Kalașnikov – omul, armele, legenda

Istoria alege deseori oameni cu origini umile, cu care marchează însă definitiv traseul omenirii. Un astfel de om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Într-un paradox nemaiîntâlnit, om și armă și-au influențat reciproc destinele. Omul și-a împrumutat numele armelor, iar ele l-au făcut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astăzi, nonagenarul armurier și inventator o privește cu dispreț și răceală, dar de care nu se mai poate elibera. Cele peste 100 milioane de arme de foc produse după ”rețeta” sa i-au adus o nedorită jertfă de alte câteva sute de milioane de vieți omenești.

Tanchistul-poet care inventa pistoale automate

Destinul a vrut cu tot dinadinsul ca cel mai mare producător de arme de asalt din toate timpurile să vadă lumina zilei în inima Asiei, în sătucul Kurya din imensitatea Regiunii Altai, deținută încă, pe atunci, de muribundul Imperiu Țarist.

Nou-născutul a fost botezat Mihail Timofeevici Kalașnikov și a devenit instantaneu una dintre multele guri flămânde ale unei familii de simpli țărani.

Soarta a fost crudă cu el încă din fragedă pruncie, deoarece tatăl său a fost deportat într-unul dintre gulagurile de tristă amintire ale Uniunii Sovietice.

Nimeni nu ar fi crezut pe atunci că micuțul Mihail ar fi avut vreo înclinație tehnică; nimeni nu a putut să vadă aptitudinile unui mare armurier și inventator în acest copil.

Mihail era o fire sensibilă, înclinată spre lirism. Băiatul chiar credea că va deveni poet. Până la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, Mihail scrisese deja nu mai puțin de șase volume de poezii. (De fapt, și în prezent, în ciuda vârstei înaintate, Mihail Kalașnikov scrie încă poeme.)

Gheara Armatei Roșii se materializează într-un ordin de recrutare sosit în anul 1938, ordin care îl trimite pe Mihail la Kiev. Ajuns aici, personajul nostru devine mecanic tanchist, ajungând, în cele din urmă, sergent major, comandantul unui tanc.

Vorbim de celebrele și temutele tancuri rusești T34, din Regimentul 24 de Tancuri aparținând de Divizia 24 Motorizată, staționată lângă Stryi. Calitățile sale înnăscute de vizionar și inventator ies pentru prima dată la iveală odată cu proiectarea, în premieră mondială, a unui dispozitiv destinat să numere obuzele trase de tunul din tanc.

Mai târziu, Mihail se va distinge și în luptele împotriva Wermacht-ului. Este grav rănit de schije în timpul luptelor date pentru apărarea orașului Bryansk, în luna octombrie a anului 1941.

Pe patul de spital, Mihail Timofeevici se gândește foarte serios la conceperea unei arme automate de asalt care să însemne ceva nou pe câmpul de luptă. Gândurile sale erau alimentate atât de experiențele personale cu armele automate din dotare, cât mai ales de reproșurile camarazilor răniți, colegii de spital plângându-se deseori de calitatea execrabilă a armelor de asalt. Ulterior, în perioada de convalescență, care durase 6 luni de zile, Mihail nu a renunțat deloc la ideea creării unei noi arme. Una cu adevărat revoluționară…

A purces deci la treabă, fiind încurajat de camarazi și mai ales de superiori.

Când prototipul a fost gata, l-a prezentat în cadrul Institutului de Aviație din Moscova, corp de armată evacuat pe atunci în Alma-Ata, capitala Kazahstanului.

Arma nu a trecut testele, lăsându-i reci pe membrii comisiei de examinare.

Deloc marcat de acest prim insucces, Mihail perseverează în căutările și improvizațiile sale, astfel încât, la data de 12 iunie 1942, al doilea model de pistol automat este creat în atelierele aceleiași instituții militare.

În plin Război Mondial, se pare că tânărul din Kurya dăduse lovitura. Talentul său, ascuns până în acele momente, începea să dea roade.

Cel mai mare expert de atunci al Armatei Roșii în domeniul armelor mici și de asalt, reputatul A.A. Blagonravov, a fost interesat imediat de ideile novatoare ale lui Kalașnikov. Chiar dacă nu a recomandat producția în masă a celui de al doilea model, deoarece considera că mai avea nevoie de unele îmbunătățiri, expertul militar a făcut totul pentru a-l trimite pe autodidactul designer spre Centrul de Cercetări al Armelor de Asalt de pe lângă Directoratul Armatei Roșii. Din 1944 până în 1946, Mihail a dezvoltat un nou model experimental, model care, în anul 1949, a fost adoptat de forțele armate ale Uniunii Sovietice.

Ani de glorie

În urma acestui succes de proporții, Mihail este decorat personal de către Iosif Visarionovici Stalin. Fostul copil de țăran ajunsese, de la un autodidact și obscur inginer militar, la rangul de proiectant-șef în cadrul Departamentul de Arme de Asalt al Armatei Roșii.

Avtomat Kalașnikova-Model 1947 tocmai se născuse.

Gurile rele, tot mai des auzite după căderea Uniunii Sovietice din anul 1991, clamau în schimb că Mihail nu inventase nimic nou, ci preluase și dezvoltase modelele concepute deja de cei doi armurieri de top ai Wermacht-ului, celebrii proiectanți de arme automate Hugo Schmeisser și Werner Grunner. Cât de adevărate sunt aceste afirmații, sau mai precis, câte din totalul pieselor unui AKM clasic au fost concepute de cei doi ingineri germani, nu vom ști cu siguranță niciodată. Aceleași “guri rele” susțin că AKM-ul nu este decât o variantă puțin modificată a modelului Sturmgewehr 44, conceput integral de Schmeisser. Arhivele care dețin povestea completă a armei de legendă nu vor fi, pesemne, accesibile niciodată, iar Mihail Kalașnikov, astăzi în vîrstă de 91 ani, este puțin probabil să dea vreo declarație fulminantă.

Adevăratul model de succes mondial a fost așa numitul Avtomat Kalașnikov Modernizirovanîi, mult mai cunoscut sub prescurtarea de AKM, model lansat în anul 1963. Noua armă de asalt era mai ușoară, mai precisă și mai puternică decât modelele anterioare. În plus, era mult mai ieftină de produs și extrem de fiabilă și rezistentă.

Calibrul de 7,62X54R a devenit la fel de celebru ca arma. AKM oferea și alte îmbunătățiri, în special prin forma încărcătorului și a compensatorului de recul de la gura țevii.

Decorațiile începeau să curgă în țara natală, unde Mihail devine, fără voia sa, un erou al Uniunii Sovietice. Ajunge erou al Muncii Socialiste (anii 1958 și 1976), primește Premiul Lenin în 1963, în 1969 este ridicat în rang de colonel, iar doi ani mai târziu primește gradul de Doctor în Științe Inginerești. Nu este scutit nici de alte trei Ordine Lenin, Ordinul Cravatei Roșii a Muncii, Ordinul Marelui Război de Apărare a Patriei, Ordinul Steaua Roșie și un maldăr de decorații mai mici despre care bătrânelul de astăzi spunea, într-un interviu recent, că ar încăpea într-o mică furgonetă.

Spre surpriza tuturor, Kalașnikov omul nu agrea cu totul ideologia materialist-științifică a comunismului și nu îmbrățișa nici ateismul militant al regimului sovietic. Mai târziu, în memoriile sale, Mihail declara că principiile de eficiență si fiabilitate ale armelor sale au fost inspirate de ideile din marea literatură rusă și din citirea Bibliei (!), armurierul secolului recunoscând că în pauzele de lucru obișnuia să citeasca intens, atât din cartea sfântă a creștinismului, cât și din volumele autorilor ruși.

Mistic, poet sau erou al socialismului, onorurile continuă să curgă la adresa sa, astfel încât în anul 1980 devine Cetățean de Onoare al sătucului natal, după ce, în anul 1987, primește același statut din partea orașului Ijevsk.

Președinții Elțîn și Putin l-au decorat personal, acesta din urmă înaintându-l la gradul de general-maior.

Automatul care a marcat istoria

Arma creată de el a devenit un simbol de luptă, un mit și un punct de referință în toate conflictele armate din ultimii 60 de ani.

AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de țări.

Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potențialul său maxim în nu mai puțin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvășit Pămîntul.

Anul trecut, un raport al Băncii Mondiale (ia te uită ce-i mai interesează pe ăștia!) estima că, din totalul celor 500 milioane de arme de foc de pe Terra, cel puțin 100 milioane sunt automate Kalașnikov sau variante ale acestora. Prin comparație, la ora actuală, în întreaga lume circulă mai puțin de 10 milioane de arme de asalt similare produse de americani.

Este singura armă care figurează pe steagul unei țări (Mozambic) și pe cel al unei temute organizații militare din Orientul Mijlociu (Hezbollah).

Cea mai căutată armă de asalt, AKM a fost proiectată de la bun început pentru condițiile teribile de pe câmpul de luptă. Arma este funcțională în condiții cu adevărat extreme – ploaie, arșiță, praf, nisip, noroi. Acolo unde se blochează orice armă similară concepută în Statele Unite sau țările Europei Occidentale, un AKM va funcționa la parametri optimi.

Poți să o scufunzi în apă și să tragi cu ea imediat după acest test. Poți să treci peste ea cu automobile grele, poți să o legi de un autovehicul militar și să o târăști prin praf, tot va funcționa, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.

Cu toate că primele modele nu aveau tocmai o acuratețe optimă pentru o arma de asalt, precizia lăsând de dorit la distanțe mari, iar reculul puternic fiind încă un dezavantaj major, puterea glonțului capabil să trecă prin ziduri de grosime medii, prin veste și căști antiglonț, precum și fiabilitatea incomparabilă și costurile de producție mici au făcut ca AKM-ul să devină lider incontestabil de piață.

Episodul războiului din Vietnam nu mai are nevoie de niciun fel de comentariu, AKM-ul sovieticilor din 1963 dovedindu-se net superior, la toate capitolele, armelor de asalt deținute de trupele Unchiului Sam.

Triumful AKM s-a datorat în mare măsură sintagmei “lucrul potrivit la locul potrivit”.

Explozia sa globală nu s-a datorat faptului că era o minune a vremurilor sale, ci mai degrabă fluctuațiilor politicilor și strategiilor militare pe plan global.

Tradus în fapte, înseamnă că politicile militare și deciziile de politică externă ale Kremlinului s-au susținut reciproc unele pe altele în cazul destinului acestei arme.

După moartea lui Stalin în anul 1953, apariția unui lider mai relaxat precum Nikita Hrușciov și, mai ales, crearea Pactului de la Varșovia au împins arma lui Kalașnikov spre cucerirea lumii.

Noua politică externă a Uniunii Sovietice de atunci avea un nou deziderat: înarmarea statelor-satelit din Blocul Estic.

Chinezii produceau deja din anul 1956 propriile variante ale armei, iar statele “prietene” au început și ele să producă modele specifice.

Nici măcar Israelul, stat aparent rival URSS-ului, nu a rămas insensibil la performanțele armei.

A fost nevoie doar de Războiul de 6 zile și de capturarea unei trupe de comando egiptene înarmată cu AKM-uri, pentru ca Tsahalul (Forțele Armate Israeliene) să recunoască avantajele nete ale armei comparativ cu modelele M16 deținute de soldații israelieni.

Pe baza acestor realități, inginerii militari de la Tel Aviv au produs propria variantă de AKM (cu mici modificări), celebrul IMI Galil, armă aflată astăzi în dotarea forțelor israeliene.

Statele din Pactul de la Varșovia produceau deja modele tipice, cele mai apreciate fiind tipurile de AKM fabricate în România, fosta Iugoslavie și Polonia.

În țara noastră, uzinele de la Cugir au produs în principal modelele PM-md63 și PM-md90, binecunoscute românilor care au făcut armata sub denumirea de “Pemeuri”.

Modelele românești s-au dovedit a fi de o calitate extrem de bună, fiind foarte căutate la export și putând fi întâlnite astăzi în toate colțurile lumii.

Alt atribut al armei este potențialul său mortal inegalabil. Fie că este în mâinile unei bătrânici, ale unui “copil al războiului” din Africa, ale unui taliban, soldat din Spetsnaz sau traficant de droguri din America Latină, AKM ucide sau, în cel mai bun caz, mutilează. Glontele său este considerat de mulți ca fiind chiar prea puternic pentru o armă automată portabilă.

Accesibilitatea armei în conflicte urbane, lupte de gherilă, reglări de conturi tribale sau în lumea drogurilor, adică exact tipul de conflicte din ultimele decenii, i-a făcut pe strategii Pentagonului să inventeze un nou termen militar de specialitate, așa-numitul “Asymmetric Warfare”.

Kalașnikov-ul viitorului și bătrânul cu muzeu

Dacă documentarul “The Gun” are ca punct central modul în care AKM-ul a modificat cursul războaielor din ultimii 50 ani, întrebarea tuturor se îndreaptă spre rolul creației lui Mihail pe câmpurile de luptă din viitorul apropriat.

Întrebarea și-au pus-o și specialiștii uzinelor IJMAȘ din Ijevsk, preocupați de apariția pe piață a unor modele concurente care egalează și chiar depășesc capacitățile armei produse în 1963.

Răspunsurile au venit tot din partea proiectanților ruși care, cu concursul lui Mihail, au reușit în ultimii ani să scoată modele de AKM, care sunt absolut remarcabile.

Vorbim aici de modelele AK-107, AK-108, AK- AS/ASM, TKB-0146, AN-94 Abakan, AK-103. Multe dintre acestea funcționează pe vechiul calibru 7,62, iar restul sunt pe calibre NATO. Sunt folosite în special în misiunile de comando ale trupelor ruse, de către membrii serviciilor secrete sau de membrii serviciilor de pază ai înalților demnitari de la Kremlin.

Mai puternice, mai eficiente, mai precise, mai durabile, mai mortale, ultimele modele ale temutei unelte a morții sunt greu accesibile pentru punctele fierbinți de pe glob.

Pe de altă parte, Mihail nu se poate plânge deloc de destinul avut în această existență. Decorat la rând și de președintele rus în funcțiune, care l-a lăudat pentru crearea “unui brand de care este mîndru orice rus”, nonagenarul a ajuns să fie și “Erou al Federației Ruse”.

Pe plan financiar, iarăși strălucește, fiind deținătorul a 30% din acțiunile unei companii germane din Sollingen care produce sortimente de vodcă, cuțite, tricouri, umbrele etc, “branduite” sub numele Kalașnikov.

Totul a culminat cu inaugurarea Muzeului Kalașnikov, pe data de 4 noiembrie 2004, în orașul Ijevsk. Straniul muzeu expune biografia completă a lui Mihail, Biblia sa din tinerețe, precum și o parte din schițele primelor tipuri de arme. Punctul de maxim interes al muzeului constă în sălile ticsite cu toate modelele acestui pistol automat, de la cele din anii celui de-al Doilea Război Mondial, până la ultimele arme produse la IJMAȘ.

Tot aici se pot admira toate modelel de AKM produse în alte țări, printre care și “Peme-urile” noastre.

O altă sală este dedicată impactului social și cultural al armei pe mapamond, percepută ca mijloc de luptă pentru independență și mai ales ca ultim apărător în fața capitalismului galopant, imperialismului și colonialismului globalist modern.

Din vorbele lui Mihail Timofeevici…

Mihail va rămâne în istorie nu doar datorită armei care-i poartă numele, ci și pentru vorbele sale memorabile, unele dintre ele străbătute de un autentic umor rusesc:

Munca mea este viața mea, și viața mea este munca mea. Am inventat acestă armă să îmi apăr țara de naziști. Astăzi sunt mândru că, pentru mulți oameni, arma a devenit un sinonim pentru libertate.

Nemții sunt singurii responsabili de faptul că am devenit un fabricant de arme. Dacă nu ne invadau țara, aș fi proiectat mașini agricole.

Cineva m-a întrebat odată cum pot dormi liniștit noaptea știind că armele inventate de mine au ucis milioane de oameni, unii dintre ei fiind nevinovați. I-am răspuns că nu am nicio problemă de conștiință, deoarece oamenii sunt cei care ucid oameni, arma neatinsă de mână omeneasca nu poate ucide nici măcar un șoarece.

Înainte de a crea ceva nou, trebuie neapărat să cunoști tot ce s-a creat anterior în acel domeniu.

Sunt oricând gata să-i strâng mâna celui care poate crea o armă de asalt mai bună decât a mea.

Câteodată este dureros să văd atâția criminali și ticăloși înarmați cu AKM-uri. Eu am creat arma pentru apărarea țării, nu pentru mafioți și teroriști.

Tot ce este complex nu este folositor, și tot ce este folositor este simplu. Acesta este motto-ul după care mi-am ghidat viața.

Sincer, aș fi preferat să inventez o mașină care să-i fi ajutat pe țărani la munca câmpului.

Cred că talentul meu este unul înnăscut.

Am tras milioane de gloanțe. Mai trag și acum, la vârsta asta. Așa am ajuns să fiu tare de urechi, de la zgomote…

Teroriștii vor căuta întotdeauna arme simple, funcționale și de încredere.

Partea negativă a vieții constă în fapul că cineva, din umbră, vrea să conducă toată omenirea. Cu Rusia nu-i va merge…

Visul meu dintotdeauna a fost acela de a inventa un motor care nu se oprește niciodată.

Cred că dacă mă apuc să proiectez un tren, va arăta la final ca un AK-47.

Nu am făcut studii tehnice, deci a trebuit să improvizez continuu.

Nu ai ce face! Omul va inventa arme cu orice ocazie…

Armata noastră a dat ordin să se creeze o armă de asalt nouă și mai eficientă decât cele de pe atunci. Am fost nevoit să improvizez, altfel eram eliminat din concurs.

Când l-am vazut pe Bin Laden la televizor înarmat cu un AKM, m-au apucat toți nervii pe bărbosul ăla nebun. Dar ce pot să fac? Teroriștii or fi ei nebuni, dar nu sunt proști: întotdeauna aleg cele mai bune arme…