Asigurarea obligatorie, un abuz și o jignire


Prin prezenta, noi, membrii Consiliului Parohiei Ortodoxe „Sf. Treime” Vatra Dornei, județul Suceava, întruniți plenar în ședință extraordinară CONTESTĂM Dispozițiile din Legea 280/2006 privind asigurarea obligatorie a locuințelor și ale Ordinului nr. 6/87 din 21 aprilie 2011 privind normele de aplicare a Legii nr. 260/2008.

MOTIVE:

În fapt, dispozițiile Legii nr. 260/2008 instituie obligativitatea încheierii unei asigurări a locuințelor, indiferent de deținătorul acesteia (persoană fizică sau juridică).

Dispozițiile art. 2 din Legea 114/1996 (Legea locuinței) definesc noțiunea de locuință și în conținutul textului nu apare ca fiind locuință și construcția biserică.

Față de aceste prevederi, bisericilor (construcție stricto sensu) nu li se aplică dispozițiile Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie și nici Ordinul 6/87 din 21 aprilie 2011 – Normele de aplicare a Legii 260/2008.

Cu toate lipsurile și scăpările Statutului Bisericii Ortodoxe Române, art. 170 din HG 53/2008 prevede totuși, conform canoanelor Sf. Părinți, următoarele:

(1) Din punctul de vedere al destinației lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre și bunuri comune.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv bisericească, iar cedarea folosinței poate fi acordată pe un termen de până la 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire.

(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate cultului divin, precum: locașurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele și veșmintele bisericești, cărțile de ritual, cimitirele etc.

(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și: casa parohială, (…).

Rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, în baza acestui text de lege, casa parohială intră în categoria „bunuri sacre” conform prevederilor art. 170 alin. 4 din HG nr. 53/2008 – Statutul BOR.

Casa parohială nu poate face obiectul Legii 260/2008 întrucât are categoria de folosință „bun sacru” .

Dispozițiile prevăzute de art. 1 din Legea 260/2008 prevăd strict și limitativ asigurarea obligatorie a locuințelor. Mai mult, considerăm că este o blasfemie să „asiguri” bunurile sfinte.

Tradiția Bisericii noastre spune că unde se întâmplă să fie distruse unele Biserici sau case parohiale, de foc, cutremure, alunecări de teren, inundații etc., înseamnă că Dumnezeu acolo dorește să înnoiască ctitorii, să transmită un mesaj sau să ne facă o descoperire.

Câte icoane făcătoare de minuni, moaște de sfinți și ruinele unor vechi bisericii au fost descoperite atunci când au fost trecute prin incendii, alunecări de teren, forța apelor (vezi moaștele de la Niculițel), cutremure etc.?

Desigur, ceea ce depinde de noi, de vigilența, responsabilitatea, grija și prevenția noastră împotriva unor eventuale distrugeri materiale aparținând Bisericii trebuie să fie pe măsura chemării noastre ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4,1).

Deși am expus juridic și canonic o situație față de care Biserica nu are cum să se conformeze, să se „asigure”, sunt preoți care îndeamnă la asigurarea obligatorie a caselor credincioșilor, cu toate că aceștia nu stau nici lângă ape, nici pe locuri alunecoase, nici pe nisipuri mișcătoare sau vulcani (noroioși ori în activitate), ci pe munte, lângă stânci. Acești preoți ne amintesc de preotul Constantin Burducea (ministrul Cultelor în perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), care sfătuia credincioșii să se înscrie la colectiv (colectivizarea forțată începe în 1949) și să se supună stăpânirii vremii, chiar dacă era atee, de unde vine și zicala: ca popa Burducea, când cu steaua, când cu crucea.

A accepta legile care ne umilesc, ne scot din circuitul sacru și care ne pun în rând cu lucrurile lumești, înseamnă că Biserica grăbește mondializarea lui Antihrist și înscrierea Bisericii lui Hristos pe lista celor care doresc colectivizarea forțată, secularizarea și escrocarea unor oameni săraci sub pretextul grijii părintești simulate de unele societății de asigurare, cu cooperarea maximă și plină de „dragoste civică” a unor politruci corupți, care inventează legi peste noapte pentru a ne păzi de pericole imaginate doar de ei și a ne face fericiți cu forța…!

Credem că BOR ar trebui să ia atitudine față de acest abuz legislativ.

Unele legi naționale, dar și internaționale, ne apără în astfel de cazuri și ne asigură că, în situația în care nu există interes și voință din partea uneia din părți, nu se poate încheia un asemenea contract. Deci un contract consensual se poate încheia numai prin acordul părților și nu în mod obligatoriu.

Vă anunțăm pe această cale că, în acest context legislativ internațional și național, Parohia „Sf. Treime” va contesta legile aberante și jignitoare în cauză.

Față de aceste aspecte, vă rugăm să vă precizați punctul de vedere și să procedați în consecință, prin înaintarea contestației noastre către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și eventual către Patriarhia Română, în vederea atacării dispozițiilor din Legea 260/2008 și a normelor de aplicare a acesteia – Ordinul 6/87 din 21.04.2011.

În drept, invocăm HG 53/2008 privind Statutul Bisericii Ortodoxe Române și Legea cultelor nr. 489/2006, care statuează în mod clar și exhaustiv faptul că cultele sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică…) (art. 8, alin.1) și funcționează prin legi speciale, în cazul de față conform canoanelor Bisericii (drept privat), care nu ne obligă să ne asigurăm la puterea lumească patrimoniul sacru, deoarece acestea sunt direct în grija și paza dumnezeiască.

Din încredințarea Consiliului și Comitetului Parohial al Parohiei „Sf. Treime” Vatra Dornei,

Pr. paroh, prof. dr. MIHAI VALICĂ

(text preluat de pe www.crainou.ro.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *