Românii traiau 200 de ani acum cateva secole ! Astăzi, ne bucurăm dacă mai prindem prima pensie !

Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pământului românesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depășit un veac, și pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei.


Istoricul Petru Maior, în prefața cărții sale Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, scrie : Din pruncie am auzit bucuros pe bătrâni, când grăiau despre lucruri vechi ale bisericii și ale vlădicilor, în tinerețele sale văzute sau și de la părinții lor auzite. După aceea înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbați vechi de zile și însumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul mieu, în sat Ibănești, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, când s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vârstă. Cu carele cu atâta mai mare plăcere aveam a cuvânta, că până la capătul vieții sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută și toate simțurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise și sprâncenele îi acopereau ochii.
Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori țărani români din satele Cărpinet Leheceni, Săliște, Cerișcior, Sohodul și Călugărali care sunt toți bătrâni de 100 de ani.


Din vremea guvernării generalului Marcy se menționează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruți (Czartan Petracz), care a murit la 1724, în orașul Caransebeș, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.
În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat și o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripție în limba germană : Iovas Rovin, de 172, și soția sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriți de 147 de ani, amândoi născuți și domiciliați în Kodo(c), din districtul Caransebeșului, cu copii adevărați, 2 băieți 3 fete încă în viață, cel mai tânăr băiat de 116 ani, și acesta are 2 strănepoți unul de 35 de ani și altul de 27 de ani ; zugrăvit în 25 august 1728. În anul 1731, amândoi erau încă în viață. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budințian din Caransebeș alte două tablouri, care înfățișau pe cei doi soți în port național bănățean. Pictura aparținea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soțului ei *.
În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilității familiei Popa, din satul Poiana (județul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszár. Sunt ascultați, cu această ocazie, 54 de martori, între care cel din urmă e bătrânul Giurgiu Toader, în vârstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune :
Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ștefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om așa de bătrân, că pe vremea când, sub imperiul turcesc, s-a introdus în Transilvania darea pe porți, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum și am dat eu însumi dare după poartă ; cu atât mai sigur a dat popa Ștefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine și pe tata lui popa Ștefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulți copii ai lui popa Luca, unul  Ioan  s-a așezat ca preot în Bobîlna și fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înțeles că mergând odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ștefan (unchiul său) și fiul său Avram, ca atât el, cît și copiii săi, să fie scutiți de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, când Atanasie era în realitate la Viena). Nu știu dacă unii sau alții din aceștia aveau iobagi, dar destul că, de când îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începând cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toți preoți, stând pe pământul bisericesc din Poiană.
Deci la vârsta de 150 de ani, moș Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informații, care se pot confirma și prin alte dovezi istorice.
Exista un țăran din părțile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. Împlinise 120 de ani când, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lângă satul Salva, în prezența generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron și a celor două batalioane de infanterie și 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurământul ostășesc — are tăria și curajul să grăiască :
„De doi ani suntem cătane, adecă grănițeri, și carte n-am căpătat de la înălțata împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești, copiii noștri vor merge până la marginea pământului să-și verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, or vor învăța ceva or ba ? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungați afară păgânii din hotarele noastre ! Auziți, creștini români — numai vom sluji, când vom vedea carte de la înălțata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre ; până atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu e nimica : îs minciuni goale de azi până mâine„.
Ca urmare a acestei cuvântări, generalul Buccow și episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrânul Todoran, acuzat de instigație, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alți câțiva țărani au fost spânzurați pentru că au cutezat să ceară drepturi și libertate pentru neamul lor oropsit.


Ziarul Erdelyi Hiradó, din Cluj, scria, în ianuarie 1839, că în județul Hunedoara nu de mult a murit în Peștiș românul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi încă mult timp, dacă împiedicându-se într-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea în mână. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, și un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc și care lucrează și acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani.
Cunoscutul istoric maghiar Alex. Márki, în volumul al II-lea din Monografia județului Arad, scrie la sfârșitul cărții sale următoarele cuvinte despre doi țărani români :
În 1789, în cursul unei vânătoare în satul Cuied, un domn a intrat în casa unui țăran român. Bătrânul gospodar însuși povestește că nemții i-au alungat pe turcii din Boroș-Ineu ; așadar s-ar fi putut să aibă circa 130 de ani. În cursul îndelungatei sale vieți, n-a ieșit niciodată din hotarul satului și în viața lui pentru întâia oară vede un domn.
La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Madrigești, în vârstă de 107 ani, după alții de 120 de ani. care în viața lui o singură dată a ieșit din satul său, când a fost în Gurahonț, să vadă trenul, ce fusese pus în circulație în 1890„.
Învățatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, în 1852 :
„În munți se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alții spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrân, care a fost și căpitan sub Horea. Acest popă, precum și alți contemporani, multe deslușiri ar putea face asupra acestei răscoale.
Câte știri prețioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar și la această vârstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe și să consemneze cele auzite !
Acum ne oprim la ultimul care, prin vârsta lui, depășește cu mult pe toți cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (județul Bihor) pe care-l amintește și urbariul domeniului Beiuș, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi  printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-1438)  că preotul Pîrvu este scutit de slujba oștirii și de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulți sunt trecuți de 100 de ani. Toți depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre acești martori se amintește unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată. Lupu vorbește despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet și înțelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrân, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurându-l că preoții urmași nu pot fi decât din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieții lui îndelungate, ajunge de se înrudește cu urmașii popii cel bătrân. Cu prilejul anchetei din 1619, el înșiră toată genealogia acestei familii.

sursa : Magazin Istoric, 1968

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *