Ce s-ar putea ridica cu datoria pe care o are Germania fata de Romania

ASPECTE. Presă, tehnologie, morală 

de Corneliu Vlad

Efemeridele de presă ale clipei provoacă mai degrabă mâhnire. Unei realități prea puțin confortabilă și agreabilă, mass-media îi răspunde nu prea adecvat, dacă nu chiar penibil. Aflăm cu lux de amănunte despre isprăvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful și iminenta catastrofă de la Roșia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul căscat, în care poți depune orice, ticăloșiile unor „nemți” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflă nimeni o vorbuliță (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600.000.000 de euro iar constructia 30 de milioane marci aur – nota red). Vorba idioată a unui „analist”: despre ce vorbim?

Obediența în fața sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriților hrăpăreți aborigeni ori de afară funcționează fără greș, iar dezinformarea se lățește. Și când te gândești ce-ar putea face presa, ce posibilități tehnologice are comunicarea în masă de câteva decenii!

Întrucât mă apropii, tacticos sau iresponsabil, de o vârstă care pe vremuri mi se părea nu venerabilă ci de-a dreptul matusalemică, de neatins, iar aproape jumătate de secol am făcut gazetărie, și numai asta, e poate momentul să privesc, măcar din când în când, la lumea presei și nu atât la oamenii ei minunați sau nu prea, ca să parafrazez un titlu de film american.

Reiau, de fapt, o remarcă făcută de președintele unei societăți britanice de televiziune, Adam Crozier, la o conferință pusă la cale de ziarul „Guardian” sub genericul inspirat și incitant „Changing Media Summit”. La nivelul cel mai înalt al jurnalisticii de azi n-am să mă refer, nu-i momentul să-l definesc, dar că presa e în schimbări răvășitoare, e într-o adevărată revoluție, nimeni nu poate tăgădui, oricine constată.

Amintea Adam Crozier că în urmă cu 20 de ani nu exista Web. Acum zece ani nu se știa de Facebook. Iar în urmă cu cinci ani nu exista Twitter. Revoluția numerică a jurnalismului galopează frenetic și nu pare să-și fi oprit iureșul. Tehnologic, presa de până acum vreo două decenii părea să fi rămas esențialmente cam aceeași de pe vremea lui Gutenberg sau a vechilor chinezi – cu litere de plimb, ludlowuri, vingalacuri, spalturi și „perii”, cuvinte devenite peste noapte arhaisme. Tehnologic, da, saltul este spectaculos. Dar calitativ, dar moralmente? Este „mai bună” presa de azi, înzestrată cu scule electronice în stare de performanțe pe care ne străduim din răsputeri să ni le însușim și să le folosim la ce pot face ele?

Relatăm instantaneu din orice ungher al globului despre orice taifunuri, fundulețe sau ciudățenii, dar despre Roșia Montana sau datoria Germaniei mai nimic. Facem exegeze pe gaura din pantoful slujbașului de la FMI, iar el poate că de fapt chiar asta urmărește, dar nu ne întrebăm serios de ce ne îndatorăm peste poate, în ce condiții și pe ce se duc banii cu care ne-am împovărat pe ani de zile.

Ba, și mai grav, tehnologia tot mai sofisticată înlesnește și o mistificare mult mai sofisticată. O lume întreagă a urmărit la televizor în direct desantul omului pe Lună. Ne-am euforizat cu toții, am intrat în transă și abia într-un târziu a apărut întrebarea: o fi pășit oare Armstrong sau nu? Presa lumii – scrisă, vorbită, văzută – se străduiește cu ferbrilitate să facă față acestui tsunami digital care o obligă să fie la înălțimea momentului.  Suntem într-un fel ca “găina de Renaștere” de care vorbea G. Călinescu, găina care depune ouă în mai multe cuiburi și aleargă de la unul la altul, în perioada clocitului, fără a izbuti să le încălzească îndeajuns pe niciunul.

Sfidarea, însă, spuneam, nu e doar una tehnologică, este și una de ordin moral. Dacă totul este cu putință ca tehnică, nu totul e permis ca atitudine, ca angajare, ca misiune de ziarist, până la urmă. Dezinvoltura comunicării nu înseamnă și dezinvoltură a mesajului, nu însemna laxism moral. Abolirea cenzurii din vremea comunistă a deschis calea spre sinceritate, adevăr și probitate, dar mergem oare așa cum s-ar cuveni, ziariști, șefi de redacții și patroni de presă, pe o asemenea cale? Spunea Zbigniew Brzezinski, apropos de progres și depolitică: “Din nefericire, acest progres al civilizației nu s-a realizat și la nivel moral, politica reprezentând cel mai mare eșec al secolului XX.” Ce-i valabil pentru politică este, din păcate, valabil și pentru presa de toate felurile. (Amos News)

3 august 2011

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *