OPRIȚI RĂZBOIUL !!! NATO planifică o campanie în Siria și pregătește un atac în Iran

Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, susține că Alianța planifică o campanie militară în Siria, pentru înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, având ca obiectiv pe termen lung pregătirea unui atac asupra Iranului, informează RIA Novosti, în pagina electronică.

Dmitri Rogozin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri violențele din Siria, cerând autorităților de la Damasc să pună capăt utilizării forței împotriva protestatarilor pașnici, fără a solicita însă intervenția NATO.

“Această declarație înseamnă că planificarea (operațiunii militare) este deja în curs. Poate fi o concluzie logică a acestor operațiuni militare și de propagandă ale unor țări occidentale împotriva Africii de Nord”, a spus Rogozin, într-un interviu publicat vineri de Izvestia.

El a afirmat că Alianța vrea să vizeze numai regimurile “ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele ale Occidentului”.

Rogozin și-a exprimat și acordul cu experții care consideră că Siria și, ulterior, Yemenul, ar putea deveni ultimele etape înaintea declanșării unui atac asupra Iranului. “Se strânge lațul în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Și, desigur, suntem îngrijorați de escaladarea situației către un război pe scară largă în această regiune uriașă”, a spus el.

După ce a învățat lecția libiană, Rusia “va continua să se opună unei rezoluții de forță privind situația din Siria”, a afirmat Dmitri Rogozin, adăugând că urmările unui conflict pe scară largă în nordul Africii ar fi devastatoare pentru întreaga lume.

Sursa: Mediafax

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *