Marea Britanie: Parlamentarii de la putere și cei din opoziție își dau mâna să scoată țara din Uniunea Europeană

eussr 300x200 Marea Britanie: Parlamentarii de la putere și cei din opoziție își dau mâna să scoată țara din Uniunea Europeană euroscepticO coaliție foarte puternică a fost constituită ad-hoc în Marea Britanie pentru a scoate Regatul din Uniunea Europeană.

Circa 120 de parlamentari ai Partidului Conservator (la putere) și aproximativ 50 de deputați laburiști (opoziție) au format un “task-force” pentru a convinge cabinetul lui David Cameron să retragă țara pur și simplu din construcția europeană. Și săptămâna trecută, grupul parlamentarilor conservatori eurosceptici a cerut premierului Cameron să vină cu un plan clar de retragere a Marii Britanii.

Ideea prinde un contur tot mai puternic la Westminster, scrie “Daily Mail”, pe fondul temerilor unui impact economic distructiv al crizei euro asupra Regatului Unit. Liderul informal al grupului, George Eustice, spune că “acum întreaga problemă este mult prea importantă ca să mai fie ascunsă sub preș.
Criza din cadrul Eurozonei determină toate cele trei partide (n.r., opoziția laburistă și coaliția conservatorilor și liberalilor de la putere) să lucreze împreună pentru a negocia o nouă relație între Marea Britanie și Uniunea Europeană”. Același George Eustice speră să coopteze la această inițiativă chiar și câțiva parlamentari liberal-democrați (în mod tradițional, pro-europeni).

Mișcarea survine la câteva zile după ce au apărut informații că britanicii își fac planuri pentru momentul în care moneda europeană va dispărea. Ministrul de Finanțe George Osborne a amenințat și el că timpul pentru a rezolva criza Eurozonei se apropie de sfârșit. De altfel, chiar și premierul Cameron, care se descrie drept “un eurosceptic practic”, a promis la un moment dat că ar putea renegocia în viitor cu Bruxelles-ul regulile privind piața muncii și cele privind piața financiară, potrivit BBC.

Adevărul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *