”Săraci” și ”curați”: criminalii care ne-au furat viitorul. Ce or fi ”muncit” în ultimii 10 ani acești oameni ? Din ce trăiesc ? Păi, din… ”revoluție”

Un președinte pe viață: Ion Iliescu

În decembrie 2004, în ultimele zile ale mandatului de președinte, Ion Iliescu a creat un institut menit să scrie istoria Revoluției sale. Institutul Revoluției este finanțat din bani publici. Până acum a consumat peste două milioane și jumătate de euro. Iliescu este exasperat: „Ce vă interesează? Da, suntem pe viață! Suntem niște simboluri ale Revoluției“.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) se ocupă cu organizarea de simpozioane și mese rotunde în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și alții din gașca emanaților perorează despre Revoluția lor și, câteodată, despre Mineriada lor. Lansează cărți și broșuri care nu se abat nici ele de la linia iliesciană a istoriei.

Nimic nou nu au aflat românii de la Institutul Revoluției. Nici cine a tras în ei, nici cine a fost creierul diversiunii sângeroase, nici de ce Televiziunea Română a panicat zile în șir populația, nici cine a scos civilii în stradă și i-a înarmat. Mergând pe aceste piste, ar fi lovit, pe alocuri, și în cel care patronează această instituție: Ion Iliescu. Este o atmosferă cuminte la IRRD. Din când în când se mai întâlnesc acolo grupuri de revoluționari. Se acuză unii pe alții de parvenire de se aude până la Piața Romană.

Și totuși, această instituție este cea abilitată de stat să scrie istoria Revoluției Române. Este varianta oficială a României cu privire la evenimentele petrecute acum 21 de ani. Iar această variantă este, ne vedem obligați din nou să o spunem, mincinoasă! Câteva idei răzbat din publicațiile tipărite de IRRD: Revoluția română este 100%  revoluția oamenilor care au ieșit pe străzi în 1989 (nimic despre lovitura de stat ticluită în anii ’80). Vinovat pentru toți morții din decembrie 1989 este Nicolae Ceaușescu (nimic despre diversiunea începută în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989).

Despre mass-media: realități confecționate

De ce a fost nevoie de un institut al Revoluției? Conducerea acestuia motivează într-un raport de activitate dat publicității anul trecut: „Pe fondul confruntărilor politice declanșate încă din ianuarie 1990, s-a încercat și se încearcă încă deturnarea esenței evenimentelor din decembrie 1989, negarea rolului factorului intern, al poporului român și al unor personalități implicate în Revoluție, se caută impunerea într-o manieră agresivă, prin mass-media, a unei «realități» confecționate, fără corespondență în dramatismul zilelor din decembrie 1989″. Cu alte cuvinte, IRRD apără Revoluția lui Iliescu și a oamenilor săi de cercetările întreprinse de mass-media.

Banii, banii, banii

Bugetul Institutului Revoluției este asigurat din bani publici, prin bugetul Senatului. Peste două milioane și jumătate de euro a „tocat” IRRD din 2005, când și-a început activitatea, și până azi. Sediul Institutului se află în centrul Bucureștiului, într-o clădire „bur­gheză”, de epocă, pusă la dispoziție de Administrația Protocolului de Stat.

Buget pe ani
– 2005 – 1.759.000 lei
– 2006 – 1.640.000 lei
– 2007 – 1.174.000 lei
– 2008 – 1.595.000 lei
– 2009 – 1. 583.000 lei
– 2010 – 1.793.000 lei
– 2011 – 1.700.000 lei

Cadrul legislativ al IRRD, plin de semne de întrebareț

Legea 556/2004, cea care a dat naștere Institutului Revoluției, a plecat de la biroul prezidențial al lui Ion Iliescu în toamna anului 2004. Iliescu intrase pe ultima turnantă a celui din urmă mandat al său de președinte și dorea să-și asigure un climat istoric prietenos în legătură cu Revoluția. Legea a trecut ca un fulger prin Parlament, iar la 14 decembrie 2004, cu câteva zile înainte de finalul maratonului prezidențial al lui Iliescu, a fost adoptată.

Articolul 3, litera A din lege precizează: „Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, ca organ deliberativ de conducere a Institutului, cu mandat permanent, este format dintr‑un număr de 25 de personalități reprezentative și recunoscute ale Revoluției Române”. Formularea de “mandat permanent” dă bătăi de cap juriștilor. Cei de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR) susțin că mandatul permanent al Colegiului Național poate fi contestat.

Ei argumentează că respectivul colegiu este permanent ca for de decizie, dar nu și membrii lui. Membrii IRRD se bat cu pumnul în piept că sunt inamovibili, că au fost numiți pe viață de Iliescu, întrucât legea stipulează că președintele țării poate să numească membrii, dar nu să și dea afară. Conform legii, actualul președinte poate să numească un nou membru doar atunci când un vechi membru moare. Până acum au murit doi oameni din Colegiul Național, Dan Iosif și Sergiu Chiriacescu, și nu a fost numit nimeni în locul lor.

Membrii pătați

„Membrii Colegiului Național sunt numiți de catre Președintele României”, mai spune legea de funcționare a IRRD. În 2004, președintele Iliescu a numit cele 25 de persoane. Între ele: Emil Cuteanu (condamnat, ulterior, la cinci ani de închisoare – decizie nedefinitivă încă – pentru că și-a însușit foloase necuvenite în valoare de 200.000 de lei, pe când conducea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor), „Cico” Dumitrescu (diversionist de calibru în Televiziunea Română, în timpul Revoluției), Cazimir Ionescu (a apărut la 22 decembrie 1989, la TVR, alarmând populația că teroriștii vor rade de pe fața pământului orașe întregi), Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican (despre ale căror fapte de arme în decembrie 1989 am scris în episodul de luni, 4 iulie 2011, al serialului nostru), Dumitru Mazilu (care de câțiva ani scrie cărți în care încearcă să spoiască adevărul pe care l-a scris tot el într-un volum incendiar, „Revoluția furată”, apărut în 1991), Răzvan Theodorescu (personaj care a jucat un rol important în manipulările televizate din 1990, inclusiv la Mineriada din 13-15 iunie). Toți aceștia au fost numiți cu mandate permanente. Legea nu prevede alegeri sau alte forme de schimbare a cadrelor.

Băsescu, pasivul

Pentru ca toată această acțiune de înființare a Institutului să fie o mascaradă, membrii numiți de Ion Iliescu l-au ales o zi mai târziu (15 decembrie 2004) în funcția de președinte al IRRD pe același Ion Iliescu. Grupul iliescian s-a așezat astfel la cârma „crucișătorului” menit să rescrie istoria Revoluției Române. Toți se așteptau atunci ca Adrian Năstase și PSD să câștige alegerile prezidențiale, astfel încât noul șef de stat să nu aibă niciun interes să umble la legea de funcționare a IRRD. Au câștigat însă Traian Băsescu și Alianța PNL-PD. Revoluționarii adevărați au sperat că Băsescu și ai lui îi vor înlătura imediat pe neocomuniștii de la Institut.

În cele două campanii electorale pentru Președinția României, Băsescu a brodat cu energie pe tema neocomunismului din care-și trăgeau seva contracandidații săi (Adrian Năstase în 2004 și Mircea Geoană în 2009). Și totuși, în cei șapte ani de mandat, Băsescu nu a făcut nimic pentru a lămuri tainele Revoluției Române din 1989. Dosarele Revoluției zac în continuare în arhivele Parchetului General, iar Institutul Revoluției este condus tot de Iliescu și de oamenii numiți de el în 2004.

“Membrii Colegiului Național sunt numiți de catre Președintele României.”
Legea de funcționare a IRRD

Institutul lui Iliescu

Claudiu Iordache, directorul general al IRRD, nu a putut fi contactat, fiind în concediu de odihnă. Istoricul Ion Calafeteanu, directorul adjunct, se ferește de titulatura „Institutul lui Iliescu”, dar admite că a urmărit Revoluția la televizor și că s-a bucurat când l-a văzut pe Iliescu. „Eu îl cunoșteam, atunci, în 1989, pe Crișan Iliescu, unul dintre frații lui Ion Iliescu. Era un om cinstit și corect. Atunci când am auzit că vine Ion Iliescu la cârma țării, am zis că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap, fiind convins că-i seamănă fratelui său”.

Ion Iliescu (stânga) și-a unit forțele revoluționare cu Petre Roman și Claudiu Iordache  

Istoricul Calafeteanu recunoaște că nu s-a aplecat atent asupra revoluționarului Ion Iliescu și a celorlalți colegi ai săi din IRRD, de exemplu diversionistul Cico Dumitrescu. „Acum scriu un tratat despre Constituția din 1991. Sincer să fiu, nu a trezit interesul nostru persoana lui Cico Dumitrescu la Revoluție. Iar domnul Iliescu nu se bagă. Noi analizăm documente, nu facem anchetă judiciară”. Dacă este întrebat cine a omorât peste o mie de oameni la Revoluție, Ion Calafeteanu spune că „este o problemă nelămurită”.

Poate la toamnă…

În luna decembrie a anului trecut, SSPR (aflat în subordinea Guvernului) a cerut schimbarea a trei membri din cadrul Consiliului Național al Institutului. E vorba de Emil Cutean, Petrică Balint și Cico Dumitrescu. Primii doi sunt inamici personali ai lui George Costin, secretarul de stat pentru problemele revoluționarilor. Rezultatul însă a fost negativ. „Nu s-a luat în calcul schimbarea. Am trimis cererea la Comisia Parlamentară a Revoluționarilor și s-a blocat acolo”, spune Costin.

Raymond Luca (PNL), președintele Comisiei Parlamentare pentru Problemele Revoluționarilor, ne-a declarat: „Acea sesizare venită de la SSPR nu era foarte bine formulată. Avea în vedere înlocuirea unor persoane asupra cărora, în opinia SSPR, planau niște suspiciuni. Or, noi nu putem lucra cu suspiciuni. Pot să vă spun că în comisie am discutat problema IRRD și am ajuns la concluzia că trebuie să facem o propunere legislativă pentru completarea actului normativ pe baza căruia funcționează institutul.

Trebuie stabilit clar în ce manieră se pot schimba membrii, pentru că nu e normal ca ei să fie numiți pe viață acolo. În debutul sesiunii parlamentare din toamnă vom înainta această propunere. Vrem să limităm și numărul de persoane în Colegiul institutului și să dăm posibilitatea societății civile să-și aleagă niște reprezentanți în această componență”.  În solicitarea pe care a formulat-o, George Costin nu a cerut și schimbarea lui Ion Iliescu din funcția de președinte IRRD. Costin a fost mereu în relații bune cu Puterea. El a fost cooptat de PSD pe vremea când Iliescu era președinte, între 2001 și 2003. În prezent este, desigur, membru PDL.

Iar s-a supărat Ion Iliescu

L-am întrebat pe Ion Iliescu dacă i se pare firească această sinecură pe viață în care s-a postat pe sine și pe acoliții săi. Primul lui răspuns: „Dar ce vă interesează?”. Al doilea răspuns: „Da, domnule, suntem pe viață. Pentru că suntem niște personalități ale Revoluției. Suntem un simbol”. L-am întrebat dacă e normal ca un institut susținut din bugetul de stat să aibă o conducere cu mandat pe viață și a eschivat: “Dar membrii Colegiului nu sunt plătiți, doar directorul, adjunctul și câțiva oameni de la personal. E un buget pentru cercetare. Eu nu mi-am scos cărțile la institut, ca să nu se interpreteze”. În final l-am întrebat pe Ion Iliescu dacă Institutul a răspuns la vreuna dintre marile întrebări legate de Revoluție. „Institutul cercetează științific, nu își propune să răspundă la întrebările la care trebuia să răspundă Procuratura. Încercați să deturnați. Faceți mult rău! Păcat de voi, băieți tineri…”.

Membrii Colegiului IRRD (aleși pe viață)

Prin decretul semnat de Ion Iliescu au fost numiți în calitate de membri ai Colegiului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 următorii:
– Petrică Balint
– Sergiu Chiriacescu (decedat)
– Emilian Cutean
– Dan Iosif (decedat)
– Emil „Cico” Dumitrescu
– Lorin Fortuna
– Cazimir Ionescu
– Claudiu Iordache
– Mihail Ispas
– Eugenia Iorga
– Dumitru Mazilu
– Alexandru Mironov
– Sergiu Nicolaescu
– Gheorghe Pastor
– Petre Roman
– Romeo Raicu
– Adrian Sanda
– Ion Savu
– Răzvan Theodorescu
– Dan Toader
– Doru Țigău
– Dorel Vișan
– Valentin Voicilă
– Gelu Voican Voiculescu
– Emil Vlădesan

Sursa: Adevărul