WIESEL + IOANID = „MIZERABILII“

Motto: „…Nu vă temeți! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

Matei, 10, 26

 

Am publicat articolul cu titlul de mai sus în revistele Justițiarul (Sibiu), nr. 47-48 (13-14/2002), 26 august 2002, pag. 11, și în Miorița noastră (New York), nr. 165, ian.-febr. 2003, pag. 1 și 7-8. Mă folosesc de această ocazie pentru a-mi exprima, încă o dată, admirația pentru patriotismul și curajul dovedit de directorii acestor reviste – d-l Marius-Albin Marinescu și d-na Eleonora Păunescu – și, totodată, pentru a-mi exprima deplina gratitudine fiindcă au făcut acest serviciu poporului român, cu riscul de a-și atrage represiunea jidanilor. Întrucît aceste publicații au avut un tiraj redus și nici nu au avut ediții electronice, pe Internet, este necesar să îl republic aici, deoarece este la fel de actual și, mai mult, caracterizarea pe care le-am făcut-o acestor doi ticăloși a fost confirmată de informațiile recente.

Urmează textul redactat în august 2002.

 

***

            Inițial, am apreciat gestul memorialistului evreu Elie Wiesel, originar din România, de a reveni în locurile natale. Am considerat că el dă, astfel, ocazia opiniei publice internaționale să afle nu numai despre copiii îmbolnăviți de SIDA prin vaccinuri importate din Occident, despre „copiii străzii“ abandonați ca urmare a sărăcirii populației prin declinul rapid al economiei României – declin provocat de corupția instituționalizată, de „corupția fără corupți“ din România etc. etc. –, ci și despre oameni care, după ce au petrecut pe aici „cei șapte ani de-acasă“, au primit Premiul Nobel pentru Pace. Iar, acum, iată, d-lui Wiesel i s-a acordat „Steaua României“ în rang de Mare Ofițer și va fi numit membru de onoare al Academiei Române pentru „opera“ sa. Prin aceasta, el ar face, potențial – credeam eu, naiv fiind –, un serviciu benefic României, deoarece, printre altele, dă ocazia Academiei Române să aibă, în rândurile membrilor săi, și un deținător al Premiului Nobel, fiindcă alți români cu operă mare – precum Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, Ștefan Odobleja, creatorul ciberneticii – nu au reușit să îl obțină.

Dar, pe de altă parte, deplângem faptul că, stând prea puțină vreme în România, d-l Wiesel nu a reușit să cunoască particularitățile poporului nostru. Din această cauză, răspunzând întrebării unei ziariste – de ce este „trist“ –, se lamentează într-o formă ilogică și neacademică: „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“ (cf. Adevărul, 30.07.2002, pag. 1 și 2). Dacă sintagma „neamul meu“ înseamnă genitorii d-lui Wiesel (părinții și bunicii), atunci afirmația este insutenabilă, căci părinții săi au rămas în cimitirele lagărelor în care au fost exterminați (dacă, cumva, au un mormânt). Dacă „neamul meu“ înseamnă comunitatea evreiască trăitoare în România, afirmația este ilogică, ipocrită și, în esență, denigratoare la adresa României. Pentru că cimitirul este, din străvechime, un loc sfințit, aflat în vatra satului (respectiv, a orașului), unde se află „neamul nostru“ – adică ascendenții fiecăruia dintre noi: părinții, moșii și strămoșii noștri. Din acest motiv revin oamenii în locurile natale: fiindcă, de obicei, acolo este, printre altele, și cimitirul cu „neamul“ lor. Desigur, cu excepția cazurilor celor care o fac doar din „poză“, pentru „imagine“, cum se pare că este și cazul d-lui Elie Wiesel.

Așadar, d-le Wiesel, de aceea revin în locurile natale coreligionarii dvs. emigrați în Israel: pentru a-și revedea mormintele genitorilor. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți evrei emigrați în Israel vor să revină în România. În 1989, mai erau, aici, vreo 8-9 mii, iar acum au ajuns la circa 30.000. Dacă, din 1939 până în 1989, au dus-o atât de rău, iar acum nu mai este atât de bine ca înainte de 1989, de ce mai vor evreii să revină în România?! Pentru că nu vin doar să facă turism și să-și vadă, cu drag, smerenie și nostalgie, cimitirele evreiești.

Totuși, unii vin și pentru a cinsti memoria morților lor din cimitirele evreiești existente în România. Iată de ce expresia dvs., spusă cu „tristețe“, „Mă întorc într-un loc care este un cimitir pentru neamul meu“, devine, cu necesitate, o agresiune contra României. Și, deci, este în contradicție cu decorația primită acum și cu viitoarea dvs. calitate de membru de onoare al Academiei României. Prin această formulare injurioasă (admitem că ziarista în cauză a știut engleză și a tradus bine) vă situați în continuarea acțiunilor unor atentatori la adresa imaginii României, care practică terorismul imagologic, psihologic și mediatic, printre care se numără și numitul Radu Ioanid. Acest provocator nu a avut de suferit cu nimic de pe urma trecerii lui și a părinților săi prin România, nici cînd părinții săi au comis fapte penale. Dimpotrivă, nu a avut decât de câștigat, ca dovadă că, după ce în România a predat socialismul științific, în S.U.A. a întors-o cu 180 de grade și, cameleon fiind, a ajuns „om“ și predă, acum, exclusivismul iudaic (sionist) – adică a ajuns, propulsat de alții, un fel de ghid (director!) la muzeul unui holocaust care nu are nici o legătură cu România, dar prin care este agresată axiologic România. Ba, numitul Radu Ioanid și-a însușit și despăgubirea pentru apartamentul avut în România, pe care, cu nerușinarea tipică mercantilismului „neamului“ său – motiv pentru care zarafii au fost alungați din Templu de Iisus –, vrea, acum, să îl obțină pe cale judecătorească. În acest scop, a mințit instanța de judecată că, la emigrare, nu fusese despăgubit. Pentru acest simplu sperjur ar trebui băgat, prompt, la pușcărie, conform prevederilor în cauză ale Codului penal. Dar, pentru că el este evreu, este „foarte clar“ că el „este mai presus de Lege“, iar în 22 august 2002, cînd are termen de judecată, nu numai că nu va fi condamnat pentru sperjur, ci, dimpotrivă, va și câștiga fostul lui apartament, ca să facă acolo un „muzeu“ al holocaustului! Căci judecătorii care compun instanța nu au „gândirea independentă și suverană“, ci au una năclăită de lichelismul politic moștenit încă din vremea regimului socialist.

Numitul Radu Ioanid se situează în contradicție cu valorile semnificate de decorațiile – mai vechi și mai noi – primite de d-l Wiesel și duce, practic, un război axiologic contra României, provocând, prin acțiunile sale, apariția antisemitismului aici, unde el încă nu există. De altfel, a doua zi după interviul din Adevărul, în mass media românești a apărut citatul din panseurile „antume“ ale lui Wiesel: „România a ucis, a ucis, a ucis!“ Din acest motiv, acum, aș fi preferat ca respectivul citat să fi făcut parte, deja, din scrierile „postume“ ale acestui „profesor“; probabil că este același tip de profesor ca „bestia“ Brucan, după cum bine a fost etichetat acesta de către d-l Eugen Florescu. De aceea, sugerăm autorităților ca, în mod asimetric decorării d-lui Elie Wiesel – pentru că nu mai poate să îi retragă decorațiile, ca regina Angliei, lui Ceaușescu, post mortem –, să îl declare măcar pe Radu Ioanid persona non grata.

De aceeași parte a baricadei se situează și afirmația culturnicului ministru al Culturii și Cultelor, Răzvan Theodorescu, anume că „în România nu a existat holocaust, dar a participat la holocaust“ (sic). Acest sofism ministerial are aceeași dimensiune criminală ca și „judecata“ Tribunalului „Poporului“ – dar, în fond, dirijat de U.R.S.S. –, care l-a condamnat pe Mareșalul Ion Antonescu pentru că a participat la lupta contra comunismului sovietic – comunism demolat, ulterior, de papa Ioan Paul al II-lea, cu ajutorul C.I.A., prin intermediul sindicatului polon „Solidaritatea“. Or, așa cum electricianul care a condus „Solidaritatea“ a ajuns președintele Poloniei și i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace deoarece a luptat pentru doborârea comunismului, tot așa Mareșalului Ion Antonescu trebuie să i se acorde, post mortem, aceeași valoare și nu să fie satanizat.

În mod just, Partidul Unității Națiunii Române a cerut un referendum național referitor la infamanta O.U.G. nr. 31/2002, care „constituie o denigrare a României“ (cf. Curentul, pag. 2; Curierul Național, pag. 3, ambele din 3-4 aug. 2002). De fapt, prin satanizarea Mareșalului Ion Antonescu se urmărește culpabilizarea României, cu scopul de a i se cere „despăgubiri“ – 50.000 de dolari S.U.A. pentru fiecare dintre cei „400.000 de evrei uciși în România“; care, ulterior, vor ajunge la 700.000, precum semnala prof. Ion Coja, în lucrarea sa Marele Manipulator. Prin asemenea mașinații li s-au cerut „despăgubiri“ Germaniei și Elveției de către cei care au pus la cale „afacerea holocaustului“, prin care „se exploatează suferința evreiască“, după cum se exprimă, exemplar, un membru onest al rasei, Norman G. Finkelstein, în deja faimoasa lui carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI (Editura Antet, 2000). Dar de ce organizatorii „holocash“-ului nu au cerut despăgubiri și U.R.S.S.-ului și, acum, Federației Ruse, care „au ucis, au ucis, au ucis“ la evrei en gros și en détail, începând cu Troțki, Buharin, Kamenev, Zinoviev și ceilalți lideri evrei care au condus Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, până la sutele de mii de evrei anonimi care au sfârșit în gulagurile staliniste?! Nu are Federația Rusă de unde să le dea bani, sau, dimpotrivă, „teoreticienii“ „holocash“-ului, precum Elie Wiesel și Radu Ioanid, nu au avut și nu au, nici acum, curaj să-i ceară, pentru că Rusia a fost și a rămas prea puternică, în comparație cu „suferința“ și „onestitatea“ și „notorietatea“ unor alde Wiesel și Ioanid?!

După cum vedeți, despre sutele de mii de evrei omorâți în cei 80 de ani de socialism sovietic victorios, marii „suferitori“ pentru „unicitatea“ holocaustului evreiesc tac mâlc. Silentium lugubrum. În schimb, incriminează România, care i-a salvat pe evrei – cum recunoaște rabinul Wilhelm Filderman, în testamentul său, trecut sub tăcere de zarafii suferinței evreiești –, pentru că România a rămas fără Aliați, precum în preajma Ultimului Război Mondial, dar a rămas și o vacă de muls pentru „rapacitatea jidănească“, după exprimarea lui Marx, trecută, la fel, sub tăcere.

Există un contrast evident între, pe de o parte, personalitatea unor evrei care fac cinste „neamului“ lor, precum prof. univ. N. G. Finkelstein, lingvistul Noam Chomsky, filosoful Roger Garaudy, șef-rabinul Alexandru Șafran, șef-rabinul Filderman, evreul ortodox Nicolae Steinhart și mulți alții, și, pe de altă parte, jigodismul șef-rabinului Moses Rosen, al unui Elie Wiesel, Radu Ioanid et ejusdem farinae. Acest contrast mi-a amintit de gestul unui librar rămas, și el, „sărac și cinstit“, în Franța ocupată de nazism, precum suntem și noi în România ocupată de Tranziție: francezul, ca să nu îi fie violată proprietatea, pusese, pe niște suporturi, în vitrina librăriei sale din Paris, portretele lui Mussolini și Hitler. Dar, fiind și patriot, etalase sub ele, pe lângă alte cărți, arhicunoscuta operă a lui Victor Hugo, „Mizerabilii“. Desigur, după o vreme, unii ofițeri S.S. „s-au prins“ că titlul „Mizerabilii“ îi indica pe Mussolini și Hitler. Nu știu dacă librarul în cauză a expiat ieșind pe coșul de fum al vreunui lagăr hitlerist. Dar, probabil, ca să nu se mai repete situația jenantă comisă de acel patriot și modest vânzător de cărți în vremea colaboraționismului franco-german – dar nu și vânzător de țară, cum fuseseră unii dintre conducătorii lui, de atunci, și cum sunt cîțiva dintre ai noștri de azi –, Franța a dat, recent, o lege prin care l-a condamnat pe filosoful francez Roger Garaudy pentru că ar fi antisemit! Nu degeaba un istoric francez a spus că Franța a fost cobaiul istoriei. Dar, este suficient că a fost Franța. De ce, atunci, s-a mai confecționat Ordonanța de Urgență nr. 31/2002, deși nu exista și nu există nici o situație de urgență?! Pentru că nu avem, și noi, un librar și o carte numită „Mizerabilii“, care să ne arate cine sunt mizerabilii noștri?! Dar, recent, s-a tradus cartea Acești imbecili care ne conduc, a lui André Santini, ex-vicepreședinte al Adunării Naționale a Franței! Apoi, avem, în schimb, una autohtonă, numită Apel către lichele! Sau O.U.G. nr. 31/2002 a fost dată pentru ca România, pe lângă faptul că, între anii 1945-1961, în epoca experimentului sovietic, a fost poligon de încercări politico-sociale, să mai fie cobai și în etapa neocapitalistă de după 1989, sub supravegherea doctorală a guvernanților postdecembriști?!

 

EPILOG

 

Așa cum anticipasem la începutul lunii august 2002 – cînd fusese redactat articolul –, judecătorii-lichele care au compus instanța de fond au admis acțiunea impostorului Radu Ioanid, iar escrocul acesta i-a obligat pe ocupanții legali ai fostului apartament al lui R. Ioanid să îl evacueze, deși unul dintre copii familiei respective era nevăzător și nici sentința de fond nu fusese învestită cu titlul „definitivă și irevocabilă“. Dar, așa cum am mai relevat, în episodul al 5-lea al studiului „Holocaust-ologii – vectori ai războiului axiologic“, sentința instanței de fond avea să fie recurată, familia de români amărășteni avea să cîștige definitiv, iar escrocul Radu Ioanid se dovedise, realmente, escroc și sperjur. Numai că nu a fost condamnat pentru sperjur, fiindcă este jidan și, în plus, este cetățean-american și, deci, este mai presus de lege – deși trebuia băgat la pușcărie sau, cel puțin, declarat persona non grata, cum propusesem în 2002.

Dar, confirmarea supremă că acești doi jidani nemernici sunt escroci și impostori – cum susținusem eu, pe urmele autorilor numiți „revizioniști“ – a fost făcută de recenta „bombă“ de presă care a „explodat“ în Jurnalul național, din 12 septembrie 2011, articolul lui Istvan Deak, „«Un supraviețuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deținutul A-7713“»: „Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supraviețuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 și-ar fi însușit identitatea deținutului A-1773. Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susține că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz“ (sic). Din această cauză, data de 12 septembrie 2011 va deveni – cel puțin în România – o „aniversare“ similară cu faimosul „9/11“, 11 septembrie 2001, și în același sens: comemorarea prăbușirii Turnurilor Gemene este o minciună la fel de mare ca pretenția lui Elie Wiesel că ar fi fost victima „holocaustului“ – transformat de el și păpușarii lui în holocash. În ultima vreme, această concluzie este afirmată, tot mai mult, de publicații occidentale, pe lîngă unele cărți cu argumentație solidă privind această impostură terifiantă: L’effroyable imposture, de Thierry Meyssan (apărută încă în 2002), 11 septembrie. Mitul, de Roberto Quaglia,  ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa.

Dar, referitor la frazele de la începutul fragmentului citat mai sus, am postat acest comentariu:

Vasile Zarnescu

September 18, 2011 – 3:49 pm

«Este falsă menționarea „de origine română“, căci nu este român, ci jidan (sionist) – cu precizarea pe care am mai făcut-o în ale articole (și asupra căreia voi reveni), că evreii nu sunt jidani, iar jidanii nu sunt evrei, ci sioniști. Faptul că este un impostor l-au relevat lucrările multor scriitori, ca, de ex., Robert Faurisson sau ca studiul unei evreice americane, Naomi Seidman, Elie Wiesel and the Scandal of Jewish Rage („Elie Wiesel și scandalul furiei evreiești“), publicat în Jewish Social Studies, în decembrie 1996. Pe baza acestor mențiuni, am repetat și eu că este un impostor, un escroc internațional, îndeosebi în serialul „Paul Goma are dreptate“, ale cărui următoarele două episoade sunt aici și aici».

Dar, a doua zi, 13 septembrie 2011, s-a republicat articolul lui Istvan Deak pe site-ul www.ziaristionline.ro, sub titlul conclusiv: „BOMBA: Elie Wiesel a subtilizat identitatea unui alt deținut de la Auschwitz. Raportul Final al lui Iliescu asupra Holocaustului ar putea deveni maculatură prin impostura lui Wiesel“!

Numai că această concluzie este parțială, deci incorectă fiindcă nu este completă. Căci, cum spune Hegel, „Numai întregul este adevărul“: într-adevăr, efectele dezvăluirii nemerniciei lui Elie Wiesel se repercutează și asupra raportului escrocului de calibru mai mic Vladimir Tismăneanu, promovat de președintele Traian Băsescu la rang de „dascăl“ al nației – aspect pe care l-am relevat în articolul „Tismăneanu Ticălosu’ și Băsescu Bengosu’“ (în revista SANTINELA, nr. 13, 18 ian. 2007, pag. 8-9; republicat, în 11 iulie 2010, pe AlterMedia). Evident, concluzia trebuie extinsă la întreaga propagandă sionistă antiromânească, răspîndită prin institutele bugetofage conduse de Elie Wiesel și Vladimir Tismăneanu, fiul N.K.D.V.-istului Leon Tismăneanu (vezi Larry Watts, FEREȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI! Editura RAO, București, 2011, pag. 106, 238, 348, 358, 402), de Horia Roman Patapievici, fiul N.K.D.V.-istului și Gestapo-vistului Dionis Patapievici. Toate cărțile publicate de aceștia și acoliții lor trebuie date la topit și făcută hîrtie igienică din ele, iar autorii și promotorii lor trebuie băgați la pușcărie pentru producerea vulnerabilităților la adresa securității României, prin denigrarea ei și inducerea vinovăției de „holocaust“ cu scopul estorcării de circa 20 de miliarde de euro și obligării României la retrocedarea averilor jidanilor emigrați după 1947, sub pretextul că au fost siliți de „regimul comunist“ – pe care l-au impus tot ei – să plece, confiscîndu-li-se, chipurile, averile, deși fuseseră despăgubiți cu toții – așa cum am demonstrat în cazul escrocului Radu Ioanid.

Dar implicațiile imposturii escrocului Elie Wiesel prin substituirea de persoană trebuie extrapolate la întreaga propagandă mondială privind așa-zisul holocaust – scorneala teribilă cu care sioniștii terorizează lumea de vreo patru decenii, extorcînd Germania și Elveția de zeci de miliarde de dolari. M-am referit la acest fenomen în studiul „Literatura holocaustică: cașcavalul secolului“, în care relevasem că „Nicolae Ceaușescu, în loc să se fi lăudat că ar putea construi bomba atomică, mai bine o realiza, pe tăcute, ca Israelul, iar acum nu ne-ar mai fi fost impusă, și nouă, povara despăgubirilor și lecțiilor despre holocaust de către Marele Escroc Elie Wiesel și acoliții lui, Ion Iliescu, Adrian Năstase și noua garnitură de la Putere, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu-Conspiratu’ (netotu’ Ghizelei Vass) și trena de lipitori-escroci ca Vladimir Tismăneanu (fiul politrucului Leon Tismenițchi), Andrei Oișteanu (nepotul lui Leonte Răutu, politrucul de la „Ștefan Gheorghiu“), Aurel Vainer, M. K. Katz, M. Benjamin, R. Ioanid și ceilalți coreligionari ai lor, care ne jefuiesc și ne spurcă în propria noastră țară, printre altele, prin odiosul Raport final“ (cf. SANTINELA nr. 9, 27 septembrie 2006, pag. 4, partea întîi, și SANTINELA nr. 10, 24 octombrie 2006, pag. 4, partea a doua – republicat pe AlterMedia, tot în două părți, în 12 și 13 octombrie 2008).

Am subliniat, ulterior, inconsistența acestei propagande în articolul „Propaganda holocaustică: un gheșeft super-abject“. Aici am arătat că, de vreme ce sioniștii încearcă să retragă utilizarea cuvîntului „holocaust“ – întrucît și-au dat seama că nu se potrivește realității, fiindcă Elie Wiesel, care se făcuse promotorul acestei propagande, se dovedise cam tîmpițel, căci nu alesese bine noțiunea – și, în consecință, au propus termenul „shoah“, retragerea cuvântului „holocaust“ și înlocuirea lui cu „shoah“ reprezintă premisa abstractă a deplinei falsități a teoriei „holocaust“-ului! Dar, conchideam eu, de vreme ce au greșit termenul, înseamnă că, au mințit, din premise, iar noul cuvînt găsit, „shoah“, devine o găselniță compromisă din start (în SANTINELA nr. 19, august 2007, pag. 2, republicat pe AlterMedia, în 20 septembrie 2007).

Și, iată!, Dumnezeu nu lovește cu parul, ci cu adevărul: „…Nu vă temeți! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală și nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei, 10, 26). Extrapolarea la nivel mondial a concluziei este întemeiată pe faptul că situația s-a internaționalizat: maghiarul Miklos Grüner, stabilit în Suedia, intentează, la Budapesta, procesul pentru furt de identitate jidanului naturalizat american Elie Wiesel, ajuns o „calamitate literară din cauza pidosniciilor (troufignolages, în original n.n., V.I.Z.) francezului François Mauriac“.

Concluzia finală: pentru că s-a dovedit a fi un impostor, un terorist periculos pe plan mondial, Norvegia trebuie să îi retragă escrocului Elie Wiesel „Premiul Nobel pentru Pace“, Anglia, Franța, S.U.A. celelalte decorații acordate, iar România decorația Steaua României, calitatea de membru de onoare al Academiei Române; de asemenea, trebuie interzisă propaganda pro-holocaust, întrucît este eminamente falsă și exclusiv mercantilă; instituțiile dirijate de Elie Wiesel și Vladimir Tismăneanu trebuie desființate și banii irosiți recuperați de la aceștia, iar Elie Wiesel, Vladimir Tismăneanu, Radu Ioanid, M. M. Katz, L. Benjamin, H.-R. Patapievici și toți ceilalți propagandiști ai minciunii cu holocaustul trebuie declarați – așa cum am solicitat constant – persona non grata și alungați, urgent, din țară. În scopul eliminării efectelor nocive ale propagandei holocaustice, guvernul trebuie să ia măsurile necesare să se traducă, în tiraj de masă și la prețuri ieftine, cărțile celor care au negat holocaustul: Arthur Butz, Abraham Léon, Adrien Arcand, Jean-Marie Boisdefeu, Maurice Bardèche, Joaquin Bochaca, Antonio José de Brito, Carlos W. Porter, Enrique Aynat, Eric Delcroix, Paul Eisen, Israel Shamir, John Mearsheimer, Stephan Walt, J.-A Mathez, Norberto Ceresole, J. B. Pranaitis, Paul Raissinier, Wilhelm Stäglich, Moshe Sharett, Livia Korach, Thies Christophersen, Vincent Monteil, Mark Weber, Stephen Sizer, Herman Otten, Douglas Reed, Joel S. A. Hayward, Edwin M. Wright, Robert Faurisson, Jürgen Graf, Germar Rudolf, Lenni Brenner, Carlo Mattogno, David Hoggan, Barbara Kulaszka, Serge Thion, Don Heddesheimer, Bruno Gollnisch, Edward S. Herman, Roger Garaudy, Ingrid Weckert, Charles E. Weber, Jack Bernstein, Theodore J. O’Keefe, Josef Ginsburg, Allan C. Brownfeld, Israel Shahak, John Sack, Alfred M. Lilienthal, Benjamin Freedman, Naomi Seidman, Noam Chomsky, Uri Avnery, Victor Ostrovsky, David Duke, Lasse Wilhelmson, Richard E. Harwood, Maxime Pale și mulți alții. În același sens, trebuie abrogată, în regim de urgență, O.U.G. nr. 31/2002 și legea care a validat-o, iar consecințele aplicării acesteia trebuie prompt înlăturate, în primul rînd prin eliminarea lecțiilor despre holocaust, introduse în mod samavolnic în manualele elevilor.

Sociolog Vasile I. Zărnescu

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *