Începe un nou an de curs yoga organizat la MISA

Începe un nou an de curs yoga organizat la MISA

 

În anul 1990, la Casa de Cultură a studenților  Grigore Preoteasa, în cadrul unei conferințe pe teme de spiritualitate, Gregorian Bivolaru, președintele proaspăt înființatei Asociații Mișcarea Pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.), anunța că intenționează ca împreună cu un colectiv de vechi practicanți yoga, să organizeze cursuri de yoga în sistem universitar, pe ani de studiu, având cursuri tipărite și examene. La acel moment, proiectul său a fost considerat de către alți pasionați ai domeniului yoga (unul dintre ei fiind Mario Sorin Vasilescu) ca fiind unul ambițios și irealizabil.(vezi nr. 1-2 precum și 3-4 al revistei Arhetip).

 

Mario l-a luat în râs pe Bivolaru, spunând cam așa: “cine credeți că are timpul și aplecarea să vină ani și ani de zile la niște cursuri care se tot lungesc !? Noi o să organizăm cursuri de yoga de 6 luni, module de pregătire, în urma cărora vom da oamenilor certificate de absolvire a cursului și eventual diplome de instructori de yoga”. După 21 de ani de la acel moment, constatăm că MISA are cursuri de yoga pe aproape întreg teritoriul României (sau el puțin în mai toate marile orașe ale țării), ba chiar și în străinătate, pe când Mario nu a reușit să facă mai nimic, rămânând un simplu practicant ce s-a vindecat de o boală extrem de gravă prin exerciții de yoga.

Gregorian Bivolaru a fost un vizionar al momentului respectiv. A intuit setea de cunoaștere, dorința de spiritualitate a românilor ce se descătușa precum un arc oprimat de sub cei 50 de ani de comunism ateu. MISA, prin chiar statutul ei din 1990, se definea ca o mișcare plurivalentă (socială, filosofică și spirituală), un “experiment social” ce urmărea spiritualizarea omului, “integrarea lui în Absolut”, văzută ca o reântoarcere în sânul Divinității, Dumnezeu.

Amintiri din absolut from aurelion on Vimeo.

Din păcate, ca orice fenomen din natură, și în special, la fel ca orice fenomen social, Mișcarea Yoghină de la MISA a avut un moment de creștere și dezvoltare spectaculoasă în primii ani, pentru ca apoi să cunoască treptat, o stagnare și în prezent o regresie în ceea ce privește numărul de cursanți yoga.

Îmi amintesc cu nostalgie acei ani minunați, ani de grație, în care credeam că “orice este posibil deși nu totul este permis”. Eram tânăr, viața mea abia începea, cu o infinitate de posibilități înainte. La aceeași linie de start în fața viitorului misterios și plin de promisiuni, erau și ceilalți colegi și colege. Diferențele de vârstă din MISA primilor ani erau nesemnificative. Nu existau bătrânețea, boala și decrepitudinea. Înghițeam pe nemestecate promisiunile de viață eternă ale alchimiștilor, maeștrii Marii Opere, laolaltă cu învățăturile taoiștilor și tantricilor care ofereau tehnici vechi ce „învingeau Elefantul morții” și mențineau tinerețea veșnică.

De la an la an, MISA creștea ca număr de cursanți, informație și varietate de cursuri. Dacă inițial s-a pornit cu un simplu curs de inițiere în practica yoga, pe parcurs au apărut cursuri de astrologie, shivaism, ayurveda, parapsihologie, alchimie, dans inițiatic, belly-dance, grupuri de feminizare (pentru femei) și masculinizare (pentru bărbați), eneagramă, meloterapie, kalachakra, tabere spirituale de tot felul, toate oferind promisiuni, revelații, secrete inițiatice și „realizări spirituale de excepție”

În acei ani, aveam timp. Am fost elev de liceu, mai apoi student, și mă implicam cu tot sufletul în aceste activități. Învățam, practicam, puneam întrebări (care uneori îi puneau în dificultate chiar și pe cei ce inițiau aceste cursuri), cu acea naivitate și încredere specifice tinereții, crezând și iar crezând… și practicând cu convingerea fermă că rezultatele promise mă așteaptă undeva la capătul eforturilor mele, în toată plinătatea promisiunilor… tangente cu Absolutul.

Rezultate ale practicii mele yoghine au existat. Dar nu la nivelul așteptat. Stări efemere de fericire, stări de „bine”, stări „paradisiace”, performanțe mentale, fizice sau… de ce să nu recunosc, chiar sexuale, mă încântau pe moment, dar îmi mă lăsau gol, pierdut în fața Eternității, prin caracterul lor temporar, efemer.

Poate că ceea ce a contat cel mai mult, lucrul care a rămas nealterat din toate aceste experiențe, a fost trăirea mistică, directă (dar sporadică) a comuniunii cu Dumnezeu, sau măcar o umbră a intuirii existenței Lui, în toată măreția și splendoarea Sa înfricoșătoare. De ce înfricoșătoare, vor spune unii, căci este scris: Dumnezeu este bun și iertător. Înfricoșătoare, afirm eu, pentru că numai în fața Lui ne vedem adevărata noastră măsură, nimicnicia și inexistența noastră… „începutul Înțelepciunii”.

Astăzi, înțeleg și regret. Mulți dintre cei care luau startul către Absolut, alături de mine, nu mai sunt în viață. Din cei rămași, unii se mint singuri, ignorând în mod deliberat vestitorii morții (decrepitudinea și boala), insistând cu încăpăținare într-o direcție care se dovedește – pe zi ce trece, tot mai vagă. Alții, dezamăgiți, reneagă tot ce au trăit frumos în acești ani, și se aruncă precum însetații, în mirajul lumii, încercând să recupereze anii „pierduți”.

Între timp, am descoperit că promisiunile începuturilor sunt realizabile în școli tradiționale de yoga, din India sau Tibet. Nu știu dacă pentru mine este prea târziu, dar știu sigur că Lumea m-a prins în hora ei neiertătoare, de obligații, promisiuni și minciuni aurite, și nu mă pot minți că pot obține realizarea supremă în yoga, muncind ca apucatul 10-12 ore pe zi avocatură sau ce mai fac eu…

Dacă aș fi avut șansa de a practica cu un guru de pe o linie tradițională yoga, când eram adolescent cu „vagoane de timp liber”, poate că altfel ar fi stat lucrurile acum.

În prezent, mă trezesc dimineața, la volan, în trafic, spre tribunal. Am 3 telefoane, care sună din 3 în 3 minute, clienți, sarcini și responsabilități. Câștig și cheltui bani, sunt o rotiță în angrenajul societății. Sunt prins în plasa nevăzută a Orașului, care îmi suge și ultima urmă de viață, îmi acaparează viitorul.  Și uneori, doar uneori, sufletul meu se trezește din visul cotidian, sub șocul Realității neiertătoare, și URLĂ când vede cum viața i se scurge ca nisipul printre degete, și nu rămâne cu nimic durabil.

Cu toate acestea, nu regret nimic. Am ales – la acel moment – „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Am trăit, și îmi place să cred – că trăiesc – frumos.

La un moment dat, Gregorian Bivolaru a fost întrebat de cineva foarte apropiat și drag, în fața căreia măștile și minciunile nu își aveau rostul, de ce menține toate acele aparențe și iluzii – pentru cursanții yoga de la MISA. Răspunsul lui a fost același pe care mi l-a oferit și mie cu o altă ocazie (și tocmai din acest motiv nu mă îndoiesc de exactitatea lui): „Păi, iluzia pe care le-o ofer eu este mai bună decât cea pe care o oferă societatea”. În același mod, în momentul în care eu i-am atras atenția că un cursant de an mare de la yoga fumează, mi-a răspuns: „și ce vrei să îi fac !? Dacă îl dau afară, crezi că îi este mai bine la cârciumă decât aici, la cursul de yoga ?”

De aceea, afirm astăzi că MISA este un vis, o năzuință, dar nu o realizare. Dacă vii să înveți yoga la MISA, nu te aștepta să obții Eliberarea (Moksha) sau puterile paranormale din textele clasice yoghine. Vei obține echilibru interior, atenție sporită, rafinare a emoțiilor, trăiri paradisiace de tot felul, dar nu Victoria asupra Morții, nu Trecerea peste Oceanul Iluziei, nu Comuniunea deplină cu Dumnezeu. Pentru toate acestea, va trebui să bați la alte uși, la cei ce trnsmit Cunoașterea șoptit, de la gură la ureche, de mii de ani. Nu de la cei ce au învățat-o (au „furat meseria”) din cărți și experiență personală.

MISA, ca școală de yoga, nu este o cale revelată, ci una copiată. Un mozaic creat din cioburile numeroase căi și tradiții. Dar nu un întreg. Îți poate face o idee (chiar bună) despre yoga, dar nu te duce la țelul final al yogăi. Îi lipsește metodologia, îi lipsește partea ezoterică a învățăturii, „amănuntele” nescrise în nici o carte de yoga, cele care dau eficiență reală practicii. Ea poate deveni însă o cale autentică, un drum de urmat. Dacă va îmbrățișa sincer o tradiție autentică, dacă va urma învățăturile și ghidarea unui „lineage holder” (învățător al liniei), va da naștere unei noi generații de practicanți yoghini, liberi de auto-iluzionare, departe de fanteziile și aberațiile unei sexualități excesive, fie ea și cu „continență”.

Deci, dacă vrei să înveți yoga, merită să vii la cursurile de la MISA, până înțelegi despre ce este vorba, până se trezește în tine acel URLET, acea dorință de descoperire și stabilizare în realizarea „stării naturale a minții”.

Dacă vii la cursurile yoga de la MISA, trebuie să știi exact ce vrei de la MISA, pentru că ea în sine este o lume ce oferă splendori orbitoare de tot felul. Acolo îți poți redobândi sănătatea, echilibrul trupesc si sufletesc, dar poți găsi și stări paradisiace, o familie (dacă nu o ai pe a ta), învățături „secrete”, oportunități de afaceri, și sex, cât mai mult sex.

Dacă ești un căutător al „tărâmului sigur al Eternității, pe malul oceanului iluziei” ferește-te de a cădea în capcanele ce apar la tot pasul pe marginea potecii: motivația va fi întotdeauna nobilă. Cele mai vulnerabile sunt femeile: apar oferte de „feminizare” prin videochat, masaj erotic și dans la bară, toate în folosul financiar al altora, desigur.

Spun asta după 20 de ani de yoga la MISA.

MISA se află într-un moment de răscruce. Are propria ei Kali Yuga, moment de hiatus, în care dezordinea și imoralitatea au crescut, generate de entropia specifică fiecărui fenomen din Manifestare. Întrebarea care se pune este dacă vom reuși să depășim acest moment de extremă dezagregare, spre un nou avânt de înnoire și creștere, sau Școala de Yoga va colapsa sub povara greșelilor și păcatelor propriilor lideri și membri… Este o întrebare la care numai viitorul ne va oferi un răspuns.

Personal, eu cred că MISA poate fi salvată, printr-un gest ce nu poate veni decât de la vârful ei. Singura cale spre viitor al MISA-ei este Adevărul, îmbrățișarea adevărului atât de răstălmăcit, a cărui lipsă a  dat  naștere atâtor monștri, atâtor comportamente aberante, lipsite de noblețea ce ar trebui să caracterizeze comportamentul membrilor, în special al conducerii.

Deci, dacă MISA își deschide din nou porțile în acest an, vă invit să pășitți către ea, dar cu grijă căci deasupra intrării stă scris: „Cave canem” (Atenție la câini !).

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *