Exclusiv: Romania – Stat de necesitate europeana. Enciclopedia Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul

„Ardealul nu este un pământ.   Ardealul suntem noi toți.

Ardealul este sufletul nostru”

(Mihai Antonescu, 10.X.1941).

 

ROMÂNIA –

 STAT DE NECESITATE EUROPEANĂ

de GH. BUZATU

 

Realitatea desprinsă din titlu a fost formulată tranșant de însuși inegalabilul nostru istoric – unul dintre cei mai mari ai lumii – Nicolae Iorga. Iar aceasta în repetate rânduri și întărită, în formule diverse dar exprimând aceiași esență, de către cei mai mari dintre CEI MARI ai spiritului și științelor românești: M. Eminescu, M. Kogălniceanu, Brătienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinți, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Pamfil Șeicaru sau G. Vâlsan[1]. Unul dintre ei – l-am numit pe Gh. I. Brătianu – a deslușit cu nedezmințitu-i talent și  exemplară concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de  „Geopolitică și Geoistorie” (1941), coordonatele poziției României în contextual general continental și, mai limitat, sud-est european, deși nu doar atât: „Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică și veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele și interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă și mai departe -, se cheamă că România noastră trăiește și vorbește aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, – continua Gh. I. Brătianu în atenția Estului și Vestului, Nordului și Sudului deopotrivă – și în tot timpul. Ea deține, cum s-a spus, cu adevărat o pozițiune-cheie. Iar atenția aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă și simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi și apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo așezat). Ideea de hotar, de putere și de apetit economic, internațional, de autarhie și independență, trebuie purtată acolo mereu în conștiințe, ca o obsesie. Suntem, prin poziția noastră pe glob, dar și prin cele ce poartă fața și ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie să aibă ghioagă bună și toți și … să doarmă cât mai puțin. Se înțelege, deci: un Stat cu o astfel de situație, în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, să cunoască această situație, să-și dea permanent seama de toate, bune și rele, câte se ascund într-însa. Toți membrii acestui Stat, și în primul rând pătura lui conducătoare, trebuie să-și aibă gândul mereu ațintit la ele”[2].

            În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, București, Cultura Națională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane și de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări național-țărăniste (Președinte al Consiliului de Miniștri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut unele considerații se impun.

În primul rând, ediția originală în trei volume masive a ambiționat să   reprezinte – ceea ce a reușit cu maximă strălucire și pentru un timp îndelungat – un tablou și un bilanț al evoluției și stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenței lor la România Mare. Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacție prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943),  asistat fiind de Emanoil Bucuța. Ea beneficia de solide contribuții și intervenții, purtând semnătura unor personalități științifice de imens prestigiu național și european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Pușcariu, S. Mehedinți, G. Vâlsan, Ștefan Meteș, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ș.a.

În 1929 ori în prezent, când discuțiile despre Transilvania revin în atenție. Aceasta în contextul unor pretenții revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speță, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice și rațiuni deșarte. În atare situație, se înțelege, trilogia destinată tiparului recâștigă în semnificație. Acum, ca și în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. 1918-1928,  constituie, mai mult decât un argument, proba verității. Iar, în context, putem să neglijăm demonstrațiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior făuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Țara-Mamă? Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susținut la Ploiești pentru cauza intrării României în război împotriva Austru-Ungariei, a opinat:

“…România nu poate fi întreagă fără Ardeal … Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața … Ardealul nu e numai inima României politice; priviți  harta: Ardealul e inima României geografice!…”[3]

După un sfert de veac, la 10 octombrie 1941, trimițându-i un mesaj lui Manfred von Killinger, ministrul german la București din 1941-1944, Mihai Antonescu, titularul Externelor României și Prim-vicepreședintele Consiliului de Miniștri, în condițiile în care tocmai prepara fondarea Biroului Păcii destinat să coordoneze campania pentru participarea țării la Conferința Păcii de după al Doilea Război Mondial, pe urmele și în tonul  discursului celebru al înaintașului din mai 1915, îl atenționa pe trimisul Berlinului că:

„ … De la Mareșalul Antonescu, mândria neamului și expresia lui, până la cel din urmă cetățean al acestei Țări, nu este unul singur care să se dezonoreze, trădând drepturile României asupra Transilvaniei. Ardealul  nu este pentru noi, Domnule Ministru, un pământ, un teritoriu. Ardealul este cetatea în care am trăit și am suferit două mii de ani. În Carpații Ardealului ne-am zidit viața și am păstrat împotrivirea năvălitorilor și a hoardelor slave, ieri ca și azi. În Carpați ne-am întemeiat cele dintâi Principate Românești continuatoare al lumii romane antice. În Carpați a răsărit ordinea spirituală, care a stat temelie morală a acestui Neam de-a lungul veacurilor. Carpații sunt pentru noi leagănul trecutului nostru, al mitologiei și al credinței noastre, de care nu ne poate despărți nimeni […] Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toți. Ardealul este sufletul nostru. Nu poate nimeni să ne aibă întregi fără suflet[4].

O realitate indiscutabilă, stabilită cu precizie și recunoscută ca atare, după  solide cercetări de specialitate, atestă că românii, în temeiul unei evoluții de două ori milenare, beneficiază de un avantaj de care dispun mai puține popoare ca rod al prezenței lor în istorie – persistența lor, necontenită și în ciuda tuturor vicisitudinilor, în însăși vatra lor strămoșească. Ceea ce a constituit și a rămas un fapt remarcabil, care și-a pus amprenta asupra devenirii și împlinirii noastre ca unul dintre popoarele fondatoare ale bătrânului continent, determinându-i comportamentul și caracterul, calitățile și defectele, ca să nu mai vorbim că românii și-au legat profund soarta de aceste meleaguri, pe care, stăpânindu-le și influențându-le, și-au asumat, natural, riscul unor influențe de fel nesemnificative. De altfel, cum este bine cunoscut, creația populară, de cea mai bună calitate literară și valoare istorică, vorbind obsesiv despre „codrul frate cu românul”, a surprins  tocmai o atare realitate, căreia ulterior unul dintre maeștrii filosofiei moderne, l-am numit pe Emil Cioran, avea să-i dea noi valențe atunci când a opinat că evoluția noastră a reprezentat în primul rând geografie, iar nu istorie[5]. În context, trebuie să reținem că, deja cu secole înainte, cronicarul Grigore Ureche îi plasase în chip justificat pe români ca aflându-se – prin tot ceea ce au fost și, adăugăm noi, în perspectiva desfășurărilor ce aveau să urmeze până la acest început de veac și de mileniu – „în calea tuturor răutăților” …

Problema Transilvaniei în context nu poate și nu trebuie  să fie scăpată de sub serioasă atenție. Mai ales că, după cum este bine cunoscut, chiar și în prezent, sub diverse motive și, mai ales, tertipuri, cercurile revizioniste manifestă tendințea de-a trece în ofensivă (?!), solicitând din nou Bucureștilor – ca și la 1940, când au acționat de conivență cu Hitler și Mussolini – “sacrificii teritoriale”, iar Kremlinul, ca de obicei, excelează în a se folosi de Basarabia sau de Transilvania pe postul “plamânilor” ce trebuie la moment acționați când e vorba de intimidarea ori de forțarea României (?!) Dintr-o asemenea perspectivă, prestigiosul istoric american Larry L. Watts a oferit recent fapte și probe extreme de relevante în privința raporturilor între Moscova și București, atât pentru perioada dinainte de 1944, cât și, îndeosebi, din cursul anilor “frățești” 1944-1989[6].

Se impune să remarcăm, într-un atare context, că monumentala trilogie Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. 1918-1938 îngrijită de D. Gusti, ajutat de Emanoil Bucuța, reapare într-o excelentă ediție anastatică sub egida lui  Tipo Moldova din Iași (director: Aurel Ștefanachi) exact cum și când trebuie. Și aceasta nu numai întrucât este în discuție o realizare științifică și grafică de excepție, ci și pentru că sosise momentul determinat de actualele evoluții inter-europene, iar decenii la rând, după 1944, această operă de referință a culturii naționale a figurat „cu cinste” în rândul cărților interzise!

De asemenea este absolut necesar să menționăm că editarea trilogiei  Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. 1918-1938 se integrează armonios programului Editurii Tipo Moldova de-a pune la dispoziția cititorului interesat lucrările de referință capitale ale culturii române moderne, așa precum a procedat în ultima vreme cu: Enciclopedia României sub redacția lui D. Gusti (4 volume tipărite din totalul celor șase proiectate, București, 1938-1943); Marele Dicționar Geografic al României[7] sub redacția lui George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu și Grigore Tocilescu (5 volume, București, 1898-1902); Dicționarele geografice ale Basarabiei și Bucovinei (București, 1904, respectiv 1908), iar, în cursul lunii trecute, cu Albumul de unică proiectare și concepție științifică Spațiul istoric și etnic românesc, pregătit la îndemnul personal al  Mareșalului Ion Antonescu și valorificat prin grija Monitorului Oficial și Imprimeriilor Statului/Imprimeria Națională (București, 1942).

Prof  Univ Dr Gheorghe Buzatu

 


[1] Vezi chiar în cuprinsul prezentei trilogii (I, p. 176).

[2] „Geopolitica și geoistoria. Revista română pentru sud-estul european”, an. I, nr. 1/septembrie – noiembrie 1941, p. 1; Emil I. Emandi, Gh. Buzatu, Vasile S. Cucu, eds., Geopolitica, I, Iași, Editura Glasul Bucovinei, 1994, p. 1.

[3] Apud Gh. Buzatu, coordonator, Titulescu și strategia păcii, Iași, Editura Junimea, 1982, p. 57.

[4] ANIC, fond PCM, dosar 1 075, f. 150-151.

[5] Emil Cioran, Schimbarea la față a României, București, 1990, p. 54 (după ediția cenzurată în urma „Revoluției” din decembrie 1989, când se presupunea că orice era posibil)..

[6] Vezi Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, traducere, București, Editura RAO, 2011.

[7] La momentul apariției, în limitele Vechiului Regat – Muntenia, Moldova, Oltenia și Dobrogea.

Sursa: Ziariști Online

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *