Evrei in structurile de conducere ale statului roman

Gem târgurile de carte, librăriile, ștandurile stradale, de cărți scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,  de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparține unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial. El hotărăște ce să se facă și cum să se facă.

Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în timpul rebeliunii iudaice antiromânești din 1940, a fost deținut de evrei. Tot de ei, în continuare, așa cum reiese din tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comuniști (Vezi Holocaustul (genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localitățile din care s-au făcut arestările și întemnițările românilor, dar și  deportările și ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se practice genocidul. Soldații sovietici mongoli și nu numai, nu știau care sunt români, sau de alt neam. Și nici alți conducători veniți degrabă din URSS. Evreii localnici știau.

Dar în România din noile ei granițe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu ușurință, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăși comuniști evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea evreilor în situația de a răspunde în fața poporului român de holocaustul săvârșit asupra românilor, își amintesc sectorial și evaziv de unii evrei cu responsabilități, dar și atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceaușescu.

 După 23 august 1944 evreii bolșevici s-au trezit într-o situație stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câți să-i numeri pe degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,  documentele din arhiva românească a vremii reține un număr mic, de evrei bolșevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker et Co., că are Armata Roșie la dispoziție în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegaliști. Doi ilegaliști dacă depun mărturie pentru al treielea, este și acesta ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în “documente” și în alte domenii). Adică a desfășurat activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolșevic) al P.C. din România. Și fabrica de minciuni a funcționat. Din mincinoși, la mincinoși, la mincinoși, până Partidul Comunist din România s-a îngroșat cu cinci mii de ilegaliști. Și cu ceilalți, de dinainte, vreo mie, în total șase mii de bolșevici evrei se instalează brutal  și sângeros, la pârghiile de conducere ale României.  Șase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece  mii. Cei șase mii de evrei și ce evrei, ilegaliști, n-au mai avut și ei alți evrei, care să dea năvală, la absolut toată bogăția României? Soții, frați, surori, nepoți. Prieteni. Cunoscuți. Pe un lung șir de ani. Se regăsesc în dominarea numerică, în structurile centralizate statale și teritoriale, în instituții. Acolo, unde, în mod excepțional nu au dominat și numeric, au avut funcțiile de decizie, de conducere. Așa, în agricultură. Întreaga țară căzuse  sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în 1942 și 1943 și parțial în 1940). Tot ei pot fi identificați în structurile decizionale ale țării și după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar și teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni deplini în propria lor țară. Așa se explică lovitura de stat anti românească și executarea lui Nicolae Ceaușescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din nou pe România. Cu siguranța nu pentru prea multă vreme. Dar am anticipat destul. Așa cum în Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolșevici evrei vinovați, să dăm și din România cu granițele de azi, nume de tovarăși evrei bolșevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmașii celor din 1940, până în 1989. 1) Urmașii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică). 2)Urmașii românilor căsătoriți (măritați!) cu evreicile aduse din URSS, evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinație clară, căsătoria cu acei români care vor fi tolerați în funcții de conducere, necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, așa aveau sarcină de la evrei. Nu le  scoteau în publicul de jos și la rudenii,  nu știau românește și românașii isteți, ar fi înțeles și ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soți în favoarea comunității bolșevice evreiești. Si prin soții lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidențial. Iar o parte din aceste soții erau ele însele,  cu anumite funcții importante. Si urmașii acestora sunt înfipți și azi la cârma țării. 3) Si  urmașii românilor căsătoriți cu evreice din România. Se știe că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică, apartenența la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu și soția nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică. Și se mai știe că Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creștină, sau a unei evreice cu un creștin, doar atunci când există anume interese iudaice. Interesele iudaice pot fi ușor contabilizate și în cazul căsătoriilor mixte, de sub controlul evreilor comuniști din România. Si al sinagogii. Este de ajuns că se știu cei care au fost  înainte de 1989 în structurile guvernamentale și teritoriale, în fruntea unor instituții culturale, științifice și se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români ajunși acolo prin faptul că erau căsătoriți cu evreice. Și soțiile lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtal si din alte instituții ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalități, e firesc. Au avut toate condițiile și avantajele. Dar românii căsătoriți cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniștilor evrei. Ajunși, în anii de dinainte de 1989, în instituțiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraționiști ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel și azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost și le este bine. Au ajuns șantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulți evrei din România își ascund originea, dar continuă să acționeze în interesul  evreilor din România și din întreaga lume, este știut. Dacă ar fi fost  loiali poporului român, n-ar avea de ce să-și ascundă originea. Simpatia față de confrații evrei ar fi fost de înțeles și facilitarea unor legături culturale, științifice, economice, între poporul român  și evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai știe apartenența etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte, limitându-ne la spațiul restrâns al unui articol, dar cei interesați, pot afla ei înșiși numele a mii de evrei bolșevici din România. Ilegaliștii au primit indemnizații mari, sfidătoare față de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc și azi. Și urmașii lor au primit ajutor de urmaș de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari față de nivelul de trai al românilor. Iar deținuții politici români, supraviețuitori ai închisorilor și lagărelor, au fost muritori de foame, situația lor financiară fiind și azi ofensator de mică, față de a călăilor României. Comparați nivelul  financiar al ilegaliștilor în viață și al deținuților politici  români.

Desigur exista și evrei (propriu-ziși, sau din familii mixte) cu un comportament normal în relațiile cu românii. Dar și aceștiea se fac a nu ști despre activitățile incorecte, intolerabile, ale altora. Își păstrează avantajul unor relații.

Sunt și excepții. Cunoaștem cazul lui Bruhis, autorul cărții Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chișinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolșevici față de poporul român.

În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din structurile de conducere ale României.

Cele ce urmează sunt extrase din cărțile pe care le vom cita la sfârșit:

Pe urmașii lui Cain, destinați să instaureze comunismul în România, capitularea necondiționată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…

Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a PCR și de fapt i s-a substituit… Întrucât din totalul de 900 de comuniști existenți la acea dată în România, cei de etnie română puteau fi numărați pe degetele de la o mână, “greul” îl duceau urmașii lui Cain și câțiva comuniști: unguri, bulgari, ruși, ucrainieni și armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.

Pentru a spori numărul comuniștilor s-a trecut la completarea Partidului cu “ilegaliști”. Această măsură a condus la creșterea numărului membrilor de partid, dar compoziția națională nu s-a schimbat, alogenii și în special urmașii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegaliști” și cum români nu aveau precursori, nu deveneau“ilegaliști” comuniști.

In scurt timp, “ilegaliștii” au ajuns la 5000 de membri. În fața argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare și promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu strictețe românilor.

Fabricanți, bancheri, negustori și tot felul de alți bogătași, dar mai ales descendenții lor,  care în nici un caz nu aparțineau clasei muncitoare sau țărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de subordonare a muncitorilor și țăranilor. Au devenit ofițeri cu funcții de comandă care să apere țara, așa cum orice animal își apă prada. Pe mâna lor au încăput finanțele țării, economia, comerțul interior și exterior, producția, cercetarea, știința, cultura, mass-media, politica și reprezentarea diplomatică a țării. “Ilegaliștilor” li s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale și policlinici speciale, magazine speciale și li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcții din partid și administrație.

Nici un sector politic, economic, cultural, științific nu a rămas neacoperit de acești misterioși “ilegaliști”. Cine erau ei, unde și cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor năpăstuiți: erau sioniști care desfășuraseră o activitate specifică acestei organizații de întrajutorare evreiască. Cei mai mulți dintre ei, fiindcă erau bogați, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la recunoașterea calității de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul roșu”. Merită a fi amintit cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad și a prietenului său, bogătașul Donath Andrei.

Lista “ilegaliștilor” s-a îngroșat cu maghiarii proveniți din puzderia de organizații existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.

În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menținut sub ocupație sovietică, în înțelegere cu Moscova, au fost aduși în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei care au fugit din România, de teamă să nu fie judecați pentru faptele săvârșite în timpul ocupației hortyste. În categoria “ilegaliști” au fost incluși și foștii agenți KGB, care în proporție de peste 90% erau urmașii lui Cain.

În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias Burach Tescovici) și Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român și trei alogeni.

În cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-șef din România, Moses Rosen, scria: Dej și Luca erau socotiți formal, primii, însă toată lumea știa că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu…

In PC(b) urmașii lui Cain dețineau puterea în proporție mai mare de 80%. În compensație toate secțiile Comitetului Central erau conduse de aceștia, astfel:

1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiați colaboratori ai săi:

2. Filipovici (venit și el din URSS).

3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultății de drept din București.

4. Marusohn. Studii medii.

5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.

6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu știa românește.

7. Aronovici.Arhitect.

8. Milka Herșcovici.

9. Iosif Chișinevschi. A condus secția de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian

10. Miron Costantinescu. Împreună și-au adus contribuția la uciderea bestială, cu ranga, a lui Lucrețiu Pătrășcanu, care avea “vina” că se declarase român.

11.Teodor Rudenco. A condus  secția de cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeții muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel Breslașu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuță s. a.

12.Vincze. A condus secția pentru îndrumarea și controlul armatei, justiției și securității. Evreu ungur.

13. Ghizela Vass. A condus secția externe. Evreică maghiară. Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15.Olga Deuth, 16. Andrei Goanță (nume de împrumut).

In ministere situația era identică:

17. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe.  Îi avea ca adjuncți pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.

Toți directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :

21. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Șerban, 24. Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Șerban.

Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.

Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunța sosirea delegațiilor se amuza, anunțând că Israelul a veni la sesiune cu două delegații, una din Israel și alta din România.

In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii și șoferii. In rest “poporul ales”.

Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia în MAN funcționau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei (bărbați) poate lua ființă o sinagogă și în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbați).

38. Mihai Florescu (nume de împrumut). Ministrul  Petrolului și al Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae Ceaușescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.

Și acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după modelul Anei Pauker. A înființat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarțit) a început exploatarea sălbatică a uraniului din Munții Apuseni, despre care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul pământului, îl încărcau în lăzi speciale și lua drumul URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.

Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depășit trei miliarde de dolari.

La Ministerul Apărării Naționale, la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraș). Mai târziu,

39. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.

40. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educația politică a armatei (îndoctrinare).

Aceștia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.

41. Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul  Finanțelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun și Mathyasz Rakoczi. Un adept fățiș al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Și-a văzut  împlinit     visul , după care râvnește și azi UDMR, de a înființa Regiunea Autonomă Maghiară. În scută vreme și acest minister a fost dominat de urmașii lui Bela Kun și ai lu Cain. Un glumeț spunea că în Ministerul de Finanțe nu mai vorbeau românește decât femeile de serviciu și portarii.

În timpul războiului, mareșalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemți să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către Germania și s-au adus în țară 40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german și l-au confiscat, drept pradă de război…

Deși prin armistițiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată mai sălbatic decât coloniile.

42. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerțului Exterior. Fostă șefă de cabinet la Ana Pauker. Soția lui Bodnarenco Pantelei Pantiușa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, șeful Securității Române.

Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu dovezile fabricate, cum că acesta era dușmanul Uniunii Sovietice, dovezi care, deși nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român și apoi comunist.

Și în acest minister și în societățile de comerț exterior organizate pe ramuri ale economiei naționale, majoritatea conducătorilor și funcționarilor erau evrei. Aceștia afirmau că românii nu au calități de comercianți.

Pagubele provocate economiei naționale prin operațiuni frauduloase în comerțul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat și depus la băncile elvețiene 50 de milioane USD.

43.Alexandru Moghioroș (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.

44. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.

45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general. La începutul anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securități. Această formațiune de represiune formal era încadrată în cadrul Direcției Generale a Securității Statului, însă acționa independent și avea misiuni speciale de informații, de arestare și cercetare a populației(s.n.).

46.Serghei Niconov. Șeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.

În anul 1948 s-a înființat Direcția Generală a Securității poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,

47. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiușa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii care în primii ani de existență a DGSP au ocupat funcții de conducere, până la șef de birou inclusiv, atât în compartimentele operative cât și în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52. Rita (soția lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mișa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert, 61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teișanu Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herișan Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării și al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Șandor, 71-72. Frații Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alții .

În Direcția de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu Dulgheru Mișu, erau evrei:

79.Dulgheru Mișu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alții (s.n.).

Șeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Șandor.

Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne:  87. Iosif Straier.

Unitățile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.

La regiunea București: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Și alții.

La regiunea Ploiești: 94. Ștrul Mauriciu, colonel.

La Brașov: 95. Kalausek Koloman, colonel.

La Pitești: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.

La Galați: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).

La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).

La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.

La Suceava: 100.Popic Adalbert. Parașutat de sovietici în timpul războiului).

La Târgu-Mureș: 101. Daszkel Eugen.

La Oradea: 102. Zeller.

La Maramureș: 103. Davidovici- Dascălu. Și altii.

La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.

     Mișu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informații. Între 1948 și 1952 a fost șeful Direcției de Anchete Penale, poziție în care a instrumentat cazul Lucrețiu Pătrășcanu, condamnat la moarte și ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în Israel.

Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranță în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fie ca șef al Serviciului județean Satu-Mare, fie în cadrul Direției Anchete Penale, care i-a încredințat loturile Canal și pe Lucrețiu Pătrășcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu  Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul 1949 a împușcat patru țărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.

Regiune Prahova: 105. Ițic Averbach. Comandantul Securității.

La Iași: 106. David Isidor și 107.Vasile Dascălu.

108. Ștefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcționat din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcția Generală a Lagelor, iar între 1954 și 1957 a fost comandantul închisorilor din Aiud și apoi a Văcăreștilor.

Și justiția se afla în mâinile urmașilor lui Cain:

109. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la Ministerul de Interne. Președinte al Tribunalului Poporului.

La Parchetul general și mai târziu, la Tribunalul Suprem:

110. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).

111. Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan).

Aceștia au trimis în fața plutoanelor de execuție, sau la moarte lentă, în închisori, floarea intelectualității românești, care era vinovată de faptul că și-a iubit țara și a militat pentru înălțarea neamului românesc.

În spatele Anei Pauker și a baionetelor armatei roșii, având drept model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici și-a permis să urle și să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau niște monștri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu și alții.

Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroș.

La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai Kremlinul, ci și organizațiile mondiale evreiești, interesate de extinderea comunismului pe întreaga planetă.

În lucrarea sa Contribuția unor minorități naționale la bolșevizarea României, analistul politic,  generalul Neagu Cosma, arată că în România erau “instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului și pentru evreii din România”: 112. Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.

Silviu Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator, redactor-șef al ziarului Scânteia.

La Botoșani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.

Toată România era ocupată și torturată de călăi de teapa unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizați de un Brukner. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Țara noastră, București, 2004, p. 326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din culisele securității, Editura Globus, București, p. 44-83).

Numerotarea și sublinierile de mai înainte ne aparțin-G.G.C.

Să continuam și cu alții, care s-au înscăunat în locul românilor? Să aleagă cititorii, domeniile care-i  interesează. Noi am precizat că în afara  agriculturii- pe care tot bolșevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un mare număr de țărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate și teritoriale.

Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale ale României, ci prin forță brutală, criminală, apoi abuzând de pozițiile obținute. Așa cum se întâmplă și azi. Procesul de eliberare națională, la care se angajează românii,este legitim și de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe uzurpatori și să preia controlul mecanismelor de control și dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenți le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le dețin prin abuz criminal, sau le mențin cauzurpatori, prin moștenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după 1989, în structurile informative. In locul lor se  vor înălța românii.

Să presupunem că palestinienii, ajutați de o forță militara straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului și ar fi lichidat  israelienii valoroși, politicieni, oameni de stiința, de cultura, rabini și ar fi reușit să-și prelungeasca autoritatea la urmași, iar acestia să și-o mențină. Ce ar face evreii din Israel și nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

Gheorghe Gavrilă Copil

Sursa: Miscarea.net

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *