Martirii noștri: 10 iulie – Martiriul Nicoletei Nicolescu

– torturată și arsă de vie la crematoriul din București –

Cum a fost asasinată comandanta Cetățuilor de Fete Legionare  (cf. „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niță ) Torturată, violată și apoi trezită din nesimțire și conștientă, Nicoleta a fost aruncată în flăcările crematoriului…

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud. Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhangheli.

Și, într-una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei. Într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelărește ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, așa cum sperau ei. Încă mai respira și cuțitele negre banditești, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpățânat să rămână pe viața asta, încăpățânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viață. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua uneicamionete-dube, între lopeți și târnacoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat…

– S-a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului.  Știm noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fața autorităților „statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliție din București și agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colțuri, să nu se murdărească, și au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

– Stai așa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viață parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață… Era aproape de ora 23…

Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală și apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimțite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ți-am spus eu…

Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare… O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul mișelnic, uneltit și hotărât de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțește la moarte. Rodul de aur al Țării, pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului…

Notă: se pare că cenușa ei s-a recuperat și a fost adusă la mănăstirea Predeal în 1940. Se pare că regimul comunist de mai târziu va fi înspăimântat de mormintele martirilor, căci Securitatea se informa că la Predeal starețul Dionisie Velea (mutat de patriarhul Justinian ca prim-slujitor la catedrala patriarhală) „a permis călugărului Nicandru Prodan să aducă legionari pentru ședințe clandestine și să adăpostească osemintele lui Nicoleta Nicolescu, ținând slujbe speciale pentru ea[1].

sursa: Martiri și mărturisitori români din secolul XX – Fabian Seiche

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *