu-i mai dea lui nici un dolar, nici un ban și nici o proprietate mobilă sau imobilă, funciară sau altfel, fiindcă nu are nici un drept de acest gen. Singurul lui drept este la o zeghe vărgată și cît mai călduroasă, căci vine iarna grea. Oricum, cele 30 de milioane de dolari, averile care i-ai fost date, deja, și cele care îi vor mai fi date nu sunt pentru el – căci nu o mai duce mult –, ci pentru parașutele lui. Dacă, de bine de rău, el a fost o figură – minoră ca valoare pozitivă, dar majoră ca trădare – a Istoriei noastre, individele astea chiar că nu au nici măcar meritul să le pomenim în vreun fel. Or, toată averea pe care o revendică – din care, deja, a primit prea mult și, de aceea, trebuie luată înapoi – le va rămîne acestor neisprăvite, care-i seamănă. E-adevărat, legea a fost respinsă, recent, de Camera Deputaților, ca neconstituțională. Dar asta nu-i decît otemporizare, căci hienele așteaptă să-și ia revanșa. Deja au reînceput să ceară alte proprietăți.

Români sărăciți și nefericiți! Din cauza unor hrăpăreți ca așa-zisul „Mihai I“ și ca parlamentarii care au inițiat și au votat legea asta scelerată ați decăzut, o duceți rău și o veți duce și mai rău.

Români viteji! Nu așteptați comemorarea unui secol de la Răscoala din 1907. Pregătiți-vă de-acum! Pregătiți-vă să ne recuperăm averea noastră, a poporului, agonisită cu mari sacrificii în cinzeci de ani și jefuită rapid în 15 ani, prin „Reformă“, de hoți ca alde „regele Mihai“, „regele Cioabă“ și de „republicani“ ca Sorin Beraru, Alexandru Bitner, Frank Priplata, Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Viorel Hrebenciuc, Șerban Mihăilescu-Șpagă și alți investitori „strategici“ alogeni sau autohtoni!

Români, treziți-vă și treceți la contraatac: la Contra-Reformă!

1 Decembrie 2005

***

În urmă cu cîțiva ani, unele ziare, ca să-și atragă cititorii punîndu-i în alertă, anunțau anumite știri – de ex., o scumpire a mărfurilor, energiei, gazelor etc. – prin supratitlul „Români, vi se pregătește ceva!“ Acum nu mai folosesc acest truc, deși e vorba de o alarmă serioasă:

Români, vi se pregătește trecerea la monarhie, deși Europa Occidentală este condusă de Internaționala Socialistă, iar Uniunea Europeană este o uniune republicană de tip totalitar sovietic!

Români, nu vă lăsați păcăliți, căci monarhia totdeauna a fost după calapodul familiei Hohenzollern: hîdă, degenerată și hrăpăreață!

Români, rămîneți cetățeni liberi și egali ai Republicii și nu redeveniți supușii unui stăpîn inactual și care trebuia să dispară de mult timp, Mihai I Trădătorul sau ai degeneratei sale familii!

7 Septembrie 2008, Înainteprăznuirea Nașterii Maicii Domnului

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *